Acord · Act Internațional

Acordul din 12 aprilie 1979

privind aplicarea articolului VI al Acordului general pentru tarife și comert*

prezumat în vigoare

Data actului
12 aprilie 1979
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 47 din 16 iunie 1980
Structură
16 articole · 51.542 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

-----------

* Traducere.

Părțile la prezentul acord (denumite mai jos părțile),

recunoscind ca metodele de lupta împotriva dumpingului nu ar trebui sa constituie o piedica nejustificata în calea comerțului international și ca taxele antidumping nu pot fi utilizate împotriva dumpingului decit dacă acesta cauzeaza sau ameninta ca cauzeze un prejudiciu important unei ramuri de productie stabilite sau cînd el intirzie în mod sensibil înființarea unei ramuri de productie,

considerind ca este de dorit să se asigure proceduri echitabile și deschise pe baza cărora problemele în legătură cu dumpingul să fie examinate în profunzime,

avînd în vedere necesitatile specifice ale tarilor în curs de dezvoltare în domeniul comerțului, dezvoltării și finanțelor,

dornice sa interpreteze dispozitiile art. VI al Acordului general pentru tarife și comert (denumit mai jos acordul general sau G.A.T.T.) și sa elaboreze reguli pentru aplicarea acestora în vederea asigurarii unui grad mai mare de uniformitate și certitudine în ceea ce priveste punerea lor în aplicare,

dornice să asigure o reglementare rapida, eficace și echitabila a diferendelor care ar putea sa survina în cadrul prezentului acord,

au convenit urmatoarele:

Partea I Codul Antidumping

Articolul 1

Principii

Instituirea unei taxe antidumping este o măsura care urmeaza a fi adoptata numai în cazurile prevăzute în art. VI al acordului general și în urma unor anchete deschise*) și efectuate în conformitate cu dispozitiile prezentului cod. Dispozitiile care urmeaza se referă la aplicarea art. VI al acordului general, cu condiția ca aceste măsuri să fie luate în cadrul legislației sau al reglementarii antidumping.

-----------

*) Termenul deschis, astfel cum este utilizat mai jos se referă la procedura prin care una dintre părți deschide în mod formal o ancheta în conformitate cu art. 6 paragraful 6.

Articolul 2

Determinarea existentei unui dumping

1. În înțelesul prezentului cod, un produs poate fi considerat ca făcînd obiectul unui dumping, adica fiind introdus pe piața unei alte tari la un pret inferior valorii sale normale, dacă prețul de export al acestui produs, în cazul în care el este exportat dintr-o tara intr-alta, este inferior pretului comparabil practicat în cursul unor operațiuni comerciale normale pentru produsul similar destinat consumului în tara exportatoare.

2. În prezentul cod, prin expresia produs similar ("like product") se înțelege un produs identic, adica asemanator din toate punctele de vedere produsului avut în vedere, sau, în absenta unui asemenea produs, asemanator cu un alt produs care, cu toate că nu este asemanator din toate punctele de vedere, prezinta caracteristici mult apropiate de cele ale produsului avut în vedere.

3. În cazul în care produsele nu sînt importate direct din tara de origine, ci sînt exportate dintr-o tara intermediara avînd ca destinatie tara de import, prețul la care produsele sînt vindute la ieșirea din tara de export spre tara de import va fi în mod obisnuit comparat cu prețul comparabil în tara de export. Cu toate acestea, comparatia va putea fi efectuata cu prețul din tara de origine, dacă, de exemplu, produsele tranziteaza pur și simplu prin tara de export, sau dacă, pentru astfel de produse, nu exista productie sau pret, comparabil în tara de export.

4. În cazul în care în cursul operațiunilor comerciale normale pe piața interna a tarii exportatoare n-a avut loc nici o vinzare a unui produs similar sau în cazul în care, datorita situației de fapt specifice a pieței, asemenea vinzari nu permit o comparatie valabila, marja de dumping va fi determinata fie prin comparatie cu un pret comparabil al produsului similar atunci cînd acest produs este exportat cu destinația unei tari terte, prețul respectiv putind fi prețul de export cel mai ridicat, dar trebuind să fie un pret reprezentativ, fie prin comparatie cu costul de productie din tara de origine, majorat cu o sumă rezonabila pentru cheltuieli de administratie, de vinzare și altele și pentru beneficii. Ca regula generală, majorarea pentru beneficiu nu va depăși beneficiul realizat în mod normal în cadrul vinzarilor de produse de aceeasi categorie generală pe piața interna a tarii de origine.

5. În cazul în care nu exista pret de export sau în cazul în care autoritățile*) interesate sînt de parere că nu se poate pune baza pe prețul de export ca urmare a existentei unei asociații sau a unui aranjament de compensatie între exportator și importator sau o terta persoana, prețul de export va putea fi calculat pe baza pretului la care produsele importate sînt revindute pentru prima data unui cumparator independent, sau dacă produsele nu sînt revindute pentru intiia oara unui cumparator independent sau dacă produsele nu sînt revindute în starea în care au fost importate, pe orice temei rezonabil pe care autoritățile îl pot determina.

--------

7. Prezentul articol trebuie înțeles ca neaducind prejudiciu celei de-a doua dispozitii aditionale referitoare la art. VI paragraful 1, care figurează în anexa nr. I a acordului general.

*) În prezentul cod, termenul autorități înseamnă autorități de un nivel superior corespunzător.

6. Pentru ca comparatia între prețul de export și prețul intern în tara de export (sau în tara de origine) sau, dacă este cazul, prețul stabilit conform dispozițiilor art. VI paragraful 1 b) al acordului general, să fie echitabila, ea se va baza pe prețuri practicate la acelasi nivel comercial, care în mod normal va fi nivelul iesirii din uzina, și pe baza unor vinzari efectuate la date cit mai apropiate posibil. Se va tine cont în fiecare caz de particularitatile, de diferentele condițiilor de vinzare, de diferentele de taxe și de alte diferente care afectează comparabilitatea preturilor. În cazurile vizate în paragraful 5 de mai sus, va trebui să se tina seama, de asemenea, de cheltuielile, inclusiv impozitele și taxele, intervenite între import și revinzare, precum și de beneficii.

Articolul 3

Determinarea existentei unui prejudiciu*)

--------

2. În ceea ce priveste volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, autoritățile insarcinate cu ancheta vor examina faptul dacă a existat o crestere importanța a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantitate absoluta, fie în raport cu producția sau consumul tarii importatoare. În ceea ce priveste efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra preturilor, autoritățile insarcinate cu ancheta vor examina dacă a existat, în importurile care fac obiectul unui dumping, o subcotare importanța a pretului în raport cu preturile unui produs similar al tarii importatoare, sau dacă, în alt fel, aceste importuri au drept efect degradarea importanța a preturilor sau impiedicarea importanța a cresterilor de prețuri care, fără aceasta, s-ar fi produs. Nici unul singur și nici chiar mai multe dintre aceste elemente nu vor constitui în mod necesar o baza pentru o judecata determinanta.

3. Examinarea incidentelor care au loc asupra unei ramuri de productie anumite va comporta o evaluare a tuturor elementelor și indicilor economici pertinenti care influențează situația ramurii respective, astfel cum sînt: diminuarea reala sau potentiala a productiei, vinzarilor, a unui segment de piața, a beneficiilor, a productivitatii, a randamentului investitiilor sau a utilizarii capacităților; a factorilor care influențează preturile interne; efectele negative, reale sau potentiale, asupra fluxului lichiditatilor, stocurilor, forței de muncă, salariilor, cresterii și posibilității de procurare a capitalurilor sau de investitii. Aceasta lista nu este exhaustiva și nici unul, nici chiar mai multe dintre aceste elemente nu vor constitui în mod necesar o baza pentru o judecata determinanta.

4. Trebuie să se demonstreze ca importurile care fac obiectul unui dumping cauzeaza, prin efectele*) dumpingului, un prejudiciu în sensul prezentului cod. Ar putea sa existe alte elemente**) care, în acelasi moment, cauzeaza un prejudiciu și ramurii de productie; prejudiciile cauzate de către aceste alte elemente nu vor trebui imputate importurilor care fac obiectul unui dumping.

----------

6. Determinarea care să ateste o amenintare de prejudiciu va trebui să se bazeze pe fapte, și nu numai pe presupuneri, ipoteze sau posibilitati indepartate. Modificarea condițiilor care ar crea o situație în care dumpingul ar cauza un prejudiciu trebuie prevăzută în mod concret și iminent*).

7. În cazul în care importurile care fac obiectul unui dumping ameninta sa cauzeze un prejudiciu, aplicarea masurilor antidumping va fi studiata și hotarita cu o deosebită grija.

------

*) Pentru necesitatile prezentului cod, termenul prejudiciu înseamnă, cu excepția unei indicatii contrare, un prejudiciu important cauzat unei ramuri de productie naționale, o amenintare de prejudiciu importanța pentru o ramura de productie naționala, sau o întîrziere sensibila în înființarea unei ramuri de productie naționale; el va trebui să fie interpretat în conformitate cu dispozitiile prezentului articol.

1. Determinarea existentei unui prejudiciu, în înțelesul art. VI al acordului general, se va baza pe elemente probatorii pozitive și va comporta o examinare obiectiva: a) a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului lor asupra preturilor produselor similare de pe piața interna și b) a incidentei acestor importuri în ceea ce priveste producătorii naționali ai acestor produse.

*) Astfel cum sînt ele indicate în paragrafele 2 și 3 ale prezentului articol.

Notă

**) Aceste elemente cuprind, între altele volumul și prețul importurilor nevîndute la prețuri de dumping, diminuarea cererii sau modificarilor configuratiei consumului, practicile comerciale restrictive ale producătorilor straini și naționali și concurenta dintre respectivii producători, evolutia tehnicii, precum și rezultatele obtinute la export și productivitatea ramurii naționale de productie.

5. Efectul importurilor care fac obiectul unui dumping va fi evaluat în raport cu producția naționala a produsului similar în cazul în care datele disponibile permit ca aceasta productie să fie definita separat pe baza unor criterii cum sînt procedeele de productie, realizarile producătorilor, beneficiile. În cazul în care producția naționala a produsului similar nu poate fi definita separat pe baza acestor criterii, efectele importurilor care fac obiectul unui dumping vor fi evaluate prin examinarea productiei grupului sau a gamei de produse cele mai apropiate care cuprinde produsul similar, pentru care pot fi furnizate datele necesare.

*) De exemplu, și nu limitativ, va trebui sa existe motive convingatoare pentru a se crede ca va avea loc, în viitorul imediat, o crestere substantiala a importurilor produsului în cauza la prețuri de dumping.

Articolul 4

Definitia expresiei "ramura de productie"

1. În scopul determinarii existentei unui prejudiciu, prin expresia ramura de productie naționala se va înțelege ansamblul producătorilor naționali de produse similare sau al acelora dintre ei ale caror productii aditionate constituie o proportie majoră a productiei naționale totale a acestor produse; cu toate acestea:

i) în cazul în care producătorii sînt legati*) de exportatori sau de importatori sau sînt ei insasi importatori ai produsului care este presupus a face obiectul dumpingului, expresia "ramura de productie" va putea fi interpretata ca indicind restul producătorilor;

îi) în cazuri excepționale, teritoriul unei părți va putea fi, în ceea ce priveste producția în chestiune, impartit în doua sau mai multe piete competitive, iar producătorii din interiorul fiecarei piete vor putea fi considerati ca constituind o ramura de productie distincta dacă: a) producătorii de pe o astfel de piața vind în totalitate sau aproape în totalitate producția produsului în cauza pe aceasta piața, și dacă b) cererea pe aceasta piața nu este satisfacuta intr-o măsura substantiala de către producătorii produsului respectiv implantati în alte zone ale teritoriului. În astfel de împrejurări se va putea constata ca exista prejudiciu chiar dacă nu a fost cauzat prejudiciu intr-o proportie majoră ramurii de productie naționale totale, cu condiția sa existe o concentrare a importurilor care fac obiectul unui dumping în una din aceste piete izolate și ca, pe linga aceasta, importurile care fac obiectul unui dumping sa cauzeze un prejudiciu producătorilor totalitatii sau cvasitotalitatii productiei din interiorul acestei piete.

-------

--------------

4. Dispozitiile art. 3 paragraful 5 vor fi aplicabile prezentului articol.

*) Părțile vor trebui sa cada de acord asupra definitiei termenului "legat", astfel cum este el utilizat în prezentul cod.

2. În cazul în care ramura de productie a fost considerata ca desemnînd producătorii unei anumite zone, adica ai unei piete conform definitiei enuntate în paragraful 1 îi) de mai sus, nu vor fi percepute*) taxe antidumping decit numai asupra produselor în cauza expediate spre aceasta zona pentru consum final. În cazul în care dreptul constituțional al tarii importatoare nu permite perceperea unor taxe antidumping pe aceasta baza, partea importatoare nu va putea percepe taxele antidumping fără limita, decit numai dacă: 1 în prealabil s-a dat posibilitatea exportatorilor de a inceta sa exporte la prețuri de dumping spre zona respectiva sau, dacă nu, sa dea asigurări conform art. 7 al prezentului cod, dar ca în acest scop nu s-au dat asigurări satisfăcătoare fără întîrziere și dacă 2) astfel de taxe nu pot fi percepute de la producătorii determinati care aprovizioneaza zona respectiva.

*) Termenul a percepe, astfel cum este utilizat în prezentul cod, indica impunerea sau perceperea legala a unui impozit sau a unei taxe cu titlu definitiv sau final.

3. Dacă doua sau mai multe tari au ajuns, în condițiile definite de art. XXIV paragraful 8 a) al acordului general, la un astfel de grad de integrare incit ele să prezinte caracteristicile unei piete unice, unificate, ramura de productie pe ansamblul zonei de integrare va fi considerata ca constituind ramura de productie vizata în paragraful 1 de mai sus.

Articolul 5

Angajarea procedurii și ancheta ulterioară

1. O ancheta care să vizeze stabilirea existentei, gradului și efectului oricărui dumping pretins va fi deschisa în mod obisnuit la cererea prezentată în scris de către ramura de productie*) afectat sau în numele acesteia. Cererea va trebui sa comporte elemente probatorii suficiente ale existentei: a) unui dumping; b) unui prejudiciu în sensul dat de art. VI, astfel cum este el interpretat de către prezentul cod, și c) unei legaturi de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul pretins. Dacă, în condiții speciale, autoritățile interesate hotarasc sa deschidă o ancheta fără a fi sesizate printr-o astfel de cerere, ele nu vor proceda în consecința decit numai dacă sînt în posesia unor elemente probatorii suficiente referitoare la toate punctele vizate la lit. a)-c) de mai sus.

--------

3. Cererea va fi respinsa și ancheta inchisa fără întîrziere imediat ce autoritățile interesate vor fi convinse ca elementele probatorii referitoare fie la dumping, fie la prejudiciu nu sînt suficiente pentru a justifica continuarea procedurii. Închiderea anchetei va trebui să fie imediata în cazul în care marja de dumping, volumul importurilor efective sau potentiale care fac obiectul unui dumping, sau prejudiciul, sînt neglijabile.

4. Procedura antidumping nu va pune piedici vamuirii.

5. Anchetele vor fi, cu excepția unor împrejurări speciale, incheiate în termen de un an de la deschiderea lor.

*) Astfel cum este definita în art. 4.

2. Chiar de la deschiderea anchetei și după aceea, elementele probatorii care rezultă - referitoare în acelasi timp la dumping și la prejudiciu - vor trebui să fie examinate simultan. În orice caz, elementele probatorii referitoare atit la dumping, cit și la prejudiciu, vor fi examinate simultan: a) pentru a hotari dacă va fi sau nu deschisa o ancheta și b) ulterior, în timpul anchetei, incepind cu o dată care nu va fi posterioara primei zile în care, conform dispozițiilor prezentului cod, pot fi puse în aplicare măsuri provizorii, afară de cazurile prevăzute în art. 10 paragraful 3, în care autoritățile dau curs cererii exportatorilor.

Articolul 6

Elemente de proba

1. Furnizorii straini și toate celelalte părți interesate vor avea posibilitati ample de a prezenta în scris toate elementele de proba pe care le considera utile pentru necesitatile respectivei anchete antidumping. Ei vor avea, de asemenea, dreptul justificindu-se, de a prezenta verbal elementele lor de proba.

2. Autoritățile interesate vor da reclamantului, importatorilor și exportatorilor cunoscuti ca fiind interesati, precum și guvernelor tarilor exportatoare, posibilitatea de a lua cunoștința de toate datele pertinente pentru prezentarea dosarelor lor care nu sînt confidentiale în înțelesul paragrafului 3 de mai jos și pe care respectivele autorități le utilizeaza intr-o ancheta antidumping; ele le vor da, de asemenea, posibilitatea să-și pregateasca argumentatia pe baza acestor date.

3. Toate datele de natura confidentiala (de exemplu, fiindca divulgarea lor ar avantaja în mod sensibil un concurent sau ar cauza o paguba sensibila informatorului sau persoanei de la care informatorul detine aceste informații), sau care ar fi furnizate cu titlu confidential de către părțile intr-o ancheta antidumping, vor fi, pe bază de expunere de motive, considerate ca atare de către autoritățile insarcinate cu ancheta. Aceste date nu vor fi divulgate fără autorizarea expresa a părții care le-a furnizat*). Se va putea cere părților care au furnizat datele confidentiale să prezinte un rezumat neconfidential. În cazul în care părțile respective ar arata ca aceste date nu sînt susceptibile de a fi rezumate, va trebui să fie prezentată o expunere a motivelor pentru care rezumatul nu poate fi furnizat.

4. Totusi, dacă autoritățile interesate estimeaza ca o cerere de tratament confidential nu este justificata și dacă cel care a furnizat informații nu vrea nici să le dea publicității și nici sa autorize divulgarea lor în termeni generali sau sub forma de rezumat, ele vor avea facultatea de a nu tine cont de informațiile respective, afară de cazul în care se va demonstra în mod convingator, din surse corespunzătoare, ca informațiile sînt exacte**).

---------------

6. În cazul în care autoritățile competente vor fi convinse ca elementele de proba sînt suficiente pentru a justifica deschiderea unei anchete antidumping conform dispozițiilor art. 5, partea sau părțile ale caror produse vor face obiectul anchetei și exportatorii și importatorii cunoscuti de către autoritățile insarcinate cu ancheta ca fiind interesati, precum și reclamantii, vor primi o notificare, publicîndu-se și un aviz.

7. Pe toata durata anchetei antidumping toate părțile vor avea orice posibilitati de a-și apara interesele. În acest scop, autoritățile interesate vor da, la cerere, tuturor părților direct interesate posibilitatea de a se intilni cu părțile care au interese contrare, pentru a permite prezentarea unor teze opuse și a unor respingeri. Trebuie să se tina cont, atunci cînd se dau aceste posibilitati, de necesitatea de a apara caracterul confidential al informațiilor, precum și de convenienta părților. Nici una dintre părți nu va fi ținuta sa asiste la o intilnire, iar absenta unei părți nu va fi prejudiciabila cauzei sale.

8. În cazurile în care o parte interesata refuza sa acorde acces la informațiile necesare sau nu le comunică într-un termen rezonabil sau împiedica în mod notabil desfășurarea anchetei, se vor putea stabili, pe baza situațiilor de fapt disponibile, constatari*) preliminare și finale, pozitive sau negative.

9. Dispozitiile prezentului articol nu au drept scop sa impiedice autoritățile uneia dintre părți sa actioneze cu promptitudine în conformitate cu dispozitiile pertinente ale prezentului cod, în ceea ce priveste deschiderea unei anchete, stabilirea constatarilor preliminare sau finale, pozitive sau negative, sau aplicarea unor măsuri provizorii sau finale.

---------

*) Părțile au conostinta de faptul ca, pe teritoriul unor anumite părți o divulgare ar putea fi ceruta pe cale de ordonanța conservatorie în mod riguros redactata.

Notă

**) Părțile au convenit ca cererile de tratament confidential n-ar trebui respinse în chip arbitrar.

5. Pentru a verifica datele furnizate sau pentru a le completa, autoritățile vor putea, la nevoie, sa procedeze la anchete în alte tari, cu condiția ca ele să obțină acordul întreprinderilor interesate și ca ele sa avizeze în mod oficial pe reprezentantii guvernului tarii în cauza și sub rezerva ca acesta sa nu se opuna.

*) Intrucit sînt utilizati termeni diferiti în diferitele sisteme ale diverselor tari, termenul constatare este folosit mai jos pentru a desemna o decizie sau o determinare formala.

Articolul 7

Angajamente în materie de prețuri

1. O procedura va putea*) fi suspendata sau incheiata fără instituirea unor măsuri provizorii sau de taxe antidumping în cazul în care exportatorul se va fi angajat în mod voluntar și de o maniera satisfăcătoare să-și revizuiasca preturile sau sa nu mai exporte spre zona respectiva la prețuri de dumping, în asa fel incit autoritățile să fie convinse ca efectul prejudiciabil al dumpingului este suprimat. Cresterile de prețuri operate în virtutea unor astfel de angajamente nu vor fi mai ridicate decit va fi necesar pentru a suprima marja dumpingului.

--------

3. Dacă angajamentele sînt acceptate, ancheta cu privire la prejudiciu va fi desigur dusa pînă la capat în cazul în care exportatorul doreste aceasta sau dacă autoritățile hotarasc acest lucru. În acest caz, dacă se stabileste absenta prejudiciului sau a amenintarii prejudiciului, angajamentul va deveni caduc în mod automat, cu excepția cazurilor în care se va fi ajuns la concluzia absentei pericolului de prejudiciu datorita, în mare parte, existentei unui angajament în domeniul preturilor. În asemenea cazuri, autoritățile interesate vor putea sa ceara ca angajamentul să fie mentinut pe o durată rezonabila, conform dispozițiilor prezentului cod.

4. Angajamente în materie de prețuri vor putea fi sugerate de către autoritățile tarii importatoare, însă nici unul dintre exportatori nu va fi constrins sa subscrie la acestea. Faptul ca exportatorii nu ofera asemenea angajamente sau nu accepta invitația sa faca acest lucru nu va prejudicia în nici un fel examinarea cauzei. Totusi autoritățile sînt libere sa determine ca materializarea unei amenintari de prejudiciu este mai probabila dacă importurile care fac obiectul unui dumping sînt continuate.

5. Autoritățile tarii importatoare vor putea cere oricărui exportator, caruia i-au acceptat angajamentele, de a le furniza periodic informațiile cu privire la executarea respectivelor angajamente și sa autorize verificarea datelor pertinente. În caz de violare a angajamentelor, autoritățile tarii importatoare vor putea sa ia cu diligenta, în virtutea prezentului cod și în conformitate cu dispozitiile sale, măsuri care vor putea consta din aplicarea imediata a unor măsuri provizorii, bazate pe cele mai bune informații cunoscute. În asemenea cazuri, vor putea fi percepute taxe definitive, conform prezentului cod, asupra marfurilor date în consum cu cel mult 90 de zile înainte de aplicarea acestor măsuri provizorii; totusi, nici un fel de impunere cu titlu retroactiv nu va fi aplicabila importurilor declarate înainte de violarea angajamentului.

6. Durata angajamentelor nu va depăși pe cea pe care o pot avea taxele antidumping în virtutea prezentului cod. Autoritățile tarii importatoare vor reexamina necesitatea de a menține un angajament în domeniul preturilor dacă acest lucru ar fi justificat, fie din inițiativa proprie, fie la cererea exportatorilor sau importatorilor interesati ai respectivului produs, care ar justifica prin date pozitive necesitatea unei astfel de reexaminari.

7. De fiecare data cînd o ancheta antidumping va fi suspendata sau incheiata în conformitate cu dispozitiile paragrafului 1 de mai sus și de fiecare data cînd a fost incheiat un angajament, faptul respectiv va fi notificat în mod oficial și va trebui dat publicității. Avizele vor prezenta cel puțin concluziile fundamentale și un rezumat al motivelor acestor concluzii.

*) Termenul va putea nu va trebui interpretat ca autorizînd în mod simultan continuarea procedurii și punerea în aplicare a angajamentelor în materie de prețuri, decit în conformitate cu dispozitiile paragrafului 3.

2. Angajamente în materie de prețuri nu vor fi solicitate sau acceptate de către exportatori decit numai dacă autoritățile tarii importatoare au deschis o ancheta conforma cu dispozitiile art. 5 al prezentului cod. Angajamentele oferite nu vor fi în mod necesar acceptate dacă aceste autorități considera acceptarea lor ca nerealista, de exemplu dacă numărul exportatorilor efectivi sau potentiali este prea ridicat, sau pentru alte motive.

Articolul 8

Instituirea și perceperea taxelor antidumping

1. Hotărîrea de a institui sau nu o taxa antidumping atunci cînd sînt indeplinite toate condițiile și hotărîrea de a fixa taxa antidumping la un nivel egal cu totalitatea sau numai cu o parte a marjei de dumping incumba autorităților tarii sau teritoriului vamal importator. Este de dorit ca instituirea să fie facultativa în toate tarile sau teritoriile vamale părți la prezentul acord și ca taxa să fie mai mica decit marja dacă aceasta taxa mai mica este suficienta pentru a face sa dispara prejudiciul pentru ramura de productie naționala.

2. În cazul în care este instituita o taxa antidumping în ceea ce priveste un produs oarecare, respectiva taxa, ale carei niveluri vor fi stabilite după caz, va fi perceputa fără discriminari asupra importurilor respectivului produs, indiferent din ce sursa provin, dacă se va constata ca ele fac obiectul unui dumping și ca ele cauzeaza un prejudiciu, cu excepția importurilor provenind din surse din care ar fi fost acceptat un angajament în materie de prețuri conform dispozițiilor prezentului cod. Autoritățile vor face cunoscute numele furnizorilor produsului în cauza. Dacă, totusi, sînt implicati mai mulți furnizori din aceeasi tara și nu este posibil în practica să fie desemnați toți, autoritățile pot desemna tara furnizoare în cauza. Dacă sînt implicati mai mulți furnizori apartinind mai multor tari, autoritățile pot desemna fie pe toți furnizorii implicati, fie, dacă acest lucru nu este practic posibil, toate tarile furnizoare implicate.

3. Valoarea taxelor antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping determinata conform art. 2. În consecința, dacă se constata, după aplicarea taxei, ca taxa astfel perceputa depășește marja efectiva de dumping, partea taxei care depășește marja va fi restituita cit mai curind posibil.

4. În cadrul unui sistem de prețuri de baza vor fi aplicabile urmatoarele reguli, cu condiția ca aplicarea lor să fie compatibila cu celelalte dispozitii ale prezentului cod.

Dacă sînt implicati mai mulți furnizori din una sau mai multe tari, taxele antidumping vor putea fi instituite în ceea ce priveste importurile produsului respectiv care provin din tara sau tarile în cauza cu privire la care se constată că fac obiectul unui dumping și cauzeaza un prejudiciu, taxa fiind echivalenta cu nivelul cu care prețul de baza stabilit în acest scop depășește prețul de export, acest pret de baza netrebuind să depășească prețul normal cel mai scăzut în tara sau tarile furnizoare în care exista condiții normale de concurenta. Se înțelege ca, pentru produsele care sînt vindute sub acest pret de baza deja stabilit, se va proceda la o noua ancheta antidumping în fiecare caz special în care tarile interesate pretind acest lucru și în care pretentia lor se bazeaza pe elemente de proba pertinente. În cazurile în care nu s-a constatat un dumping, taxele, antidumping vor fi restituite cit mai rapid posibil. În afară de aceasta, dacă se poate constata ca taxa astfel perceputa depășește marja efectiva de dumping, partea din taxa care depășește marja va fi restituita cit mai rapid posibil.

5. Orice constatare preliminara sau finala, pozitiva sau negativa, precum și anularea unei constatari vor fi date publicității printr-un aviz. În cazul unei constatari pozitive, avizul va expune constatarile și concluziile stabilite asupra tuturor situațiilor de fapt și de drept considerate ca pertinente de către autoritățile insarcinate cu ancheta, precum și motivele sau fundamentarea respectivelor constatari și concluzii. În cazul unei constatari negative, avizul va prezenta cel puțin concluziile fundamentale și un rezumat al motivelor. Toate avizele de constatare vor fi comunicate părților ale caror produse fac obiectul respectivei constatari și exportatorilor cunoscuti ca fiind interesati.

Articolul 9

Durata taxelor antidumping

1. Taxele antidumping nu vor ramine în vigoare decit atit cit este necesar și în măsura necesară, pentru a neutraliza dumpingul care cauzeaza prejudiciul.

2. Autoritățile insarcinate cu ancheta vor reexamina necesitatea de a menține taxa dacă acest lucru va fi justificat, fie din inițiativa lor proprie, fie la cererea oricarei părți interesate care justifica prin date pozitive necesitatea unei asemenea reexaminari.

Articolul 10

Măsuri provizorii

1. Nu vor putea fi adoptate măsuri provizorii decit dacă o constatare preliminara pozitiva a stabilit existenta unui dumping și elemente de proba suficiente în ceea ce priveste prejudiciul astfel cum prevad lit. a)-c) ale art. 5 paragraful 1. Nu se vor aplica măsuri provizorii decit dacă autoritățile respective considera ca ele sînt necesare pentru a împiedica cauzarea unui prejudiciu pe durata anchetei.

2. Masurile provizorii vor putea lua forma unei taxe provizorii sau, de preferinta, a unei garantii - depozit sau cautiune - egale ca valoare cu cea a taxei antidumping estimată în mod provizoriu, care nu va depăși marja de dumping estimată în mod provizoriu. Suspendarea evaluării în vama este o măsura provizorie potrivita, sub rezerva ca taxa normala și valoarea estimată a taxei antidumping să fie indicate și în măsura în care suspendarea evaluării este supusă acelorasi condiții ca și celelalte măsuri cu caracter provizoriu.

3. Masurile provizorii instituite se vor limita la o perioadă cit mai scurta posibil, care nu va depăși 4 luni, sau, prin hotărîre a autorităților interesate, adoptata la cererea exportatorilor care contribuie cu un procent important la schimburile în cauza, pe o perioadă care nu va depăși 6 luni.

4. În cadrul aplicarii masurilor provizorii vor fi respectate dispozitiile pertinente ale art. 8.

Articolul 11

Retroactivitate

1. Taxele antidumping și masurile provizorii nu vor fi aplicate decit unor produse declarate pentru dare în consum după data la care hotărîrea adoptata conform art. 8 paragraful 1 și, respectiv, art. 10 paragraful 1 va intra în vigoare; totusi:

i) Dacă o constatare finala a prejudiciului (dar nu a unei amenintari de prejudiciu sau a unei intirzieri sensibile în ceea ce priveste înființarea unei ramuri de productie), sau, în cazul unei constatari finale de amenintare de prejudiciu, dacă, în absenta unor măsuri provizorii, efectul importurilor care fac obiectul unui dumping ar da loc unei constatari de prejudiciu, taxele antidumping vor putea fi percepute în mod retroactiv pentru perioada în care, dacă e cazul, au fost aplicate masurile provizorii.

Dacă taxa antidumping stabilita prin hotărîrea finala este superioara taxei achitate cu titlu provizoriu, diferența nu va fi perceputa. Dacă taxa finala prin hotărîrea finala este inferioara taxei achitate în mod provizoriu sau sumei estimate pentru a determina garantia, diferența va fi restituita sau taxa recalculata, după caz.

îi) În cazul în care, pentru produsul respectiv care face obiectul dumpingului, autoritățile vor stabili:

a) fie ca dumpingul care a cauzat prejudiciul a fost constatat în trecut, fie ca importatorul cunostea sau ar fi trebuit sa cunoasca ca exportatorul practica dumpingul și ca acest dumping ar cauza un prejudiciu, și

b) ca prejudiciul este cauzat de către un dumping (importuri masive ale unui produs care face obiectul unui dumping și efectuate într-un timp relativ scurt) de astfel de amploare incit, pentru a-l împiedica să se mai produca, apare necesar să se perceapa în mod retroactiv o taxa antidumping asupra acestor importuri,

taxa va putea fi perceputa pentru produse declarate pentru darea în consum cu cel mult 90 de zile înainte de data aplicarii masurilor cu caracter provizoriu.

2. Cu excepția dispozițiilor paragrafului 1 de mai sus, în cazul în care este stabilita o constatare de amenintare de prejudiciu sau de întîrziere sensibila (fără ca sa existe inca un prejudiciu), nu va putea fi stabilita o taxa antidumping definitivă decit numai incepind cu data constatarii amenintarii de prejudiciu sau de întîrziere sensibila, iar orice depozit în numerar efectuat în cursul perioadei de aplicare a masurilor provizorii va fi restituit și orice cautiune va fi rambursata cu promptitudine.

3. În cazul în care o constatare finala este negativa, orice depozit în numerar efectuat în cursul perioadei de aplicare a masurilor provizorii va fi restituit și orice cautiune va fi rambursata cu promptitudine.

Articolul 12

Măsuri antidumping în contul unei tari terte

1. Instituirea unor măsuri antidumping în contul unei tari terte va trebui ceruta de către autoritățile acestei tari terte.

2. O astfel de cerere se va sprijini pe datele asupra preturilor, care să arate ca importurile fac obiectul unui dumping și pe date detaliate care să arate ca dumpingul pretins cauzeaza un prejudiciu ramurii productiei naționale respective din tara terta. Guvernul tarii terte va acorda tot concursul autorităților tarii importatoare pentru ca acestea să poată obtine orice informații suplimentare pe care le-ar estima ca fiind necesare.

3. După ce vor examina a asemenea cerere, autoritățile din tara importatoare vor lua în considerare efectele dumpingului pretins asupra ansamblului ramurii de productie respective din tara terta; cu alte cuvinte, prejudiciul nu va fi evaluat numai în functie de efectul dumpingului pretins asupra exporturilor ramurii de productie respective spre tara importatoare, sau chiar asupra exporturilor totale ale acestei ramuri de productie.

4. Hotărîrea de a da curs afacerii sau de a o clasa va aparține tarii importatoare. Dacă aceasta hotaraste ca este dispusa sa adopte măsuri, acesteia îi va aparține inițiativa de a cere acordul Părților Contractante.

Articolul 13

Tari în curs de dezvoltare

Este recunoscut faptul ca tarile dezvoltate trebuie să ia în mod special în considerare situația specifică a tarilor în curs de dezvoltare atunci cînd intenționează să aplice masurile antidumping în conformitate cu prezentul cod. Vor fi explorate posibilitatile de solutionare constructiva prevăzute în prezentul cod, înainte de a aplica taxele antidumping, dacă acestea din urma ar aduce atingere intereselor esentiale ale tarilor în curs de dezvoltare.

Partea A II-A

Articolul 14

Comitetul pentru practici antidumping

1. Va fi instituit, în virtutea prezentului acord, un comitet pentru practici antidumping, compus din reprezentantii fiecarei dintre părțile la respectivul acord. Comitetul își va alege președintele și se va intruni cel puțin de doua ori pe an, precum și la cererea oricarei părți, în conformitate cu dispozitiile pertinente ale prezentului acord. Comitetul va exercita atribuții care îi vor fi conferite în virtutea prezentului acord ori de către părți; el va da părților posibilitatea sa procedeze la consultari în legătură cu toate problemele care privesc aplicarea acordului sau promovarea obiectivelor sale. Secretariatul G.A.T.T. va asigura secretariatul comitetului.

2. Comitetul va putea sa instituie organele subsidiare adecvate.

3. În exercitarea atribuțiilor sale, comitetul și organele subsidiare vor putea consulta orice sursa pe care o gasesc potrivita și sa ceara acesteia informații. Cu toate acestea, înainte de a cere informații de la o sursa care aparține jurisdictiei uneia dintre părți, comitetul sau organul subsidiar va informa partea respectiva. El își va asigura consimtamintul părții și al oricarei întreprinderi care trebuie să fie consultata.

4. Părțile vor prezenta fără întîrziere comitetului un raport asupra tuturor hotărîrilor lor, preliminare sau finale, în materie de lupta împotriva dumpingului. Reprezentantii guvernelor vor putea sa consulte rapoartele astfel prezentate la Secretariatul G.A.T.T. Părțile vor prezenta rapoarte semestriale asupra tuturor hotărîrilor adoptate în materie de lupta împotriva dumpingului în cursul celor 6 luni precedente.

Articolul 15

*)

Consultari, conciliere și rezolvarea diferendelor

----------

2. Dacă o parte considera ca un avantaj rezultind pentru ea, în mod direct sau indirect, din prezentul acord este anulat sau compromis, sau ca realizarea unuia dintre obiectivele acordului este compromisa de către o altă parte sau de către alte părți, ea va putea, în vederea ajungerii la o reglementare reciproc satisfăcătoare a problemei, sa ceara în scris consultari cu partea sau părțile respective. Fiecare parte va examina cu înțelegere orice cerere pentru consultari formulata de către o altă parte. Părțile interesate vor angaja consultari fără întîrziere.

3. Dacă o parte considera ca consultarile, în înțelesul dispozițiilor paragrafului 2, n-au permis să se ajunga la o solutionare reciproc convenita și dacă autoritățile competente ale tarii importatoare au luat măsuri cu caracter final în vederea perceperii taxelor antidumping definitive sau în vederea acceptarii unor angajamente în materie de prețuri, respectiva parte va putea aduce cauza în fața comitetului, pentru conciliere. Atunci cînd o măsura provizorie are o incidența semnificativa și una dintre părți estimeaza ca adoptarea acestei măsuri este contrara dispozițiilor art. 10 paragraful 1 al prezentului acord, partea interesata va putea, de asemenea, să prezinte cauza în fața comitetului, pentru conciliere. În cazurile în care problemele sînt aduse în fața comitetului, pentru conciliere, comitetul se va reuni în urmatoarele 30 de zile pentru a examina problema și va oferi bunele sale oficii pentru a incuraja părțile în cauza sa elaboreze o solutie reciproc acceptabila*).

----------

5. Dacă o solutie reciproc acceptata nu a putut interveni în termen de 3 luni de la examinarea detaliata efectuata de către comitet conform paragrafului 3, comitetul, la cererea oricarei părți din diferend, va înființa un grup special pe care-l va insarcina sa examineze problema, bazindu-se:

a) pe o expunere la care partea de la care emana cererea va indica în ce mod un avantaj rezultă pentru ea, în mod direct sau indirect, din prezentul acord este anulat sau compromis, sau în ce mod realizarea obiectivelor acordului este compromisa, și

b) pe faptele comunicate autorităților competente ale tarii importatoare conform cu procedurile sale interne.

6. Informațiile confidentiale comunicate grupului special nu vor fi divulgate fără autorizatia formala a persoanei sau a autorităților care le-a furnizat. Atunci cînd aceste informații vor fi cerute grupului special, dar divulgarea de către acesta nu va fi autorizata, va fi remis un rezumat neconfidential autorizat de către autoritatea sau persoana care le-a furnizat.

7. În afara dispozițiilor paragrafelor 1-5 de mai sus, rezolvarea diferendelor va fi reglementata, mutatis mutandis, de dispozitiile Memorandumului de acord cu privire la notificari, consultari, reglementarea diferendelor și supraveghere. Membrii grupurilor vor avea experienta în problemele tratate și vor fi aleși dintre părțile care nu sînt părți în diferend.

*) Dacă între părți survin diferende referitoare la taxe antidumping și obligații decurgind din prezentul acord, acestea vor trebui sa epuizeze procedurile de reglementare a diferendelor stabilite în virtutea prezentului acord înainte de a face uz de drepturile care le revin în virtutea acordului general.

1. Fiecare parte va examina ca înțelegere problemele prezentate de către o altă parte și va proceda la consultari în legătură cu aceste probleme, în cazul în care ele se referă la o chestiune privind aplicarea prezentului acord.

*) În acest scop, comitetul va putea atrage atenția părților asupra cazurilor în care, după parerea sa, nu exista nici o justificare rezonabila în sprijinul pretentiilor prezentate.

4. Pe toata durata concilierii, părțile nu vor precupeti nici un efort în vederea ajungerii la o solutie reciproc satisfăcătoare.

Partea A III-A

Articolul 16

Dispozitii finale

1. Nu va putea fi adoptata nici o măsura speciala împotriva dumpingului exporturilor unei alte părți, decit în conformitate cu dispozitiile acordului general, astfel cum este el interpretat de către prezentul acord*)

----------------

a) Prezentul acord va fi deschis acceptarii, pe cale de semnatura sau altfel, guvernelor care sînt părți contractante la Acordul general pentru tarife și comert și Comunicatii Economice Europene.

b) Prezentul acord va fi deschis acceptarii, pe cale de semnatura sau altfel, guvernelor care au aderat cu titlu provizoriu la acordul general, în condiții referitoare la aplicarea efectiva a drepturilor și obligațiilor rezultind din prezentul acord, care vor tine seama de drepturile și oblibațiile enuntate în instrumentele lor de accesiune provizorie.

c) Prezentul acord va fi deschis accesiunii oricărui guvern, în condiții referitoare la aplicarea efectiva a drepturilor și obligațiilor care rezultă din prezentul acord, care vor fi convenite între acest guvern și părțile la prezentul acord, prin depunerea la directorul general al Părților Contractante la acordul general a unui instrument de accesiune care enunta condițiile astfel convenite.

d) În ceea ce priveste acceptarea, dispozitiile paragrafului 5 alin. a) și b) ale art. XXVI al acordului general vor fi aplicabile.

Rezerve

3. Nu vor putea fi formulate rezerve în ceea ce priveste nici una dintre dispozitiile prezentului acord fără consimtamintul celorlalte părți.

Intrare în vigoare

4. Prezentul acord va intra în vigoare la 1 ianuarie 1980 pentru guvernele*) care l-au acceptat sau care vor fi aderat la acesta la data respectiva. Pentru orice alt guvern, el va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi urmatoare celei a acceptarii sau aderarii sale.

------------

5. Acceptarea prezentului acord va antrena denuntarea Acordului referitor la punerea în aplicare a articolului VI al Acordului general pentru tarife și comert, întocmit la Geneva la 30 iunie 1967, și intră în vigoare la 1 iulie 1968, pentru părțile la respectivul acord din 1967. Aceasta denuntare va avea efect, pentru fiecare dintre părțile la prezentul acord, de la data intrarii în vigoare a respectivului acord pentru fiecare dintre părți.

Legislatie naționala

6. a) Fiecare guvern care va accepta prezentul acord sau care va adera la acesta va lua toate masurile necesare, cu caracter general sau particular, pentru a asigura, cel mai tirziu la data la care prezentul acord va intra în vigoare în ceea ce îl priveste, conformitatea legilor, reglementarilor și procedurilor administrative ale sale cu dispozitiile prezentului acord, în măsura în care ele pot să se aplice părții respective.

b) Fiecare parte la prezentul acord va informa comitetul cu privire la orice modificare adusa legilor și reglementarilor în raport cu dispozitiile prezentului acord, precum și în legătură cu aplicarea acestor legi și reglementari.

Examinarea

7. Comitetul va proceda în fiecare an la o examinare a punerii în aplicare și a aplicarii prezentului acord, tinind cont de obiectivele acestuia. Comitetul va informa în fiecare an Părțile Contractante la acordul general despre faptele intervenite în timpul perioadei la care se referă aceasta examinare.

Amendamente

8. Părțile vor putea sa modifice prezentul acord tinind cont, mai ales, de experienta punerii în aplicare a acestuia. În cazul în care un amendament va fi aprobat de către părți, în conformitate cu procedurile stabilite de către comitet, el nu va intra în vigoare în ceea ce priveste o parte decit numai atunci cînd aceasta l-a acceptat.

Denuntare

9. Orice parte va putea denunta prezentul acord. Denuntarea va fi efectiva la expirarea unui termen de 60 de zile incepind cu cea în care directorul general al Părților Contractante la acordul general va fi primit notificarea în scris cu privire la aceasta. Imediat după primirea acestei notificari, orice parte va putea cere reunirea imediata a comitetului.

Neaplicarea prezentului acord între părți

10. Prezentul acord nu se va aplica între doua părți dacă una sau cealalta dintre aceste părți, în momentul acceptarii sau aderarii sale, nu consimte la aceasta aplicare.

Secretariatul

11. Secretariatul G.A.T.T. va asigura secretariatul prezentului acord.

Depozitare

12. Prezentul acord va fi depus la directorul general al Părților Contractante la Acordul general pentru tarife și comert, care va remite, în cel mai scurt timp, fiecarei părți la prezentul acord și fiecarei părți contractante la Acordul general pentru tarife și comert, o copie certificata conforma cu acordul și cu orice amendament adus, în conformitate cu paragraful 8, precum și o notificare a fiecarei acceptari sau aderari în conformitate cu paragraful 2, sau a fiecarei denuntari, în conformitate cu paragraful 9 al prezentului articol.

Înregistrare

13. Prezentul acord va fi înregistrat în conformitate cu dispozitiile art. 102 din Carta Natiunilor Unite.

Întocmit la Geneva la 12 aprilie 1979, într-un singur exemplar, în limbile franceza, engleza și spaniola, toate cele trei texte fiind autentice.

Addendum

Declaratia care urmeaza a fost distribuita la 19 octombrie 1979 la cererea delegatiilor urmatoarelor tari: Austria, Brazilia, Canada, Columbia, Comunitatea Economica Europeana, Egipt, Finlanda, Japonia, Norvegia, România, Suedia, Elvetia și Statele Unite.

Delegatiile sus-menționate înțeleg, avînd în vedere cele ce urmeaza, ca propunerea pentru un amendament la textul Acordului cu privire la punerea în aplicare a art. VI din Acordul general pentru tarife și comert, asa cum a fost prezentată în documentul MTN/NTM/W/241/Rev. 1, nu mai este mentionata.

În ceea ce priveste Acordul referitor la punerea în aplicare a art. VI din Acordul general pentru tarife și comert (MTN/NTM/W/232/Rev. 1), delegatiile sus-menționate, în recunoasterea angajamentului enuntat la art. 13 al acordului și anume ca tarile dezvoltate trebuie să ia în mod special în considerare situația speciala a tarilor în curs de dezvoltare atunci cînd ele vor intentiona să aplice măsuri antidumping în conformitate cu prezentul cod, au convenit ca:

1. În tarile în curs de dezvoltare, guvernele urmaresc sa favorizeze pe scara larga cresterea și dezvoltarea economica în conformitate cu prioritatile naționale, iar regimurile economice pe care le aplica în sectorul exporturilor pot diferi de cele din sectorul lor interior, ceea ce se traduce, între altele, prin structuri de costuri diferite. Prezentul acord nu are drep obiect sa impiedice tarile în curs de dezvoltare de a adopta măsuri în acest context, inclusiv în sectorul exporturilor, cu condiția ca aceste măsuri să fie utilizate de o maniera compatibila cu dispozitiile Acordului general pentru tarife și comert astfel cum este aplicabil la aceste tari.

2. Atunci cînd este vorba de importuri provenite dintr-o tara în curs de dezvoltare, faptul ca prețul de export este eventual inferior pretului comparabil al produsului similar destinat consumului intern al tarii exportatoare nu justifica în sine o ancheta sau o determinare a existentei unui dumping, afară de cazul în care celelalte date ale situației, menționate în art. 5 paragraful 1, sînt de asemenea prezente. Ar fi de dorit să fie luate în considerare toate cazurile în care, datorita faptului ca condițiile economice deosebite influențează preturile pieței interne, aceste prețuri nu constituie o baza comerciala realista pentru calcule referitoare la dumping. În aceste cazuri, valoarea normala ce trebuie retinuta pentru a stabili dacă marfurile fac obiectul unui dumping va fi determinata prin metode precum compararea pretului de export cu prețul comparabil al produsului similar, în cazul în care acest produs este exportat cu destinația unei tari terte, sau cu costul de productie al marfurilor exportate în tara de origine, majorat cu o sumă rezonabila pentru cheltuieli de administratie, de comercializare și altele, și pentru beneficii.

*

* *

Declaratia care urmeaza a fost distribuita la 11 aprilie 1979 la cererea delegatiilor urmatoarelor tari: Austria, Brazilia, Canada, Columbia, Comunitatea Economica Europeana, Egipt, Finlanda, Japonia, Norvegia, România, Suedia, Elvetia și Statele Unite.

Este recunoscut ca tarile în curs de dezvoltare pot, intr-o primă perioada, să fie confruntate su probleme speciale în legătură cu adoptarea legislației lor la prescriptiile codului și în special cu probleme administrative și de infrastructura atunci cînd e vorba de a proceda la anchetele antidumping pe care le vor deschide. În consecința, Comitetul pentru practici antidumping va putea consimti, în cazul în care i se adreseaza o cerere expresa și în condiții care urmeaza a fi negociate de la caz la caz, excepții limitate în timp de la ansamblul sau o parte din oblibațiile legate de anchete deschise de către o tara în curs de dezvoltare în virtutea prezentului acord.

Tarile dezvoltate, părți la prezentul acord, se vor stradui sa acorde, la cerere și conform unor modalități ce urmeaza a fi convenite, asistența tehnica tarilor în curs de dezvoltare, părți la respectivul acord, în ceea ce priveste punerea în aplicare a acordului, inclusiv pregătirea personalului și furnizarea de informații privitoare la metodele, tehnicile și alte aspecte ale executarii anchetelor asupra practicilor de dumping.

*) Aceasta dispoziție nu urmareste sa impiedice luarea de măsuri în cazurile adecvate în conformitate cu alte dispozitii pertinente ale acordului general.

2. Acceptare și accesiune

*) Termenul guvern cuprinde autoritățile competente ale Comunității Economice Europene.

Denuntarea acceptarii Acordului din 1967

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.