Acordul din 18 septembrie 1978
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Regatului Thailanda
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Regatului Thailanda, denumite mai jos părți contractante,
dorind sa lărgească și sa dezvolte relațiile comerciale dintre ele, în conformitate cu obiectivele lor naționale din acest domeniu,
luînd în considerare drepturile și îndatoririle lor internaționale și avînd în vedere, de asemenea, necesitatea creării unor condiții favorabile pentru accesul reciproc al produselor naționale pe piața celeilalte tari,
au convenit următoarele:
Articolul 1
În vederea îndeplinirii prevederilor prezentului acord, părțile contractante vor dezvolta și promova relațiile comerciale dintre cele doua tari în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în țările respective.
Articolul 2
Părțile contractante își vor acorda reciproc tratamentul națiunii celei mai favorizate cu privire la taxele vamale, impozite, alte taxe și formalitățile vamale în legătură cu importul și exportul de mărfuri dintr-o țara în cealaltă.
Articolul 3
Prevederile art. 2 din prezentul acord nu se vor aplica avantajelor și privilegiilor pe care părțile contractante le acorda sau le vor acorda:
a) țărilor limitrofe, în comerțul de frontieră;
b) țărilor participante, în comerțul cu una din cele doua părți, la o uniune vamală, zona de comerț liber sau o asociație regionala pentru cooperare economică deja existenta sau care ar putea fi constituită în viitor;
c) țărilor terțe, în baza acordurilor pentru evitarea dublei impuneri sau pentru scutirea reciprocă de taxe.
Articolul 4
Părțile contractante vor lua măsuri corespunzătoare, în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în fiecare țara, privind importul, exportul și regimul valutar, în scopul favorizării creșterii volumului schimburilor comerciale dintre cele doua tari.
Articolul 5
Navele comerciale ale fiecărei tari, incarcaturile și echipajele lor vor beneficia, în ceea ce privește intrarea, staționarea, încărcarea, descărcarea și alte asemenea operațiuni și ieșirea din porturile celeilalte tari, de același tratament care este acordat prin legile și reglementările sale navelor, incarcaturilor și echipajelor terțelor tari.
Prevederea de mai sus nu se aplică traficului de coasta.
Articolul 6
În scopul dezvoltării schimburilor comerciale dintre țările lor, părțile contractante vor facilita, în măsura posibilităților, participarea la tirgurile comerciale organizate în cele doua tari și organizarea de expoziții comerciale ale unei părți pe teritoriul celeilalte părți, în condiții ce urmează a fi convenite de autoritățile competente.
Articolul 7
Fiecare parte contractantă va excepta de la plata taxelor vamale sau oricăror alte obligații, în conformitate cu legile și reglementările sale în vigoare, următoarele bunuri provenind din țara celeilalte părți:
a) bunuri și materiale pentru tîrguri și expoziții temporare, care nu sînt destinate vinzarii și care urmează să fie înapoiate în țara trimitatoare;
b) mostre comerciale care nu sînt pentru vînzare.
Articolul 8
Toate plățile pentru mărfurile și serviciile aferente comerțului dintre cele doua părți vor fi efectuate în valute liber convertibile, în conformitate cu reglementările valutare în vigoare în fiecare țara.
Articolul 9
În cazul în care întreprinderile din cele doua tari doresc să-și protejeze interesele împotriva oricărui risc privind reevaluarea sau devalorizarea valutelor, ele vor putea sa prevadă în contractele pentru schimburile de mărfuri și servicii, clauze valutare, convenite de comun acord.
Părțile contractante vor aproba plățile și transferurile rezultate din aplicarea clauzei menționate, în conformitate cu prevederile art. 8.
Articolul 10
Prevederile prezentului acord vor continua să fie aplicate și după expirarea sa, conform art. 11, tuturor contractelor încheiate în timpul valabilității acestuia și care nu au fost realizate integral înaintea expirării sale.
Articolul 11
Prezentul acord va intra în vigoare la data schimbului de note, confirmind aprobarea sa, în conformitate cu legile fiecăreia din cele doua tari.
Prezentul acord va rămîne în vigoare pentru o perioadă de un an.
Excepțind cazul cînd oricare dintre părțile contractante a notificat în scris, celeilalte, intenția sa de a denunta acordul, cu 90 de zile înainte de expirarea perioadei sus-menționate de un an, el va fi considerat prelungit automat pentru o alta perioada de un an și, ulterior, conform aceleiași prevederi cu privire la încetarea valabilității sale, pentru alte perioade succesive de cîte un an.
Prezentul acord poate fi revizuit de comun acord, la cererea uneia dintre părți.
Orice modificare a acordului sau denunțarea să se va efectua fără a aduce prejudicii drepturilor sau obligațiilor rezultate din prezentul acord, înainte de data modificării respective sau denunțării.
Articolul 12
Prezentul acord înlocuiește Acordul comercial dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Regatului Thailandei, încheiat la Bangkok la 20 martie 1970 (B.E.2513).
Încheiat la București la 18 septembrie 1978, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, thailandeza și engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferențe de interpretare între textele român și thailandez, textul englez va fi de referința.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România
Cornel Burtica,
viceprim-ministru,
ministrul comerțului exterior și
cooperării economice internaționale
Pentru guvernul
Regatului Thailanda
Upadit Pachariyangkun,
ministrul afacerilor externe
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.