Acord · Consiliul de Miniștri

Acordul din 17 noiembrie 1978

de cooperare în domeniul pescuitului între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Populare Mozambic

prezumat în vigoare

Data actului
17 noiembrie 1978
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 7 din 17 ianuarie 1979
Structură
11 articole · 3.634 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernele Republicii Socialiste România și Republicii Populare Mozambic, reciproc interesate în dezvoltarea și întărirea cooperării economice și tehnico-științifice în domeniul pescuitului, între cele doua tari, bazindu-se pe principiile egalității, avantajului reciproc și neamestecului în treburile interne încheie prezentul acord.

Articolul 1

Părțile își exprima acordul în realizarea unei colaborări reciproce cu caracter economic, tehnic și științific în domeniul pescuitului maritim și al pescuitului în apele continentale.

Articolul 2

Părțile sînt de acord sa procedeze la efectuarea unui schimb de informații tehnico-științifice în domeniul pescuitului.

Articolul 3

Republica Socialistă România consimte sa acorde sprijin în pregătirea cadrelor în domeniul pescuitului maritim și în apele continentale, în special în formarea de cadre pentru dezvoltarea pisciculturii.

Articolul 4

Părțile sînt de acord sa procedeze la schimb de informații cu privire la navele de pescuit, echipamentul de pescuit și echipamentul pentru industria legată de activitatea de pescuit.

Articolul 5

Părțile sînt de acord sa intensifice comerțul cu produse pescaresti, prin contracte de interes reciproc, ce se vor realiza între întreprinderi comerciale de stat specializate.

Articolul 6

Republica Populara Mozambic este de acord sa elibereze navelor românești de pescuit, în condiții ce vor fi stabilite, licențe de pescuit în zona sa de drepturi economice exclusive.

Articolul 7

Guvernul Republicii Populare Mozambic este de acord să ofere navelor românești de pescuit facilități pentru:

- ancorare și acostare;

- reparații preventive și curente;

- încărcare, descărcare și transbordarea obiectelor de întreținere și a materialului tehnic;

- aprovizionarea cu apa, combustibil și alimente;

- intrarea și ieșirea membrilor echipajelor cînd acestea sînt schimbate în porturile mozambicane.

Articolul 8

Fiecare parte va notifica celeilalte părți autoritățile competente însărcinate cu soluționarea problemelor privind aplicarea acordului.

Articolul 9

Orice diferend în interpretarea sau aplicarea acordului va trebui soluționat prin negociere directa între autoritățile competente ale ambelor părți; în caz că nu se ajunge la înțelegere, diferendul va trebui soluționat pe cale diplomatică.

Articolul 10

Prezentul acord va fi valabil pe o perioadă de 5 ani, după care va fi reînnoit în mod automat pe perioade succesive de 5 ani, dacă nici una dintre părți nu-l denunta în scris cu 6 luni înainte de expirarea termenului de valabilitate.

Termenul de valabilitate al acordului nu afectează totuși îndeplinirea obligațiilor rezultind din contractele semnate în conformitate cu prezentul acord.

Articolul 11

Prezentul acord intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data semnării, dacă nu exista o notificare contrară a părților înlăuntrul acestei perioade.

Semnat la Maputo la 17 noiembrie 1978, în doua exemplare originale în limbile română și portugheză, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România

Gheorghe Pînă

Pentru guvernul

Republicii Populare Mozambic

Julio Zamith Carrilho

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.