Decizia nr. 2
II din 26 februarie 2001 cu privire la căile de atac
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Sub președinția președintelui Curții Supreme de Justiție, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, cu privire la căile de atac la care este supusă încheierea data de judecătorul de la biroul de carte funciară și instanța căreia îi revine competența să le soluționeze.
Ministerul Public a fost reprezentat de procurorul Viorel Oprită.
Reprezentantul Ministerului Public a susținut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că încheierea data de judecătorul de la biroul de carte funciară este supusă ambelor cai ordinare de atac, respectiv apelului, care se judeca de tribunal, și recursului, care se judeca de curtea de apel.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:
În aplicarea dispozițiilor
art. 52 alin. 2 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , precum și ale art. 2 pct. 2 și ale art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, instanțele judecătorești s-au pronunțat diferit cu privire la căile de atac la care este supusă încheierea data de judecătorul de la biroul de carte funciară și la instanțele cărora le revine competența de a le soluționa.
Astfel, unele instanțe au considerat ca încheierile menționate pot fi atacate cu plângere la judecătorie și apoi, cu apel la tribunal, iar în final, cu recurs la curtea de apel.
Alte instanțe însă s-au pronunțat în sensul că împotriva încheierilor judecătorului de la biroul de carte funciară pot fi exercitate calea de atac a apelului, care se judeca de tribunal, și a recursului, care se judeca de curtea de apel.
Aceste din urma instanțe au procedat corect.
Potrivit reglementărilor cuprinse în
art. 49 alin. 1 din Legea nr. 7/1996
cererea de înscriere în cartea funciară se depune, însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constata actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, la biroul de carte funciară al judecătoriei.
Prin art. 50 alin. 1 din aceeași lege se prevede că, în cazul în care înscrisul îndeplinește condițiile prevăzute în acel articol, judecătorul de la biroul de carte funciară admite cererea și dispune înscrierea prin încheiere.
În cazul în care, însă, nu întrunește condițiile prevăzute de lege, cererea de înscriere în cartea funciară se respinge, în conformitate cu art. 51 alin. 1 din legea menționată, prin încheiere motivată, dispoziție care, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, este aplicabilă și în cazul cererilor de radiere.
Este de reținut ca, indiferent de soluția pronunțată de judecătorul de la biroul de carte funciară, prin art. 52 alin. 1 din lege s-a instituit obligativitatea comunicării acesteia atât celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, cat și celorlalte persoane interesate.
Totodată, prin alin. 2 al acestui articol se mai prevede că "Încheierea este supusă căilor ordinare de atac".
Din caracterul imperativ al acestei dispoziții rezultă - asadar - ca o atare încheiere nu poate fi atacată cu plângere adresată judecătoriei în cadrul căreia funcționează biroul de carte funciară, ci este supusă numai căilor de atac reglementate prin Codul de procedură civilă, potrivit distincțiilor cuprinse în dispozițiile sale.
Ca urmare, ținându-se seama ca prin dispoziția menționată s-a prevăzut posibilitatea atacarii acestor încheieri prin folosirea căilor ce se pot exercita împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în prima instanța, se constată că reglementările aplicabile în materia respectiva sunt cele înscrise în textele din Codul de procedură civilă care se referă la competența instanțelor de a judeca în cazul căilor de atac ce vizează hotărârile pronunțate de judecătorii în prima instanța.
Cum prin art. 2 pct. 2 și art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă se prevede că apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în prima instanța sunt judecate de tribunale, iar recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sunt judecate de curțile de apel, se impune concluzia ca și judecarea căilor de atac ce vizează o încheiere data de judecătorul de la biroul de carte funciară trebuie să aibă loc potrivit acelorași distincții privind competența materială.
De altfel, din moment ce cererile care se soluționează pe calea încheierii date de judecătorul de carte funciară sunt necontencioase, este evident ca și sub acest aspect o astfel de încheiere este supusă, potrivit art. 336 alin. 2 din Codul de procedură civilă, caii de atac a apelului, cu posibilitatea atacarii cu recurs a soluției pronunțate în apel.
În consecința, în conformitate cu dispozițiile
art. 26 lit. b) din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, precum și ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează să se admită recursul în interesul legii și să se stabilească ca încheierea data de judecătorul de la biroul de carte funciară este supusă caii de atac a apelului, care se judeca de tribunal, precum și celei a recursului, care se judeca de curtea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.
În aplicarea dispozițiilor
art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 , ale art. 2 pct. 2 și ale art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă stabilește ca încheierea data de judecătorul de la biroul de carte funciară este supusă caii de atac a apelului, care se judeca de tribunal, și celei a recursului, care se judeca de curtea de apel.
Obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședința publică la data de 26 februarie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE, PAUL FLOREA Prim-magistrat-asistent, Ioan Raileanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.