Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 268/2000

pentru modificarea și completarea Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala în România

prezumat în vigoare

Data actului
7 decembrie 2000
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 662 din 15 decembrie 2000
Aprobat
prin Legea nr. 226/2001
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 2.513 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 226/2001 30 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 268/2000 pentru modificarea și co…

Ce face acest act

Modifică 1

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

Legea nr. 151/1998

privind dezvoltarea regionala în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 16 iulie 1998, se modifica și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (3) al articolului 6 va avea următorul cuprins:

"(3) Consiliul pentru dezvoltare regionala este alcătuit din președinții consiliilor județene și din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orășenești și comunale, desemnați din fiecare județ pe durata mandatului. În cazul regiunii de dezvoltare București-Ilfov consiliul pentru dezvoltare regionala este alcătuit din președintele Consiliului Județean Ilfov, primarul general al municipiului București, din câte un reprezentant al fiecărui consiliu local de sector și din reprezentanți ai consiliilor locale din județul Ilfov, la paritate cu reprezentanții sectoarelor municipiului București."

2. Litera e) a articolului 11 va avea următorul cuprins:

"e) aproba utilizarea fondurilor structurale și de tip structural alocate României de către Comisia Europeană, în conformitate cu actele normative emise în acest sens de Guvern;"

3. Alineatul (1) al articolului 15 va avea următorul cuprins:

"Art. 15. - (1) Pentru finanțarea activităților de dezvoltare regionala în România se constituie Fondul național pentru dezvoltare regionala din suma care se aloca anual prin bugetul de stat ca poziție distinctă pentru politica de dezvoltare regionala. Sumele din Fondul național pentru dezvoltare regionala neutilizate în execuția bugetară curenta se reportează în anul următor."

4. La articolul 15 se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) Pentru finanțarea cheltuielilor de asistența tehnica necesare în vederea selecției și monitorizarii programelor și proiectelor de dezvoltare regionala se poate aloca un anumit procent din bugetele programelor și proiectelor respective."

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează:
Președintele Agenției Naționale
pentru Dezvoltare Regionala,
Mihai David
p. Ministrul finanțelor,
Valentin Lazea,
secretar de stat

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.