Acordul din 2 decembrie 1980
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Indiei
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Indiei,
avînd în vedere stadiul actual al relațiilor de prietenie dintre cele doua tari,
dorind sa dezvolte relațiile economice și comerciale existente între țările respective,
dorind sa întărească și sa diversifice într-o măsura mai mare relațiile economice și comerciale între țările lor în conformitate cu obiectivele lor de dezvoltare economică și comercială, pe baza egalității în drepturi și avantajului reciproc,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Ambele guverne vor promova lărgirea relațiilor comerciale și economice dintre cele doua tari, în cadrul prezentului acord și în conformitate cu legile și reglementările lor în acest domeniu. Ele vor studia și vor hotărî, cu cea mai mare bunavointa, asupra sugestiilor pe care oricare dintre ele va dori să le prezinte spre examinare celeilalte părți, în scopul realizării unor mai strinse relații economice și comerciale.
Articolul 2
În perioada valabilității acestui acord schimburile comerciale între cele doua tari vor fi efectuate pe o baza echilibrata. În acest scop, importurile în cadrul contractelor încheiate în baza acordurilor anterioare sau care urmează a fi încheiate în baza acestui acord, cu plata esalonata sau cash, ca și toate plățile de natura necomercială, vor fi luate în considerare pe măsura efectuării lor. În același fel vor fi luate în considerare rambursarile creditelor în cadrul acordului de cooperare economică și tehnica și plățile dobânzilor aferente.
Articolul 3
a) Ambele guverne își vor acorda reciproc tratamentul națiunii celei mai favorizate cu privire la importuri și exporturi, taxe vamale și alte plati și taxe aplicabile la importul, exportul sau tranzitul mărfurilor și, de asemenea, cu privire la regulile și formalitățile în legătură cu asemenea importuri și exporturi.
b) Ambele guverne își vor acorda reciproc, în ceea ce privește importul și exportul, licentele sau permisele, atunci cînd asemenea licențe sau permise sînt prevăzute în reglementările lor, un tratament nu mai puțin favorabil decît cel acordat oricărei alte tari.
c) Ambele guverne își vor acorda reciproc tratamentul națiunii celei mai favorizate în ceea ce privește:
(i) toate taxele interne sau alte plati interne de orice fel impuse asupra sau în legătură cu importurile și exporturile;
(îi) dispozițiile legale afectand vînzarea interna a unor asemenea produse importate sau exportate.
d) Orice avantaj, privilegiu sau scutire acordate de oricare dintre cele doua guverne oricărui produs originar din teritoriul unei terțe tari sau destinat acestui teritoriu vor fi acordate imediat și necondiționat produsului asemănător originar din teritoriul celuilalt guvern sau destinat a fi importat pe teritoriul sau.
Articolul 4
Prevederile art. 3 de mai sus nu se vor aplica însă:
a) avantajelor acordate de oricare dintre cele doua guverne țărilor limitrofe în scopul facilitării comerțului de frontieră;
b) avantajelor sau preferintelor acordate de oricare dintre cele doua guverne oricărei tari asa cum exista la data încheierii prezentului acord sau celor care înlocuiesc astfel de preferințe sau avantaje care au existat înainte de 10 aprilie 1947;
c) avantajelor sau preferintelor acordate în cadrul oricărui aranjament de dezvoltare a comerțului și a cooperării economice între țările în curs de dezvoltare, care este deschis pentru participarea țărilor în curs de dezvoltare și la care numai unul dintre cele doua guverne este sau poate să devină parte;
d) avantajelor și preferintelor rezultând dintr-o uniune vamală și/sau o zona de liber schimb la care unul dintre cele doua guverne este sau poate să devină membru.
Articolul 5
Persoanele juridice și fizice ale oricăreia dintre cele doua tari se vor bucura de tratamentul națiunii celei mai favorizate în ceea ce privește protecția personală și protecția proprietății lor, atunci cînd exercita activități comerciale pe teritoriul celeilalte tari, cu condiția ca acordarea acestui tratament să fie conformă cu dispozițiile legale din aceasta țara, care sînt aplicabile în mod general tuturor străinilor, în egala măsura.
Articolul 6
Exportul mărfurilor din Republica Socialistă România în India și din India în Republica Socialistă România, în perioada de valabilitate a acestui acord, se va realiza în conformitate cu lista anexa "A"*) (lista mărfurilor disponibile la export din Republica Socialistă România în India) și lista "B"*) (lista mărfurilor disponibile la export din India în Republica Socialistă România), care constituie parte integrantă a acestui acord. Listele pot fi extinse sau modificate, periodic, astfel cum se va conveni între cele doua guverne.
Articolul 7
Importul și exportul de mărfuri, prevăzute la art. 6, vor fi efectuate în conformitate cu reglementările referitoare la export, import și devize, în vigoare la acea data, în fiecare țara, și pe baza contractelor ce se vor încheia între întreprinderile și organizațiile românești autorizate conform legilor românești sa desfășoare activități de comerț exterior, ca persoane juridice, pe de o parte, și persoanele fizice și juridice indiene, inclusiv organizații de stat, pe de altă parte.
Articolul 8
Prevederile prezentului acord nu afectează drepturile întreprinderilor și organizațiilor românești și drepturile persoanelor fizice și juridice indiene autorizate sa desfășoare activități de comerț exterior în conformitate cu reglementările referitoare la import, export și devize, în vigoare în cele doua tari, de a încheia tranzacții comerciale privind importul sau exportul de mărfuri neincluse în listele "A" și "B".
Articolul 9
Ambele guverne vor incuraja și facilita încheierea de contracte pe termen lung, după cum se va considera necesar, privind importurile și exporturile între organizațiile prevăzute la art. 7 din prezentul acord, pe baza politicii și obiectivelor comerciale și de dezvoltare ale fiecărei tari.
Articolul 10
Mărfurile exportate din Republica Socialistă România în India și din India în Republica Socialistă România sînt destinate a fi folosite în Republica Socialistă România și, respectiv, în India și nu vor fi reexportate în alta țara.
Articolul 11
1. Toate plățile de natura comercială și necomercială între persoanele fizice și juridice rezidente în Republica Socialistă România și persoanele fizice și juridice rezidente în India, ca și oricare alte plati între cele doua tari asupra cărora urmează a se încheia un aranjament între Banca Română de Comerț Exterior, București, și Reserve Bank of India, Bombay, vor fi efectuate în rupii indiene neconvertibile.
2. Pentru aplicarea paragrafului 1 al acestui articol:
a) Banca Română de Comerț Exterior va continua sa mențină un cont central la Reserve Bank of India și unul sau mai multe conturi la una sau mai multe bănci comerciale din India autorizate să facă operațiuni cu devize.
b) Contul central va fi folosit pentru depozitarea rupiior disponibile și pentru reîntregirea contului (conturilor) la banca (băncile) comercială(e) și pentru operarea de tranzacții privind creditele tehnice.
c) Conturile la banca (băncile) comercială(e) din India vor fi folosite pentru efectuarea tuturor operațiunilor de natura comercială și necomercială.
3. a) Contul central va fi reîntregit prin transferuri de fonduri din contul (conturile) la banca (băncile) comercială(e) și din încasări în contul creditelor tehnice.
b) Contul (conturile) la banca (băncile) comercială(e) va fi reîntregit prin transferuri de fonduri dintr-un alt asemenea cont (conturi) și din contul central.
4. a) Plățile permise în conformitate cu dispozițiile legale indiene privind controlul devizelor și cu normele stabilite prin prezentul articol vor fi efectuate, pe baza acestui acord, către persoane fizice și juridice rezidente în Republica Socialistă România de către persoane fizice și juridice rezidente în India, prin creditarea sumelor unor astfel de plati în numitul cont (conturi) al Băncii Române de Comerț Exterior la banca (băncile) comercială(e) din India.
b) În același mod plățile permise în conformitate cu dispozițiile legale românești privind controlul devizelor și cu normele stabilite prin prezentul articol vor fi efectuate, de către persoane fizice și juridice rezidente în Republica Socialistă România, către persoane fizice și juridice rezidente în India, prin debitarea sumelor unor astfel de plati în numitul cont (conturi) la banca (băncile) comercială(e) din India.
5. Detaliile cu privire la procedura operațiunilor în contul central vor fi convenite reciproc între Reserve Bank of India și Banca Română de Comerț Exterior.
6. Orice sold în conturile de rupii ale Băncii Române de Comerț Exterior sau orice debit al Băncii Române de Comerț Exterior în legătură cu acordarea creditului tehnic vor fi utilizate, după expirarea acestui acord, într-o perioadă următoare de 12 luni, pentru cumpărarea de mărfuri, după caz, indiene sau românești. După expirarea acestei perioade de 12 luni, orice sold neutilizat va fi reglementat într-o asemenea modalitate care va fi convenită între cele doua guverne.
7. Plățile decurgînd din contractele încheiate în perioada de valabilitate și scadente după expirarea acestui acord, independent de expirarea acordului, vor fi efectuate în rupii indiene neconvertibile, care vor fi utilizate pentru cumpărarea de mărfuri, după caz, indiene sau românești. În cazul în care această sumă în rupii rămîne neutilizata, după expirarea a 12 luni de la data înregistrării sale, și acordul comercial și de plati pe termen lung nu a fost reînnoit, aceasta se va reglementa în modalitatea care se va conveni între ambele părți contractante.
Articolul 12
1. Ambele guverne vor acorda tot sprijinul posibil, prin autoritățile lor competente, pentru ca transportul mărfurilor exportate și importate dintr-o țara în cealaltă, în cadrul acestui acord, să se facă cît mai mult posibil, cu nave românești și indiene, pe bază de navluri și condiții competitive pe plan mondial.
2. Navele comerciale ale oricăreia dintre cele doua tari, cu sau fără incarcatura, la intrarea, staționarea sau părăsirea porturilor celeilalte tari, se vor bucura de cele mai favorabile condiții acordate de dispozițiile legale din țara respectiva sub pavilionul unei terțe tari.
Acest principiu nu se va aplica totuși navelor angajate în navigația de coasta.
Articolul 13
În vederea extinderii și diversificării comerțului reciproc, ambele guverne convin sa faciliteze contacte sporite între organizații comerciale românești și indiene, precum și între organizații de producție și beneficiari, prin schimb de vizite și informații, participarea la tîrguri și expoziții și promovarea unei cooperări mixte în studierea reciprocă a cererilor și preferintelor consumatorilor.
Articolul 14
Cele doua guverne convin sa examineze periodic, în cadrul Comisiei mixte româno-indiene de cooperare economică, tehnica și științifică, precum și ori de cîte ori se considera necesar, modul de îndeplinire a prevederilor prezentului acord și sa organizeze discuții între cele doua părți pentru identificarea de noi cai de cooperare industriala și pentru asigurarea dezvoltării resurselor, ca și a unei mai depline utilizări a celor existente și crearea de facilități suplimentare de producție în fiecare dintre tari, pe bază de avantaj reciproc, cu scopul de a determina creșterea și diversificarea pe mai departe a schimburilor comerciale bilaterale.
Articolul 15
Cele doua guverne convin sa promoveze colaborarea între întreprinderile industriale și comerciale din cele doua tari, în scopul folosirii resurselor și experienței lor pentru cooperarea în comun în terțe tari și pentru satisfacerea necesităților rezultând din programele de dezvoltare industriala din țările terțe, pe bază de cooperare mixtă.
Avînd în vederea dorința lor comuna de a dezvolta pe mai departe livrările în terțe tari, ambele guverne vor avea în vedere, de asemenea, importurile reciproce de utilaje, echipamente și părți componente, pentru a fi încorporate în instalațiile complete, echipamentele și proiectele care vor fi exportate către terțe tari.
Articolul 16
Cele doua guverne se vor consulta reciproc, la cererea oricăruia dintre ele și ori de câte ori va fi necesar în legătură cu aplicarea acestui acord.
Articolul 17
Prezentul acord comercial și de plati pe termen lung va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 1981 și definitiv după ce ambele guverne se vor fi informat reciproc, în scris, asupra aprobării acestui acord și va fi valabil pînă la 31 decembrie 1985.
Acest acord poate fi extins sau reînnoit prin negocieri între cele doua guverne.
Făcut la New Delhi la 2 decembrie 1980 în trei exemplare originale în limbile română, hindy și engleza, toate textele fiind egal autentice.
---------
Republicii Socialiste România,
Cornel Burtica
viceprim-ministru,
ministrul comerțului exterior
și cooperării economice
internaționale
Pentru guvernul Indiei,
Pranab Mukherjee
ministrul comerțului, otelului
și minelor
*) Listele "A" și "B" se comunică prin grija Secretariatului General al Consiliului de Miniștri.
Pentru guvernul
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.