Memorandumul din 13 iunie 2001
privind cooperarea dintre Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Afacerilor Sociale și Ocupării din Olanda
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Afacerilor Sociale și Ocupării din Olanda, denumite în continuare părți semnatare,
recunoscând interesul reciproc în dezvoltarea relațiilor de prietenie și cooperare în domeniul muncii și politicii sociale,
considerând insemnatatea promovării dezvoltării economice și sociale în ambele state prin aceasta cooperare,
au decis asupra:
a) facilitării stabilirii de relații, precum și de promovare a cooperării prin schimbul de cunoștințe, experienta și expertiza (științifică) între instituțiile guvernamentale și, când este cazul, între alte instituții relevante cu atribuții în domeniul muncii și politicii sociale;
b) schimbului de informații referitoare la politicile, procesul de luare a deciziilor, legislație, infrastructura și servicii în aceste domenii în fiecare țara, la nivel național, regional sau local.
I. Părțile semnatare au identificat următoarele domenii de cooperare reciprocă de înaltă prioritate:
a) politica și serviciile de ocupare a forței de muncă, inclusiv planificarea ocupării forței de muncă, sistemele de informații referitoare la piața muncii, politica activa privind piața muncii, programele de ocupare a forței de muncă, asigurarea în caz de șomaj și reforma industriei/pieței muncii;
b) dezvoltarea aptitudinilor profesionale, inclusiv evaluarea aptitudinilor profesionale, mijloacele și metodele de promovare și imbunatatire a dezvoltării abilităților, a clasificarilor și standardelor ocupationale, înființarea sistemelor de pregătire profesională și dezvoltarea de curricula pentru pregătirea adulților;
c) schimbul de informații în domeniul sistemelor de consiliere și orientare profesională, strategia de plasare a forței de muncă și de creare a activităților antreprenoriale și a întreprinderilor mici și mijlocii;
d) sistemele relațiilor de muncă, inclusiv cadrul legislativ, metodele de soluționare a conflictelor de muncă (precum: medierea, concilierea și arbitrajul) și politicile guvernamentale și programele relevante pentru relațiile de muncă (precum politica egalității de sanse);
e) standardele de muncă, sănătate și securitate în munca, inclusiv domeniile având legătură cu standardele de muncă minim acceptabile, dezvoltarea și formularea politicilor și standardelor legislative pentru sănătate și securitate în munca, inclusiv sănătatea și securitatea în munca în societățile petrochimice și constructoare de mașini, în jurisdicția părților semnatare;
f) programele de garantare a veniturilor, inclusiv cadrul legislativ și normativ, modelele de colectare și funcționare a fondurilor, precum și elaborarea și managementul planurilor de garantare a veniturilor; și
g) orice alt domeniu care poate fi acceptat de ambele părți semnatare.
II. Aceasta cooperare va include schimbul de informații sub forma de:
a) documentație;
b) seminarii și ateliere;
c) consultări reciproce la nivel de experți;
d) participarea la conferințe organizate pe teritoriul statelor părților semnatare;
e) programe de perfecționare pentru angajații respectivelor instituții publice ale celor două părți semnatare;
f) alte forme de cooperare asupra cărora se poate decide de comun acord.
III. În cadrul programului de schimb pentru funcționarii respectivelor ministere, din motive practice, limba de lucru va fi engleza. În cazul în care este necesară traducerea în limba română, cheltuielile pentru aceasta activitate vor fi suportate de partea semnatara română.
IV. Prezentul memorandum va fi aplicat prin planuri de lucru anuale, elaborate și aprobate de comun acord, în conformitate cu posibilitățile financiare și organizatorice ale ambelor administrații competente. Părțile semnatare decid să se intalneasca o dată pe an, la un nivel corespunzător, alternativ, în fiecare țara, pentru a efectua schimb de informații și a stabili domeniile specifice de politica și problemele ce trebuie incluse în programul de lucru viitor. Prima intalnire va avea loc la București în octombrie 2001.
V. Condițiile financiare specifice, referitoare la organizarea cooperării convenite anterior, vor fi stabilite în cadrul planurilor de lucru anuale convenite de comun acord, menționate la paragraful IV. Dacă nu se convine altfel pe baza ad-hoc, condițiile generale în acest cadru vor stabili ca toate cheltuielile de deplasare să fie suportate de partea semnatara trimitatoare. Resursele financiare pentru realizarea cooperării vor fi alocate de ambele părți semnatare în conformitate cu procedurile legale prevăzute de legislația naționala a fiecărui stat.
VI. Orice participant la acest program va fi supus procedurilor standard corespunzătoare, care reglementează accesul pe piața muncii.
VII. Părțile semnatare își vor oferi sprijin reciproc în aplicarea prezentului memorandum de înțelegere, precum și pentru îndeplinirea procedurilor necesare pentru obținerea vizei pentru persoanele trimise, în conformitate cu prezentul memorandum de înțelegere.
VIII. În cazul în care angajamentele asumate de părțile semnatare pe baza acestui memorandum de înțelegere sau convenite în cadrul planurilor de lucru menționate la paragraful IV nu pot fi îndeplinite din motive independente de voința părților semnatare, acestea pot suspenda sau anula, în întregime sau în parte, angajamentele menționate, după notificarea scrisă a celeilalte părți semnatare.
IX. 1. Ambele părți semnatare decid ca prezentul memorandum de înțelegere se va aplica pentru o perioadă de 4 (patru) ani și va intra în vigoare la data ultimei notificări dintre părțile semnatare, prin care se comunică îndeplinirea procedurilor interne legale necesare în vederea intrării în vigoare a acestuia. Valabilitatea memorandumului de înțelegere va expira fie la sfârșitul celor patru ani calendaristici, fie va fi extinsă automat pentru noi perioade de câte un an, dacă părțile semnatare nu decid altfel.
2. Părțile semnatare pot denunta prezentul memorandum de înțelegere prin notificare scrisă, înainte de expirarea perioadei de valabilitate sau a perioadei de extindere de un an, după cum s-a prevăzut la paragraful IX.1, sau cu cel puțin șase luni înainte de data expirării valabilității sale.
În acest caz denunțarea își produce efectul la data expirării perioadei de valabilitate prevăzute la paragraful IX. 1.
Semnat la Geneva la 13 iunie 2001, în doua exemplare originale, ambele în limba română și limba engleza, toate textele fiind egal autentice.
Ministrul muncii și solidarității sociale din România, Marian Sarbu Ministrul afacerilor sociale și ocupării din Olanda, Willem Vermeend
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.