Acordul din 8 noiembrie 1980
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Suediei
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Suediei,
luînd nota cu satisfactie de evoluția favorabilă a relațiilor comerciale între cele doua tari,
în dorința de a promova și facilita în continuare comerțul pe baza egalității și avantajului reciproc,
luînd în considerare potentialele economice respective ale României și Suediei, care oferă posibilități crescînde pentru dezvoltarea și diversificarea în continuare a comerțului și relațiilor lor economice,
avînd în vedere posibilitățile prevăzute de Acordul de cooperare economică, industriala și tehnica, din 9 aprilie 1968, între Republica Socialistă România și Suedia și Programul de dezvoltare pe termen lung a cooperării economice, industriale, tehnice și științifice între Republica Socialistă România și Suedia, din 8 noiembrie 1980,
reamintind participarea ambelor părți la Acordul general pentru tarife și comerț, în Europa, semnat la Helsinki la 1 august 1975,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Cele doua guverne au ca obiectiv și vor promova o dezvoltare continua și stabilă a comerțului dintre cele doua tari, atît cu mărfuri schimbate în mod tradițional între ele, cît și cu alte mărfuri și sînt hotărîte să asigure condiții favorabile pentru o astfel de dezvoltare.
Articolul 2
Ambele guverne vor aplica în relațiile lor comerciale reciporce și prevederile Acordului general pentru tarife și comerț, inclusiv tratamentul națiunii celei mai favorizate, precum și prevederile Protocolului de aderare a României la acord, din 14 noiembrie 1971, și prevederile Protocolului de aderare a Suediei la acord, din 30 aprilie 1950.
Articolul 3
Ambele guverne vor facilita, în cadrul legilor și reglementărilor în vigoare în fiecare țara, schimbul de mărfuri și prestarea de servicii între cele doua tari și vor avea ca obiectiv, în perioada de valabilitate a acestui acord, reducerea sau eliminarea progresiva a tuturor obstacolelor în calea comerțului dintre cele doua tari.
Articolul 4
Cele doua guverne vor promova desfășurarea tratativelor și încheierea de contracte, inclusiv contracte pe termen lung, în condiții comerciale normale, între organizații, întreprinderi, firme și bănci cu activitate de comerț exterior.
În scopul asigurării de facilități pentru creșterea în continuare a comerțului, ambele guverne vor promova schimbul de experți, organizarea de misiuni economice și tehnice, simpozioane, precum și alte activități promotionale similare.
Articolul 5
Ambele guverne, recunoscind importanța informațiilor economice și comerciale pentru dezvoltarea comerțului, vor incuraja un schimb de informații îmbunătățit, în special cu privire la legile și reglementările referitoare la comerț, informații care să permită estimari ale dezvoltării economice pentru a sprijini promovarea comerțului, precum și alte informații, care să faciliteze contractele comerciale.
Articolul 6
Cele doua guverne, constiente de importanța contractelor de afaceri pentru dezvoltarea relațiilor economice și comerciale, vor facilita, în conformitate cu legile și reglementările lor în vigoare, toate formele de contacte de afaceri între organizații, întreprinderi, firme și bănci cu activitate de comerț exterior, inclusiv între vinzatori și beneficiarii produselor și serviciilor și vor acorda sprijin în scopul asigurării condițiilor de lucru corespunzătoare pentru astfel de reprezentanți.
Autoritățile competente din cele doua tari vor examina cît mai favorabil posibil cererile organizațiilor, întreprinderilor, firmelor și băncilor celeilalte tari pentru stabilirea de reprezentante și birouri permanente, inclusiv, de la caz la caz, deschiderea de birouri mixte de către doua sau mai multe firme, în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în fiecare țara.
Articolul 7
Toate plățile între cele doua tari vor fi efectuate în devize liber convertibile, în conformitate cu legile și reglementările valutare în vigoare în țara respectiva.
Articolul 8
Orice mărfuri originare din teritoriul fiecărei tari și importate temporar pe teritoriul celeilalte tari vor fi exceptate de taxe vamale și taxe de orice fel, în măsura în care o asemenea excepție este prevăzută de legile și reglementările tarii în care se importa astfel de mărfuri.
Articolul 9
O comisie mixtă, compusa din reprezentanți ai celor două guverne, se va intilni în mod normal, anual, alternativ în România și Suedia. Comisia mixtă va analiza modul de aplicare a prezentului acord, va examina problemele ce vor aparea în schimburile reciproce de mărfuri și prestații de servicii și va purta discuții privind dezvoltarea în continuare a relațiilor comerciale dintre cele doua tari, inclusiv - dacă va fi necesar - facilitățile de import, ce urmează a fi stabilite.
Articolul 10
Acest acord va intra în vigoare la 1 ianuarie 1981 și va rămîne în vigoare pînă la 31 decembrie 1985.
După această dată va fi prelungit în mod automat, de fiecare data pentru o perioadă de un an, dacă unul dintre cele doua guverne nu da celuilalt guvern o notificare scrisă de terminare, nu mai tirziu de 3 luni înainte de expirarea valabilității acordului.
Acest acord înlocuiește Acordul comercial pe termen lung dintre Republica Socialistă România și Suedia, din 10 mai 1973, și Acordul, intervenit prin schimbul de note din 7 iunie 1965, referitor la plati.
Încheiat la Stockholm la 8 noiembrie 1980, în doua exemplare originale în limbile română, suedeza și engleza, toate textele fiind în mod egal autentice. În caz de deosebiri de interpretare a textului, textul în limba engleza va fi text de referința.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România
Ștefan Andrei
Pentru guvernul Suediei
Ștefan Burenstau-Linder
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.