Ordinul nr. 239/2001
privind aprobarea Normelor specifice de securitate a muncii pentru vinificație, fabricarea alcoolului, băuturilor alcoolice, berii, drojdiei, amidonului, glucozei și a apei minerale
prezumat în vigoare
Ministrul muncii și solidarității sociale,
având în vedere:
- art. 5 alin. (5) și pct. 5 din anexa nr. 2 din
Legea privind protecția muncii nr. 90/1996 , republicată;
- art. 3 lit. b) și
art. 14 lit. D pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 4/2001
privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale;
- Avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 2 din 26 ianuarie 2001,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Normele specifice de securitate a muncii pentru vinificație, fabricarea alcoolului, băuturilor alcoolice, berii, drojdiei, amidonului, glucozei și a apei minerale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Normele prevăzute la art. 1 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Începând cu aceeași dată se abroga Normele de protecție a muncii în industria vinului, berii, spirtului, amidonului, drojdiei și a apelor minerale, emise de Ministerul Industriei Alimentare - editia 1989.
Articolul 3
Normele specifice de securitate a muncii pentru vinificație, fabricarea alcoolului, băuturilor alcoolice, berii, drojdiei, amidonului, glucozei și a apei minerale sunt obligatorii pentru activitățile cu profil și se difuzează celor interesați prin inspectoratele teritoriale de muncă și prin agenți autorizați de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Ministrul muncii și solidarității sociale, Marian Sarbu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.