Rezoluție · Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite

Rezoluția nr. 1333/2000

a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, adoptată la 19 decembrie 2000

prezumat în vigoare

Data actului
19 decembrie 2000
Emitent
Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 602 din 25 septembrie 2001
Structură
0 articole · 21.120 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Consiliul de Securitate,
reafirmand rezoluțiile sale anterioare, în special Rezoluția nr. 1.267 (1999) din 15 octombrie 1999, și declarațiile președintelui sau privind situația din Afganistan,
reconfirmand angajamentul sau ferm referitor la respectarea suveranității, independentei, integrității teritoriale și unității naționale ale Afganistanului, precum și respectul sau față de patrimoniul cultural și istoric al Afganistanului,
recunoscând nevoile umanitare critice ale poporului afgan,
sustinand eforturile reprezentantului personal pentru Afganistan al secretarului general, pentru promovarea unui proces de pace prin negocieri politice între părțile implicate, având ca scop stabilirea unei baze largi multietnice și a unui guvern de larga reprezentativitate, și cerând părților aflate în conflict să se alăture deplin eforturilor depuse pentru încetarea focului și începerea discuțiilor care să conducă la o înțelegere politica, continuand ferm procesul de dialog în care ele însele s-au angajat,
luând act de intalnirea din decembrie 2000 a Grupului de Sustinere Afgan, care a subliniat ca situația în Afganistan este una complexa, necesitand o înțelegere și o abordare completa a procesului de pace și a problemelor referitoare la traficul de narcotice, terorism, drepturile omului și a ajutoarelor umanitare, precum și a celor pentru dezvoltare,
reamintind convențiile internaționale privind combaterea terorismului și, în special, obligațiile părților asumate prin acestea de a extrada și de a urmări în justiție teroristii,
condamnând ferm folosirea continua a teritoriului Afganistanului aflat sub controlul fracțiunii afgane, cunoscută sub denumirea de talibana, autoproclamat Emiratul Islamic al Afganistanului (denumit în continuare Taliban), pentru adăpostirea și pregătirea teroristilor și a actelor teroriste și reafirmand convingerea sa ca suprimarea terorismului internațional este fundamentală pentru menținerea păcii și securității internaționale,
luând act de importanța respectării de către Taliban a Convenției unice din 1961, a Convenției privind substantele psihotrope din 1971, a Convenției împotriva traficului ilicit de substanțe narcotice și substanțe psihotrope din 1988 și a angajamentelor asumate la a 20-a Sesiune specială a Adunării Generale din 1998, dedicata substanțelor narcotice, inclusiv sa coopereze în cadrul Programului Națiunilor Unite de control al drogurilor,
luând act de faptul ca Taliban beneficiază direct de cultivarea ilicită a opiumului prin impunerea unei taxe pe producerea acestuia și beneficiază indirect de prelucrarea și traficul acestuia și recunoscând ca aceste resurse substanțiale intaresc capacitatea Talibanului de a ascunde teroristi,
deplangand faptul ca Talibanul continua să asigure protecție lui Usama bin Laden și să permită acestuia și asociaților lui sa întrețină o rețea de tabere de antrenament pentru teroristi pe teritoriile controlate de Taliban, precum și sa folosească Afganistanul ca o baza pentru susținerea acțiunilor teroriste internaționale;
luând act de punerea sub acuzare a lui Usama bin Laden și a asociaților săi de către Statele Unite ale Americii pentru, inter alia, bombardarea la 7 august 1998 a ambasadelor Statelor Unite ale Americii din Nairobi, Kenia, și Dar es Salaam, Tanzania, și pentru conspiratie pentru uciderea cetățenilor americani aflați în afară Statelor Unite ale Americii și luând act, de asemenea, de cererea facuta către Taliban de Statele Unite ale Americii de predare a acestora pentru judecare (S/1999/1.021),
reiterand preocuparea sa profunda în ceea ce privește violarea continua a legislației umanitare internaționale și a drepturilor omului, în special prin discriminarea femeilor și fetelor, și în ceea ce privește creșterea semnificativă a producției ilicite de opium,
subliniind ca rapirea de către Taliban a consulului general al Republicii Islamice Iran și uciderea diplomaților iranieni și a unui ziarist în Mazar-e-Sharif constituie violari flagrante ale legislației internaționale în vigoare,
constatând ca nerespectarea de către autoritățile Talibanului a prevederilor paragrafului 13 din Rezoluția nr. 1.214 (1998) și ale paragrafului 2 din Rezoluția nr. 1.267 (1999) constituie o amenințare la adresa păcii și securității internaționale,
subliniind hotărârea sa de a asigura respectarea rezolutiilor adoptate,
reafirmand necesitatea ca sancțiunile sa prevadă excepții adecvate și eficiente în scopul evitării consecințelor umanitare negative asupra poporului afgan și ca acestea să fie structurate în asa fel încât sa nu împiedice, sa nu zadarniceasca ori sa nu întârzie activitatea organizațiilor de asistența umanitara internaționale sau a agentiilor guvernamentale de ajutorare, pentru asigurarea asistenței umanitare populației civile din țara,
subliniind responsabilitatea Talibanului pentru bunăstarea populației din teritoriile Afganistanului aflate sub controlul sau și, în acest context, solicitând Talibanului să asigure protecție și acces deschis personalului care desfășoară acțiuni umanitare și de ajutorare a celor aflați în dificultate din teritoriile aflate sub controlul acestuia,
reamintind principiile fundamentale ale Convenției privind securitatea personalului Organizației Națiunilor Unite și a celui asociat, adoptată de Adunarea Generală prin Rezoluția nr. 49/59 din 9 decembrie 1994,
actionand pe baza cap. VII al Cartei Națiunilor Unite:
1. Cere ca Talibanul să se conformeze Rezoluției nr. 1.267 (1999) și, în special, sa renunțe sa mai asigure imunitatea și pregătirea teroristilor internationali și a organizațiilor lor, sa ia măsuri efective și adecvate pentru a da asigurări ca teritoriile aflate sub controlul sau nu sunt folosite pentru logistica și taberele teroriste sau pentru pregătirea ori organizarea actelor teroriste împotriva altor state sau cetățenilor acestora și să se alăture eforturilor internaționale de a-i aduce în fața instanțelor pe teroristii puși sub acuzare.
2. Cere, de asemenea, ca Talibanul să se conformeze fără întârziere dispoziției Consiliului de Securitate prevăzute în paragraful 2 din Rezoluția nr. 1.267 (1999), care cere Talibanului predarea lui Usama bin Laden autorităților competente din una dintre țările în care a fost pus sub acuzare sau autorităților competente dintr-o țara de unde va putea fi extrădat într-o asemenea țara ori într-o țara în care autoritățile competente vor putea sa îl aresteze și sa îl defere efectiv justiției.
3. Cere în continuare ca Talibanul sa acționeze prompt pentru a închide toate taberele în care teroristii sunt antrenati, aflate pe teritoriul controlat de acesta, și solicita confirmarea închiderii lor de către Organizația Națiunilor Unite, inter alia, pe baza informațiilor furnizate Organizației Națiunilor Unite de către statele membre, în concordanta cu prevederile paragrafului 19 enuntat în continuare, și pe baza altor mijloace necesare pentru aplicarea conformă a prezentei rezoluții.
4. Reaminteste tuturor statelor obligația de a implementa strict măsurile impuse prin paragraful 4 din Rezoluția nr. 1.267 (1999).
5. Hotărăște ca toate statele:
a) sa împiedice aprovizionarea, vânzarea și transferurile directe sau indirecte către teritoriile Afganistanului aflate sub controlul Talibanului, asa cum este stabilit de comitetul înființat pentru urmărirea aplicării Rezoluției nr. 1.267 (1999), denumit în continuare Comitet, de către conationalii lor sau din teritoriile lor ori prin folosirea navelor și avioanelor aflate sub pavilionul lor, cu armament și material conex de orice fel, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipament paramilitar și părți componente pentru cele enunțate anterior;
b) sa împiedice aprovizionarea, vânzarea și transferurile directe sau indirecte către teritoriul afgan aflat sub controlul Talibanului, asa cum este stabilit de Comitet, de către conationalii lor sau din teritoriile lor, ale informațiilor și asistenței tehnice ori ale metodelor de instruire privind activitățile militare ale personalului inarmat aflat sub controlul Talibanului;
c) sa retragă toți oficialii, agenții, consilierii și personalul militar angajat prin contract sau prin alte acorduri, prezenți în Afganistan pentru a consilia Talibanul în probleme militare sau privind securitatea, și, în acest context, sa îi indemne pe ceilalți conationali sa părăsească țara.
6. Hotărăște ca măsurile impuse prin paragraful 5 de mai sus nu se vor aplica furnizorilor de echipamente militare neletale, folosite numai în scopuri umanitare sau de protecție, și asistenței tehnice ori metodelor de instruire referitoare la acestea, aprobate în prealabil de Comitet, și afirma ca măsurile impuse prin paragraful 5 de mai sus nu se aplică hainelor de protecție, incluzând haine și caschete militare, exportate către Afganistan de personalul Organizației Națiunilor Unite, reprezentanți ai presei și de asistenți umanitari, numai pentru uzul lor personal.
7. Indeamna toate statele care întrețin relații diplomatice cu Talibanul sa reducă semnificativ numărul și nivelul personalului misiunilor și posturilor Talibanului și sa limiteze sau sa controleze deplasarea pe teritoriul lor a întregului personal care a rămas; în cazul misiunilor Talibanului pe lângă organizațiile internaționale, statul gazda poate consulta, când se considera necesar, organizațiile implicate asupra măsurilor necesare în vederea aplicării acestui paragraf.
8. Hotărăște ca toate statele sa ia următoarele măsuri:
a) sa inchida imediat și complet toate birourile Talibanului de pe teritoriile lor;
b) sa inchida imediat toate birourile liniilor aeriene afgane "Ariana" de pe teritoriile lor;
c) sa blocheze fără întârziere fondurile și alte venituri financiare ale lui Usama bin Laden și ale persoanelor și entitatilor asociate cu el, stabilite de Comitet, incluzând cele din organizația Al-Qaida și incluzând fonduri derivate sau generate din proprietatea deținută ori controlată direct sau indirect de către Usama bin Laden și de persoanele și entitatile asociate cu el, și să se asigure ca nici aceste fonduri, nici orice alte fonduri sau resurse financiare nu sunt puse direct sau indirect la dispoziția și în beneficiul lui Usama bin Laden, al asociaților săi ori al altor entități deținute ori controlate direct sau indirect de către Usama bin Laden ori de persoane și entități asociate cu el, incluzând organizația Al-Qaida, de către conationalii lor ori de către orice altă persoană aflată pe teritoriul lor și cere Comitetului sa mențină o lista actualizată, bazată pe informațiile furnizate de către state și de către organizațiile regionale, cuprinzând persoanele și entitatile desemnate ca fiind asociate cu Usama bin Laden, incluzând și pe cele din organizația Al-Qaida.
9. Cere ca Talibanul, la fel ca ceilalți, sa oprească operațiunile cu narcotice și sa acționeze pentru eliminarea în fapt a culturilor ilegale de mac pentru opium, activități care finanțează activitățile teroriste ale Talibanului.
10. Hotărăște ca toate statele sa împiedice vânzarea, furnizarea ori transferul substanței chimice anhidrida acetică de către conationali sau de pe teritoriul lor către orice persoană de pe teritoriul afgan aflat sub controlul Talibanului, asa cum este indicat de către Comitet, sau către orice persoană în scopul oricărei activități desfășurate în teritoriul controlat de Taliban sau operate din interiorul acestuia, asa cum este stabilit de către Comitet.
11. Hotărăște, de asemenea, sa li se solicite statelor sa refuze cererile de decolare, aterizare și survol, referitoare la teritoriile lor, de către orice avion, dacă acesta a decolat ori are o destinație pe teritoriul Afganistanului, stabilit de către Comitet ca fiind sub controlul Talibanului, cu excepția cazului în care un zbor particular a fost autorizat anterior de către Comitet, având ca temei necesitați umanitare, incluzând desfășurarea ceremoniilor religioase, ca sarbatoarea Hajj, sau pe motivul ca zborul este făcut în scopul promovării dialogului pentru rezolvarea pașnică a conflictului în Afganistan sau are în intenție sa promoveze acțiunile Talibanului de a se supune prezentei rezoluții sau Rezoluției nr. 1.267 (1999).
12. Hotărăște în continuare menținerea și pe viitor de către Comitet a unei liste cuprinzând organizațiile și agențiile guvernamentale pentru ajutorare autorizate, care asigura asistența umanitara Afganistanului, incluzând Organizația Națiunilor Unite și agențiile sale, agențiile guvernamentale pentru ajutorare care asigura asistența umanitara, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și organizațiile neguvernamentale specializate, neaplicabilitatea interdicției impuse prin paragraful 11 de mai sus în cazul zborurilor efectuate în scop umanitar ori în beneficiul organizațiilor și agentiilor guvernamentale pentru ajutorare, incluse în lista aprobată de către Comitet, reactualizarea continua a listei de către Comitet prin adăugarea a noi organizații și agenții guvernamentale specializate pentru ajutorare și scoaterea de pe lista a organizațiilor și agentiilor guvernamentale, dacă se stabilește ca acestea efectuează sau este probabil ca efectuează zboruri pentru alte scopuri decât cele umanitare, și notificarea acestor organizații și agenții guvernamentale de îndată ce un zbor operat de către ele sau în numele lor intra sub incidența prevederilor paragrafului 11 menționat mai sus.
13. Cere Talibanului să asigure accesul în siguranța și deschis al personalului pentru ajutorare și sa îi ajute pe toți cei care se afla în dificultate de pe teritoriile controlate de acesta și subliniaza ca Talibanul trebuie să garanteze siguranța, securitatea și libertatea de mișcare ale personalului Organizației Națiunilor Unite și ale organizațiilor umanitare pentru ajutorare.
14. Indeamna statele sa ia măsuri de restrangere a intrării pe teritoriul lor sau a tranzitarii acestuia de către oficialii guvernamentali cu rang de ministru adjunct sau mai mare din Taliban, cu rangul echivalent al personalului militar aflat sub controlul Talibanului și de către consilierii guvernamentali și demnitarii Talibanului, exceptând oficialii care călătoresc în scopuri umanitare, pentru ceremonii religioase, ca sarbatoarea Hajj, cu scopul de a promova dialogul pentru rezolvarea pașnică a conflictului din Afganistan, sau dacă sunt în legătură cu aplicarea prezentei rezoluții sau cu Rezoluția nr. 1.267 (1999).
15. Cere secretarului general ca în colaborare cu Comitetul:
a) sa numească un comitet de experți pentru a face recomandări Consiliului de Securitate, în termen de 60 de zile de la adoptarea acestei rezoluții, cu privire la modul în care pot fi monitorizate embargoul privind armamentul și închiderea taberelor de pregătire a teroristilor prevăzute în paragrafele 3 și 5 menționate mai sus, incluzând, inter alia, folosirea informațiilor obținute de către statele membre prin metode proprii și furnizate de acestea secretarului general;
b) să se consulte cu principalele state membre pentru a pune în aplicare măsurile impuse de prezenta rezoluție și de Rezoluția nr. 1.267 (1999) și să raporteze Consiliului de Securitate rezultatele acestor consultări;
c) să raporteze implementarea măsurilor existente, sa evalueze problemele privind aplicarea acestor măsuri, să facă recomandări pentru întărirea controlului și sa evalueze acțiunile Talibanului de a se conformă;
d) sa analizeze implicatiile umanitare ale măsurilor impuse de prezenta rezoluție și de Rezoluția nr. 1.267 (1999) și să raporteze Consiliului de Securitate, în termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei rezoluții, evaluarile și recomandările, să raporteze ulterior la intervale regulate orice implicatie umanitara și să prezinte un raport comprehensiv în aceasta problema și orice recomandări, nu mai târziu de 30 de zile înainte de încetarea acestor măsuri.
16. Cere Comitetului sa îndeplinească mandatul sau, asumându-și următoarele sarcini în completarea celor prevăzute în Rezoluția nr. 1.267 (1999):
a) sa stabilească și sa actualizeze liste bazate pe informații furnizate de către state, organizații internaționale și regionale, cuprinzând toate punctele de intrare și terenurile de aterizare a avioanelor pe teritoriul afgan aflat sub controlul Talibanului, și sa notifice statelor membre conținutul acestor liste;
b) sa stabilească și sa actualizeze liste bazate pe informații furnizate de către state, organizații internaționale și regionale, cuprinzând persoanele și entitatile stabilite ca fiind asociate cu Usama bin Laden, în concordanta cu paragraful 8 c) menționat mai sus;
c) sa ia în considerare și sa decidă în consecința cererile pentru excepțiile prevăzute la paragrafele 6 și 11 menționate mai sus;
d) sa stabilească, nu mai târziu de o luna de la adoptarea prezentei rezoluții, și sa mențină o lista actualizată cuprinzând organizațiile și agențiile guvernamentale de ajutorare autorizate, care acorda asistența umanitara Afganistanului, în concordanta cu paragraful 12 menționat mai sus;
e) sa promoveze informații relevante referitoare la implementarea acestor măsuri, care sunt destinate publicității, prin mass-media de specialitate, inclusiv prin utilizarea improvizata a tehnologiei informationale;
f) să aibă în vedere, unde și când este oportuna, o vizita în țările din regiune a președintelui Comitetului și a altor membri care ar putea fi solicitati sa intensifice aplicarea totală și eficienta a măsurilor impuse prin prezenta rezoluție și prin Rezoluția nr. 1.267 (1999), cu scopul de a indemna statele să se conformeze principalelor rezoluții ale Consiliului de Securitate;
g) sa întocmească periodic rapoarte către Consiliul de Securitate cu informații privitoare la respectarea Rezoluției nr. 1.267 (1999), incluzând probabile violari ale măsurilor raportate Comitetului și recomandări pentru întărirea eficientei acestor măsuri.
17. Cere tuturor statelor și organizațiilor internaționale și regionale, inclusiv Organizației Națiunilor Unite și agentiilor sale specializate, sa acționeze strict și în acord cu prevederile prezentei rezoluții, în pofida existenței oricăror drepturi sau obligații conferite sau asumate prin orice înțelegere internationala ori prin orice contract în derulare sau orice licenta ori permis acordat anterior datei la care au intrat în vigoare măsurile prevăzute la paragrafele 5, 8, 10 și 11 menționate mai sus.
18. Cere statelor sa ia măsuri împotriva persoanelor și entitatilor care violeaza măsurile impuse prin paragrafele 5, 8, 10 și 11 menționate mai sus și să aplice pedepsele adecvate, în măsura în care intra sub jurisdicția lor.
19. Cere tuturor statelor sa coopereze total cu Comitetul pentru îndeplinirea sarcinilor lui, incluzând furnizarea informațiilor ce pot fi solicitate de Comitet pentru punerea în aplicare a prezentei rezoluții.
20. Cere tuturor statelor să raporteze Comitetului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a măsurilor impuse prin paragrafele 5, 8, 10 și 11 menționate mai sus, despre măsurile pe care le-au luat pentru aplicarea efectivă a prezentei rezoluții.
21. Cere secretarului general sa furnizeze Comitetului, în scopul analizarii, informațiile primite de la guverne și surse publice despre posibile violari ale paragrafelor 5, 8, 10 și 11 menționate mai sus.
22. Hotărăște ca măsurile prevăzute la paragrafele 5, 8, 10 și 11 menționate mai sus vor intra în vigoare la ora 00,01 EST (GMT-5h), la o luna după adoptarea acestei rezoluții.
23. Hotărăște în continuare ca măsurile impuse prin paragrafele 5, 8, 10 și 11 menționate mai sus sunt stabilite pentru o perioadă de 12 luni, iar la sfârșitul acestei perioade Consiliul de Securitate va hotărî dacă Talibanul s-a conformat dispozițiilor paragrafelor 1, 2 și 3 menționate mai sus și, în funcție de aceasta, va hotărî dacă va prelungi perioada de aplicare a acestor măsuri în aceleași condiții.
24. Hotărăște ca, dacă Talibanul îndeplinește condițiile prevăzute la paragrafele 1, 2 și 3 menționate mai sus înainte ca termenul de 12 luni sa fi expirat, Consiliul de Securitate va inceta sa mai aplice măsurile prevăzute la paragrafele 5, 8, 10 și 11 menționate mai sus.
25. Exprimandu-și disponibilitatea pentru impunerea unor măsuri viitoare, în acord cu obligațiile sale prevăzute de Carta Organizației Națiunilor Unite, dorind ca aplicarea integrală a prezentei rezoluții și a Rezoluției nr. 1.267 (1999), inter alia, să aibă în vedere evaluarea impactului prevăzută în paragraful 15 d) privitor la sporirea eficientei sancțiunilor și la prevenirea consecințelor umanitare,
26. Hotărăște sa urmărească în continuare aceasta chestiune.
──────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.