Convenția din 9 mai 1980

Articolul 27

Auditarea conturilor

§

1

În absența unei decizii contrare a Adunării generale, în conformitate cu Articolul 14

§

2, litera k), auditarea conturilor se efectuează de către statul unde Organizația își are sediul, în conformitate cu regulile din prezentul Articol și, sub rezerva oricăror

directive

speciale

ale

Comitetului

administrativ,

în conformitate cu regulamentul privind finanțele și contabilitatea Organizației (Articolul I 5

§

5, litera e)).

§

2

Auditorul efectuează auditarea conturilor Organizației, inclusiv a tuturor fondurilor fiduciare și a conturilor speciale, așa cum consideră de cuviință pentru a se asigura dacă:

a)

ștatele financiare sunt în conformitate cu registrele și cu scriptele Organizației;

b)

operațiunile financiare care au fost înscrise în ștatele financiare s-au efectuat în confonnitate cu regulile și regulamentele, cu prevederile bugetare și cu celelalte directive ale Organizației;

c)

valorile și numerarul depuse la bancă sau în casă au fost fie auditate pe baza certificatelor primite direct de la depozitari, fie numărate în mod efectiv;

d)

controalele interne, inclusiv auditarea internă a conturilor, sunt corespunzătoare;

e)

toate elementele activului și pasivului, precum și toate excedentele și deficitele au fost contabilizate în conformitate cu unele proceduri pe care le estimează ca fiind satisfăcătoare.

§

3

Auditorul este singurul competerit să accepte în întregime sau în parte certificatele și documentele justificative prezentate de secretarul general. Când consideră necesar, el poate proceda la exarnii!area și la auditarea detaliată a oricărei situații contabile referitoare

fie

la operațiunile

financiare,

fie

la

rezerve

și echipament.

§

4

Auditorul are în orice moment acces liber la toate registrele, scriptele, documentele contabile și la alte informații care consideră că îi sunt necesare.

§

5

Auditorul nu este competent să elimine o rubrică sau alta din conturi, însă va atrage imediat <nenția secretarului general asupra oricărei operațiuni al cărei caracter regulamentar sau oportun i se pare discutabil, pentru ca acesta să ia măsurile necesare.

§

6

Auditorul prezintă și semnează o atestare privind ștatele financiare în următorii termeni: "Am examinat ștatele financiare ale Organizației pentru perioada bugetară care s-a încheiat la 31 decembrie......... Examinarea a cuprins o analiză generală a metodelor contabile și controlul situațiilor contabile, precum și a

altor documente justificative pe care le-am considerat necesare în cazul în speță". Această atestare indică, după caz, faptul că:

•

a)

ștatele financiare reflectă în mod satisfăcător situația financiară la data expirării perioadei considerate, precum și rezultatele operațiunilor efectuate pe durata perioadei care s-a încheiat la acea dată;

b)

ștatele financiare au fost întocmite în conformitate cu principiile contabile menționate;

c)

modalitățile conform cărora s-au aplicat principiile financiare au fost în concordanță cu cele adoptate în timpul perioadei bugetare precedente;

d)

operațiunile

financiare

au

fost

efectuate

în conformitate cu regulile și regulamentele, cu prevederile bugetare și cu celelalte directive ale Organizației.

§

7

În raportul său asupra operațiunilor financiare, auditorul menționează următoarele:

a)

tipul și amploarea auditării pe care a efectuat-o;

b)

elementele care țin de caracterul complet al conturilor și de exactitatea lor, inclusiv dacă este cazul:

1.

infonnațiile necesare interpretării și aprecierii corecte a conturilor;

2.

orice sumă care ar fi trebuit percepută dar care nu a fost trecută în cont;

3.

orice

sumă

care

a

făcut

obiectul

unui angajament de cheltuieli obișnuit sau condiționat și care nu a fost contabilizată sau de care nu s-a ținut cont în ștatele financiare;

4.

cheltuielile în favoarea cărora nu s-au prezentat piese justificative suficiente;

5.

păstrarea registrelor de conturi în forma corectă din punct de vedere legal; trebuie scoase în evidență cazurile când modul concret de prezentare al ștatelor financiare se îndepărtează de la principiile contabile general recunoscute și aplicate în mod obișnuit;

c)

celelalte probleme asupra cărora trebuie să se atragă atenția Comitetului administrativ, de exemplu:

1.

cazurile de fraudă sau de prezumție de fraudă;

2.

risipirea sau utilizarea incorectă a unor fonduri sau a altor active ale Organizației (chiar dacă conturile privind operațiunea efectuată sunt în regulă);

3.

cheltuielile care riscă să antreneze ulterior unele cheltuieli considerabile pentru Organizație;

4.

orice viciu, general sau particular, al sistemului de control al veniturilor și al cheltuielilor sau al rezervelor și echipamentului;

5.

cheltuielile care nu sunt conforme cu intențiile Comitetului administrativ, având în vedere viramentele autorizate legal în cadrul bugetului;

6.

depășirile

unor

credite,

ținând . seamă

de modificările rezultate din viramentele autorizate legal în cadrul bugetului;

7.

cheltuielile

care

nu

sunt

conforme

cu

autorizațiile care le reglementează;

d)

corectitudinea sau incorectitudinea conturilor aferente rezervelor și echipamentului, stabilite conform inventarului și examinării registrelor.

'

În plus, raportul poate să prezinte stadiul unor operațiuni care au fost contabilizate în cursul unei perioade bugetare anterioare și despre care s-au obținut informații noi, sau stadiul unor operațiuni care trebuie efectuate în cursul unei perioade bugetare ulterioare și despre care este de dorit să fie informat în prealabil Comitetul administrativ.

§

8

Auditorul nu trebuie în nici un caz să formuleze critici în

Articolul 30

raportul său fără să-i ofere, în prealabil-, posibilitatea de a se explica.

secretarului general

Arbitrii

§

9

Auditorul

comunică

Comitetului

administrativ

și secretarului general constatările făcute cu ocazia auditării. În plus, el poate să prezinte orice comentariu pe care îl consideră potrivit cu privire la raportul financiar al secretarului general.

•

§

l O

În măsura în care auditorul a procedat la o auditare sumară sau nu a obținut justificări suficiente, el trebuie să menționeze acest lucru în atestarea pe care o face sau în raportul său, precizând motivele observațiilor pe care le-a formulat, precum și consecințele acestora pentru situația financiară și pentru operațiunile financiare contabilizate.

Articolul 28

Competența

§

l

Diferendele dintre statele membre, generate ca urmare a interpretării sau aplicării Convenției, precum și diferendele dintre sta ele .:11embre și O:ganizație, create ca urmare a interpretării sau aplicăm Protocolulm în ceea ce privește privilegiile și imunitățile, pot fi supuse spre soluționare unui tribunal de arbitraj, la solicitarea u eia din părți.

Părțile hotărăsc în mod

liber componența tribunalului de arbitraj și procedura de arbitraj.

§

2

Celelalte diferende izvorâte ca urmare a interpretării sau a aplicării

Convenției

și

a . celorlalte

convenții

elaborate

de Organizație, în conformitate cu Articolul 2 § 2, dacă nu au fost soluționate pe cale amiabilă sau supuse deciziei unor tribunale ob_ișnuite, pot fi upuse spre soluționare unui tribunal de arbitraj, prm

acordul

dmtre

părțile

interesate,

Pentru

componența tribunalului de arbitraj și procedura de arbitraj se aplică Articolele 29 până la 32.

§

3

Fiecare stat, atunci când adresează o cerere de aderare la Convenție, își poate rezerva dreptul să nu aplice prevederile de la

§§ 1 și 2, în întregime sau în parte.

§

4

Statul care a emis o rezervă în conformitate cu § 3 poate să o retragă în orice moment, informându-l în acest sens pe depozitar, Această retragere devine efectivă la o lună de la data la care depozitarul a înștiințat statele membre despre aceasta.

Articolul 29

Înțelegerea n feritoare Ia

arbitrnj, Grefa

Părțile încheie o înțelegere referitoare la arbitraj în care se specifică în special următoarele:

a)

obiectul diferendului;

b)

componența tribunalului și tem1enele convenite pentru numirea arbitrului sau arbitrilor;

c)

locul convenit ca sediu al tribunalului.

Înțelegerea referitoare la arbitraj trebuie să fie comunicată secretarului general care își asumă funcțiile de grefă,

§ 1

Secretarul general țntocmește și ține la zi o listă a arbitrilor. Fiecare stat membru poate nominaliza doi dintre cetățenii săi pentru lista de arbitri.

§ 2

Tribunalul de arbitraj este alcătuit din unul, trei sau cinci arbitri, în conformitate cu cele convenite în înțelegerea referitoare la arbitraj încheiată. Arbitrii sunt aleși dintre persoanele care figurează pe lista menționată la

§

I. Totuși, dacă în înțelegerea referitoare la arbitraj sunt prevăzuți cinci arbitri, fiecare dintre părți poate să aleagă un arbitru din afara listei. Dacă în înțelegerea referitoare la arbitraj se prevede un arbitru unic, acesta este ales de comun acord de către părti. Dacă înțelegerea referitoare la arbitraj prevede trei sau cinci arbitri, fiecare dintre părți își alege imul sau doi arbitri, după caz; aceștia îl desemnează de comun acord pe al treilea sau pe al cincilea arbitru, care prezidează tribunalul de arbitraj. Dacă părțile nu pot conveni asupra desemnării arbitrului unic sau dacă arbitrii aleși nu pot conveni asupra desemnării celui de-al treilea sau

•

a celui de-al cincilea arbitru, această desemnare se face de către secretarul general.

§

3

Arbitrul unic, sau al treilea arbitru sau al cincilea arbitru, trebuie să fie de altă cetățenie decât cea a părților, doar dacă acestea din urmă nu sunt de aceeași cetățenie.

§

4

Intervenția în diferend a unei terțe părți rămâne fără efect în ceea ce privește componența tribunalului de arbitraj.

Articolul 31

Procedura. Cheltuielile

§

1

Tribunalul de arbitraj hotărăște asupra procedurii de urmat, ținând seama în principal de următoarele prevederi:

a)

el instrumentează și judecă cauzele pe baza elementelor fumizate de părți, fără să fie constrâns de interpretările acestorn. atunci când este chemat să pronunțe sentința;

b)

nu poate să aoorde mai mult sau altceva decât se solicită în concluziile reclamantului, nici mai puțin decât s-a recunoscut de către pârât ca fiind datorat;

c)

sentința arbitrală, motivată în mod corespunzător, este redactată de tribunalul de arbitraj și este notificată părților de către secretarul general;

d)

în afara unei prevederi contrare de drept imperativ al locului unde își are sediul tribunalul de arbitraj și sub rezerva unui acord contrar al părților, sentința arbitrală este definitivă.

§2

Onorariile arbitrilor sunt stabilite de secretarul general.

§ 3

Prin sentința tribunalului de arbitraj se stabilește valoarea costurilor și cheltuielilor de judecată

și

se hotărăște repartizarea între părți atât a acestor cheltuieli cât și a onorariilor arbitrilor.

Articolul 32

Termenul de prescripție. Forța executorie

J

1

Aplicarea procedurii de arbitraj are, în ceea ce privește mtreruperea termenului de prescripție, același efect ca cel prevăzut de drilptul material aplicabil pentru introducerea acțiunii în justiție în fața instanței de fond.

§

2

Sentința

tribunalului

de

arbitraj

dobândește

forță executorie în fiecare din statele membre după ce s-au îndeplinit formalitățile cerute de statul unde are loc executarea sentinței. Nu este admisă revizuirea fondului problemei.

Articolul 33

Competența

§

1

Secretarul general aduce imediat la cunoștința statelor membre propunerile de modificare a Convenției care i-au fost adresate de statele membre, sau pe care le-a elaborat personal.

§

2

Adunarea

generală

hotărăște

asupra

propunerilor

de modificare a Convenției cu condiția ca §§ 4 până la 6 să nu prevadă o altă competență.

§

3

Sesizată de o propunere de modificare, Adunarea generală poate decide, cu majoritatea prevăzută la Articolul 14 § 6, dacă o asemenea propunere este în strânsă legătură cu una sau mai multe prevederi din Apendicele la Convenție. În acest caz, precum și în cazurile menționate la §§ 4 până Ia 6, fraza a doua, Adunarea generală este de asemenea abilitată să decidă asupra acestei prevederi sau a prevederilor respective din Apendice.

§

4

Sub rezerva deciziilor luate de Adunarea generală, în conformitate cu § 3, prima frază, Comisia de revizuire hotărăște asupra propunerilor de modificare a:

a)

•

Articolelor 9 și 27 §§ 2 până la 10;

b)

Regulilor uniforme CIV, cu excepția Articolelor 1, 2, 5, 6, 16, 26 până Ia 39, 41 până Ia 53 și 56 până la 60;

c)

Regulilor uniforme CIM, cu excepția Articolelor 1, 5, 6 §§ l și 2, a Articolelor 8, 12, 13 § 2, a Articolelor 14, 15 §§ 2 și 3,

a Articolului 19 §§ 6 și 7, precum și a Articolelor 23 până la 27, 30

până la 33, 36 până la 41 și 44 până la 48;

d)

Regulilor uniforme CUV, cu excepția Articolelor 1, 4, 5 și7 până la 12;

e)

Regulilor uniforme CUI, cu excepția Articolelor 1, 2, 4, 8 până la 15, 17 până la 19, 21, 23 până la 25;

f)

Regulilor uniforme APTU, cu excepția Articolelor I, 3 și 9 până la 11, precum și a Anexelor la aceste Reguli uniforme;

g)

Regulilor uniforme ATMF, cu excepția Articolelor I,

3 și 9.

Atunci când sunt supuse Comisiei de revizuire unele propuneri de modificare, în conformitate cu literele a) până la g), o treime din statele reprezentate în Comisie poate solicita ca aceste propuneri să fie supuse Adunării generale în scopul luării unei decizii.

§

5

Comisia de experți RID decide asupra propunerilor de modificare a prevederilor Regulamentului privind Transportul Internațional Feroviar de Mărfuri Periculoase (RID). Atunci când asemenea propuneri sunt supuse Comisiei de experți RID, o treime din statele reprezentate în Comisie poate solicita ca aceste propuneri să fie supuse Adunării generale în scopul luării unei decizii.

§

6

Comisia de experți tehnici decide asupra propunerilor de modificare a Anexelor la Regulile uniforme APTU. Atunci când asemenea propuneri sunt supuse Comisiei de experți tehnici, o treime din statele reprezentate în Comisie poate solicita ca aceste

propuneri să fie supuse Adunării generale în scopul luării unei decizii.

Articolul 34

Deciziile Adunării generale

§

1

Modificările Convenției, ca urmare a deciziei Adunării generale, sunt notificate statelor membre de către secretarul general.

§ 2

Modificările Convenției propriu-zise, ca urmare deciziei Adunării generale, intră în vigoare, pentru toate statele membre, la douăsprezece luni de la data aprobării lor de către două treimi din. statele membre, cu excepția celor care, înaintea intrării lor în vigoare, au făcut o declarație conform căreia nu aprobă modificările în cauză.

§

3

Modificările aduse la Apendicele Convenției, ca urmare a deciziei Adunării generale, intră în vigoare la douăsprezece luni de la data aprobării lor de către jumătate din statele care nu au făcut o declarație în conformitate cu Articolul 42 § I, prima frază, pentru toate statele membre cu excepția celor care, înaintea intrării lor în vigoare, au făcut o declarație conform căreia nu aprobă modificările în cauză și cu excepția celor care au făcut o declarație în conformitate cu Articolul 42 § 1, prima frază.

§ 4

Statele membre adresează secretarului general notificările lor privind aprobarea modificărilor aduse Convenției hotărâte de Adunarea generală, precum și declarațiile lor prin care comunică faptul că nu aprobă aceste modificări. Secretarul general inforn1ează despre aceasta celelalte state membre.

§

5

Tennenul menționat la §§ 2 și 3 se calculează începând cu data notificării de către secretarul general a îndeplinirii condițiilor pentru intrarea în vigoare a modificărilor.

§

6

În momentul adoptării unei modificări, Adunarea generală poate specifica faptul că modificarea respectivă este de o asemenea importanță încât orice stat membru care a făcut o declarație în conformitate cu § 2 sau § 3 și care nu a aprobat modificarea în termen de optsprezece luni de la data intrării sale în vigoare, va înceta să mai fie stat membru al Organizației după expirarea acestui termen.

§

7

Atunci când deciziile Adunării generale se referă la Apendicele la Convenție, se suspendă în întregime aplicarea Apendicelui respectiv începând cu data intrării

in

vigoare a deciziilor, pentru traficul cu și între statele membre care s-au opus deciziilor în termenele stabilite, în conformitate cu

§

3. Secretarul general notifică statelor membre această suspendare; aceasta ia sfârșit după o lună de la data la care secretarul general a notificat celorlalte state membre retragerea acestei opuneri.

Articolul 35

Deciziile Comisiilor

§ 1

Modificările la Convenție, ca urmare a deciziei Comisiei, sunt notificate statelor membre de către secretarul general.

§ 2

Modificările

la Convenția

propriu-zisă,

hotărâte de Comisia de revizuire, intră în vigoare pentru toate statele membre, în prima zi a celei de-a douăsprezecea luni imediat um1ătoare lunii în cursul căreia secretarul general a notificat toate statele membre. Statele membre pot formula o obiecție în cursul următoarelor patru

Juni de la data notificării. În cazul când sunt formulate obiecții de către un sfert din statele membre, modificarea nu intră în vigoare. Dacă un stat membru formulează o obiecție cu privire la o decizie a Comisiei de revizuire în acest termen de patru luni și dacă acest stat denunță Convenția, denunțarea devine efectivă la data prevăzută pentru intrarea în vigoare a acestei decizii.

§

3

Modificările aduse Apendicelor la Convenție, hotărâte de Comisia de revizuire, intră în vigoare pentru toate statele membre, în prima zi din cea de-a douăsprezecea lună imediat următoare celei în cursul căreia secretarul general a notificat statele membre. Modificările hotărâte de Comisia de experți RID sau de Comisia de experți tehnici intră în vigoare pentru. toate statele membre, în prima zi a celei de-a șasea luni imediat următoare celei în cursul căreia secretarul general a notificat statele membre.

§

4

Statele membre pot formula o obiecție în termen de patru luni începând cu data notificării menționate la § 3. În cazul unei obiecții formulate de un sfert din statele membre, modificarea nu intră în vigoare. În statele membre care au formulat, în termenele stabilite, o obiecție cu privire la o decizie, aplicarea Apendicelui respectiv este suspendată în întregime, pentru traficul cu și între statele membre, începând din momentul intrării în vigoare a deciziilor respective. Totuși, în cazul unei obiecții formulate împotriva validării unei norme tehnice sau împotriva adoptării unei prescripții tehnice uniforme, doar acea normă sau prescripție este suspendată, pentru traficul cu și între statele membre, începând cu momentul în care deciziile respective intră în vigoare; situația este identică și în cazul unei obiecții parțiale.

§ 5

Secretarul general informează statele membre asupra suspendărilor menționate la § 4; suspendările sunt ridicate după expirarea unui termen de o lună începând cu data la care secretarul general a notificat celorlalte state membre retragerea unei asemenea obiecții.

§

6

Pentru stabilirea numărului de obiecții prevăzute la §§ 2 și 4, nu sunt luate în considerare statele membre care:

a)

nu au drept de vot (Articolul 14 § 5, Articolul 26 § 7 sau Articolul 40 § 4),

b)

nu sunt membre ale Comisiei respective (Articolul 16

§ 1, a doua frază),

c)

au făcut o declarație în conformitate cu Articolul 9 §l din Regulile uniforme APTU.

Articolul 37

Aderarea la Convenție

§

1

Aderarea la Convenție este deschisă

oricărui

stat pe al

cărui teritoriu

se exploatează o

infrastructură

feroviară.

§ 2

Un stat care dorește să

adere

la Convenție adresează

depozitarului

o cerere. Depozitarul

comunică

această cerere

statelor

membre.

§

3

Cererea este considerată ca fiind acceptată la trei luni după comunicarea menționată la § 2, în afara cazului când depozitarului i. se adresează o opunere în această privință din partea a cinci state membre. Depozitarul va aviza, fără întârziere, atât statul care a formulat cererea, cât și statele membre. Aderarea devine efectivă începând cu prima zi din cea de-a treia lună de la data acestei avizări.

§

4

În cazul când cel puțin cinci state membre formulează o opunere în termenul prevăzut la § 3, cererea de aderare este supusă Adunării generale pentru a lua o decizie.

§

5

Sub rezerva Articolului 42, orice aderare la Convenție nu se poate referi decât la Convenție, în versiune·a sa aflată în vigoare la data când aderarea respectivă devine efectivă.

Articolul 38

Aderarea unor organizații regionale de integrare economică

§ 1

Aderarea

la

Convenție

este

deschisă

organizațiilor regionale de integrare economică care au competența adoptării legislației lor, care este obligatorie pentru membrii lor, în domeniile reglementate de această Convenție, și la care sunt membre unul sau mai multe state membre. Condițiile acestei aderări sunt definite într­ un acord încheiat între Organizație și organizația regională.

§

2

Organizația regională poate să exercite drepturile de care dispun membrii săi în baza Convenției, în măsura în care aceste drepturi acoperă domenii care țin de competența sa. Același lucru este valabil și pentru obligațiile care revin statelor membre în baza Convenției, cu excepția obligațiilor

financiare

menționate

la Articolul 26.

§ 3

În vederea exercitării dreptului de vot și a dreptului de a formula obiecții prevăzut la Articolul 35 §§ 2 și 4, organizația regională dispune de un număr de voturi egal cu cel al membrilor săi care sunt și state membre ale Organizației. Acestea din unl}ă nu­ și pot exercita drepturile, în special dreptul de vot, decât în măsura admisă la § 2. Organizația regională nu dispune de drept de vot în ceea ce privește Titlul IV.

§ 4

Pentru suspendarea calității de membru, se aplică prin analogie Articolul 41.

Articolul 39

Membrii asociați

§ l

Orice

stat

pe

al

cărui

teritoriu

se exploatează

o infrastructură

feroviară

poate

deveni

membru

asociat

al Organizației. Se aplică prin analogie Articolul 32

§§

2 până la 5.

§

2

Un membru asociat poate să participe la lucrările organelor menționate la Articolul 13 § I, literele a) și c) până la f) numai cu

vot consultativ. Un membru asociat nu poate să fie desemnat ca membru al Comitetului administrativ. El contribuie la cheltuielile Organizației cu 0,25% din contribuții (Articolul 26 § 3).

§

3

Pentru suspendarea calității de membru asociat, se aplică prin analogie Articolul 41.

Articolul 40

Suspendarea calității de membru

§ I

Un stat membru poate solicita, fără să denunțe Convenția, suspendarea calității sale de membru al Organizației, atunci când pe teritoriul său nu se mai efectuează nici un fel de trafic internațional feroviar, din motive care nu sunt imputabile acestui stat membru.

§

2

Comitetul administrativ decide asupra unei cereri de suspendare a calității de membru. Cererea trebuie să fie adresată secretarului general cu cel puțin trei iuni înaintea unei sesiuni a Comitetului.

§

3

Suspendarea calității de membru intră în vigoare în prima zi a lunii imediat următoare datei la care secretarul general a notificat

statelor

membre

decizia

Comitetului

administrativ. Suspendarea calității de membru ia sfărșit odată cu notificarea de către statul membru a reluării

pe teritoriul său a traficului internațional feroviar. Secretarul general notifică, fără întârziere, despre aceasta celelalte state membre.

§4

Suspendarea calității de membru are drept consecință:

a)

exonerarea statului membru de obligația de a contribui la finanțarea cheltuielilor Organizației;

b)

suspendarea dreptului de vot în organele Organizației;

c)

suspendarea dreptului de obiecție în conformitate cu Articolul 34 §§ 2 și 3 și cu Articolul 35 §§ 2 și 4.

Articolul 41

Denunțarea Convenției

§ 1

Convenția poate fi denunțată în orice moment.

§

2

Orice stat membru care dorește să procedeze la o denunțare îl înștiințează despre aceasta pe depozitar. Denunțarea devine efectivă la data de 31 decembrie a anului următor.

Articolul 42

Declarații și rezerve Ia Convenție

§

1

Fiecare stat membru poate, în orice moment, să declare că nu va aplica în întregime anumite Apendice la Convenție. În plus, nu se admit rezerve și declarații privind neaplicarea anumitor prevederi ale Convenției propriu-zise sau ale Apendicelor la aceasta, decât dacă asemenea rezerve sau declarații sunt prevăzute în mod expres chiar în prevederile respective.

§

2

Rezervele sau declarațiile sunt adresate depozitarului. Ele devin efective în momentul în care Convenția intră în vigoare pentru statul respectiv. Orice declarație tăcută după intrarea în vigoare devine efectivă la data de 31 decembrie a anului imediat următor acestei declarații. Depozitarul informează statele membre despre aceasta.

Articolul 43

Dizolvarea Organizației

§ 1

Adunarea generală poate să decidă dizolvarea Organizației și eventualul transfer al atribuțiilor sale unei alte organizații interguvernamentale, stabilind împreună cu această organizație, dacă este cazul, condițiile acestui transfer.

§ 2

În cazul dizolvării Organizației, bunurile și activele sale sunt atribuite statelor membre care au fost membre ale Organizației fără întrerupere, pe durata ultimilor cinci ani calendaristici anteriori anului în care s-a luat decizia în temeiul § I, în mod proporțional cu coeficientul mediu al procentajului cu care au contribuit la cheltuielile Organizației pe perioada celor cinci ani precedenți.

Articolul 44

Prevedere tranzitorie

În cazurile prevăzute la Articolul 34 § 7, Articolul 35 § 4, Articolul 41

§

I și la Articolul 42, legislația aflată în vigoare în momentul încheierii contractelor supuse Regulilor uniforme CIV, Regulilor uniforme CIM, Regulilor uniforme CUV și Regulilor uniforme CUI rămâne aplicabilă în contractele existente.

Articolul 45

Textele Convenției

§

1

Convenția este redactată în limbile franceză, gemrnnă și engleză. În caz de divergență, textul în limba franceză prevalează.

§ 2

La propunerea unuia din statele interesate, Organizația publică traduceri oficiale ale Convenției în alte limbi, în măsura în care una din aceste limbi este limbă oficială pe teritoriul a cel puțin două state membre. Aceste traduceri sunt elaborate în cooperare cu servicii.le competente ale statelor membre interesate.

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale Feroviare (OTIF)

Articolul 1

Imunitatea de jurisdicție, de executare și de reținere

§

l

În cadrul activităților sale oficiale, Organizația beneficiază de imunitate de jurisdicție și de executare cu următoarele excepții:

a)

în măsura în care Organizația a renunțat în mod expres la această imunitate într-un caz particular;

b)

în cazul unei acțiuni civile în justiție introdusă de un

tert , · ,

c)

în cazul unei cereri neconvenționale în legătură directă cu o procedură inițiată cu titlu principal de către Organizație;

d)

în cazul

unei rețineri, ordonată

prin hotărâre judecătorească, asupra remunerațiilor, a salariilor și a altor retribuții datorate de Organizație unui membru al personalului propriu.

§

2

Activele și alte bunuri ale Organizației, indiferent unde se află acestea, beneficiază de imunitate față de orice formă. de rechiziție, confiscare, sechestru sau altă formă de reținere sau de constrângere, cu excepția cazului în care acestea sunt considerate necesare, ca măsură temporară pentru prevenirea accidentelor în

care sunt implicate vehicule automotoare care aparțin sau sunt operate în contul Organizației și pentru anchetele în legătură cu respectivele accidente.

Articolul 2

Protecția împotriva exproprierii

Dacă în scopuri de utilitate publică este necesară o expropriere, trebuie să se dispună toate măsurile corespunzătoare astfel încât să nu se pennită ca exproprierea să devină un obstacol în calea exercitării activităților Organizației și trebuie să se plătească anticipat și în cel mai scurt timp o despăgubire corespunzătoare.

Articolul 3

Scutirea de impozite

§ 1

Fiecare

stat

membru

scutește

de

impozite

directe Organizația, bunurile și veniturile acesteia, în vederea exercitării activităților sale oficiale. Atunci când achizițiile sau serviciile cu o valoare importantă, care sunt strict necesare pentru exercitarea activităților oficiale ale Organizației, sunt efectuate sau utilizate de Organizație și atunci când prețul acestor achiziții sau servicii include taxe sau tarife, trebuie ca statele membre să dispună, de fiecare dată când acest

lucru este posibil, luarea

măsurilor corespunzătoare în vederea scutirii de taxe sau tarife de acest fel sau în vederea rambursării contravalorii acestora.

§

2

Nu se acordă nici o scutire în ceea ce privește impozitele și taxele care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor aduse.

§

3

Bunurile achiziționate în conformitate cu

§

l nu pot fi vândute sau cedate și nici utilizate altfel decât în condițiile stabilite de către statul membru care a acordat scutirile.

Articolul 4

Scutirea de tarife și taxe

§

1

Bunurile importate sau exportate de Organizație și care sunt strict necesare pentru exercitarea activităților sale oficiale, sunt scutite de toate tarifele și taxele care se percep la import sau la export.

§

2

Nu se acordă nici o scutire, în sensul prezentului Articol, în cazul achizițiilor și al importurilor de bunuri sau al fumizării de servicii destinate nevoilor proprii ale membrilor personalului Organizației.

§

3

Articolul 3

§

3 se aplică, prin analogie, în cazul bunurilor importate în conformitate cu

§

I.

Articolul S Activități oficiale

Activitățile oficiale ale Organizației menționate în prezentul Protocol sunt activitățile care corespund scopurilor definite la Articolul 2 din Convenție.

Articolul 6

Tranzacții monetare

Organizația poate să primească și să dețină orice fel de fonduri, valută, numerar sau valori mobiliare. Ea poate să dispună în mod liber de acestea pentru orice folosințe prevăzute de Convenție și

poate să aibă conturi în orice fel de monedă în măsura în care cestea îi sunt necesare pentru a face față angajamentelor sale.

Articolul

7

Comunicate

Pentru comunicatele sale și pentru transferul tuturor documentelor sale, tratamentul de care beneficiază Organizația nu este mai puțin favorabil decât cel acordat de fiecare stat membru altor organizații internaționale comparabile.

Articolul 8

Privilegiile și imunitățile reprezentanților statelor membre

Reprezentanții statelor membre se bucură, în exercitarea funcțiilor lor și pe durata călătoriilor lor de serviciu, pe teritoriul fiecărui stat membru, de unnătoarele privilegii și imunități:

a)

imunitate de jurisdicție, chiar și după încheierea misiunii lor, pentru actele lor, inclusiv în scris sau prin viu grai, săvârșite de ei în timpul exercitării funcțiilor lor; această imunitate nu mai funcționează însă în caz de pagube rezultate dintr-un accident provocat de un vehicul automotor sau orice alt mijloc de transport aparținând unui reprezentant al unui stat, sau condus de acesta, sau în cazul unei încălcări a reglementărilor de circulație referitoare la mijlocul de transport în cauză;

b)

imunitate

în ceea ce privește arestarea și detenția preventivă, cu excepția cazurilor de flagrant delict;

c)

imunitate în ceea ce privește reținerea bagajelor lor personale, cu excepția cazurilor de flagrant delict;

d)

inviolabilitatea tuturor documentelor sau actelor lor oficiale;

e)

exceptarea pentru ei înșiși precum și pentru soții/soțiile lor de la orice măsură de limitare a intrării și de la orice formalități de înregistrare a străinilor;

f)

aceleași facilități în ceea ce privește reglementările monetare sau de schimb ca cele acordate reprezentanților unor Guverne străine în misiune oficială temporară.

Articolul 9

Privilegiile și imunitățile membrilor personalului Organizației

Membrii personalului Organizației se bucură, în exercitarea funcțiilor lor, de unnătoarele privilegii și imunități pe teritoriul fiecărui stat membru:

a)

imunitate de jurisdicție pentru actele, inclusiv în scris sau prin viu grai, săvârșite în exercitarea fi.mcțiilor lor și în limitele prerogativelor lor; această imunitate nu mai funcționează, înSă, în caz de pagube rezultate dintr-un accident provocat de un vehicu! automotor sau de orice alt mijloc de transport aparținând unm membru al personalului Organizației sau condus de acesta sau în cazul unei încălcări a reglementărilor de circulație referitoare la mijlocul de transport respectiv; membrii personalului continuă să beneficieze de această imunitate chiar și după ce au încetat să mai fie în serviciul Organizației;

'

b)

inviolabilitatea tuturor actelor și documentelor lor oficiale;

c)

aceleași

exceptări

de

la

prevederile

care

lim tează imigrarea și care reglementează înregistrarea străinilor ca cele acordate în mod normal membrilor personalului organizațiilor internaționale; membrii de familie ai acestora se bucură de aceleași facilități;

d)

scutirea de impozitul. național pe venit, sub rezerva introducerii, în beneficiul Organizației, a unei impozitări interne asupra remunerațiilor, salariilor și a altor retribuții plătite de

Organizație; statele membre au totuși posibilitatea de a ține seama de aceste remunerații, salarii și retribuții pentru calculul valorii impozitului care se percepe pe veniturile provenite din alte surse; statele membre nu au obligația să aplice această scutire fiscală în cazul indemnizațiilor și al pensiilor de retragere din activitate, precum și al rentelor viagere plătite de Organizație foștilor membri ai personalului său sau persoanelor în drept;

.

e)

în ceea ce privește reglementările de schimb, aceleași privilegii ca cele acordate în mod normal membrilor personalului organizațiilor internaționale;

t)

în perioade de criză pe plan internațional, aceleași facilități de repatriere pentru ei și pentru membrii de familie ai acestora ca cele acordate în mod normal membrilor personalului organizațiilor internaționale.

Articolul 10

Privilegiile și imunitățile experților

Experții la care apelează Organizația atunci când exercită funcții pe lângă Organizație sau îndeplinesc misiuni pentru aceasta, inclusiv pe durata călătoriilor efectuate în timpul exercitării acestor funcții și în cursul misiunilor, se bucură de următoarele privilegii și imunități, în măsura în care acestea le sunt necesare pentru exercitarea funcțiilor lor:

a)

imunitate de jurisdicție pentru actele, inclusiv în scris sau prin viu grai, săvârșite de ei în timpul exercitării funcțiilor; această imunitate nu se mai aplică, însă, în caz de pagube rezultate dintr-un accident provocat de un vehicul automotor sau de orice alt mijloc de transport aparținând unui expert sau condus de acesta, sau în cazul unei încălcări a reglementărilor de circulație referitoare la mijlocul de transport respectiv; experții continuă să beneficieze de această imunitate chiar și după încetarea funcțiilor lor pe lângă Organizație;

b)

inviolabilitatea tuturor actelor și documentelor lor oficiale;

c)

facilitățile de schimb necesare transferării remunerațiilor lor;

d)

aceleași

facilități,

în ceea ce privește

bagajele

lor personale, ca cele acordate funcționarilor Guvernelor străine aflați în misiune oficială temporară.

Articolul 11

Scopul privilegiilor și al imunităților acordate

§

I

Privilegiile și imunitățile prevăzute de prezentul Protocol sunt instituite exclusiv pentru a se asigura, în orice împrejurări, funcționarea

liberă a Organizației

și

independența

totală

a persoanelor cărora le sunt acordate. Autoritățile competente ridică orice1 imunitate în toate cazurile în care menținerea acesteia poate împiedica acționarea în justiție și în care această imunitate poate

fi

ridicată fără a aduce atingere realizării obiectivului pentru care a fost acordată.

§ 2

Autoritățile competente în termenii

§

1

sunt:

a)

statele membre, pentru reprezentanții lor;

b)

Comitetul administrativ pentru secretarul general;

c)

secretarul general pentru ceilalți funcționari ai Organizației precum și pentru experții la care apelează Organizația.

Articolul 12

Prevenirea abuzurilor

§

l

Nici una din prevederile prezentului Protocol nu pune în cauză dreptul pe care îl posedă fiecare stat membru de a lua toate măsurile de precauție necesare în interesul siguranței sale publice.

§

2

Organizația cooperează în permanență cu autoritățile c;ompetente ale statelor membre în vederea facilitării unei bune administrări a justiției, a asigurării respectării legilor și prescripțiilor statelor membre respective și a prevenirii oricărui abuz la care ar putea conduce privilegiile și imunitățile prevăzute în prezentul Protocol.

Articolul 13

Tratamentul_ acordat propriilor cetățeni

Nici un stat membru nu are obligația de a acorda privilegiile și imunitățile menționate la:

a)

A1ticolul 8, cu excepția literei d),

b)

Articolul 9

, cu excepția literelor a), b) și d),

c)

Articolul I

O, cu excepția literelor a) și b)

propriilor cetățeni sau persoanelor care își au reședința permanentă în acest stat.

Articolul 14

Acorduri complementare

Organizația poate să încheie cu un stat membru sau cu mai multe state membre unele acorduri complementare în vederea aplicării prezentului Protocol în ceea ce privește statul membru respectiv sau statele membre respective, precum și alte acorduri în vederea asigurării bunei funcționări a Organizației.

Reguli uniforme privind Contractul de Transport Internațional Feroviar de Călători

(CIV

-

Apendice A la Convenție)

Titlul

I

Prevederi generale

Articolul 1

Domeniu de aplicare

§

l

Prezentele Reguli uniforme se aplică oricărui contract de transport feroviar de călători, efectuat contra plată sau gratuit, atunci când locul de plecare și de destinație sunt situate în două state membre diferite, indiferent de domiciliul sau sediul și naționalitatea părților la contractul de transport.

§ 2

Atunci când un transport internațional care face obiectul unui

contract

unic

include,

în

completare

la

transportul transfrontalier feroviar, un transport rutier sau pe o cale navigabilă interioară în traficul intern al unui stat membru, se aplică prezentele Reguli uniforme.

§ 3

Atunci când un transport internațional 'care face obiectul unui contract unic include, în completare la transportul feroviar, un transport maritim sau un transport transfrontalier pe cale navigabilă interioară, prezentele Reguli uniforme se aplică dacă transportul maritim sau pe cale navigabilă interioară este efectuat pe linii înscrise în lista de linii prevăzută în Articolul 24 §

1

al Convenției.

§

4

Prezentele Reguli uniforme se aplică de asemenea, în ceea ce privește răspunderea transportatorului în caz de deces sau

vătămare

corporală

a

călătorilor,

însoțitorilor

expedițiilor transportate în conformitate cu Regulile uniforme CIM.

§ 5

Prezentele Reguli uniforme nu se aplică transporturilor efectuate între stații situate pe teritoriul statelor limitrofe, atunci când infrastructura acestor stații este administrată de către unul sau mai mulți gestionari de infrastructură care aparțin de unul și același stat dintre respectivele state limitrofe.

§

6

Oricare stat care este parte la o convenție

privind transportul internațional feroviar direct de călători, comparabilă cu prezentele Reguli uniforme, poate, atunci când adresează o cerere de aderare la Convenție, să declare că nu va aplica aceste Reguli uniforme decât transporturilor efectuate pe o parte a infrastructurii feroviare situată pe teritoriul său. Această parte a infrastructurii feroviare trebuie definită în mod precis și trebuie să fie conectată la infrastructura feroviară a unui stat membru. Atunci când un stat a tăcut declarația mai sus menționată, prezentele Reguli uniforme nu se aplică decât dacă:

a)

locul de plecare sau de destinație, precum și ruta prevăzută în contractul de transport sunt situate pe infrastructura specificată sau

b)

infrastructura specificată leagă infrastructura a două state membre și dacă aceasta a fost prevăzută în contractul de transport drept rută pentru transportul de tranzit.

§

7

Statul care a tăcut o declarație în conformitate cu § 6 poate, în orice moment, să renunțe la informarea depozitarului. Această renunțare are efect la o lună de la data la care depozitarul a avizat statele membre. Declarația devine fără efect, atunci când convenția la care s-a tăcut referire la § 6, prima frază, încetează a mai fi în vigoare pentru respectivul stat.

Articolul

2

Declarația privind răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor

§

l

Oricare stat poate, în orice moment, să declare că nu va aplica călătorilor, victime ale accidentelor survenite pe teritoriul său, ansamblul prevederilor privind răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor, atunci când aceștia sunt cetățeni ai respectivului stat sau au reședința stabilă în acesta.

§ 2

Statul care a tăcut o declarație în conformitate cu §

l

poate renunța, în orice moment, la informarea depozitarului. Această renunțare are efect la o lună de la data la care depozitarul o aduce la cuno1tință statelor membre.

Articolul

3

Definiții

În sensul prezentelor Reguli uniforme, termenul:

a)

"transportator" înseamnă transportatorul contractual, cu care călătorul a încheiat contractul de transport în baza prezentelor Reguli uniforme, sau un transportator succesiv răspunzător în baza acestui contract;

b)

"transportator substituit" înseamnă un transportator, care nu a încheiat contractul de transport cu un călător, dar căruia transportatorul la care s-a tăcut referire la litera a) i-a încredințat, în întregime sau în parte, executarea transportului feroviar;

c)

"Condiții generale de transport" înseamnă condițiile transportatorului sub formă de condiții generale sau de tarife legale

în vigoare în fiecare stat membru și care au devenit, prin încheierea contractului de transport, parte integrantă din acesta;

d)

"vehicul" înseamnă un vehicul motor sau o remorcă transportată cu ocazia unui transport de călători.

Articolul 4

Derogări

§

1

Statele membre pot încheia acorduri care să prevadă derogări de la prezentele Reguli uniforme pentru transporturile efectuate exclusiv între două stații situate pe ambele părți ale frontierei, atunci când nu există altă stație între acestea.

§

2

Pentru transporturile efectuate între doua state membre, care tranzitează un stat care nu este membru, statele în cauză pot încheia acorduri care derogă de la prezentele Reguli uniforme.

§ 3

Sub rezerva altor prevederi de drept internațional public, două sau mai multe state membre pot fixa între ele condițiile în conformitate cu care transportatorii sunt supuși obligației de a transporta călători, bagaje, animale și vehicule în traficul între aceste state.

§ 4

Acordurile la care s-a tăcut referire în §§ 1 până la 3, precum ș1 mtrarea lor în vigoare, este comunicată Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale Feroviare. Secretarul general al Organizației informează despre aceasta statele membre și operatorii interesați.

Articolul S Drept imperativ

În lipsa unei clauze contrare în prezentele Reguli uniforme, este nulă și neavenită orice stipulare care, direct sau indirect, ar deroga de la prezentele Reguli uniforme. Nulitatea unor astfel de stipulări nu implică și nulitatea altor prevederi din contractul de transport. Totuși, un transportator își poate asuma o răspundere mai mare și obligații mai stricte decât cele prevăzute în prezentele Reguli uniforme.

Titlul

II

Încheierea și executarea contractului de transport

Articolul 6

Contractul de transport

§

1

Prin contractul de transport transportatorul se angajează să transporte călătorul, precum și, dacă este cazul, bagaje și vehicule la locul de destinație și să livreze bagajele și vehiculele la locul de destinație.

§ 2

Contractul de transport trebuie să fie constatat prin unul sau mai multe legitimații de transport emise călătorului. Totuși, fără a aduce prejudiciu Articolului 9, absența, neregularitatea sau pierderea legitimației de transport nu afectează existența sau valabilitatea contractului, care în continuare este supus prezentelor Reguli uniforme.

§ 3

Legitimația de transport confirmă, până la proba contrară, încheierea și conținutul contractului de transport.

Articolul 7

Legitimația de transport

§

1

Condițiile

generale

de

transport

stabilesc

forma

și conținutul legitimațiilor de transport, precum și limba și caracterele în care urmează a fi tipărite și redactate.

§

2

Pe legitimația de transport trebuie să fie înscris cel puțin:

a)

transportatorul sau transportatorii;

b)

declarația conform căreia transportul este supus, în pofida oricărei clauze contrare, prezentelor Reguli uniforme; aceasta se poate realiza cu sigla CIV;

c)

orice

altă

indicație

necesară

pentru

a

dovedi încheierea și conținutul contractului de transport și care permite călătorului să beneficieze de drepturile ce decurg din acest contract.

§

3

Călătorul trebuie să se asigure, la primirea legitimației de transport, că aceasta a fost redactată conform indicațiilor sale.

§ 4

Legitimația de transport este transferabilă dacă nu este nominală și dacă nu a fost începută călătoria.

§

5

Legitimația de transport poate fi stabilită sub formă de înregistrare electronică de date, care poate fi transformată în semne de scriere lizibile. Procedurile folosite pentru înregistrarea și cea de tratare a datelor trebuie să fie echivalente, din punct de vedere funcțional, în special în ceea ce privește puterea doveditoare a legitimației de transport reprezentată prin aceste date.

Articolul 8

Plata și rambursarea prețului de transport

§ I

Sub rezerva unei convenții contrare între călător și transportator, prețul de transport se plătește în avans.

§

2

Condițiile generale de transport stabilesc condițiile de rambursare a prețului de transport.

Articolul 9

Dreptul la transport. Excluderea de la transport

§ 1

Încă de la începerea călătoriei, călătorul trebuie să dețină o legitimație de transport valabilă și trebuie să o prezinte cu ocazia controlului legitimațiilor de transport. Condițiile generale de transport pot prevedea

a)

că un călător care nu prezintă o legitimație de transport valabilă, trebuie să plătească, în afara legitimației de tranSțlort, o suprataxă;

b)

că un călător care refuză plata imediată a prețului de transport sau a suprataxei, poate fi exclus de la transport;

c)

dacă și în ce condiții are loc o rambursare a suprataxei.

2

Condițiile generale de transport pot prevedea că sunt excluși de la transport sau pot fi excluși de la transport călătorii care:

a)

prezintă

un

pericol

pentru

siguranța

și

buna funcționare a exploatării sau pentru siguranța celorlalți călători,

b)

incomodează

pe

ceilalți

călători

de

manieră intolerabilă,

și că aceste persoane nu au dreptul la rambursarea nici a prețului de transport, nici a prețului pe care l-au plătit pentru transportul bagajelor lor înregistrate.

Articolul 10

Îndeplinirea formalităților administrative

Călătorul trebuie

să se conformeze

formalităților solicitate de autoritățile

vamale

sau

de alte

autorități administrative.

Articolul 11

Anularea sau întârzierea unui tren. Pierderea legăturii

Transportatorul

trebuie, dâcă este necesar, să

certifice pe legitimația

de transport că trenul a fost anulat sau

s-a pierdut legătura.

Titlul

III

Transportul de bagaje de mână, animale, bagaje înregistrate și vehicule

Capitolul

I

Prevederi comune

Articolul 12

Obiecte și animale admise

§

1

Călătorul poate lua cu el obiecte ușor de purtat (bagaje de mână) precum și animale

vii,

în conformitate cu Condițiile generale de transport. În plus, călătorul poate lua cu el obiecte incomode, în conformitate cu prevederile specifice conținute în Condițiile generale de transport. Nu sunt admise ca bagaje de mână obiectele sau animalele care pot deranja sau incomoda călătorii, sau pot provoca o pagubă.

§

2

Călătorul poate expedia, sub formă de bagaje înregistrate, obiecte și animale, în conformitate cu Condițiile generale de transport.

§

3

Transportatorul poate admite transportul de vehicule cu ocazia unui transport de călători, în conformitate cu prevederile specifice conținute în Condițiile generale de transport.

§ 4

Transportul de mărfuri periculoase sub formă de bagaje de mână, bagaje înregistrate, precum și în sau pe vehicule care, în conformitate cu prezentul Titlu, sunt transportate pe calea ferată, trebuie să se conformeze Regulilor privind Transportul Internațional Feroviar de Mărfuri Periculoase (RID).

Articolul 13

Verificarea

§

I

În cazul unei prezumții grave de nerespectare a condițiilor de transport, transportatorul are dreptul de a verifica dacă obiectele (bagaje de mână, bagaje înregistrate, vehicule inclusiv încărcătura lor) și animalele transportate corespund condițiilor de transport, dacă legile și prescripțiile statului în care urmează să aibă loc verificarea nu o interzic. Călătorul trebuie să fie invitat să asiste la verificare. Dacă acesta nu se prezintă sau nu poate fi găsit, transportatorul

trebuie

să

solicite

prezența

a

doi

martori independenți.

§ 2

Atunci când s-a constatat că nu s-au respectat condițiile de transport, transportatorul

poate solicita

de

la călător

plata cheltuielilor care decurg din verificare.

Articolul 14

Îndeplinirea formalităților administrative

Călătorul trebuie să se conformeze formalităților solicitate de autoritățile vamale sau de alte autorități administrative în cazul când, în timpul transportului, acesta deține obiecte (bagaje de mână, bagaje înregistrate, vehicule inclusiv încăr tura acestora) sau animale. El va fi prezent la verificarea acestor obiecte, în afara excepțiilor prevăzute de legile și prescripțiile fiecărui stat.

Capitolul

II

Bagaje de mână și animale

Articolul 15

Supravegherea

Supravegherea bagajelor de mână și a animalelor, pe care le ia cu sine, incumbă călătorul.

Capitolul

III

Bagaje înregistrate

Articolul 16

Expedierea bagajelor înregistrate

§

1

Obligațiile contractuale referitoare la expedierea bagajelor înregistrate trebuie să fie constatate printr-un buletin de bagaje înregistrate emisă călătorului.

§

2

Fără

a

aduce

prejudiciu

Articolului

22,

absența, neregularitatea sau pierderea buletinului de bagaje înregistrate nu afectează existența sau valabilitatea convențiilor referitoare la expedierea bagajelor înregistrate, care se supun în continuare prezentelor Reguli uniforme.

§

3

Buletinul de bagaje înregistrate face dovada, până la proba contrară, a înregistrării bagajelor și condițiilor lor de transport.

§

4

Până la proba contrară, se presupune că la luarea în sarcină de către transportator, bagajele înregistrate erau în bună stare aparen_tă

și că numărul • și greutatea

bagajelor

corespundea mențiunilor existente pe buletinul de bagaje înregistrate.

Articolul

17 Buletinul de bagaje înregistrate

§

l

Condițiile generale de transport stabilesc atât forma cât și conținutul buletinului de bagaje înregistrate, precum și limba și caracterele cu care trebuie tipărite și redactate. Articolul 7 §

5

se aplică prin analogie.

§

2

Pe buletinul de bagaje înregistrate trebuie înscris cel puțin:

a)

transportatorul sau transportatorii;

b)

indicația conform

căreia transportul

este supus prezentelor Reguli uniforme, în pofida oricărei clauze contrare; aceasta se poate realiza cu sigla CIV;

c)

orice altă indicație necesară pentru a demonstra obligațiile

contractuale

referitoare

la

expedierea

bagajelor înregistrate și care permite călătorului să-și valorifice drepturile ce decurg din contractul de transport.

§

3

Călătorul trebuie să se asigure, la primirea buletinului de bagaje înregistrate, că aceasta a fost redactată conform indicațiilor sale.

Articolul 18

Înregistrarea și transportul

§-1

Cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în Condițiile generale de transport, înregistrarea bagajelor nu are loc decât la prezentarea unei legitimații de transport valabile cel puțin până la locul de destinație al bagajelor. În celelalte cazuri înregistrarea se realizează în conformitate cu prescripțiile în vigoare, la locul de. expediție.

§ 2

Atunci când Condițiile generale de transport prevăd că bagajele pot fi admise la transport fără prezentârea unei legitimații, prevederile prezentelor Reguli uniforme care stabilesc drepturile și obligațiile călătorului referitoare la bagajele sale înregistrate, se aplică, prin analogie, expeditorului bagajelor înregistrate.

§

3

Transportatorul poate expedia bagajele înregistrate cu un alt tren sau un alt mijloc de transport și pe un alt itinerar decât cel utilizat de călător.

Articolul 19

Plata prețului pentru transportul de bagaje înregistrate

Sub rezerva unei convenții contrare între călător și transportator, prețul pentru transportul de bagaje înregistrate este plătibil cu ocazia înregistrării.

Articolul 20

Marcarea bagajelor înregistrate

Călătorµ! trebuie să înscrie pe fiecare colet, într-un loc vizibil și de o manieră suficient de durabilă și lizibilă:

a)

numele său și adresa,

b)

locul de destinație.

Articolul 21

Dreptul de a dispune de bagajele înregistrate

§

1

Dacă circumstanțele o pennit și formalitățile vamale sau ale altor autorități administrative nu sunt contrare, călătorul poate solicita restituirea bagajelor la locul de expediere, la predarea buletinului de bagaje înregistrate și, atunci când aceasta este prevăzută de Condițiile generale de transport, la prezehtarea legitimației de transport.

§

2

Condițiile generale de transport pot conține alte prevederi referitoare la dreptul de a dispune de bagajele înregistrate, în special modificări ale locului de destinație și eventualele consecințe financiare de suportat de către călător.

Articolul 22

Linarea

§

1

Livrarea bagajelor înregistrate se face în schimbul remiterii buletinului de bagaje înregistrate și, dacă este cazul, în schimbul achitării tarifelor care grevează expediția. Transportatorul are dreptul, fără a fi obligat, să verifice dacă deținătorul buletinului are calitatea de a prelua livrarea.

§

2

Sunt asimilate la livrarea către deținătorul buletinului de bagaje înregistrate, atunci când sunt efectuate în conformitate cu prescripțiile în vigoare, la locul de destinație:

a)

remiterea bagajelor către autoritățile . vamale sau comisionare, la sediile lor de expediție sau la depozitele lor, atunci când acestea nu se află sub supravegherea transportatorului;

b)

acțiunea de încredințare a animalelor vii unui terț.

§

3

Deținătorul buletinului de bagaje înregistrate poate solicita livrarea bagajelor în locul de destinație imediat ce expiră timpul convenit cât și, dacă este cazul, timpul necesar pentru operațiunile efectuate de către autoritățile vamale sau de către alte autorități administrative.

§

4

În

lipsa

predării

buletinului

de

bagaje

înregistrate, transportatorul nu este obligat să livreze bagajele decât celui care își justifică dreptul asupra lor; dacă această dovadă pare insuficientă, transportatorul poate pretinde o garanție.

§

5

Bagajele sunt livrate la locul de destinație pentru care au fost înregistrate.

§

6

Deținătorul buletinului de bagaje înregistrate ale cărui bagaje nu îi sunt livrate în conformitate cu

§

3, poate solicita certificarea pe buletin a datei și orei la care el a solicitat livrarea.

§

7

Cel în drept poate refuza acceptarea bagajelor, dacă transportatorul nu dă curs solicitării sale de a proceda la verificarea bagajelor înregistrate, în vederea constatării pagubei invocate.

§ 8

În toate celelalte cazuri, livrarea bagajelor se efectuează în conformitate cu prescripțiile în vigoare la locul de destinație.

Articolul 26

Baza răspunderii

§

1

Transportatorul este răspunzător pentru paguba rezultată din • decesul, vătămarea corporală sau orice alt prejudiciu al integrității fizice sau psihice a călătorului, cauzat printr-un accident în legătură cu exploatarea feroviară, produs în timpul în care călătorul se află în vehicule feroviare, intră sau iese din acestea, indiferent care este infrastructura feroviară utilizată.

§

2

Transportatorul este exonerat de răspundere:

a)

dacă accidentul a fost provocat de împrejurări străine de exploatare feroviară și pe care transportatorul, cu toate diligențele cerute de circumstanțele specifice ale cazului în speță, nu le putea evita și ale căror consecințe nu le putea preîntâmpina;

b)

în măsura

în care accidentul este din culpa călătorului;

c)

dacă accidentul este cauzat de comportamentul unui terț pe care transportatorul, cu toate diligențele cerute de circumstanțele specifice ale cazului în speță, nu îl putea evita și ale cărui consecințe nu le putea preîntâmpina; un alt operatorr care utilizează aceeași infrastructură feroviară nu este considerat ca fiind un terț; nu se va aduce atingere dreptului de regres.

§

3

Dacă accidentul este cauzat de comportamentul unui terț și dacă, în ciuda acestui fapt, transportatorul nu este în întregime exonerat de răspunderea sa în conformitate cu § 2, litera c), el răspunde pentru tot în limitele prezentelor Reguli'unifonne și fără a aduce prejudiciu dreptului său de regres împotriva terțului.

§

4

Prezentele Reguli uniJonne nu aduc atingere răspunderii care poate reveni transportatorului pentru cazurile neprevăzute la§ l.

a)

transportatorul sau transportatorii;

§

5

Atunci când un transport, care face obiectul unui contract

de transport unic, este efectuat de către transportatori succesivi, este

răspunzător, în caz de deces și vătămare corporală a călătorilor, transportatorul, care avea în sarcină, în conformitate cu contractul de transport, prestația de serviciu de transport în cursul căruia s-a produs accidentul. Atunci când această prestație nu a fost realizată de

transportator, ci

de

un

transportator

substituit,

cei

doi transportatori sunt răspunzători în mod solidar, în conformitate cu prezentele Reguli uniforme.

Articolul 27

Daune-interese

în caz

de deces

§ I

În caz de deces al călătorului, daunele-interese cuprind:

a)

cheltuielile necesare ca urmare a decesului, în special cele pentru transportul cadavrului și pentru funerarii;

b)

dacă decesul nu a survenit imediat, daunele-interese prevăzute în Articolul 28.

§ 2

Dacă, prin decesul unui călător, persoanele față de care acesta avea sau ar fi avut în viitor o obligație de întreținere, în baza legii, sunt private de sprijinul lor, aceste persoane au dreptul de asemenea să fie despăgubite pentru această pierdere. Acțiunea în daune-interese a persoanelor cărora călătorul le asigura întreținerea, fără a fi obligat prin lege, este reglementată de legislația națională.

Articolul 28

Daune-interese în caz de vătămare corporală

În caz de vătămare corporală sau de orice alt prejudiciu al integrității fizice sau psihice a călătorului, daunele-interese cuprind:

a)

cheltuielile necesare, în special cele pentru tratament și transport;

b)

repararea prejudiciului cauzat fie prin incapacitate de muncă totală sau parțială, fie prin sporirea trebuințelor.

Articolul 29

Despăgubiri pentru alte prejudicii corporale

Legislația națională stabilește dacă, și în ce măsură, transportatorul trebuie să plătească daune-interese pentru prejudicii corporale, altele decât cele prevăzute la Articolele 27 și 28.

Articolul 30

Forma și suma daunelor-interese în caz de deces și vătămare corporală

§ 1

Daunele-interese prevăzute la Articolul 27 § 2 și la Articolul 28, litera b) trebuie acordate sub formă de sumă globală. Totuși, dacă legislația națională permite alocarea unei rente, ele se acorliă sub această formă, atunci când călătorul vătămat sau persoanele în drept la care s-a tăcut referire în Articolul 27

§

2 o cer.

§

2

Suma daunelor-interese care urmează a fi acordate potrivit

§

I, se stabilește în conformitate cu legislația națională. Totuși, în aplicarea prezentelor Reguli uniforme, este fixată o limită maximă de ]75.000 unități de cont· în capital sau în rentă anuală corespunzând acestui capital, pentru fiecare călător, în cazul în care legislația națională prevede o limită maximală de valoare mai mică.

Articolul

31

Alte mijloace de transport

§

I

Sub rezerva lui

§

2, prevederile referitoare Ia răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor nu sunt aplicabile

pagubelor survenite în timpul

transportului care, conform contractului de transport, nu era un transport feroviar.

§ 2

Totuși,

atunci

când

vehiculele

sunt

transportate

cu feribotul, prevederile referitoare la răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a călătoril6r se aplică pagubelor Ia care s-a făcut referire în Articolul 26

§

l și Articolul 33

§

l, cauzate de un accident în legătură cu exploatarea feroviară, survenit în timp ce călătorul se află în vehiculele menționate, sau în timpul intrării sau ieșirii din acestea.

§ 3

Atunci când, ca urmare a unor circumstanțe excepționale, exploatarea feroviară este în mod provizoriu întreruptă iar călătorii. sunt transportați cu un alt mijloc de transport, transportatorul este răspunzător în conformitate cu prezentele Reguli uniforme.

Capitolul

II

Răspunderea în

caz de nerespectare a

orarelor

Articolul 32

Răspunderea în caz de anulare, întârziere

sau pierdere a

legăturii

§ I

Transportatorul este răspunzător față de călător pentru paguba rezultată din faptul că, din cauza anulării, întârzierii sau pierderii unei legături, călătoria nu poate fi continuată în aceeași zi, sau continuarea nu poate fi cerută în mod rezonabil în aceeași zi din cauza circumstanțelor date. Daunele-interese cuprind cheltuielile rezonabile de cazare, precum și cheltuielile rezonabile ocazionate de informarea persoanelor care-l așteptau pe călător.

§ 2

Transportatorul este exonerat de această răspundere, atunci când anularea, întârzierea sau pierderea legăturii este imputabilă uneia din cauzele următoare:

a)

circumstanțe exterioare exploatării feroviare pe care transportatorul, cu toate diligențele cerute particularitățile cazului în speță, nu Ie putea evita și a căror consecințe nu le putea preîntâmpina,

b)

o vină a călătorului sau

c)

comportamentul unui terț pe care transportatorul, cu toate diligențele cerute de circumstanțele specifice ale cazului în speță, nu putea să-l evite și ale cărui consecințe nu le putea preîntâmpina; un alt operator care utilizează aceeași infrastructură feroviară nu este considerat ca fiind un terț; nu se aduce atingere dreptului de regres.

§ 3

Legislația națională stabilește dacă și în ce măsură, transportatorul trebuie să plătească daune-interese pentru prejudicii altele decât cele prevăzute la § 1. Această prevedere nu aduce atingere Articolului 44.

Capitolul

III

Răspunderea în cazul

bagajelor de mână,

animalelor, bagajelor

înregistrate și vehiculelor

Articolul 53

Principii specifice de răspundere

răspunzător în fața transpo11atorului pentru orice

despăgubirii, calculată în procent de cinci la sută pe an, începând

a) din ziua reclamației prevăzută în Articolul 55 sau, dacă nu s-a făcut reclamație, din ziua acționării în justiție.

rezultată din nerespectarea obligațiilor sale în vinutea

1.

Articolelor I O, 14 și 20,

2.

prevederilor specifice pentru transportul vehiculelor.

§ 3

Totuși,

în

cazul

unei

despăgubiri

datorate conform Articolelor 27 și 28, dobânda se aplică numai de la data la care au avut loc evenimentele relevante care servesc la evaluarea sumei despăgubirii, dacă data respectivă este ulterioară datei reclamației sau datei acționării în justiție.

§ 4

În privința bagajelor, dobânda este datorată numai în cazul în care despăgubirea depășește 16 unități de cont pe buletin de bagaje înregistrate.

§

5

În privința bagajelor, dacă persoana în drept nu înaintează transportatorului, într-un termen care i-a fost fixat într-un mod

conținute în Condițiile generale de transport, sau

3.

Regulamentului privind Transportul Internațional Feroviar de Mărfuri Periculoase (RlD),

sau

b)

cauzată de către obiectele sau animalele pe care le ia

cu

sine.

cu excepția cazului în care el dovedește că paguba a fost cauzată

de

circumstanțe pe care nu le-a putut evita și ale căror consecințe nu le-a putut preîntâmpina, în ciuda faptului că el a făcut dovada diligenței cerute unui călător exemplar. Această prevedere nu aduce atingere răspunderii transportatorului în conformitate cu Articolele 26 și 33 §

1.

Articolul 54

Constatarea pierderii parțiale sau a avariei

§

l

Atunci când o pierdere parțială sau o avarie a unui obiect

transportat, aflat sub paza transportatorului (bagaje, vehicul 7 ), este descoperită sau este presupusă de către transportator sau pretmsă de

persoana în drept, transportatorul trebuie să întocmească fără întârziere și, dacă este posibil, în prezența persoanei în drept, un proces-verbal de constatare, menționând natura agubei, stare obiectului, și, pe cât posibil, importanța pagubei, cauza sa ș1 momentul în care s-a produs.

§

2

O copie a procesului-verbal de constatare trebuie să fie transmisă gratuit persoanei în drept.

§

3

În cazul în care persoana în drept nu acceptă constatările din procesul-verbal, aceasta poate solicita ca starea în care se află bagajele sau vehiculul precum și cauza și sum_a pagu? i să fie constatate de către un expert numit de către părțile part1c1pante la contractul de transport sau de către o instanță. Procedura este supusă legilor și prescripțiilor statului unde are loc constatarea.

Articolul 55

Reclamații

§ 1

Reclamatiile referitoare la răspunderea transportatorului în caz de deces sa

vătămare corporală a călătorilor trebuie să fie adresate

în scris transportatorului împotriva

căruia

poate

fi introdusă o acțiune în justiție. În cazul unui transport care face obiectul unui contract unic și efectuat de transportatori succesivi, reclamatiile, pot fi adresate, în mod egal, fie primului fie ultimului transportator, precum și transportatorului care are sediul principal sau sucursala sau biroul în care a încheiat contractul de transport în statul în care călătorul are domiciliul sau reședința obișnuită.

§

2

Celelalte reclamații referitoare la contractul de transport trebuie să fie adresate în scris transportatorului menționat în Articolul 56 §§ 2 i 3.

§

3

Piesele pe care persoana în drept le consideră utile a însoți reclamatia trebuie să fie prezentate fie în original, fie în copii, dacă este c l, copiile fiind autentificate corespunzător, dacă tranSțJortatorul o cere. În vederea soluționării reclamației, transportatorul poate solicita restituirea legitimației de transport, a buletinului de bagaje înregistrate și a buletinului de transport.

Articolul 56

Transportatori care pot fi acționați în justiție

§

1

O

acțiune

în

just1ț1e

bazată

pe

răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare. corporală a călătorilor nu poate fi introdusă decât împotriva unm transportator răspunzător în sensul Articolului 26 § 5.

§

2

Sub rezerva § 4, celelalte acțiuni în justiție introduse de călători pe baza contractului de transport, pot

fi

introduse numai împotriva primului sau ultimului

transportat r sau împ triva transportatorului care execută partea de transport m cursul căreia s-a produs faptul generator al acțiunii în justiție.

§

3

Atunci când, în cazul unor transporturi efectuate de către transportatori succesivi, transportatorul care trebuie să livreze bagajul sau vehiculul, este înscris, cu consimțământul său, pe buletinul de bagaje înregistrate sau pe buletinul de transport, acesta poate fi acționat în justiție în conformitate cu § 2, chiar dacă nu a preluat bagajul sau vehiculul.

§ .4

Acțiunea în justiție privind recuperarea unei sume plătite în baza contractului de transport, poate fi introdusă împotriva transportatorului care a perceput această sumă s u împotriva celui în beneficiul căruia a fost percepută suma respectivă.

§

5

Acțiunea în justiție poațe fi introdus.ă împotriv

ui transportator, altul decât cei menționați la §§ 2 ș1 4, atunci_ cand această acțiune în justiție este prezentată ca cerere rec?nve?t• nală sau ca excepție în instanță, referitoare la o reclamație prmc1pală bazată pe același contract de transport.

§

6

În măsura în care prezentele Reguli uniforme se aplică transportatorului substituit, acesta poate, de asemenea, să fie acționat în justiție.

§

7

Dacă reclamantul are de ales între mai _mulți :1" SP?i:tatori, dreptul său de opțiune se stinge imediat ce acțmnea m J st1ț1_e este introdusă împotriva unuia din aceștia; acest lu ru se aplică ș

acă reclamantul poate alege între unul sau mai mulți transportaton ș1 un transportator substituit.

Articolul 57

Instanța

§

1 ,

Acțiunile în justiție bazate pe prezentele Reguli uniforme pot fi introduse în fața instanțelor competente ale statelor membre desemnate de comun acord de către părți, sau în fața instanței competente a unui stat membru pe teritoriul căruia pârâtul are domiciliul sau reședința sa obișnuită, sediul principal sau sucursala sau biroul în care s-a încheiat contractul de transport. Nu pot fi sesizate alte instanțe.

§ 2

Atunci când o acțiune în justiție bazată pe pr:zentele Reguli uniforme este introdusă în instanță în fața unui orga jurisdicțional competent în condițiile prevăzute la

§

l, sau atunci când într-un astfel de litigiu, uil verdict a fost pronunțat de o astfel de instanță, nu poate fi introdusă nici o nouă acțiune în justiți pentru aceeași cauză între aceleași părți, decât dacă decizia instanței în fata căreia a fost introdusă prima acțiune în justiție nu poate fi exec torie în statul unde este introdusă noua acțiune în justiție.

Articolul 58

Stingerea acțiunii în justiție

în caz de deces sau vătămare corporală

§

1

Orice acțiune în justiție a persoanei în drept bazată pe răspunderea transportatorului, în caz de 1eces sau vă ămare corporală a călătorilor, se stinge, dacă nu se semnalează accidentul suferit de călător de către persoana în drept, într-un termen de doisprezece luni de la data constatării pagubei, unuia _dint:e transportatorii căruia îi poate fi prezentată o reclamaț1e,

m conformitate cu Articolul 55

§

l. Atunci când persoana în drept sesizează verbal accidentul transportatorului, acesta trebuie să elibereze o dovadă a acestei sesizări verbale.

§

2

Totuși, acțiunea în justiție nu se stinge dacă

I

a)

în termenul prevăzut Aa § I, persoana în drept a prezentat o reclamație pe lângă unul din transportatorii desemnați în Articolul

55

§

1;

b)

în

termenul

prevăzut

la

§

I,

transportatorul răspunzător a luat cunoștință, pe o alta cale, de accidentul suferit de călător;

c)

accidentul nu a fost semnalat sau a fost semnalat tardiv, în urma unor circumstanțe care nu pot fi imputate persoanei în drept;

d)

persoana în drept dovedește că accidentul a avut drept cauză o vină a transportatorului.

Articolul 59

Stingerea acțiunii în justiție

izvorâtă din transportul de bagaje

§

l

Acceptarea bagajelor de către persoana în drept stinge orice acțiune în justiție împotriva transportatorului, izvorâtă din contractul de transport în caz de pierdere parțială, avarie sau întârziere la livrare.

§

2

Totuși, acțiunea în justiție nu se stinge:

a)

în caz de pierdere parțială sau avarie, dacă

l.

pierderea

sau

avaria

a fost

constatată

în conformitate cu Articolul 54, înainte ca persoana în drept să accepte bagajele;

2.

constatarea care ar fi trebuit să fie făcută în conformitate cu Articolul 54, a fost omisă exclusiv din vina transportatorului;

b)

în caz de pagubă neaparentă, a cărei existență este constatată după acceptarea bagajelor de către persoana în drept, dacă aceasta

1.

solicită constatarea în conformitate cu Articolul 54 imediat după descoperirea pagubei și cel mai târziu în cele trei zile care urmează acceptării bagajelor, și

2.

dovedește, în plus, că paguba este produsă între luarea în primire de către transportator și livrare;

c)

în caz de întârziere la livrare, dacă persoana în drept a valorificat, în cele douăzeci și unu de zile, drepturile sale, pe lângă unul din transportatorii menționați în Articolul 56 § 3;

d)

dacă persoana în drept dovedește că paguba are drept cauză o vină a transportatorului.

Articolul

60

Termenul de prescripție

§

l

Termenul de prescripție a acțiunii în justiție privind daunele-interese bazate pe răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor este:

a)

pentru călător, de trei ani, începând cu ziua următoare accidentului;

b)

pentru celelalte persoane în drept, de trei ani, începând de a doua zi de la decesul călătorului, fără ca acest termen să poată totuși depăși cinci ani cu începere din ziua următoare accidentului.

§

2

Termenul de prescripție pentru celelalte acțiuni în justiție izvorâte din contractul de transport este de un an. Totuși, termenul de prescripție este de doi ani, dacă este vorba de o acțiune în justiție privind paguba care a rezultat în urma unui act sau unei omisiuni comisă fie cu intenția de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod

temerar și în cunoștință de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.

§

3

Termenul de prescripție prevăzut la § 2 curge pentru acțiuni în justiție:

a)

• pentru

despăgubirea

pierderii

totale,

din

a

paisprezecea zi care urmează expirării termenului prevăzut în Articolul 22 §3;

b)

pentru despăgubirea pierderii parțiale, avariei sau întârzierii la livrare, din ziua când a avut loc livrarea;

c)

în toate celelalte cazuri referitoare la transportul călătorilor, din ziua expirării valabilității legitimației de transport.

Ziua indicată pentru începerea termenului de prescripție nu este inclusă în termen.

§

4

În cazul unei reclamații scrise adresată transportatorului, în conformitate cu Articolul 55, împreună cu piesele justificative necesare, termenul de prescripție este suspendat până la data la care transportatorul respinge reclamația în scris și restituie piesele care sunt anexate. În cazul acceptării parțiale a reclamației, termenul de prescripție își reia cursul pentru acea parte a reclamației care rămâne în litigiu. Sarcina probei primirii reclamației sau răspunsului și cea a restituirii pieselor incumbă părții care invocă aceste fapte. Termenul de prescripție

nu se suspendă pentru reclamațiile ulterioare care au același obiect.

§ 5

Acțiunea în justiție prescrisă nu poate fi exercitată, nici chiar sub forma unei cereri reconvenționale sau a unei excepții.

§ 6

De

altfel,

suspendarea

și

încetarea

termenului

de prescripție sunt reglementate de legislația națională.

Articolul 61

Distribuirea prețului de transport

§

I

Orice transportator trebuie să plătească transportatorilor interesați partea care le revine dintr-un preț de transport pe care l-a încasat sau pe care ar fi trebuit să-l încaseze. Modalitățile de plată sunt fixate prin convenție între transportatori.

§ 2

Articolul 6

§ 3, Articolul 16 § 3 și Articolul 25 se aplică și în privința raporturilor dintre transportatorii succesivi.

Articolul 62

Dreptul de

regres

§

l

Transportatorul care a plătit o despăgubire în baza prezentelor Reguli uniforme, are un drept de regres împotriva transportatorilor care au participat I transport

,în

conformitate cu prevederile următoare:

a)

transportatorul care a cauzat paguba este singurul răspunzător;

b)

atunci când paguba a fost cauzată de mai mulți transportatori, fiecare dintre ei răspunde pentru paguba pe care a cauzat-o; dacă distincția este imposibilă, despăgubirea

este repartizată între ei în confom1itate cu litera c);

c)

dacă nu se poate dovedi care dintre transportatori a cauzat paguba, despăgubirea este repartizată între toți transportatorii

care

au . participat

la

transport,

cu

excepția

acelora

care demonstrează că paguba nu a fost cauzată de aceștia; repartizarea se face proporțional cu partea din prețul de transport care revine fiecărui transportator.

§

2

În cazul insolvabilității unuia dintre transportatori, partea care îi revenea și care nu este plătită de el este repartizată între toți ceilalți transportatori care au participat la transport, proporțional cu parte din prețul de transport care revine fiecăruia dintre ei.

Articolul 63

Procedura de regres

§

1

Temeinicia plății efectuate de către transportatorul care exercită un drept de regres în conformitate cu Articolul 62, nu poate fi contestată de către transportatorul împotriva căruia este exercitat regresul, atunci când despăgubirea a fost fixată de o instanță, iar acestui ultim transportator, corect desemnat, i s-a pennis să intervină în proces. Instanța, sesizată prin acțiunea principală în justiție, fixe.Eă termenele acordate pentru semnarea chemării în judecată și pentru intervenție.

§

2

Transportatorul care își exercită dreptul de regres, trebuie sa,ș1 formuleze reclamația la una și aceeași instanță pentru toți transportatorii cu care nu a racut o înțelegere, sub sancțiunea de a-și pierde dreptul de regres împotriva celor pe care nu i-a acționat în judecată.

§

3

Instanța trebuie să statuteze printr-o singură și unică hotărâre asupra tuturor acțiunilor în regres de care este sesizat.

§

4

Transportatorul care dorește să valorifice dreptul său de regres, poate sesiza instanța statului pe teritoriul căruia unul din transportatorii participanți la transport are sediul principal sau sucursala sau biroul care a încheiat contractul de transport.

§

S

Atunci când acțiunea în justiție trebuie introdusă împotriva mai multor transportatori, transportatorul reclamant poate alege între instanțele competente în conformitate cu § 4, pe aceea în fața căruia va introduce acțiunea sa în regres.

§

6

Nu pot fi introduse în instanță acțiuni în regres referitoare la cererea de despăgubire exercitată de persoana în drept la contractul de transport.

Articolul 64

Convenții referitoare la acțiuni în regres

Transportatorii sunt liberi să convină între ei prevederi care derogă de la Articolele 61 și 62.

Reguli

uniforme privind Contractul

de

Transport Jnternațional Feroviar al Mărfurilor

(CL\1 - Apendice B la Convenție)

Articolul 1

Domeniu de aplicare

§ l

Prezentele Reguli uniforme se aplică oricărui contract de transport feroviar de mărfuri cu titlu oneros, dacă locul de luare în

primire a mărfii

și

locul prevăzut pentru livrare sunt situate în două state membre diferite. Acestea se aplică indiferent de sediul și naționalitatea părților la contractul de transport.

§

2

Prezentele Reguli unifonne se aplică, de asemenea, contractelor de transport feroviar de mărfuri cu titlu oneros, dacă locul de luare în primire a mărfii și locul prevăzut pentru livrare sunt situate în două state diferite din care cel puțin unul este stat membru și dacă părțile la contract convin că contractul este supus acestor Reguli uniforme.

§

3

Atunci când un transport internațional care face obiectul unui

contract

unic

include,

în

completarea

unui

transport transfrontalier feroviar, un transport rutier sau pe căi navigabile interioare în trafic intern al unui stat membru, se aplică prezentele Reguli uniforme.

§

4

Atunci când un transport internațional care face obiectul unui contract unic include; în completare la transport feroviar, un transport maritim sau un transport transfrontalier pe căi navigabile interioare, prezentele Reguli uniforme se aplică dacă transportul maritim sau transportul pe căile navigabile interioare este efectuat pe liniile înscrise în lista liniilor prevăzute la Articolul 24 § I din Convenție.

§

S

Prezentele Reguli unifonne nu se aplică transporturilor efectuate între stații situate pe teritoriul unor state limitrofe, atunci când infrastructura acestor stații este gestionată de unul sau mai mulți gestionari de infrastructură care aparțin unuia și aceluiași dintre aceste state.

§

6

Fiecare stat, Parte a unei convenții privind transportul internațional feroviar direct de mărfuri și de natură comparabilă cu prezentele Reguli uniforme, poate, atunci când adresează o cerere de aderare la Convenție, să declare că nu va aplica aceste Reguli uniforme decât transporturilor efectuate pe o parte a infrastructurii feroviare situată pe teritoriul său. Această parte a infrastructurii feroviare trebuie să fie definită

precis și să fie legată

la infrastructura feroviară a unui stat membru. Atunci când un stat a racut declarația susmenționată, aceste Reguli unifonne nu se aplică decât cu condiția:

a)

ca locul de preluare a mărfii sau locul de livrare precum și itinerarul prevăzut în contractul de transport să fie situate pe infrastructura desemnată sau

b)

ca infrastructura desemnată să lege infrastructura a două state membre și ca ea să fi fost prevăzută în contractul de transport ca itinerar pentru un transport de tranzit.

§

7

Statul care a facut o declarație în conformitate cu

§

6, poate să renunțe

la ea în orice

moment

prin

informarea depozitarului. Această renunțare are efect la o lună de la data la care depozitarul a făcut-o cunoscută statelor membre. Declarația devine fară efect atunci când convenția vizată la § 6, prima frază, incetează de a mai fi în vigoare pentru acest stat.

Articolul 2

Prescripții de drept public

Transporturile cărora li se aplică prezentele Reguli uniforme rămân supuse prescripțiilor de drept public, îndeosebi prescripțiilor referitoare la transportul de mărfuri

periculoase, precum și prescripțiilor de drept vamal și acelora referitoare la protecția animalelor.

Articolul 3

Definiții

Pentru scopurile prezentelor Reguli uniforme, termenul:

a)

"transportator" înseamnă transportatorul contractual, cu care expeditorul a încheiat contractul de transport în baza acestor Reguli uniforme, sau un transportator care îi urmează și care este răspunzător pe baza acestui contract;

b)

"transportator substituit" înseamnă un transportator care nu a încheiat contractul de transport cu expeditorul, dar căruia transportatorul vizat la litera a) i-a încredințat, în totalitate sau în parte, executarea transportului feroviar;

c)

"Condiții

generale

de

transport" înseamnă

condițiile transportatorului sub formă de condiții generale sau de tarife legal în vigoare în fiecare stat membru și care au devenit, prin încheierea contractului de transport, parte integrantă a acestuia;

d)

"unitate de transport intermodal" înseamnă containerele, cutiile mobile, semiremorcile sau alte unități de încărcare similare, utilizate în transportul intermodal.

Articolul 4

Derogări

§

1

Statele membre pot să încheie acorduri care prevăd derogări de la prezentele Reguli uniforme pentru transporturile efectuate exclusiv între două stații situate de o parte și de alta a frontierei, atunci când nu există o altă stație între ele.

§

2

Pentru transporturile efectuate între două state membre, care tranzitează printr-un stat nemembru, statele implicate pot să încheie acorduri care derogă de la prezentele Reguli uniforme.

§

3

Acordurile menționate la

§§

1 și 2 precum și intrarea lor în vigoare sunt comunicate Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale

Feroviare.

Secretarul

general

al Organizației informează despre aceasta statele membre și operatorii interesați.

Articolul

5

Drept imperativ

În lipsa unei clauze contrare în prezentele Reguli uniforme, este nulă și neavenită orice stipulare care în mod direct sau indirect, ar deroga de la aceste Reguli uniforme. Nulitatea unor astfel de stipulări nu atrage nulitatea celorlalte prevederi ale contractului de tran port. Cu toate acestea, un transportator își poate asuma o răspundere și obligații mai grele decât cele care sunt prevăzute de prezentele Reguli uniforme.

Titlul

II

Încheierea și executarea contractului de transport

Articolul 6

Contractul de transport

§

l

Prin contractul de transport, transportatorul se angajează să transporte marfa cu titlu oneros la locul de destinație și să o predea destinatarului.

§

2

Contractul de transport trebuie să fie constatat printr-o scrisoare de trăsură potrivit unui model uniform. Totuși, lipsa,

inexactitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează mc1 existența

nici

valabilitatea

contractului

care

rămâne

supus prezentelor Reguli uniforme.

§ 3

Scrisoarea de trăsură este semnată de expeditor și de transportator. Semnătura poate fi înlocuită printr-o ștampilă, o indicație a mașinii contabile sau prin orice altă modalitate adecvată.

§ 4

Transportatorul trebuie să certifice pe duplicatul scrisorii de trăsură, în mod adecvat, luarea în primire a mărfii și trebuie să remită duplicatul expeditorului.

§

5

Scrisoarea de trăsură nu are valoarea unui conosament.

§

6

Pentru fiecare expediție trebuie întocmită o scrisoare de trăsură. Dacă nu există o convenție contrară între expeditor și transportator, una și aceiași scrisoare de trăsură se poate referi numai la încărcătura unui singur vagon.

§ 7

În cazul unui transport care circulă pe teritoriul vamal al Comunității Europene sau pe teritoriul pe care este aplicată procedura de tranzit comun, fiecare expediție trebuie să fie însoțită de o scrisoare de trăsură care să corespundă cerințelor Articolului 7.

§ 8

Asociațiile internaționale ale transportatorilor întocmesc modelele uniforme de scrisoare de trăsură de acord cu asociațiile internaționale ale clientelei și cu organismele competente în materie vamală din statele membre, precum și cu orice organizație interguvernamentală de integrare economică regională care are competență pentru propria sa legislație vamală.

§

9

Scrisoarea de trăsură, inclusiv duplicatul său, poate fi întocmită sub formă de înregistrare electronică a datelor, care pot fi transformate în semne de scriere lizibile. Procedeele folosite pentru înregistrarea și tratarea datelor trebuie să fie echivalente din punct de vedere funcțional, îndeosebi în ceea ce privește forța probatorie a scrisorii de trăsură reprezentată de aceste date.

Articolul

7 Conținutul scrisorii de trăsură

§

1

Scrisoarea de trăsură trebuie să conțină următoarele indicații:

a)

locul și data întocmirii sale;

b)

numele și adresa expeditorului;

c)

numele și adresa transportatorului care a încheiat contractul de transport;

d)

numele și adresa celui căruia îi este efectiv remisă marfa, dacă acesta nu este transportatorul vizat la litera c);

e)

locul și data luării în primire a mărfii;

f)

locul de livrare;

g)

numele și adresa destinatarului;

h)

denumirea

naturii

mărfii

și a modului

de ambalare, și, pentru mărfurile periculoase, denumirea prevăzută <le Regulamentul

privind

Transportul. Internațional

Feroviar

al Mărfurilor Periculoase (RID);

i)

câtimea coletelor și însemnele și numerele specifice necesare identificării expedițiilor de coletărie;

j)

numărul vagonului, în cazul transportului în

vagoane complete;

k)

numărul vehiculului feroviar care rulează pe rnți proprii, dacă este predat la transport ca marfă; •

I)

în plus, în cazul unităților de transport intcrmodal, categoria, numărul sau alte caracteristici necesare identificării lor;

m)

masa brută a mărfii

sau cantitatea

mărfii exprimată sub alte forme;

n)

enumerarea detaliată a documentelor cerute de vămi sau de alte autorități administrative, anexate la scrisoarea de trăsură sau ținute la dispoziția transportatorului, la o autoritate legal desemnată sau la un organ desemnat în contract;

o)

tarifele aferente transportului (prețul de transport, tarifele accesorii, tarifele vamale și alte tarife survenite din momentul încheierii contractului de. transport până la livrare), în măsura în care ele trebuie să fie plătite de către destinatar sau orice altă indicație că tarifele sunt datorate de către destinatar;

p)

indicația că transportul este supus, în pofida oricărei clauze contrarii, prezentelor Reguli uniforme.

§

2

Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conțină, în plus, următoarele indicații:

a)

în caz de transport care se efectuează de transportatori succesivi, transportatorul care trebuie să livreze marfa, atunci când acesta și-a dat consimțământul la înscrierea în scrisoarea de trăsură;

b)

tarifele pe care expeditorul le ia în sarcina sa;

c)

suma rambursului de perceput la livrarea mărfii;

d)

valoarea declarată a mărfii și suma reprezentând interesul special la livrare;

e)

termenul convenit în care trebuie efectuat transportul;

f)

itinerarul convenit;

g)

o listă a documentelor care nu sunt menționate la § 1, litera n) remise transportatorului;

h)

mențiunile expeditorului privind câtimea și descrierea sigiliilor pe care le-a aplicat pe vagon;

§

3

Părțile la contractul de transport pot înscrie în scrisoarea de trăsură orice altă mențiune pe care o consideră utilă.

Articolul 8

Răspunderea pentru mențiunile înscrise în scrisoarea de trăsură

§ l

Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile și pagubele suportate de transportator din cauza:

a)

înscrierii de către expeditor în scrisoarea de trăsură, a unor mențiuni incorecte, inexacte, incomplete sau înscrise în altă parte decât în !ocul rezervat fiecăreia dintre ele, sau

b)

a omiterii de către expeditor a unor mențiuni prevăzute de RID.

§

2

Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie mentiuni în scrisoarea de trăsură, se consideră, până la proba contrară, că el a acționat în contul expeditorului.

§

3

Dacă scrisoarea de trăsură nu conține mențiunile prevăzute la Articolul 7

§

1, litera p), transportatorul este răspunzător pentru orice cheltuieli și pagube suportate de cel în drept din cauza acestei omisiuni.

Articolul 9

Mărfuri periculoase

Atunci când expeditorul a omis mențiunile prevăzute de RID, transportatorul poate, în orice moment, potrivit împrejurărilor, să descarce sau să distrugă marfa sau să o facă inofensivă, fără ca aceasta să constituie un motiv de despăgubire, cu excepția cazului când el a avut cunoștință de caracterul periculos al mărfii la luarea sa în primire.

Articolul 10

Plata tarifelor

§

1

Dacă nu există o convenție contrară între expeditor și transportator, tarifele (prețurile de transport, tarifele accesorii, tarifele vamale și alte tarife survenite din momentul încheierii contractului de transport până la livrare) sunt plătite de către

expeditor.

§

2

Atunci când, în· baza unei convenții între expeditor și transportator, tarifele sunt puse în sarcina destinatarului și când destinatarul nu a retras scrisoarea de trăsură, nici nu și-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17

§

3, nici nu a modificat contractul de transport în conformitate cu Articolul 18, expeditorul rămâne obligat la plata tarifelor.

Articolul 11

Verificarea

§

I

Transportatorul are dreptul să verifice, în orice moment, dacă au fost respectate condițiile de transport și dacă expediția corespunde cu mențiunile înscrise în scrisoarea de trăsură de către expeditor. Atunci când verificarea se referă la conținutul expediției, aceasta se face, pe cât posibil în prezența celui în drept. În cazul în care acest lucru nu este posibil, transportatorul apelează la doi martori independenți, în lipsa altor prevederi în legile și prescripțiile statului în care are loc verificarea.

§

2

Dacă expediția nu corespunde cu mențiunile făcute în scrisoarea de trăsură, sau dacă prevederile referitoare la transportul de mărfuri admise în anumite condiții nu au fost respectate, rezultatul verificării trebuie menționat pe fila scrisorii de trăsură care însoțește marfa și, dacă transportatorul încă mai deține duplicatul scrisorii de trăsură și pe acesta. În acest caz, cheltuielile ocazionate de verificare grevează marfa, dacă ele nu au fost plătite imediat.

§

3

Atunci când expeditorul efectuează încărcarea, el are dreptul să ceară verificarea de către transportator a stării mărfii și a ambalajului său, precum și a exactității mențiunilor din scrisoarea de trăsură privind câtimea coletelor, marcajele și numerele lor, precum și masa

brută sau cantitatea

indicată în alt

mod. Transportatorul nu este obligat să procedeze la verificare decât dacă are mijloacele adecvate pentru a o face. Transportatorul poate reclama plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificărilor este consemnat în scrisoarea de trăsură.

Articolul 12

Forța probatorie a scrisorii de trăsură

§ I

Scrisoarea de trăsură face dovada, până Ia proba contrară, a încheierii și a condițiilor contractului de transport și a luării în primire a mărfii de către transportator.

§

2

Atunci

când

transportatorul

a

efectuat

încărcarea, scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a stării mărfii și a ambalajului său indicată în scrisoarea de trăsură sau, în lipsa unor astfel de mențiuni, a aparentei stări bune în momentul luării în primire de către transportator și a exactității enunțurilor scrisorii de trăsură cu privire la câtimea coletelor, mărcile lor și numerele lor, precum și la masa brută sau la cantitatea indicată în alt mod.

§ 3

Atunci când expeditorul a efectuat încărcarea, scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a stării mărfii și a ambalajului său indicată în scrisoarea de trăsură sau, în lipsa unor astfel de mențiuni, a aparentei stări bune și a exactității mențiunilor enunțate la § 2 numai în cazul în care transportatorul le-a verificat și a înscris în scrisoarea de trăsură rezultatul corespunzător acestei verificări.

§

4

Totuși, scrisoarea de trăsură nu este o dovadă în cazul în care ea conține o rezervă motivată. O rezervă poate fi motivată îndeosebi prin faptul că transportatorul nu are mijloace adecvate pentru a verifica dacă expediția corespunde mențiunilor înscrise în scrisoarea de trăsură.

Articolul 13

Încărcarea și descărcarea mărfii

§

l

Expeditorul și transportatorul convin cui îi incumbă încărcarea și descărcarea mărfii. În lipsa unei astfel de convenții, încărcarea și descărcarea îi incumbă transportatorului pentru colete, în timp ce pentru vagoanele complete, încărcarea îi incumbă expeditorului și descărcarea după livrare, destinatarului.

§

2

Expeditorul este răspunzător pentru toate consecințele unei încărcări defectuoase efectuată de el și trebuie, în special, să repare paguba suferită din această cauză de către transportator. Dovada încărcării defectuoase îi incumbă transportatorului.

Articolul 14

Ambalajul

Expeditorul este răspunzător față de transportator pentru toate pagubele

și

cheltuielile

care

ar avea

la origine

lipsa sau defectuozitatea ambalajului mărfii, cu excepția cazului în care defectuozitatea, fiind aparentă sau cunoscută de transportator în momentul luării în primire, transportatorul nu a făcut rezerve asupra acesteia.

Articolul 15

Îndeplinirea formalităților administrative

§

1

În vederea îndeplinirii formalităților cerute de vămi sau de alte autorități administrative, care trebuie îndeplinite înaintea livrării mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură sau să pună la dispoziția transportatorului documentele nece are și să-i fumizeze toate informațiile dorite.

§

2

Transportatorul nu este obligat să verifice dacă aceste documente și informații sunt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător față de transportator pentru toate pagubele care ar putea rezulta din lipsa, insuficiența sau inexactitatea acestor documente și informații, cu excepția cazului în care vina revine transportatorului.

§

3

Transportatorul

este

răspunzător

pentru

consecințele pierderii sau utilizării incorecte a documentelor menționate în scrisoarea de trăsură și care o însoțesc sau care îi sunt înmânate, cu excepția cazului când pierderea sau paguba ocazionată de utilizarea incorectă a documentelor a fost cauzată de împrejurări pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preîntâmpina. Totuși, eventuala despăgubire nu o poate depăși pe cea prevăzută în cazul pierderii mărfii.

§ 4

Expeditorul, printr-o mențiune înscrisă în scrisoarea de trăsură, sau destinatarul care dă o dispoziție în conformitate cu Articolul

18

§

3, poate cere:

a)

să asiste el însuși la îndeplinirea formalităților cerute de vămi sau de alte autorități administrative, sau să fie reprezentat de un mandatar, pentru a fumiza toate informațiile sau a formula toate observațiile utile;

b)

să îndeplinească el însuși formalitățile cerute de vămi sau de alte autorități administrative, sau să încredințeze unui mandatar îndeplinirea lor, în măsura în care legile și prescripțiile statului în care acestea trebuie efectuate o permit;

c)

să procedeze la plata tarifelor vamale și a altor tarife, în cazul în care el însuși sau mandatarul său asistă la îndeplinirea formalităților cerute de vămi sau de alte autorități administrative, au le îndeplinește, în măsura în care legile și prescripțiile statului în care se efectuează o permit.

În aceste cazuri, nici expeditorul, nici destinatarul care are dreptul de a dispune, nici mandatarul lor nu pot intra în posesia mărfii.

§

5

Dacă, pentru îndeplinirea formalităților cerute de vămi sau de alte autorități administrative, expeditorul a desemnat un alt loc în care prescripțiile în vigoare nu permit să fie îndeplinite, sau dacă el a indicat pentru aceste formalități orice alt mod de a proceda care nu poate fi executat, transportatorul operează în modul pe care îl consideră cel mai favorabil intereselor persoanei în drept și comunică expeditorului măsurile luate.

§

6

Dacă expeditorul a luat asupra sa plata tarifelor vamale, transportatorul poate îndeplini formalitățile vamale la alegere, fie în parcurs, fie la locul de destinație.

§

7

Totuși, transportatorul poate proceda în conformitate cu § 5 dacă destinatarul nu a retras scrisoarea de trăsură în termenul prevăzut de prescripțiile în vigoare la locul de destinație.

§

8

Expeditorul trebuie să se conformeze prescripțiilor vamale sau ale altor autorități administrative cu privire la ambalarea și protejarea cu prelate a mărfurilor. Dacă expeditorul nu a ambalat sau nu a protejat cu prelate mărfurile conform acestor prescripții, transportatorul poate să facă el însuși aceasta; cheltuielile care rezultă de aici grevează marfa.

Articolul 16

Termene de livrare

§

1

Expeditorul și transportatorul convin asupra termenuJui de livrare. În lipsa unei convenții, acest termen nu poate depăși pe cea care rezultă din aplicarea§§ 2 până la 4.

§

2

Sub rezerva §§ 3 și 4, termenele maxime de livrare sunt următoarele:

a)

pentru vagoane complete

-

termenul de expediere

-

tennenul de transport, în fracțiuni indivizibile de 400 km

b)

pentru coletărie

-

termenul de expediere

-

termenul de transport, în fracțiuni indivizibile de 200 km

Distanțele se raportează la itinerarul convenit, în lipsa acestuia, la itinerarul cel mai scurt posibil.

§

3

Transportatorul poate stabili termene suplimentare de o durată determinată în cazurile următoare:

a)

expedițiile sunt transportate pe

-

linii al căror ecartament este diferit,

-

mare sau căi navigabile interioare,

-

o șosea dacă nu

există

legătură feroviară;

b)

circumstanțe extraordinare de natură să determine o dezvoltare anormală a traficului sau dificultăți anormale pentru exploatare.

Durata termenelor suplimentare trebuie să figureze în Condițiile generale de transport.

§

4

Termenul de livrare începe să curgă după luarea în primire a mărfii; el este prelungit cu durata staționării intervenite fără vină imputabilă transportatorului. Termenul de livrare este suspendat în zilele de duminică și de sărbători legale.

Articolul

17

Livrarea

§ l

Transportatorul trebuie să remită scrisoarea de trăsură și să livreze marfa destinatarului la locul de livrare prevăzut, contra descărcării și plății creanțelor care rezultă din contractul de transport.

§

2

Sunt asimilate livrării destinatarului, atunci când sunt efectuate în conformitate cu prescripțiile în vigoare la locul de livrare:

a)

remiterea

mărfii

autorităților

vamale

sau concesionarea în localurile lor de expediție sau în antrepozitele lor, când acestea nu se găsesc sub paza transportatorului;

b)

antrepozitarea mărfii la transportator sau depozitarea sa la un comisionar-expeditor sau într-un antrepozit public.

§ 3

După sosirea mărfii la locul de livrare, destinatarul poate cere transportatorului să-i remită scrisoarea de trăsură și să-i livreze marfa. Dacă pierderea mărfii este constatată sau dacă marfa nu a sosit la expirarea termenului

prevăzut la Articolul 29.

§

1, destinatarul

poate

valorifica,

în

nume

propriu,

împotriva transportatorului, drepturile care rezultă pentru el din contractul de transport.

§

4

Cel în drept poate refuza acceptarea mărfii, chiar după primirea scrisorii de trăsură și achitarea creanțelor rezultând din contractul de transport, atât timp cât nu s-a procedat la verificările pe care le-a cerut în vederea constatării unei pagube invocate.

§

5

Pentru

surplus,

livrarea

mărfii

este

efectuată

în conformitate cu prescripțiile în vigoare fa locul livrării.

§

6

Dacă marfa a fost livrată fără încasarea prealabilă a unui ramburs care grevează marfa, transportatorul este obligat să-l despăgubească pe expeditor la concurența sumei rambursului, fără a aduce atingere dreptului său de regres împotriva destinatarului.

Articolul 18

Dreptul de a dispune de marfă

§

l

Expeditorul are dreptul să dispună de marfă și să modifice prin dispoziții ulterioare contractul de transport. Îndeosebi, el poate cere transportatorului:

a)

să oprească transportul mărfii;

b)

să amâne livrarea mărfii;

.

c)

să livreze marfa la un destinatar diferit de cel înscris

în scrisoarea de trăsură;

d)

să livreze marfa într-un alt loc decât cel înscris în

scrisoarea de trăsură.

§ 2

Dreptul expeditorului, chiar

in

posesia duplicatului scrisorii de trăsură, de a modifica contractul de transport se stinge în

cazurile în care destinatarul:

a)

a retras scrișoarea de trăsură;

b)

a acceptat marfa;

c)

și-a

valorificat

drepturile

în

conformitate

cu Articolul 17

§

3;

d)

este autorizat, în conformitate cu § 3, să dea

dispoziții; începând din acest moment, transportatorul trebuie să se conformeze dispozițiilor și instrucțiunilor destinatarului.

§

3

Dreptul de a modifica contractul de transport aparține destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, dacă pe aceasta nu este tăcută de către expeditor o mențiune contrară.

§

4

Dreptul destinatarului de a modifica contractul de transport se stinge în cazul în care:

a)

a retras scrisoarea de trăsură;

b)

a acceptat marfa;

c)

și-a

valorificat

drepturile

în

conformitate

cu Articolul 17

§

3;

d)

a prescris în conformitate cu

§

5, să se livreze marfa

unui terț și acesta și-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17

§

3.

§

5

Dacă destinatarul a prescris să se livreze marfa unui terț, acesta nu este autorizat să modifice contractul de transport.

Articolul 19

Exercitarea dreptului de a dispune

§ l .

Atunci când expeditorul sau, în cazul Articolului 18 § 3, destinatarul dorește să modifice, prin dispoziții ulterioare, contractul de transport, acesta trebuie să prezinte transportatorului duplicatul scrisorii de trăsură pe care trebuie să fie înscrise modificările.

§

2

Expeditorul sau, în cazul Articolului 18 § 3, destinatarul trebuie să-l despăgubească pe transportator pentru cheltuielile și prejudiciile pe care le produce executarea modificărilor ulterioare.

§ 3

Executarea modificărilor ulterioare trebuie să fie posibilă, licită și rațional exigibilă, în momentul în care dispozițiile parvin celui care trebuie să le execute și ea nu trebuie, mai ales, nici să împiedice exploatarea normală a întreprinderii transportatorului, nici să aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor expediții.

§

4

Modificările ulterioare nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediției.

§ 5

Atunci când, în temeiul condițiilor prevăzute la § 3, transportatorul nu poate executa dispozițiile pe care le primește, el trebuie să anunțe imediat despre aceasta pe cel de la care au provenit dispozițiile.

§ 6

În caz de culpă a transportatorului, acesta este răspunzător pentru consecințele neexecutării sau executării defectuoase a unei

modificări ulterioare. Totuși, eventuala despăgubire nu o poate depăși pe cea prevăzUtă în caz de pierdere a mărfii.

§

7

Transportatorul care dă curs modificărilor ulterioare cerute de expeditor, fără să ceară prezentarea duplicatului scrisorii de trăsură, este răspunzător față de destinatar pentru paguba care rezultă de aici, dacă duplicatul scrisorii de trăsură i-a fost transmis acestuia din urmă. Totuși, eventuala despăgubire nu trebuie să o depășească pe cea prevăzUtă în caz de pierdere a mărfii.

Articolul 20

Împiedicări la transport

§

1

În caz de împiedicare la transport, transportatorul decide dacă este preferabil să transporte din oficiu marfa modificându-i itinerarul, sau dacă este mai convenabil în interesul persoanei în drept să-i ceară instrucțiuni, fumizându-i acestuia toate informațiile utile de care dispune.

§

2

Dacă

nu

este

posibilă

continuarea

transportului, transportatorul cere instrucțiuni celui care are dreptul să dispună de marfă. Dacă transportatorul nu poate obține instrucțiuni în timp util, el trebuie să ia măsurile pe care le consideră cele mai favorabile intereselor celui care are dreptul să dispună de marfă.

Articolul 21

Împiedicări la livrare

§ 1

În caz de împiedicare la livrare, transportatorul trebuie să-l prevină fără întârziere pe expeditor și să îi ceară instrucțiuni, cu excepția cazului în care, printr-o mențiune în scrisoarea de trăsură, expeditorul a cerut ca marfa să-i fie returnată din oficiu dacă survine o împiedicare la livrare.

§

2

Când împiedicarea la livrare încetează înaintea sosm1 instrucțiunilor expeditorului, marfa este livrată destinatarului. Expeditorul trebuie infom1at fără întârziere despre aceasta.

§ 3

În caz de refuz al mărfii de către destinatar, expeditorul are dreptul să dea instrucțiuni, chiar dacă nu poate prezenta duplicatul scrisorii de trăsură.

§

4

Când împiedicarea la livrare intervine după ce destinatarul a

modificat

contractul

de

transport

în

conformitate

cu Articolul 18 §§ 3 până la 5, transportatorul trebuie să-l informeze pe acest destinatar.

Articolul 22

Consecințele împiedicărilor la transport și la livrare

§ l

Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor care îi sunt cauzate de

a)

cererea sa de instrucțiuni,

b)

executarea instrucțiunilor primite,

c)

faptul că instrucțiunile cerute nu îi parvin sau nu îi parvin la timp,

d)

faptul că el a luat o decizie conformă cu Articolul 20

§ I, fără să fi cerut instrucțiuni,

daca aceste cheltuieli nu sunt consecința greșelii sale. Îndeosebi ci poate percepe prețul de transport aplicabil pe itinerarul respectiv și dispune asupra termenelor care corespund acestuia din urmă.

§

2

În cazurile prevăzute la Articolul 20 § 2 și la Articolul 21 I, transportatorul poate descărca imediat marfa pe cheltuiala persoanei în drept; după descărcare, transportul este considerat încheiat. Transportatorul își asumă atunci paza mărfii în contul persoanei în drept. El poate, totuși, încredința marfa unui terț și atunci nu mai este răspunzător decât pentru alegerea judicioasă a acestui terț. Marfa rămâne grevată de creanțele care rezultă din

contractul de transport și de orice alte cheltuieli.

§

3

Transportatorul poate proceda la vânzarea mărfii, fără a aștepta instrucțiunile persoanei în drept, când natura perisabilă sau starea mărfii o justifică sau când cheltuielile cu paza sunt disproporționate în raport cu valoarea mărfii. În celelalte cazuri el poate, de asemenea, proceda la vânzare dacă, într-un interval de timp rezonabil, nu a primit de la persoana în drept instrucțiuni contrare a căror executare poate fi cerută în mod echitabil.

§

4

Dacă marfa a fost vândută, produsul vânzării, după scăderea cheltuielilor care grevează marfa, trebuie pus la dispoziția persoanei în drept. Dacă produsul este inferior acestor cheltuieli expeditorul trebuie să plătească diferența.

§

5

Procedura în caz de vânzare este stabilită de legile și prescripțiile în vigoare la locul unde se găsește marfa, sau de uzanțele acestui loc.

§ 6

Dacă, în caz de împiedicare la transport sau la livrare, expeditorul nu dă instrucțiuni în timp util și dacă împiedicarea la transport sau la livrare nu poate fi suprimată în conformitate cu §§ 2 și 3, transportatorul poate înapoia marfa expeditorului sau, dacă se justifică, să o distrugă, pe cheltuiala acestuia din urmă.

Titlul

III

Răspunderea

Articolul 23

Bazele răspunderii

§ 1

Transportatorul este răspunzător

pentru

paguba

care rezultă din pierderea totală sau parțială și din avarierea mărfii, survenite din momentul luării în primire a mărfii până la livrare, precum și pentru paguba care rezultă din depășirea tennenului de livrare, oricare ar fi infrastructura feroviară utilizată.

§ 2

Transportatorul este descărcat de această răspundere în măsura în care pierderea, avaria sau depășirea termenului de livrare a avut drept cauză o greșeală a persoanei în drept, o dispo21ție a acestuia care nu rezultă dintr-o greșeală a transportatorului, un viciu propriu al mărfii (deteriorare interioară, deșeu, etc.) sau din împrejurări pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu putea să le preîntâmpine.

§

3

Transportatorul este exonerat de acea tă răspundere în măsura în care pierderea sau avaria ·rezultă din riscuri specifice inerente unuia sau mai multor fapte de mai jos:

a)

transport efectuat în vagon descoperit, în baza condițiilor generale de transport, sau când acesta a fost în mod expres convenit și înscris în scrisoarea de trăsură; sub rezerva pagubelor care le-ar suferi ca urmare a influențelor atmosferice, nu sunt considerate ca fiind transportate în vagon descoperit, mărfurile transportate în unități de transport intermodal și în vehicule rutiere închise transportate pe vagoane; dacă, pentru transportul mărfurilor

în

vagoane

descoperite,

expeditorul

utilizează

prelate, transportatorul își asumă aceeași răspundere ca aceea care îi incumbă pentru transportul în vagoane descoperite

ffiră

prelate, chiar dacă este vorba de mărfuri care, în conformitate cu Condițiilor generale de transport, nu sunt transportate în vagoane descoperite;

b)

lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin natura lor la pierderi sau avarii, atunci când ele nu sunt ambalate sau sunt ambalate în mod necorespunzător;

c)

încărcarea

mărfurilor

de

către

expeditor

sau descărcarea de către destinatar;

d)

natura anumitor mărfuri expuse din cauze inerente naturii lor la pierdere totală sau parțială sau la

avarie,

mai ales prin spargere, ruginire, deteriorare interioară și spontană, deshidratare, diminuare;

e)

desemnare sau numerotare incorectă, inexactă sau incompletă a coletelor;

t)

transport de animale vii;

g)

transport care, în baza prevederilor aplicabile sau a convențiilor între expeditor și transportator și indicate în scrisoarea de trăsură, trebuie efectuat sub escortă, dacă pierderea sau avaria rezultă dintr-un risc pe care escorta avea ca scop să-l evite.

Articolul 24

Răspunderea în caz de transport al vehiculelor feroviare ca marfă

§

l

În cazul transportului de vehicule feroviare care rulează pe roți proprii și care sunt predate la transport ca marfă, transportatorul răspunde pentru paguba care rezultă din pierderea sau din avaria vehiculului sau a pieselor sale, survenite începând de la luarea în primire până la livrare, precum și pentru paguba care rezultă din depășirea termenului de livrare, dacă nu dovedește că paguba nu rezultă din vina sa.

§

2

Transportatorul nu răspunde pentru paguba care rezultă din pierderea accesoriilor care nu sunt înscrise pe cele două părți ale vehiculului sau nu sunt menționate pe inventarul care îl însoțește.

Articolul 25

Sarcina probei

§

1

Probarea faptului că pierderea, avaria sau .depășirea termenului de livrare a avut drept cauză una din faptele prevăzute la Articolul 23 § 2 incumbă transportatorului.

§

2

Atunci când transportatorul stabilește că pierderea sau avariia a putut rezulta, dat fiind circumstanțele de fapt, dintr-unul sau mai multe din riscurile specifice prevăzute la Articolul 23 § 3, există prezumția că ea rezultă din acestea. Persoana în drept își păstrează totuși dreptul de a dovedi că paguba nu a fost cauzată în totalitate sau în parte de unul din aceste riscuri.

§

3

Prezumția potrivit

§

2 nu este aplicabilă în cazul prevăzut la Articolul 23 § 3, litera a) dacă este vorba de o pierdere de valoare neobișnuită sau de pierdere de colete.

Articolul 26

Transportatori succesivi

Când un transport care face obiectul unui contract de transport unic este efectuat de mai

mulți

transportatori succesivi,

fiecare transportator, luând în sarcină marfa cu scrisoarea de trăsură, participă la contractul de transport conform stipulațiilor din

scrisoarea de trăsură și își asumă obligațiile care decurg din acestea. țn acest caz, fiecare transportator răspunde pentru executarea transportului pe parcursul total până la livrare.

Articolul 27

Transportator substituit

§• 1

Atunci când transportatorul a încredințat, în totalitate sau în parte, executarea transportului unui transportator substituit, care își exercită sau nu un drept ce îi revine prin contractul de transport, transportatorul rămâne, totuși, răspunzător pentru întregul transport.

§

2

Toate

prevederile

prezentelor

Reguli

uniforme

care stabilesc răspunderea transportatorului se aplică de asemenea răspunderii transportatorului substituit pentru transportul efectuat prin grija sa. Prevederile Articolelor 36 și 41 se aplică atunci când este intentată o acțiune în justiție împotriva agenților și tuturor celorlalte persoane la serviciile cărora recurge transportatorul substituit pentru executarea transportului.

§

3

Orice convenție specifică prin care transportatorul își asumă obligații care nu-l incumbă în baza prezentelor Reguli uniforme, sau renunță la drepturile care îi sunt conferite de aceste Reguli uniforme, este fără efect față de trarisportatorul substituit care nu le-a acceptat în mod expres și în scris. Indiferent de faptul că transportatorul substituit a acceptat sau nu această convenție, transportatorul rămâne totuși legat prin obligațiile sau renunțările care rezultă dintr-o astfel de convenție specifică.

§

4

Atunci când și în măsura în care transportatorul și transportatorul substituit sunt răspunzători, răspunderea lor este solidară.

§

5

Suma totală a despăgubirilor datorate de transportator, transportatorul substituit, precum și de agenții lor și de celelalte persoane

la

serviciile

cărora

ei

recurg

pentru

executarea transportului, nu poate depăși limitele prevăzute în prezentele Reguli uniforme.

§

6

Prezentul Articol nu aduce atingere drepturilor de regres care pot exista între transportator și transportatorul substituit.

Articolul 28

Prezumția de pagubă în caz de reexpediere

a

§

1

Atunci când un transport expediat în conformitate cu prezentele Reguli uniforme a făcut obiectul unei reexpedieri supuse acelorași Reguli și când o pierdere parțială sau o avarie

fost constatată după această reexpediere, există prezumția că ea a fost produsă pe durata ultimului contract de transport, dacă expediția a rămas sub paza transportatorului și a fost reexpediată așa cum a sosit la locul de reexpediere.

§

2

Această prezumție este, de asemenea, aplicabilă atunci când contractul de transport anterior reexpedierii nu era supus prezentelor Reguli uniforme, dacă acestea ar fi fost aplicate în caz de expediere directă între primul loc de expediere și ultimul loc de destinație.

§

3

De altfel această prezumție este aplicabilă când contractul de transport anterior reexpedierii era supus unei convenții privind transportul internațional feroviar direct de mărfuri și de natură comparabilă prezentelor Reguli uniforme, și atunci când această

convenție conține o aceeași prezumție de drept în favoarea transporturilor expediate în conformitate cu aceste Reguli uniforme.

Articolul 29

Prezumția de pierdere a mărfii

§ 1

Persoana în drept poate, fără a trebui să furnizeze alte probe, să considere marfa pierdută când ea nu a fost livrată destinatarului sau ținută la dispoziția sa în cele treizeci de zile care urmează expirării termenelor de livrare.

§

2

Persoana în drept, primind plata despăgubirii pentru marfa pierdută, poate solicita în scris să fie informat fără întârziere, în cazul incare marfa este regăsită în cursul anului care urmează plății despăgubirii. Transportatorul răspunde în scris acestei solicitări.

§

3

În cele treizeci de zile care urmează primirii înștiințării în baza

§

2, persoana în drept poate solicita ca marfa să-i fie livrată contra plății creanțelor rezultând din scrisoarea de trăsură și contra restituirii despăgubirii primite din care se scad, dacă este cazul, cheltuielile care ar fi fost incluse în această despăgubire. Totuși, el își păstrează drepturile la despăgubire pentru depășirea termenului de livrare prevăzut la Articolele 33 și 35.

§

4

În lipsa solicitării prevăzute la

§

2 sau a instrucțiunilor date în termenul prevăzut la

§

3, sau dacă marfa este regăsită la mai mult de un an de la plata despăgubirii, transportatorul dispune în conformitate cu legile și prescripțiile în vigoare din locul în care se găsește marfa.

Articolul

30

Despăgubire în caz de pierdere

§

1

În

caz

de

pierdere

totală

sau

parțială

a

mărfii, transportatorul trebuie să plătească, excluzând orice alte daune­ interese, o despăgubire calculată după cursul la bursă, sau în lipsa acestuia, după prețul curent de pe piață, iar în lipsa ambelor, după valoarea uzuală a mărfurilor de aceeași natură și calitate, în ziua și locul unde marfa a fost luată în primire.

§

2

Despăgubirea nu poate depăși 17 unități de cont per kilogramul lipsă din masa brută.

§

3

În caz de pierdere a unui vehicul feroviar care rulează pe roți proprii și care este predat la transport ca marfă, sau a unei unități de transport intermodal, sau a părților lor, despăgubirea este limittită, excluzând orice alte daune-interese, la valoarea uzuală a vehiculului sau a unității de transport intermodal sau a pieselor lor, în locul și momentul pierderii. Dacă este imposibil să se constate în ziua sau la locul pierderii, despăgubirea este limitată la valoarea uzuală în ziua și locul luării în primire.

§

4

Transportatorul trebuie să restituie în plus prețul de transport, tarifele de vamă achitate și celelalte sume cheltuite în legătură cu transportul mărfii pierdute, cu excepția drepturilor de accize aplicate

mărfurilor care circulă

sub o procedură de suspendare a unor astfel de obligații.

Articolul

31

Răspunderea în cazul pierderii de greutate în parcurs

§

1

În legătură cu mărfurile care, prin natura lor, suferă în general o pierdere de greutate în parcurs datorată transportului,

transportatorul nu răspunde decât pentru partea de pierdere care epășește, oricare ar fi parcursul efectuat, toleranțele de mai jos:

a)

două procente din masă pentru mărfurile lichide sau predate la transport în stare umedă;

b)

un procent din masă pentru mărfurile uscate.

§ 2

Limita de răspundere prevăzută la § 1 nu poate fi invocată dacă se probează, date fiind circumstanțele de fapt, că pierderea nu rezultă din cauze care justifică toleranța.

§

3

În cazul în care mai multe colete sunt transportate cu o singură scrisoare de trăsură, pierderea de greutate în parcurs este. calculată pentru fiecare colet atunci când masa sa la plecare este indicată separat în scrisoarea de trăsură sau poate fi constatată într­ un alt mod.

§ 4

În caz de pierdere totală a mărfii sau în caz de pierdere de colete, la calculul despăgubirii nu se face nici o reducere care rezultă din pierderea de greutate în parcurs.

§

5

Acest Articol nu derogă de la Articolele 23 și 25.

Articolul

32

Despăgubire în caz de avarie

§

1

În caz de avarie a mărfii, transportatorul trebuie să plătească, excluzând orice alte daune-interese, o despăgubire echivalentă cu deprecierea mărfii. Suma despăgubirii este calculată aplicând la valoarea mărfii definită în conformitate cu Articolul 30, procentajul de depreciere constatat la locul de destinație.

§

2

Despăgubirea nu poate depăși:

a)

valoarea pe care ar fi atins-o în caz de pierdere totală, dacă expediția este depreciată în totalitate prin avariere;

b)

valoarea pe care ar fi atins-o în caz de pierdere a părții depreciate, dacă numai o parte a expediției este depreciată prin avariere.

§ 3

În caz de avarie asupra unui vehicul feroviar care rulează pe roți proprii și care este predat la transport ca marfă, sau a unei unități de transport intermodal, sau piese ale lor, despăgubirea este limitată, excluzând orice alte daune-interese, la costul de repunere în funcțiune. Despăgubirea nu poate depăși suma datorată în caz de pierdere.

§

4

Transportatorul trebuie, să restituie în plus, în proporția stabilită la § I, tarifele prevăzute la Articolul 30 § 4.

Articolul

33

Despăgubirea în caz de depășire a termenului de livrare

§

l

Dacă din depășirea termenului de livrar rezultă o pagubă, inclusiv o avarie, transportatorul trebuie să plătească o despăgubire care nu poate depăși de patru ori prețul de transport.

§

2

În caz de pierdere totală a mărfii, despăgubirea prevăzută la § I nu se cumulează cu cea prevăzută la Articolul 30.

§

3

În caz de pierdere parțială a mărfii, despăgubirea prevăzută la § I nu poate depăși de patru ori prețul de transport al părții nepierdute a expediției.

§ 4

În caz de avarie a mărfii, care nu rezultă din depășirea termenului de livrare, despăgubirea prevăzută la § I se cumulează, dacă este cazul, cu cea prevăzută la Articolul 32.

§

5

În nici un caz, cumulul despăgubirii prevăzut la § I cu cel prevăzut la Articolele 30 și 32 nu poate depăși plata unei despăgubiri care ar fi datorată în caz de pierdere totală a mărfiL

§

6

Atunci când, în conformitate cu Articolul 16

§

l, termenul de livrare este stabilit prin convenție, aceasta poate prevedea și alte modalități de despăgubire decât cele prevăzute la § 1. Dacă, în acest caz, termenele de livrare prevăzute la Articolul 16 §§ 2 până la 4 sunt depășite, persoana în drept poate pretinde fie despăgubirea prevăzută prin convenția mai sus menționată, fie cea prevăzută la§§ I până la 5.

Articolul 34

Despăgubirea în caz de declarare a valorii

Expeditorul și transportatorul pot conveni ca expeditorul să declare în scrisoarea de trăsură o valoare a mărfii care depășește limita menționată la Articolul 30 § 2. În acest caz, suma declarată se substituie acestei limite.

Articolul 35

Despăgubirea în caz de declarare a interesului la livrare

Expeditorul și transportatorul pot conveni ca expeditorul să înscrie în scrisoarea de trăsură suma în cifre a unui interes special la livrare, în caz de pierdere sau avarie și depășirea termenului de livrare. În caz de declarare a interesului la livrare, poate fi cerută, pe lângă despăgubirile prevăzute la Articolele 30, 32 și 33, repararea pagubei suplimentare probate până la concurența sumei declarate.

Articolul 36

Decăderea din dreptul de a invoca limitele de răspundere

Limitele de răspundere prevăzute la Articolul 15 § 3, Articolul 19

§§ 6 și 7, Articolul 30 și Articolele 32 până la 35 nu se aplică, dacă este dovedit că paguba rezultată în urma unui act sau unei omisiuni comisă de transportator, fie cu intenția de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod temerar și în cunoștință de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.

Articolul

37 Convertire

și

dobânzi

§

l

Atunci când calculul despăgubirii implică convertirea sumefor exprimate în unități monetare străine, aceasta este făcută potrivit cursului din ziua și din locul plății despăgubirii.

§

2

Persoana în drept poate pretinde dobânzi la pespăgubire, calculate la cinci procente pe an, începând din ziua' reclamației prevăzute la Articolul 43 sau, dacă nu a existat o astfel de reclamație, din ziua acționă:·ii în justiție.

§

3

Dacă persoana în drept nu remite transportatorului, într-un termen convenabil care îi este fixat, piesele justificative necesare pentru lichidarea definitivă a reclamației, dobânzile nu curg între expirarea termenului fixat și remiterea efectivă a acestor piese.

Articolul 38

Răspunderea în traficul cale ferată-mare

§ I

în

transporturile cale ferată-mare care circulă pe liniile maritime prevăzute la Articolul 24

§ I

al Convenției, fiecare stat membru poate, cerând ca mențiunea utilă să fie tăcută pe lista liniilor supusă prezentelor Reguli uniforme, să adauge ansamblul cauzelor de exonerare de mai jos la cele prevăzute la Articolul 23:

a)

incendiul, cu condiția ca transportatorul să facă dovada că acesta nu a fost cauzat de acțiunile sale sau din vina sa, de cele ale căpitanului, marinarilor, pilotului sau ale agenților săi;

b)

salvare sau tentativă de salvare a unor vieți omenești sau a unor bunuri pe mare;

c)

încărcarea mărfii pe puntea navei, cu condiția ca ea să fi fost încărcată pe punte cu acordul

expeditorului

menționat în scrisoarea de trăsură și ca ea să nu fie pe vagon;

d)

pericole sau accidente ale mării

sau

ale altor

ape

navigabile.

§

2

Transportatorul nu se poate prevala de cauzele de exonerare prevăzute la

§ I,

decât dacă face

dovada

că pierderea, avaria sau depășirea termenului de livrare

a

survenit pe parcursul maritim, de

la încărcarea mărfii la bordul navei până

la descărcarea sa de pe navă.

§ 3

Atunci

când

transportatorul se prevalează de cauzele de

exonerare prevăzute

la § I,

el

rămâne totuși răspunzător dacă

persoana în drept

face

dovada că

pierderea, avaria sau

depășirea termenului de livrare este datorată

unei greșeli a transportatorului, căpitanului, marinarilor, pilotului sau agenților transportatorului.

§ 4

Atunci când același parcurs maritim este

deservit de

mai mulți operatori înscriși pe lista

liniilor,

în conformitate cu Articolul

24

§

1

al Convenției, regimul de răspundere

aplicabil

acestui

parcurs

trebuie să fie același

pentru

toți acești operatori.

În

plus,

atunci când

acești operatori au fost înscriși pe listă la

solicitarea

mai

multor

state membre, adoptarea acestui regim trebuie, în prealabil, să facă obiectul unui

acord între

aceste state.

§

5

Măsurile luate în conformitate cu §§

1 și 4

sunt comunicate secretarului general. Ele intră în vigoare, cel mai curând, la expirarea unui interval de treizeci de zile începând de la data la care secretarul general notifică aceste măsuri celorlalte state membre. Expedițiile aflate în parcurs nu sunt afectate de măsurile respective.

Articolul

39

Răspunderea în caz de accident nuclear

Transportatorul este descărcat de răspunderea care îl incumbă în baza prezentelor Reguli unifonne pentru paguba cauzată de un accident nuclear când cel care exploatează o instalație nucleară sau o altă persoană care îi este substituită este răspunzătoare pentru această pagubă, ca urmare a legilor și prescripțiilor unui stat care stabilesc răspunderea în domeniul energiei nucleare.

Articolul

40

Persoane pentru care răspunde transportatorul

Transportatorul răspunde pentru agenții săi și pentru alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului atunci când acești agenți sau aceste alte persoane acționează în exercițiul funcțiunii lor. Gestionarii infrastructurii feroviare pe care este

efectuat transportul sunt considerați drept persoane la ale căror servicii transportatorul recurge pentru executarea transportului.

Articolul 41

Alte acțiuni în justiție

§

1

În toate cazurile în care se aplică prezentele Reguli uniforme, orice acțiune în justiție privind răspunderea, sub orice fel de titlu, nu poate fi introdusă împotriva transportatorului decât în condițiile și limitările acestor Reguli uniforme.

§

2

Același lucru este valabil pentru orice acțiune în justiție introdusă împotriva agenților și a altor persoane față de care transportatorul este răspunzător în baza Articolului 40.

Titlul

IV

Exercitarea drepturilor

Articolul 42

Proces-verbal de constatare

§

l

Atunci când pierderea parțială sau avaria este descoperită sau presupusă de transportator, sau a cărei existență este susținută de persoana în drept, transportatorul trebuie să întocmească fără întârziere și, dacă este posibil, în prezența persoanei în drept, un proces-verbal care constată, în conformitate cu natura pagubei, starea mărfii, masa sa și, pe cât posibil, importanța pagubei, cauza și momentul în care s-a produs.

§

2

O copie a procesului-verbal de constatare trebuie să fie remisă gratuit persoanei în drept.

§ 3

Atunci când persoana în drept nu acceptă constatările procesului-verbal, el poate solicita ca starea și masa mărfii, precum și cauza și valoarea pagubelor să fie constatate de un expert numit de părțile la contractul de transport sau pe cale judecătorească. Procedura este supusă legilor și prescripțiilor statului unde a avut loc constatarea.

Articolul 43

Reclamații

§

l

Reclamațiile referitoare la contractul de transport trebuie să fie adresate în scris transportatorului împotriva căruia poate fi intro.dusă acțiunea în justiție.

§

2

Dreptul de a prezenta reclamație aparține persoanelor care au dreptul de a-l acționa în justiție pe transportator.

§

3

Pentru a prezenta reclamația, expeditorul trebuie să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa acestuia el trebuie să prezinte autorizarea destinatarului sau să aducă dovada că acesta a refuzat expediția.

§

4

Pentru a prezenta reclamația, destinatarul trebuie să prezinte scrisoarea de trăsură, dacă aceasta i-a fost remisă.

§ 5

Scrisoarea de trăsură, duplicatul și celelalte piese pe care persoana în drept consideră necesar să le anexeze reclamației trebuie să fie prezentate fie în original, fie în copii dacă este cazul, a căror conformitate este legal certificată, dacă transportatorul o cere.

§

6

În cursul soluționării reclamației, transportatorul poate solicita prezentarea scrisorii de trăsură în original, a duplicatului sau

ă

buletinului de ramburs, pentru a înscrie în acestea constatările soluționării.

Articolul 44

Persoane care pot introduce o acțiune

în justiție

împotriva transportatorului

§

1

Sub rezerva

§§

3-și 4, acțiunile în justiție care izvorăsc din contractul de transport pot fi introduse de către:

a)

expeditor, până în momentul în care destinatarul

1.

a retras scrisoarea de trăsură,

2.

a acceptat marfa, sau

3.

și-a valorificat drepturile care îi revin în baza Articolului 17

§

3 sau Articolului 18

§

3;

•

b)

destinatar, începând din momentul în care

1.

a retras scrisoarea de trăsură,

2.

a acceptat marfa, sau

3.

și-a valorificat drepturile care îi revin în baza Articolului 17

§

3 sau Articolul 18

§

3.

§

2

Dreptul destinatarului de a introduce o aețiune în justiție este stins din momentul în care persoana desemnată de destinatar în conformitate cu Articolul 18

§

5 a retras scrisoarea de trăsură, a acceptat marfa sau și-a valorificat drepturile care-i revin în baza Articolului 17 § 3.

§

3

Acțiunea în justiție pentru recuperarea unei sume plătite în baza contractului de transport nu poate fi introdusă decât de cel care a efectuat plata.

§

4

Acțiunea în justiție referitoare la rambursări nu poate fi introdusă decât de expeditor.

§ 5

Pentru a introduce o acțiune în justiție, expeditorul trebuie să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa acestuia, el trebuie să prezinte autorizarea destinatarului, sau să facă dovada că acesta a refuzat marfa. Dacă este necesar, expeditorul trebuie să facă dovada lipsei sau pierderii scrisorii de trăsură.

§ 6

Pentru a introduce o acțiune în justiție, destinatarul trebuie să prezinte scrisoarea de trăsură, dacă aceasta i-a fost remisă.

Articolul 45

Transportatori împotriva cărora se poate introduce o acțiune în justiție

§

l

Acțiunile în justiție care izvorăsc din contractul de transport pot fi introduse sub rezerva §§ 3 și 4 numai împotriva primului sau al ultimului transportator, sau a celui care a executat partea de transport în cursul căreia s-a prodns faptul generator al acțiunii în justiție.

§ 2

Atunci când în cazul tran·sporturilor executate de către transportatori succesivi, transportatorul care trebuie să livreze marfa este înscris cu consimțământul său în scrisoarea de trăsură, acesta poate fi acționat în justiție în conformitate cu § l, chiar dacă el n-a primit nici marfa, nici scrisoarea de trăsură.

§

3

Acțiunea în justiție pentru recuperarea unei sume plătite în baza unui contract de transport poate fi introdusă împotriva

transportatorului care a perceput această sumă, sau împotriva celui în beneficiul căruia a fost percepută suma.

§

4

Acțiunea în justiție privind rambursarea poate fi introdusă numai împotriva transportatorului care a luat în primire marfa la locul de expediere.

§

5

Acțiunea în justiție poate fi introdusă împotriva unui transportator, altul decât cei specificați la §§ I până la 4, atunci când aceasta este prezentată ca cerere reconvențională sau ca excepție în instanță referitoare Ia o cerere principală bazată pe același contract de transport.

§

6

În măsura în care prezentele Reguli uniforme se aplică transportatorului substituit, acesta poate fi de asemenea acționat în justiție.

§ 7

Dacă reclamantul are de ales între mai mulți transportatori, dreptul său de opțiune se stinge în momentul în care acțiunea în justiție este intentată împotriva unuia dintre aceștia; acest lucru este valabil și dacă reclamantul are de ales între unul sau mai mulți transportatori și un transportator substituit.

Arti<;olul 46

Instanța

§ l

Acțiunile în justiție bazate pe prezentele Reguli uniforme pot fi introduse în fața organelor jurisdicționale competente ale statelor membre desemnate de comun acord de către părți, sau în fața instanței judecătorești din statul pe al cărui teritoriu:

a)

pârâtul își are domiciliul sau reședința obișnuită, sediul principal sau sucursala sau agenția care a încheiat contractul de transport, sau

b)

este situat locul de luare în primire a mărfii sau cel prevăzut pentru livrare.

Alte instanțe nu pot fi sesizate.

§

2

Atunci când o acțiune în justiție fondată pe prezentele Reguli uniforme este introdusă în instanță în fața unui organ jurisdicțional competent, în condițiile prevăzute la § I, sau când într-un astfel de litigiu a fost pronunțată o sentință de către o astfel de instanță, nu poate fi introdusă nici o nouă acțiune în justiție pentru aceeași cauză între aceleași părți, decât dacă decizia instanței în fața căreia a fost introdusă prima acțiune în justiție nu este susceptibilă de a fi executată în statul în care noua acțiune în justiție este introdusă.

2.

constatarea care ar fi trebuit să fie făcută în conformitate cu Articolul

42

nu a fost omisă decât din greșeala transportatorului;

b)

în caz de pagubă neaparentă a cărei existență este constatată după acceptarea mărfii de către persoana în drept, dacă acesta

1.

cere constatarea în conformitate cu Articolul

42

imediat după descoperirea pagubei și cel mai târziu în cele șapte zile care urmează acceptării mărfii, și

2.

dovedește în plus că paguba s-a

produs

între luarea în primire a mărfii și livrare;

c)

în caz de depășire a termenului de livrare, dacă persoana în drept și-a valorificat drepturile, în șaizeci de zile, împotriva unuia din transportatorii vizați la Articolul 45

§ I;

d)

dacă persoana în drept dovedește că

paguba a rezultat

în

urma unui act sau unei omisiuni comise fie

cu intenția de a

provoca astfel de pagubă, fie în

mod

temerar și în

cunoștință de

cauză că ar putea rezulta,

probabil, o astfel de pagubă.

§

3

Dacă marfa a

fost reexpediată conform Articolului 28, acțiunile în justiție în caz de pierdere parțială sau avarie izvorâte dintr-unul din contractele de transport anterioare se sting ca și cum ar fi vorba de un contract unic.

Articolul 48

Termenul

de

prescripție

§

1

Termenul de prescripție pentru acțiunea în justiție izvorâtă din contractul de transport este de un an. Totuși, termenul de prescripție este de doi ani dacă este vorba de o acțiune în justiție:

a)

de vărsare a unui ramburs perceput de la destinatar de către transportator;

b)

de vărsare a unei sume provenite dintr-o vânzare

efectuată de către transportator;

c)

pentru o pagubă care a rezultat în urma unui act sau unei omisiuni comise fie cu intenția de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod temerar și în cunoștință de cauză că ar rezulta, probabil, o astfel de pagubă;

d)

bazată pe unul din contractele de transport anterioare reexpedierii, în cazul prevăzut la Articolul 28.

§

2

Termenul de prescripție curge pentru acțiunea în justiție:

a)

de despăgubire pentru pierdere totală, din a treizeciea zi care urmează expirării termenului de livrare;

b)

de despăgubire pentru pierdere parțială, avarie sau depășire a termenului de livrare, din ziua în care a avut loc livrarea;

c)

în toate celelalte cazuri, din ziua în care dreptul de acțiune în justiție poate fi exercitat.

Articolul

47

Stingerea acțiunii în justiție

§

l

Acceptarea mărfii de către persoana în drept stinge orice acțiune în justiție împotriva transportatorului izvorâtă din contractul de transport, în caz de pierdere parțială, avarie sau depășire a termenului de livrare.

§

2

Totuși, acțiunea în justiție nu este stinsă:

a)

în caz de pierdere parțială sau avarie, dacă

l.

pierderea

sau avaria

a fost constatată

în conformitate cu Articolul 42 înaintea acceptării mărfii de către persoana în drept;

Ziua indicată drept punct de plecare al termenului de prescripție nu este niciodată cuprinsă în termen.

§

3

Termenul de prescripție este suspendat de o reclamație scrisă în conformitate cu Articolului 43, până în ziua în care transportatorul respinge reclamația în scris și ,restituie piesele care au fost anexate la aceasta. În caz de acceptare parțială a reclamației, termenul de prescripție își reia cursul pentru partea reclamației care rămâne în litigiu. Sarcina probei primirii reclamației sau a răspunsului și cea a restituirii pieselor sunt în sarcina părții care invocă acest fapt. Termenul de prescripție nu suspendă reclamațiile ulterioare care au același obiect.

§

4

Acțiunea în justiție prescrisă nu mai poate fi exercitată, chiar sub forma unei cereri reconvenționale sau a unei excepții.

§

5

Pe de altă parte, suspendarea și întreruperea termenului de prescripție sunt reglementate de legislația națională.

Articolul 49

Decontul

§

I

Oricare transportator care a încasat, fie la plecare, fie la destinație tarifele sau alte creanțe care rezultă din contractul de transport, sau care ar fi trebuit să încaseze aceste tarife sau alte creanțe, trebuie să plătească transportatorilor interesați partea care le revine. Modalitățile de plată sunt stabilite prin convenții între transportatori.

§ 2

Prevederile

Articolului

12 se aplică relațiilor

între transportatori succesivi.

Articolul 50

Dreptul de regres

§

1

Transportatorul care a plătit o despăgubire în baza prezentelor Reguli uniforme, are dreptul de regres împotriva transportatorilor care au participat la transport în conformitate cu prevederile următoare:

a)

transportatorul care a cauzat paguba este singurul răspunzător pentru aceasta;

b)

atunci când paguba a fost cauzată de mai mulți transportatori, fiecare din ei răspunde pentru paguba pe care a cauzat-o; dacă diferențierea este imposibilă, despăgubirea este repartizată între ei în conformitate cu litera c);

c)

dacă nu se poate dovedi care din transportatori a cauzat paguba, despăgubirea este repartizată între toți transportatorii care au participat la transport, cu excepția celor care dovedesc că paguba nu a fost cauzată de ei; repartiția este făcută proporțional cu partea de remunerație a transportului care revine fiecăruia dintre transportatori.

§ 2

În caz de insolvabilitate a unuia dintre acești transportatori, partea care ii incumbă și nu este plătită de el este repartizată între toți ceilalți transportatori care au participat la transport, proporțional cu partea din remunerarea transportului care revine fiecăruia dintre ei.

Articolul 51

Procedura de regres

§

l

Temeiul plății efectuate de transportatorul care exercită dreptul de regres în baza Articolului 50 nu poate fi contestat de transportatorul împotriva căruia este exercitată acțiunea în regres, atunci când despăgubirea a fost fixată în instanță și când acest ultim transportator, citat în mod legal, a fost pus în situația să intervină în proces. Judecătorul, sesizat prin acțiunea principală în justiție, stabilește termenele acordate pentru citare și pentru cererea de intervenție.

§ 2

Transportatorul care își exercită dreptul de regres trebuie sa-ș1 prezinte cererea la una și aceeași instanță împotriva tuturor transportatorilor cu care este în litigiu, sub sancțiunea de a pierde dreptul de regres împotriva celor pe care nu i-ar cita.

§

3

Judecătorul trebuie să se pronunțe în una și aceeași hotărâre judecătorească asupra tuturor acțiunilor în regres de care a fost sesizat.

§

4

Transportatorul care dorește să-și valorifice dreptul său de regres poate sesiza instanțele judecătorești ale statului pe teritoriul căruia unul dintre transportatorii care au participat la transport își. are sediul principal sau sucursala sau agenția care a încheiat contractul de transport.

§

5

Atunci când acțiunea în justiție trebuie introdusă împotriva mai multor transportatori, transportatorul care exercită dreptul de regres poate alege dintre organele jurisdicționale competente în baza § 4, pe cea înaintea căreia își va introduce acțiunea în regres.

§

6

Nu pot fi introduse în instanță acțiuni în regres referitoare la cererea de despăgubire exercitată de persoana în drept la contractul de transport.

Articolul 52

Acorduri privitoare Ia acțiuni în regres

Transportatorii sunt liberi să convină între ei prevederi care derogă de la Articolele 49 și 50.

Regulament privind Transportul Internațional Feroviar al Mărfurilor Periculoase

(RID

-

Apendice

C

Ia Convenție)

Articolul 1

Domeniu de aplicare

§ l

Prezentul Regulament se aplică:

a)

transporturilor internaționale feroviare de mărfuri periculoase pe teritoriul statelor membre,

b)

transporturilor

în

completarea

transportului feroviar la care sunt aplicabile Regulile uniforme CIM, sub rezerva prescripțiilor internaționale care reglementează transporturile printr­ un alt mod de transport,

precum și activităților prevăzute de Anexa la prezentul Regulament.

§

2

Mărfurile periculoase, al căror transport Anexa îl exclude, nu trebuie să facă obiectul unui transport internațional.

Articolul 2

Excepții

Prezentul Regulament nu se aplică, în totalitate sau în parte, la transporturile de mărfuri periculoase a căror exceptare este prevăzută în Anexă. Excepțiile pot fi prevăzute ,în mod unic dacă, cantitatea, natura transporturilor exceptate sau ambalajul garantează siguranța transportului.

Articolul 3

Restricții

Fiecare stat membru își păstrează dreptul de a reglementa sau de a interzice transportul internațional de mărfuri periculoase pe

teritoriul său din alte motive decât cele privind siguranța pe timpul transportului.

Articolul 4

Alte prescripții

Trans o _urile la are se aplic prezen_tul Regulament rămân supuse prescnpțnlor naționale sau mtemaț1onale aplicabile în general transportului feroviar de mărfuri.

Articolul 5

Tipuri de trenuri admise. Transport ca bagaje de mână, bagaje înregistrate sau la bordul autovehiculelor

§

I

Mărfurile periculoase nu pot fi transportate decât în trenuri de marfă, cu excepția:

a)

mărfurilor

periculoase, care în conformitate

cu Anexa, sunt admise la transport cu respectarea cantităților maximale relevante și condițiilor specifice de transport în trenuri, altele decât trenurile de mărfuri;

.

b)

mărfu:ilor

pe iculoase

transportate

în

condițiile specifice ale Anexei ca bagaje de mână, bagaje înregistrate sau în sau pe autovehicule, în conformitate cu Articolul 12 al Reoulilor uniforme CIV.

0

§ 2.

Călătorul nu po te lua cu el mărfuri periculoase ca bagaj de mană sau să Ie expedieze drept bagaje înregistrate sau Ia bordul autovehiculelor, dacă ele nu corespund condițiilor specifice ale Anexei.

Articolul

6

Anexă