Normele din 24 mai 2001
privind desfășurarea activității de executare silită
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 67/1995 24 iunie 1995 privind ajutorul social
- Legea nr. 145/1997 24 iulie 1997 asigurărilor sociale de sănătate
Ordinul nr. 331 din 24 mai 2001 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 30 august 2001.
Aprobate prin
Capitolul 1 Dispoziții generale
Articolul 1
Persoanele juridice și persoanele fizice, în calitate de angajator, precum și persoanele fizice care, potrivit legii, au obligația de plată către Fondul de asigurări sociale de sănătate declara lunar aceste obligații, potrivit declarațiilor-model prevăzute în
anexele nr. 1a) ,
1b)
și
1c) .
Declarația lunară se depune la casa de asigurări de sănătate în a carei raza teritorială își are sediul ori domiciliul persoana juridică sau fizica prevăzută la
art. 1 , în termen de 25 de zile de la expirarea lunii pentru care se datorează contribuțiile, și va fi însoțită de următoarele documente:
a)
copie de pe ordinul de plată vizat de unitatea bancară;
b)
listele nominale cuprinzând persoanele asigurate depuse de angajatori vor fi reactualizate trimestrial de către aceștia, conform modelului prezentat în
anexele nr. 1a) ,
1b)
și
1c) .
Codul numeric personal al asiguraților, necesar în vederea completării listelor prevăzute în
anexele nr. 2
și
3
se pune la dispoziție la cerere, fără plata, caselor de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, Casei Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor, Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, denumite în continuare case de asigurări de sănătate, de către inspectoratele de poliție județene, respectiv al municipiului București.
Conform
art. 4 lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creanțelor bugetare, pentru obligațiile de plată față de Fondul asigurărilor sociale de sănătate titlul de creanta îl constituie, după caz, declarația prevăzută la
art. 1 alin. (1)
sau documentul care cuprinde rezultatul verificării organului competent.
Titlul de creanta prevăzut la
alin. (4)
devine titlu executoriu la data la care creanta bugetară este scadenta prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.
Contestația împotriva titlului executoriu poate fi facuta cu privire la titlurile executorii emise de organele competente, și anume:
a)
procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, neachitate la scadenta, aprobat de conducătorul organului de executare;
b)
procesul-verbal de stabilire a cuantumului majorărilor de întârziere, dobânzilor, penalitatilor sau a altor sume acordate prin titlul executoriu, neachitate la scadenta, aprobat de conducătorul organului de executare;
c)
titlul executoriu întocmit de organele de executare, pe baza avizului de urmărire ori a evidentei pe plătitori, pentru obligațiile bugetare constituite de debitor și neachitate la scadenta;
d)
procesul-verbal, aprobat de conducătorul organului de executare, privind sumele datorate de adjudecatarul care nu depune imediat prețul bunului valorificat;
e)
procesul-verbal de licitație, în cazul în care cumpărătorului persoana fizica i s-a încuviințat plata prețului bunului imobil în rate.
Capitolul 2 Executarea creanțelor la Fondul de asigurări sociale de sănătate
Articolul 2
Casa Naționala de Asigurări de Sănătate asigura direct și prin casele de asigurări de sănătate aplicarea procedurii de executare silită a creanțelor la Fondul de asigurări sociale de sănătate, precum și a majorărilor de întârziere și a penalitatilor aferente, potrivit prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 11/1996
și ale prezentelor norme metodologice.
Articolul 3
La nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al caselor de asigurări de sănătate se constituie compartimente organizate distinct, în cadrul cărora se organizează și funcționează activitatea de executare silită a creanțelor la Fondul de asigurări sociale de sănătate.
Articolul 4
Personalul compartimentelor constituite conform
art. 3 , abilitate sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită, împuternicit prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, îndeplinește o funcție ce implica exercițiul autorității de stat, primind în acest sens o legitimatie specială.
Articolul 5
Personalul împuternicit, abilitat sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită, are următoarele atribuții principale:
1.
identifica, în baza evidentei pe plătitori, persoane juridice și/sau persoane fizice, și/sau a declarațiilor făcute și a altor documente întocmite de organele de specialitate, debitorii Fondului de asigurări sociale de sănătate;
2.
întocmește și transmite debitorului înștiințarea de plată prin care se notifica suma de plată datorată, ca act premergător executării silite;
3.
solicita compartimentelor de evidenta a populației, organelor de poliție, în cazul persoanelor fizice, sau oficiilor registrului comerțului ori instanței judecătorești la care sunt înregistrate elementele necesare în vederea identificarii debitorului, în cazul persoanelor juridice;
4.
tine evidenta titlurilor executorii în Registrul de evidenta a debitorilor supuși executării silite;
5.
înscrie debitul în evidenta nominală proprie, în temeiul titlului executoriu;
6.
întocmește și comunică debitorului somația de plată ca prim act de executare silită;
7.
întocmește dosarul debitorului care urmează să fie executat silit;
8.
solicita instanței judecătorești sa dispună, după caz, înființarea popririi asiguratorii asupra veniturilor, a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile, a ipotecii asigurătoare asupra bunurilor imobile ce aparțin celor chemați în judecata, precum și orice alta măsura de indisponibilizare a veniturilor și bunurilor urmaribile, prevăzută de lege, pentru asigurarea realizării creanțelor la Fondul de asigurări sociale de sănătate;
9.
întocmește procesul-verbal de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii dispuse de instanța judecătorească;
10.
colaborează cu celelalte case de asigurări de sănătate în vederea identificarii tuturor veniturilor și bunuri lor mobile și imobile urmaribile;
11.
face cercetări, prin mijloace proprii, pentru identificarea sediului/domiciliului sau a veniturilor și bunurilor urmaribile ale debitorului; aplica măsuri de executare silită asupra tuturor bunurilor mobile și imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor sale bănești urmaribile, potrivit legii, numai în limita valorii necesare în vederea realizării creanței la Fondul de asigurări sociale de sănătate;
12.
colaborează cu organele abilitate să aplice procedura de executare silită ale Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Sănătății și Familiei, ale autorităților administrației publice locale, precum și cu orice alte organe ale statului care pot conduce la identificarea sediului/domiciliului debitorilor și a veniturilor și bunurilor urmaribile ale acestora;
13.
cere informații de la organele administrației publice centrale ori locale sau de la orice persoane juridice ori fizice pentru derularea eficienta a procedurii de executare silită;
14.
sesizează organul de executare silită al altei case de asigurări de sănătate, dacă bunurile urmaribile se afla în afară razei sale de competența;
15.
aplica modalitățile de executare silită, potrivit legii, în baza titlurilor executorii transmise de alte case de asigurări de sănătate;
16.
solicita instanței judecătorești competente autorizarea pentru intrarea în sediul debitorului, în cazul în care accesul i-a fost refuzat, sau între orele 18,00-8,00 ori în zilele nelucrătoare și de sarbatori legale;
17.
aplica, după caz, succesiv sau concomitent, toate modalitățile de executare silită (poprire, executare silită mobiliară, executare silită imobiliară) până la realizarea creanței;
18.
solicita unităților bancare, respectând normele privind secretul bancar, informațiile necesare în vederea urmăririi debitelor prin luarea de măsuri de indisponibilizare a sumelor aflate în contul debitorului, în cuantumul necesar pentru achitarea sumelor datorate pentru care s-a înființat poprirea;
19.
întocmește adresa de înființare a popririi și o comunică băncii sau băncilor la care debitorul își are conturile ori altor terți care dețin sau datorează sume de bani debitorilor urmăriți;
20.
desfășoară, dacă este necesar pentru recuperarea în timp a creanței, executarea silită prin poprire concomitent asupra tuturor conturilor debitorului;
21.
ia măsuri de valorificare a bunurilor imobile urmărite silit prin vânzare directa, vânzare facuta de debitor cu acordul organului de executare, vânzare prin licitație publică sau prin orice alta modalitate prevăzută de lege;
22.
ia măsuri de valorificare a bunurilor mobile urmărite prin vânzare în regim de consignație, prin vânzarea la licitație sau prin orice alta modalitate prevăzută de lege;
23.
urmărește situația debitorilor declarați în stare de insolvabilitate pe toată durata prescripției dreptului de a cere executarea silită, inclusiv în cazul în care cursul acesteia este suspendat sau întrerupt, procedând potrivit normelor Ministerului Finanțelor Publice referitoare la compensarea, restituirea și scăderea pentru cauze de insolvabilitate a obligațiilor bugetare;
24.
întocmește, în cazul în care prin executarea silită nu s-au realizat obligațiile față de Fondul de asigurări sociale de sănătate, un proces-verbal în care va consemna atât sumele încasate, cat și pe cele care nu au fost recuperate;
25.
procedează la stingerea efectelor procedurii de executare silită, în situația în care pe parcursul acesteia debitul a fost achitat.
Articolul 6
În cursul efectuării executării silite personalul împuternicit al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al caselor de asigurări de sănătate, potrivit dispozițiilor
art. 7 , are acces în incintele și încăperile debitorilor, în scopul identificarii bunurilor și a valorilor acestora, are dreptul sa cerceteze toate locurile în care aceștia își păstrează bunurile sau valorile, precum și să solicite și sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui o proba în determinarea veniturilor și a bunurilor proprietate a debitorilor.
Accesul personalului împuternicit în incintele și în încăperile debitorului, precum și în orice alta încăpere în care acesta își păstrează bunurile se poate efectua între orele 8,00-18,00 în orice zi lucrătoare și va putea continua în aceeași zi sau în zilele următoare.
Articolul 7
În îndeplinirea atribuțiilor privind efectuarea executării silite, personalul împuternicit al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al caselor de asigurări de sănătate se conformează dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 11/1996 , normelor metodologice emise în aplicarea acesteia, Codului de procedura civilă, prezentelor norme metodologice și oricăror reglementări aplicabile în materie.
Articolul 8
Debitorul, creditorii care participa la executare ori care și-au depus titlurile în vederea distribuirii sumelor realizate prin executare silită, terțul poprit, procurorul, persoanele care dețin în coproprietate sau în devălmășie cu debitorul bunurile supuse executării silite sau care pretind ca au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra acestor bunuri, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva executării silite.
Articolul 9
Nedepunerea declarațiilor la termenul stabilit, folosirea altor modele decât cele prezentate în
anexele nr. 1a) ,
1b)
și
1c)
ori completarea acestora cu date eronate se sancționează potrivit dispozițiilor legale.
Articolul 10
Sumele ce constituie contribuții datorate potrivit legii pentru asigurările sociale de sănătate și încasate trebuie virate la Fondul de asigurări sociale de sănătate, potrivit reglementărilor legale, în termen de 15 zile.
Nerespectarea obligațiilor prevăzute la
alin. (1)
atrage răspunderea civilă sau penală, în condițiile legii.
Anexa 1 a)
DECLARAȚIE ┌─────────────┐ │ COD DE BARE │ └─────────────┘ PRIVIND OBLIGAȚIILE DE PLATA LA FONDUL DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE LUNA/ANUL |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Denumire angajator |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod fiscal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Localitate |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Str. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Nr. Bl. Sc. Ap. |_|_|_|_|_| |_|_|_|_| |_|_|_| |_|_|_| Sector Telefon |_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cont bancar |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Banca |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| 1. Contribuția la FASS, potrivit Legii nr. 145/1997 cu modificările și completările ulterioare: A. Contribuție angajator B. Contribuția asiguraților Data lichidare drepturi salariale Nr. persoane asigurate |_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_| Z Z L L a. Fond salarii a. Venit brut realizat |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| b. Contribuție datorată b. Contribuția datorată |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| c. Sume restante c. Sume restante |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| d. Majorări întârziere d. Majorări întârziere |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| e. Total contribuții de achitat e. Total contribuții de achitat (b+c+d) (c+c+d) |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| C/ Contribuția pentru persoane asigurate conform art. 55 din Legea 145/97 a. Contribuție datorată |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| b. Sume restante |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| c. Majorări întârziere |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| d. Total contribuții de achitat (a+b+c) |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Total contribuții de achitat [A(e)+B(e)+C(d)] |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| 2. Documente de plată O.P. nr. |_|_|_|_| O.P. nr. |_|_|_|_| O.P. nr. |_|_|_|_| Data O.P.|_|_|_|_| Data O.P.|_|_|_|_| Data O.P.|_|_|_|_| Z Z L L Z Z L L Z Z L L Sub sancțiunea faptei de fals în acte publice, declar că am verificat datele din prezenta declarație și în conformitate cu informațiile furnizate, o declar corecta și completa Prezentul titlu de creanta devine titlu executoriu, la data la care creanta este scadenta conform legii Nume |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Prenume |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Funcția |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Data |_|_|_|_| Z Z L L Semnatura și ștampila ┌────────────────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────┘ ANEXE:**) |_| Lista nominală angajați |_| Lista persoanelor intrate în activitate în luna |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_| Lista persoanelor ieșite din activitate în luna |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| **) Se bifează căsuța aferentă în cazul depunerii listelor *) Se transmit periodic la casele de asigurări de sănătate în termen de 20 de zile de la expirarea perioadei pentru care se datorează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.
Anexa 1 b)
DECLARAȚIE ┌─────────────┐ │ COD DE BARE │ └─────────────┘ PRIVIND OBLIGAȚIILE DE CONSTITUIRE ȘI PLATA FONDULUI DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE DATORATE DE ALTE PERSOANE DECÂT CELE CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITATE ÎN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ ȘI/SAU CONVENȚIE PERIOADA/AN |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||_|_| Nume |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Prenume |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| B.I. Seria Nr. |_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Eliberat de Circa nr. La data |_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_| Z Z L L A A CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Localitate |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Str. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Nr. Bl. Sc. Ap. |_|_|_|_| |_|_|_|_| |_|_| |_|_|_| Sector Telefon |_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cont bancar |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Banca |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| 1. Contribuția la FASS, potrivit Legii nr.145/1997 cu modificările și completările ulterioare:**) A. Contribuția persoanelor ale căror B. Contribuția persoanelor ale căror venituri sunt impus pe baza venituri sunt impus pe baza venitului efectiv realizat venitului efectiv realizat Data plății impozitului Data plății impozitului |_|_|_|_| |_|_|_|_| Z Z L L Z Z L L a. Venit net impozabil a. Norma de venit aprobată |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| b. Contribuție datorată b. Contribuție datorată |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| c. Sume restante c. Sume restante |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| d. Majorări întârziere d. Majorări întârziere |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| e. Total contribuții de achitat e. Total contribuții de achitat (b+c+d) (b+c+d) |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| C. Contribuția persoanelor care D. Contribuția persoanelor care realizează venituri din drepturi realizează venituri din de proprietate intelectuală agricultura Data plății impozitului Data plății impozitului pe venitul agricol |_|_|_|_| |_|_|_|_| Z Z L L Z Z L L a. Venit net impozabil a. Venit agricol impozabil |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||_| b. Contribuție datorată( nu mai mica decât 7% aplicată ajutorului social acordat în baza Legii 67/1995 b. Contribuție datorată |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| c. Sume restante c. Sume restante |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| d. Majorări întârziere d. Majorări întârziere |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| e. Total contribuții de achitat e. Total contribuții de achitat (b+c+d) (b+c+d) |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| E. Contribuția persoanelor fizice străine a căror asigurare de sănătate este facultativă (art. 7 din Legea 145/1997) a. Venit baza de calcul *** |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| b. Contribuție datorată |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| c. Sume restante |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| d. Majorări întârziere |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| e. Total contribuții de achitat (b+c+d) |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| 2. Documente de plată O.P. nr. |_|_|_|_| O.P. nr. |_|_|_|_| O.P. nr. |_|_|_|_| Data O.P. |_|_|_|_| Data O.P. |_|_|_|_| Data O.P. |_|_|_|_| Z Z L L Z Z L L Z Z L L Sub sancțiunea faptei de fals în acte publice, declar că am verificat datele din prezenta declarație și în conformitate cu informațiile furnizate, o declar corecta și completa Prezentul titlu de creanta devine titlu executoriu, la data la care creanta este scadenta conform legii Nume |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Prenume |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Funcția |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Data |_|_|_|_| Z Z L L Semnatura și ștampila ┌───────────────────┐ │ │ │ │ └───────────────────┘ *) Se transmit periodic la casele de asigurări de sănătate în termen de 20 de zile de la expirarea perioadei pentru care se datorează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate. **) Potrivit prevederilor Legii nr. 145/1997 , art. 52 alin. (2) lit. b) și c) astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/1998 , și ale Normelor privind modul de încasare a contribuției la asigurările sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 22 iunie 2000. ***) În baza declarațiilor privind persoanele fizice străine care desfășoară activitate în România și realizează venituri sub forma de salarii din străinătate (MF cod 14.13.01.13/6) și a declarațiilor informative privind începerea/încetarea activității persoanelor fizice străine care desfășoară activitate în România și obțin venituri sub forma de salarii din străinătate (MF cod 14.13.01.13/6i), potrivit Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.423/1999 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 decembrie 1999.
Anexa 1 c)
DECLARAȚIE ┌───────────────┐ │ COD DE BARE │ └───────────────┘ PRIVIND OBLIGAȚIILE DE CONSTITUIRE ȘI PLATA FONDULUI DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE DATORATE DE SOMERI |_| BENEFICIARI AJUTOR SOCIAL |_| LUNA |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| INSTITUȚIA |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| ADRESA |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| TELEFON |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| 1. Contribuția la FASS, potrivit Legii nr. 145/1997 cu modificările și completările ulterioare: a. Fond șomaj/asigurări sociale |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| b. Nr. asigurați |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| c. Contribuție datorată |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| d. Sume restante |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| e. Total contribuție de achitat |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Total intrari în categorie Total iesiri din categoria |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| 2. Documente de plată O.P. nr. |_|_|_|_| O.P. nr. |_|_|_|_| O.P. nr. |_|_|_|_| Data O.P. |_|_|_|_| Data O.P. |_|_|_|_| Data O.P. |_|_|_|_| Z Z L L Z Z L L Z Z L L Sub sancțiunea faptei de fals în acte publice, declar că am verificat datele din prezenta declarație și în conformitate cu informațiile furnizate, o declar corecta și completa Prezentul titlu de creanta devine titlu executoriu, la data la care creanta este scadenta conform legii Nume |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Prenume |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Funcția |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| ┌───────────────────┐ Data Semnatura și ștampila │ │ |_|_|_|_| │ │ Z Z L L └───────────────────┘ Se depune lunar pe suport magnetic cu intrările și ieșirile de persoane cat și informații despre fostele și viitoarele locuri de muncă. *) Se transmite periodic la casele de asigurări de sănătate în termen de 20 de zile de la expirarea perioadei pentru care se datorează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.
Anexa 2 DENUMIREA ANGAJATORULUI ..........................
Codul fiscal .................
LISTA*)
nominală cuprinzând persoanele asigurate pentru care se plătește
contribuția de asigurări sociale de sănătate
Nr. crt.
Numele și prenumele
Codul numeric personal
Categoria de asigurat**)
*) Se depune o dată cu declarația pe luna ianuarie a fiecărui an, de către persoanele juridice existente, iar pentru cele nou-înființate, o dată cu depunerea primei declarații.
**) Se va menționa categoria de asigurat potrivit
art. 52 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 , cu modificările și completările ulterioare (salariat - S; concediu îngrijire copil - CIC; angajat pe bază de convenție civilă - ACC).
Anexa 3 DENUMIREA ANGAJATORULUI ...................
Codul fiscal ................
LISTA*)
nominală cuprinzând personalul care intră în activitate
Nr. crt.
Numele și prenumele
Codul numeric personal
Categoria de asigurat**)
Data intrării în activitate
Locul de muncă anterior .... (codul fiscal)
LISTA*)
nominală cuprinzând personalul care iese din activitate
Nr. crt.
Numele și prenumele
Codul numeric personal
Categoria de asigurat**)
Data ieșirii din activitate
Locul de muncă anterior .... (codul fiscal)
*) Se depune trimestrial la casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și la casele de asigurări de sănătate asimilate acestora, în termen de 20 de zile de la expirarea trimestrului.
**) Se va menționa categoria de asigurat potrivit
art. 52 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 , cu modificările și completările ulterioare (salariat - S; concediu îngrijire copil - CIC; angajat pe bază de convenție civilă - ACC).
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.