Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 543/2001

privind alocarea unor sume suplimentare de la bugetul de stat pentru susținerea programelor de sănătate a copiilor pe anul 2001

prezumat în vigoare

Data actului
7 iunie 2001
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 316 din 13 iunie 2001
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
5 articole, 1 anexă · 7.725 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Stă la baza 1

  • HG nr. 1304/2001 27 decembrie 2001 privind aprobarea execuției bugetelor acțiunilor organizate în anul 2001 și derulate prin …

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă alocarea de la bugetul de stat a sumei de 6 miliarde lei, reprezentând contribuție suplimentară la susținerea programelor de sănătate a copiilor pe anul 2001, derulate în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2)

Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează atât pentru finanțarea acțiunilor nou-intervenite în cursul anului 2001 în derularea programelor de sănătate a copiilor cuprinse în anexa, cat și pentru finanțarea de noi astfel de programe, convenite cu Uniunea Europeană.

Articolul 2

(1)

Se aprobă alocarea de la bugetul de stat a sumei de 2 miliarde lei pentru susținerea financiară a auditului programelor prevăzute la art. 1.

(2)

Secretariatul General al Guvernului asigura derularea programelor de audit prevăzute la alin. (1).

Articolul 3

Sumele prevăzute la art. 1 și 2 se asigura din bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2001, de la capitolul "Autorități publice".

Articolul 4

Pentru utilizarea sumei prevăzute la art. 1 Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în bugetul Secretariatului General al Guvernului, al Ministerului Sănătății și Familiei și, după caz, al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adoptii, pe măsura necesităților de finanțare suplimentară a programelor de sănătate a copiilor.

Articolul 5

Sumele provenite din donații și sponsorizări, efectuate de persoane fizice și juridice, române sau străine, inclusiv de organisme și organizații internaționale, în scopul sustinerii financiare a programelor de sănătate a copiilor prevăzute la art. 1, se colectează de către Secretariatul General al Guvernului, în conturi deschise după cum urmează:

a) la o banca, pentru sumele în valută;

b) la trezorerie, pentru sumele în lei.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Șerban Mihailescu
Ministrul sănătății și familiei,
Daniela Bartos
p. Ministrul finanțelor publice,
Maria Manolescu,
secretar de stat

Anexa 1 PROGRAMELE DE SĂNĂTATE A COPIILOR

care se derulează în anul 2001 în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății

1. Programul Național 2: Imunizari - finanțat de la bugetul de stat cu suma de 192.176,9 milioane lei, prin care se asigura prevenirea prin vaccinare a următoarelor boli cu implicații majore pentru sănătatea copilului: tuberculoza, hepatita B, poliomielita, difteria, tetanosul, tusea convulsiva, rujeola, asigurându-se vaccinarea categoriilor eligibile de populație conform calendarului național de vaccinare.

Indicator:

- numărul de copii vaccinati 1.500.000

2. Programul Național 4: Supravegherea și controlul infectiei HIV/SIDA - finanțat în anul 2001 de la bugetul de stat și de la bugetul Fondului asigurărilor sociale de sănătate cu suma de circa 250.000,0 milioane lei, prin care se asigura:

- supravegherea epidemiologica a cazurilor de infectie de HIV/SIDA, identificarea grupelor la risc în vederea implementarii celor mai adecvate măsuri de control care să prevină extinderea infectiei și reducerea impactului social al acesteia;

- promovarea comportamentelor sexuale sanatoase;

- implementarea sistemului de supraveghere la nivel național;

- asigurarea medicamentelor necesare terapiei.

Indicator:

- costul mediu/copil bolnav

HIV/SIDA în tratament 83,0 milioane lei

3. Programul Național 10: Supravegherea stării de sănătate în colectivități de copii și adolescenti - finanțat de la bugetul de stat cu suma de 161.994,7 milioane lei, prin care se asigura:

- evaluarea stării de sănătate și a factorilor de risc în vederea promovării sănătății și a preventiei imbolnavirilor la copii și tineri;

- dotarea cabinetelor medicale școlare.

Indicatori:

- numărul de sinteze privind

evaluarea statusului somato-funcțional

și a adaptabilitatii copiilor și tinerilor

în relație cu factorii care le condiționeaza 12

- numărul de subiecti monitorizati

cu privire la riscul comportamental, 4.200.000

din care: copii institutionalizati 60.766

- numărul de cabinete medicale școlare 400

4. Programul Național 12: Planificare familială și protecția stării de sănătate a femeii și copilului - finanțat în anul 2001 de la bugetul de stat cu suma de 67.000,0 milioane lei, prin care se asigura:

- reducerea numărului de sarcini nedorite și implicit a morbiditatii și mortalitatii infantile și materne;

- acțiuni privind modificarea comportamentului igienico-sanitar a unor grupe populationale minoritare (rromi, localități izolate și defavorizate).

Indicatori:

- numărul de copii testati 22.400

- numărul de copii tratați profilactic 74.905

- numărul de gravide testate 26.500

- numărul de gravide tratate profilactic 25.000

5. Programul Național 21: Preventia în patologia endocrina - finanțat în anul 2001 de la bugetul Fondului asigurărilor sociale de sănătate cu suma de 12.000,0 milioane lei, prin care se asigura:

- profilaxia, supravegherea, prevenirea complicatiilor și tratamentul pentru gusa prin carenta de iod, tumorile endocrine benigne și maligne, osteoporoza, tratamentul handicapului statural la copii, adolescenti și tineri cu boli hipotalamo-hipofizare.

Indicator:

- numărul de copii, adolescenti și tineri

tratați de boli endocrine 240

6. Programul Național 22: Preventia stomatologica - finanțat în anul 2001 de la bugetul de stat cu suma de 7.000,0 milioane lei, prin care se asigura:

- creșterea cario-rezistentei la elevii din clasele I-IV, cu aplicarea concomitenta a metodelor specifice promovării și educației pentru sănătate în vederea adoptării de către aceștia a unui comportament favorabil sănătății;

- susținerea activităților de preventie primara, secundară și tertiara stomatologica din unitățile clinice de învățământ stomatologic.

Indicator:

- numărul de truse pentru clatiri orale 10.000.000

7. Programul Național 25: Promovarea sănătății și educația pentru sănătate - finanțat în anul 2001 de la bugetul de stat cu suma de 26.000,0 milioane lei, prin care se asigura:

- utilizarea metodelor specifice promovării sănătății și educației pentru sănătate în vederea adoptării de către populația generală a unui stil de viața sanatos;

- acțiuni privind modificarea comportamentului igienico-sanitar a unor grupe populationale minoritare (rromi, localități izolate și defavorizate).

Indicatori:

- numărul de campanii de informare,

educare, comunicare pentru promovarea

sănătății și educația pentru sănătate

la adulti și copii 301

- numărul de centre-pilot de consiliere

privind renunțarea la fumat pentru

adulti și copii 5

8. Programul Național 29: Reabilitarea serviciilor de urgenta prespitaliceasca - finanțat în anul 2001 de la bugetul de stat cu suma de 34.000,0 milioane lei, prin care se asigura:

- formarea de personal specializat în serviciile medicale de urgenta, inclusiv pentru identificarea cazurilor de copii abuzati;

- pregătirea serviciilor de urgenta pentru adulti și copii.

Indicator:

- numărul de persoane formate, 500

din care: pentru copii abuzati 100

TOTAL FINANȚARE: 750.171,6 milioane lei

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.