Convenția din 6 aprilie 1974
asupra unui cod de conduita al conferințelor maritime
prezumat în vigoare
Părțile contractante la aceasta convenție, dorind sa imbunatateasca sistemul conferințelor maritime, recunoscând necesitatea unui cod de conduita pentru conferințele maritime, care să fie universal acceptabil,
ținînd seama de necesitățile și problemele proprii ale țărilor în curs de dezvoltare în legătură cu activitatea conferințelor maritime care deservesc comerțul lor exterior,
convenind ca în cod să fie exprimate următoarele obiective și principii de bază:
a) obiectivul de a facilita dezvoltarea ordonată a traficului maritim mondial;
b) obiectivul de a stimula dezvoltarea serviciilor maritime eficiente și regulate, adecvate solicitărilor traficului în cauza;
c) obiectivul de a asigura un echilibru între interesele furnizorilor și cele ale beneficiarilor de servicii regulate de transporturi maritime;
d) principiul potrivit căruia practicile conferințelor maritime nu ar trebui sa dea naștere vreunei discriminări față de armatori, incarcatori sau comerțul exterior al unei tari;
e) principiul potrivit căruia conferințele procedează la consultări serioase cu organizațiile de incarcatori, reprezentanții încărcătorilor și incarcatorii în problemele de interes comun, cu participarea, la cerere, a autorităților competente;
f) principiul potrivit căruia conferințele ar trebui sa pună la dispoziția părților interesate informațiile pertinente privind activitățile lor, care interesează aceste tari și ar trebui sa publice informații concrete asupra activității lor,
au convenit cele ce urmează:
*) Traducere
Obiective și principii
Partea I
Capitolul 1 Definiții
Conferința maritima sau conferința
Un grup de minimum doi transportatori care exploatează nave ce asigura servicii internaționale regulate pentru transportul mărfurilor pe o linie anumită sau pe linii anumite, în limite geografice determinate și care au încheiat un acord sau o înțelegere de orice natura, în cadrul căruia acești transportatori operează, aplicând tarife uniforme sau comune și orice alte condiții de transport puse de acord pentru prestarea de servicii regulate.
Companie maritima naționala
O companie maritima naționala a unei tari este un transportator ce utilizează nave, care are sediul sau și al cărui control efectiv este exercitat în acea țara și care este recunoscut ca atare de o autoritate competentă a tarii respective sau de legislația acesteia.
Companiile care sînt în proprietatea și în gestiunea unei întreprinderi comune la care participa cel puțin două tari al căror capital social este deținut într-o proporție substantiala de interesele naționale, publice și/sau particulare din aceste tari, și al căror sediu social este situat și controlat efectiv în una din aceste tari, pot fi recunoscute drept companii naționale de către autoritățile competente ale țărilor respective.
Companie maritima a unei tari terțe
Un transportator ce utilizează nave în activitatea să între doua tari în care el nu este considerat drept companie maritima naționala.
Încărcător
O persoana fizica sau juridică, care a încheiat sau care manifesta intenția de a încheia un acord contractual sau de alta natura cu o conferința sau cu o companie maritima, în vederea transportului unor mărfuri asupra cărora aceasta are un titlu preferențial.
Organizație de incarcatori
O asociație sau organizație echivalenta care sprijină, reprezintă și apara interesele încărcătorilor și căreia autoritatea competentă sau autoritățile competente din țara ai căror incarcatori îi reprezintă îi recunosc aceasta calitate dacă ele considera necesar.
Mărfuri transportate de conferința maritima
Incarcaturi transportate de companiile maritime membre ale unei conferințe în conformitate cu acordul conferential.
Autoritate competența
Un guvern sau un organism desemnat de către un guvern sau prin legislația naționala în scopul îndeplinirii uneia dintre funcțiunile pe care dispozițiile prezentului cod le atribuie autorității respective.
Tarif promotional
Tarif stabilit pentru promovarea transportului mărfurilor de export netraditionale ale unei tari.
Tarif special
Tarif preferențial, altul decât un tarif promotional, care poate fi negociat între părțile interesate.
Capitolul 2 Relații între companiile maritime membre ale unei conferințe
Articolul 1
Compozitia conferintei
1. Orice companie naționala are dreptul sa devină membra cu drepturi depline a unei conferințe care asigura traficul exterior al tarii sale, sub rezerva criteriilor enunțate la art. 1 paragraful 2. Companiile maritime care nu sînt companii naționale în nici unul dintre traficurile asigurate de o conferința au dreptul sa devină membre cu drepturi depline ale acestei conferințe, sub rezerva criteriilor enunțate în art. 1 paragrafele 2 și 3 și a dispozițiilor privind participarea la trafic enunțate în art. 2 referitoare la companiile maritime ale țărilor terțe.
2. Compania maritima care solicită sa devină membra a unei conferințe trebuie să facă dovada ca este în măsura și are intenția de a asigura - chiar dacă utilizează nave închiriate, atunci cînd este cazul, cu condiția respectării criteriilor enunțate în acest paragraf - un serviciu regulat, suficient și eficient, pe termen lung, conform definitiei date în acordul conferential în cadrul conferintei; ea se angajează să respecte toate condițiile și clauzele din acordul conferential și depune o cauțiune financiară destinată sa acopere toate obligațiile financiare în curs în cazul retragerii, suspendării sau expulzării ulterioare, dacă acordul conferential o cere.
3. La examinarea unei cereri de admitere prezentată de o companie maritima, care nu este companie naționala în nici unul dintre traficurile asigurate de conferința interesată, se vor lua în considerare în special, pe lîngă dispozițiile art. 1 paragraful 2, următoarele criterii:
a) volumul efectiv și perspectivele de majorare a traficului pe linia sau liniile deservite de conferința;
b) raportul dintre tonajul disponibil și previzibil al traficului pe linia sau liniile deservite de conferința;
c) efectul probabil al admiterii companiei maritime în conferința asupra eficientei și calității serviciilor furnizate de conferința;
d) participarea actuala a companiei maritime la traficul de pe aceeași linie sau aceleași linii, în afară cadrului conferintei;
e) participarea actuala a companiei maritime la traficul pe aceeași linie sau pe aceleași linii, în cadrul unei alte conferințe.
Criteriile de mai sus se aplică fără a prejudicia aplicarea dispozițiilor art. 2 privind participarea la trafic.
4. Conferința hotărăște rapid asupra cererii de admitere sau de readmitere și comunică imediat hotărîrea sa companiei solicitante, în maximum 6 luni de la data cererii.
Dacă cererea de admitere sau de readmitere se respinge, conferința va da în același timp, în scris, motivele refuzului sau.
5. La examinarea unei cereri de admitere, conferința va ține seama de părerile prezentate de incarcatorii și organizațiile de incarcatori din țările al căror trafic este asigurat de conferința, precum și de părerile autorităților competente, dacă acestea o cer.
6. În afară criteriilor de admitere enunțate în art. 1 paragraful 2, compania maritima care face o cerere de readmitere va prezenta de asemenea dovada ca a îndeplinit obligațiile sale conform art. 4 paragrafele 1 și 4.
Conferința poate proceda la o cercetare amănunțită a împrejurărilor în care compania respectiva a părăsit conferința.
Articolul 2
Participarea la trafic
1. Orice companie maritima admisă într-o conferința are drepturi de executare a serviciilor și de încărcare în traficurile asigurate de aceasta conferința.
2. Dacă o conferința exploatează un pool, toate companiile maritime membre ale conferintei, care asigura traficul ce face obiectul acestui pool, au dreptul sa participe în acest pool pentru traficul în cauza.
3. Pentru a determina cotele de trafic la care au dreptul companiile membre, companiile maritime naționale ale fiecărei tari, oricare ar fi numărul lor, vor fi considerate ca un singur grup de companii maritime pentru aceasta țara.
4. Pentru a determina o cota de trafic în cadrul unui pool a companiilor membre și/sau a grupurilor de companii maritime naționale, conform art. 2 paragraful 2, vor fi aplicate următoarele principii referitoare la dreptul lor de a participa la traficul asigurat de conferința, dacă nu se convine altfel:
a) fiecare dintre grupurile de companii maritime naționale ale celor două tari, între care conferința asigura transporturile cu titlu de comerț exterior, are un drept egal de participare la navlu și la volumul de mărfuri care constituie schimburile lor reciproce externe de mărfuri și este transportat de conferința;
b) companiile maritime ale țărilor terțe, dacă exista, au dreptul să obțină o cota apreciabila, ca de exemplu 20% din navlu și din volumul incarcaturilor care constituie aceste schimburi.
5. Dacă într-una din țările ale căror mărfuri sînt transportate de o conferința nu exista companii maritime naționale participante la transportul mărfurilor în cauza, cota de trafic la care companiile maritime naționale ale acestei tari ar avea dreptul conform art. 2 paragraful 4 va fi repartizata între celellalte companii membre participante la trafic, proporțional cu cotele lor de trafic.
6. Dacă companiile maritime naționale ale unei tari hotărăsc sa nu transporte în totalitatte cota lor de trafic, fracțiunea din cota lor de trafic pe care nu o transporta va fi repartizata între celelalte companii membre participante la trafic, proporțional cu cotele lor de trafic.
7. Dacă companiile maritime naționale ale țărilor interesate nu participa la traficul dintre aceste tari, care este aigurat de conferința, cotele de trafic transportate de conferința între aceste tari vor fi repartizate între companiile membre participante aparținînd țărilor terțe, pe bază de tratative comerciale între aceste companii.
8. Companiile maritime naționale dintr-o regiune, membre ale unei conferințe, la una din extremitatile traficului asigurat de conferința, pot redistribui între ele, de comun acord, cotele de trafic care le sînt repartizate, în conformitate cu dispozițiile art. 2 paragrafele 4-7 inclusiv.
9. Sub rezerva dispozițiilor art. 2 paragrafele 4-8 inclusiv, referitoare la cotele de trafic repartizate companiilor ,maritime sau grupurilor de companii maritime, acordurile de pool sau de participare la trafic vor fi revizuite periodic de către conferința, la intervale care vor fi stipulate în aceste acorduri și conform criteriilor ce vor fi specificate în acordul conferential.
10. Aplicarea prezentului articol va începe cat mai curând posibil după intrarea în vigoare a prezentei convenții și va fi definitivata după terminarea unei perioade de tranzitie, a carei durata nu va fi în nici un caz mai mare de doi ani, ținînd seama de situația specifică fiecărui trafic avut în vedere.
11. Companiile maritime membre ale unei conferințe au dreptul sa utilizeze nave închiriate pentru îndeplinirea obligațiilor ca membre ale conferintei.
12. Criteriile de participare la trafic și de revizuire a cotelor enunțate la art. 2 paragrafele 1-11 inclusiv se aplică atunci cînd, în absenta unui pool, exista un acord de acostare, de prestare de servicii și/sau de împărțire a traficului sub orice formă.
13. Cînd într-o conferința nu exista nici un acord de pool, de acostare, de prestare de servicii sau alt acord de participare la trafic, oricare dintre grupurile de companii maritime naționale membre ale conferintei poate cere să fie încheiate acorduri de pool privind traficul între țările lor asigurat de conferința conform dispozițiilor art. 2 paragraful 4, sau poate cere ca prestările de servicii să fie adaptate astfel încît sa dea acestor companii posibilitatea de a beneficia în mod substanțial de aceleași drepturi de a participa la traficul dintre aceste doua tari asigurat de conferința ca și cele de care ele ar beneficia prin aplicarea dispozițiilor art. 2 paragraful 4.
Orice cerere în acest sens va fi examinata și soluționată de conferința.
Dacă nu se realizează un acord asupra creării unui pool sau asupra adaptării prestărilor de servicii între membrii conferintei, grupurile de companii naționale ale țărilor situate la cele doua extremitati ale traficului vor dispune de majoritatea voturilor în hotărîrea de a crea un asemenea pool sau de a adapta prestările de servicii.
Problema va fi soluționată într-un termen care nu va depăși șase luni de la primirea cererii.
14. În cazul unui dezacord între companiile maritime naționale ale țărilor situate la cele doua extremitati, al căror trafic este asigurat de conferința, în legătură cu problema dacă este sau nu cazzul să fie adoptat un acord de pool, aceste companii pot cere ca, în cadrul conferintei, prestările de servicii să fie adaptate astfel încît sa dea acestor companii posibilitatea de a beneficia în mod substanțial de aceleași drepturi de participare la trafic între cele doua tari ca acelea de care ar fi beneficiat în virtutea dispozițiilor art. 2 paragraful 4. Dacă nu exista companii naționale în una dintre țările al căror trafic este asigurat de conferința, compania sau companiile naționale din cealaltă țara pot formula aceeași cerere.
Conferința va face tot ce este posibil pentru a satisface o asemenea cerere. Dacă, totuși, cererea nu este satisfacuta, autoritățile competente de la cele doua extremitati ale traficului pot să se sesizeze de problema dacă doresc și să facă cunoscute părerile lor părților interesate, pentru ca acestea să le examineze.
În lipsa unui acord, diferendul va fi soluționat conform procedurilor instituite de prezentul cod.
15. Celelalte companii maritime membre ale unei conferințe pot de asemenea sa ceara adoptarea de acorduri de pool sau de prestare de servicii și cererea va fi examinata de conferința conform dispozițiilor pertinente din prezentul cod.
16. Conferința trebuie să prevadă, în fiecare acord de pool, măsurile necesare, pentru cazurile cînd mărfurile sînt rămase neincarcate de către o companie membra dintr-un motiv oarecare, în afară de cazul prezentării lor cu întîrziere de către încărcător.
Un asemenea acord va stipula ca o nava care dispune de spațiu nerezervat și utilizabil este autorizata sa încarce mărfurile, chiar peste cota de pool a companiei în traficul respectiv, dacă în lipsa acestei autorizari mărfurile respective risca sa rămînă pe chei și să fie întârziate mai mult decât o perioadă fixată de conferința.
17. Prevederile art. 2 paragrafele 1-16 inclusiv privesc toate mărfurile, fără deosebire de originea, destinația sau utilizarea pentru care sînt destinate, cu excepția echipamentului militar transportat în scopuri de apărare naționala.
Articolul 3
Proceduri de adoptare a hotărârilor
Procedurile prescrise într-un acord conferential pentru adoptarea hotărârilor trebuie să fie bazate pe principiul egalității între toate companiile membre cu drepturi depline; aceste proceduri vor fi concepute astfel încît regulile de vot sa nu dăuneze bunei funcționari a conferintei și serviciului de trafic și vor determina (stabili) problemele asupra cărora hotărîrile se adoptă în unanimitate. Totuși, nici o hotărîre nu poate fi luată în privinta problemelor definite într-un acord conferential privind traficul dintre doua tari fără asentimentul companiilor maritime naționale ale acestor doua tari.
Articolul 4
Sancțiuni
1. O companie maritima membra a unei conferințe are dreptul, sub rezerva dispozițiilor privind retragerea, care figurează în acordurile de pool și/sau în aranjamentele de participare la trafic, de a se elibera, fără a fi expuse la sancțiuni, de obligațiile acordului conferential, după ce da un preaviz de trei luni, dacă acordul conferential nu stipulează un alt termen, dar ea este ținuta sa îndeplinească obligațiile care îi reveneau, în calitate de membra a conferintei, la data la care s-a eliberat.
2. Conferința poate, cu un preaviz a cărui durata este specificată în acordul conferential, sa suspende sau sa expulzeze un membru, în caz de încălcare grava a modalităților și condițiilor acordului conferential.
3. Expulzarea sau suspendarea nu intră în vigoare înainte de a fi dat un aviz motivat în scris și de a se fi reglementat orice diferend,conform prevederilor capitolului VI.
4. În caz de retragere sau de expulzare, compania maritima în cauza este ținuta sa plătească partea sa din obligațiile financiare în curs ale conferintei, pînă la data retragerii sau expulzării sale.
În caz de retragere, de suspendare sau de expulzare, ea nu este exonerată de propriile sale obligații financiare ce decurg din acordul conferential, nici de obligațiile sale față de încărcător.
Articolul 5
Disciplina interna
1. Conferințele trebuie să adopte și sa țină la zi o lista indicativa, cat mai completa cu putinta, a practicilor considerate ca practici incorecte și/sau incalcarilor acordului conferential și sa instituie un aparat eficient de disciplina interna aplicabil acestor practici, cu dispoziții specifice prevăzând:
a) ca pentru practici incorecte sau infracțiuni vor fi fixate sancțiuni sau o scara de sancțiuni proporționale cu gravitatea lor;
b) ca sentințele și/sau hotărîrile luate în legătură cu plângerile formulate contra acestor practici sau infracțiuni vor face, la cererea conferintei sau a oricărei alte părți în cauza, obiectul unui examen și al unei revizuiri impartiale printr-o persoană sau un organism ce nu are legătură cu nici una dintre companiile membre ale conferintei, nici cu companiile care le sînt afiliate;
c) ca autoritățile competente ale țărilor deservite de conferința și ale celor ale căror companii maritime sînt membre ale respectivei conferințe vor fi avizate, la cerere, de urmarea data plangerilor formulate împotriva practicilor incorecte și/sau a infracțiunilor, anonimatul părților în cauza fiind respectat.
2. Companiile maritime și conferințele sînt în drept sa conteze pe deplina cooperare a încărcătorilor și a organizațiilor de incarcatori în eforturile lor pentru a lupta împotriva practicilor incorecte și a infracțiunilor.
Articolul 6
Acorduri conferentiale
Toate acordurile conferentiale, acorduri de pool și acorduri asupra drepturilor de acostare și de prestare de servicii, ca și amendamentele sau alte documente care se referă direct la aceste acorduri și avînd o incidența asupra lor, trebuie să fie pusă, la cerere, la dispoziția autorităților competente din țările deservite de conferința și din cele ale căror companii maritime sînt membre ale conferintei respective.
Capitolul 3 Relații cu incarcatorii
Articolul 7
Acorduri de fidelitate
1. Companiile maritime membre ale unei conferințe au dreptul sa încheie și să aplice cu incarcatorii acorduri de fidelitate ale căror tipuri și conținut sînt adoptate prin consultări între conferința și organizațiile de incarcatori sau reprezentanții încărcătorilor.
Aceste acorduri trebuie să conțină garanții care să stipuleze în mod explicit drepturile încărcătorilor și cele ale membrilor conferintei. Ele sînt bazate pe sistemul de contract sau orice alt sistem licit.
2. Oricare ar fi acordurile de fidelitate încheiate, tariful aplicabil încărcătorilor fideli trebuie să fie încadrat într-o scala determinata de procentaje din tariful navlurilor aplicabil celorlalți incarcatori.
Dacă o modificare a diferenței între cele doua tarife produce o creștere a tarifelor aplicate încărcătorilor, ea nu poate intră în vigoare decât cu un preaviz de 150 de zile dat încărcătorilor în cauza sau potrivit practicii regionale și/sau a acordului încheiat.
Diferendele în legătură cu modificarea diferenței de tarife vor fi soluționate în modul prevăzut în acordul de fidelitate.
3. Un acord de fidelitate trebuie să conțină garanții care să stipuleze în mod explicit drepturile și obligațiile încărcătorilor și cele ale companiilor maritime membre ale conferintei, conform, între altele, dispozițiilor următoare:
a) Încărcătorul răspunde pentru mărfurile al căror transport este controlat de el însuși, de compania care îi este afiliată, de filiala sa sau de tranzitarul sau, conform contractului de vânzare a mărfurilor respective, cu condiția ca el sa nu incerce ca printr-un subterfugiu, siretlic sau prin recurgerea la un intermediar, sa sustragă mărfurile sale, violand acordul de fidelitate.
b) Contractul de fidelitate trebuie să precizeze suma indemnizației efective sau a daunelor-interese contractuale și/sau a amenzii. Companiile membre ale conferintei pot totuși sa decidă fixarea daunelor-interese la o cifra mai joasa sau sa renunțe la a cere daune-interese. În nici un caz, daunele-interese contractuale datorate de încărcător nu vor depăși suma navlului pentru transportul vizat, calculat la tariful prevăzut în contract.
c) Încărcătorul are dreptul sa redobandeasca integral statutul sau de fidelitate, sub rezerva îndeplinirii condițiilor fixate de conferința, care sînt specificate în acordul de fidelitate.
d) Acordul de fidelitate va cuprinde:
i) lista mărfurilor, inclusiv, dacă este cazul, mărfurile transportate în vrac fără a fi marcate nici numerotate, care sînt excluse în mod expres din sfera acordului de fidelitate;
îi) definirea condițiilor în care alte mărfuri decât cele vizate la alin. I) de mai sus sînt considerate ca excluse din sfera acordului de fidelitate;
iii) modul de rezolvare (soluționare) a diferendelor referitoare la aplicarea acordurilor de fidelitate;
iv) o dispoziție prevăzând ca acordul de fidelitate ia sfîrșit la cererea unui încărcător sau a unei conferințe, fără nici o sancțiune, după expirarea unui preaviz determinat, care este dat în scris;
v) condițiile de acordare a derogarilor.
4. În cazul unui diferend între o conferința și o organizație de incarcatori, reprezentanții încărcătorilor și/sau incarcatorii, asupra tipului sau a conținutului unui proiect de acord de fidelitate, una sau alta dintre părți poate proceda la soluționarea diferendului conform procedurilor corespunzătoare instituite de prezentul cod.
Articolul 8
Derogări
1. Conferințele vor prevedea, în cadrul contractelor de fidelitate, ca cererile de derogare ale încărcătorilor vor fi examinate, ca o hotărîre va fi luată imediat și ca, dacă derogarea este refuzată, motivele refuzului vor fi comunicate în scris, la cerere.
Dacă o conferința nu confirma, într-un termen specificat în acordul de fidelitate, un spațiu suficient pentru încărcarea mărfurilor unui încărcător într-un termen de asemenea specificat în acordul respectiv, încărcătorul are dreptul, fără a fi penalizat, sa utilizeze o nava oarecare pentru transportul în cauza.
2. În porturile care nu sînt deservite de conferința decât atunci cînd incarcatura atinge un maximum specificat, incarcatorii au în mod automat dreptul, în cazul cînd compania maritima nu face escala deși incarcatorii au dat aviz în buna regula sau nu răspunde la acest aviz într-un termen convenit, sa utilizeze orice nava disponibilă pentru transportul mărfii lor, fără a-și compromite statutul de fidelitate.
Articolul 9
Publicarea baremurilor și a condițiilor și/sau a reglementărilor conexe
Baremurile, condițiile conexe, reglementările și orice modificare care le privește trebuie să fie puse, la cerere, la dispoziția încărcătorilor, a organizațiilor de incarcatori și a altor părți interesate, la un preț rezonabil și vor putea fi consultate în birourile companiilor maritime și ale agentiilor lor. Ele trebuie să enunte toate condițiile referitoare la aplicarea tarifelor și la transportul tuturor mărfurilor pe care le vizează.
Articolul 10
Rapoarte anuale
Conferințele trebuie să remită în fiecare an organizațiilor de incarcatori sau reprezentanților încărcătorilor rapoarte asupra activității lor, menite să le ofere acestora informații generale asupra tuturor problemelor care îi interesează, în special informațiile cuvenite asupra consultărilor cu incarcatorii și cu organizațiile de incarcatori, urmarea data reclamatiilor, schimbările intervenite în compozitia conferintei și modificările importante aduse serviciului, baremurilor și condițiilor de transport.
Aceste rapoarte anuale trebuie să fie comunicare, la cerere, autorităților competente din țările cărora conferința în cauza le asigura traficul.
Articolul 11
Mecanism de consultare
1. Consultarile trebuie să aibă loc asupra problemelor de interes comun, între conferința, organizațiile de incarcatori, reprezentanții încărcătorilor și, în măsura posibilului, incarcatorii, pe care autoritatea competentă îi desemnează în acest scop, dacă dorește.
Aceste consultări au loc de fiecare data cînd sînt cerute de una dintre părțile sus-menționate.
Autoritățile competente au dreptul, la cerere, sa participe pe deplin la consultări, fără ca aceasta sa însemne ca ele joaca un rol în adoptarea hotărârilor.
2. Următoarele probleme, între altele, pot face obiectul consultărilor:
a) modificări ale condițiilor generale, ale baremurilor și reglementărilor conexe;
b) modificări ale nivelului general al baremurilor și al tarifelor aplicabile produselor importante;
c) tarife promotionale și sau speciale;
d) aplicarea de suprataxe și modificările care le privesc;
e) acorduri de fidelitate, stabilirea lor sau modificările de adus formei lor și condițiilor lor generale;
f) modificări ale clasificarii baremurilor porturilor;
g)metode de urmat de către incarcatori pentru a furniza informațiile necesare asupra volumului și naturii probabile a încărcăturii lor;
h) prezentarea incarcaturilor la încărcare și condițiile privind preavizarea spațiului disponibil.
3. În măsura în care intră în sfera de activitate a unei conferințe, următoarele probleme pot de asemenea să facă obiectul consultărilor:
a) funcționarea serviciilor de control al mărfurilor;
b) modificarea structurii serviciilor;
c) efectele introducerii tehnicii noi în transportul mărfurilor, în special a unitarizarii, cu reducerea serviciilor obișnuite sau suprimarea serviciilor directe care rezultă din acestea;
d) menținerea unor servicii de transport maritim suficiente și calitatea acestor servicii, în special efectele acordurilor de pool, de acostare sau de deservire asupra ofertei de servicii de transport maritim și asupra tarifelor la care sînt asigurate aceste servicii, modificări ale zonelor deservite și ale regularitatii frecventarii porturilor de către navele conferintei.
4. Consultarile trebuie să aibă loc înainte de adoptarea hotărârilor finale, dacă prezentul cod nu dispune altfel. Un preaviz va trebui dat asupra intentiei de a lua hotărîri asupra problemelor vizate la art. 11 paragrafele 2 și 3. Dacă nu este posibil să se dea un preaviz, hotărîrile urgente pot fi luate în asteptarea ținerii consultărilor.
5. Consultarile vor începe fără întîrziere nejustificată și, în orice caz, într-un termen maximal fixat de acordul conferential sau, în lipsa unei dispoziții de acord, după 30 de zile de la primirea propunerii pentru consultări, dacă prezentul cod nu prevede termene diferite.
6. În cadrul consultărilor părțile vor depune toate eforturile pentru a furniza informațiile cuvenite, pentru a proceda la schimburi de păreri în timpul oportun și a elucida problemele în vederea cautarii de soluții.
Părțile în cauza vor tine seama de părerile și de dificultățile fiecăreia dintre părți și se vor strădui sa ajungă la un acord compatibil cu viabilitatea lor comercială.
Capitolul 4 Tarife
Articolul 12
Criterii pentru determinarea tarifelor
Pentru a hotara în problemele privind politica de urmat în materie de tarife în toate cazurile menționate în prezentul cod, se va tine seama, dacă nu exista o dispoziție contrară, de următoarele criterii:
a) Tarifele vor fi fixate la nivelul cel mai coborat posibil din punct de vedere comercial și vor permite armatorilor realizarea unui beneficiu rezonabil.
b) Cheltuielile de exploatare ale conferințelor vor fi calculate, de regula, pentru voiajul dus-întors, transportul de ducere și cel de întoarcere fiind considerate ca un tot.
Atunci cînd este cazul, transportul de ducere și transportul de întoarcere vor fi considerate separat. Tarifele trebuie să țină seama, între alți factori, de natura mărfurilor, de raportul dintre greutatea și volumul lor, ca și de valoarea lor.
c) La fixarea tarifelor promotionale și/sau a tarifelor speciale pentru anumite mărfuri, vor fi luate în considerare condițiile comerțului cu aceste mărfuri provenind din țările deservite de conferința, în special din țările în curs de dezvoltare și din țările fără litoral.
Articolul 13
Baremurile conferințelor și clasificarea baremurilor
1. Baremurile conferințelor nu trebuie să facă o deosebire nedorita între incarcatorii care se afla într-o situație asemănătoare.
Companiile maritime membre ale unei conferințe trebuie să respecte cu strictețe tarifele, regulile și condițiile enunțate în baremurile lor și în alte documente publicate de conferința care sînt în vigoare, ca și toate aranjamentele speciale admise în prezentul cod.
2. Baremurile conferințelor vor fi redactate într-o formă foarte simpla și clara, vor cuprinde cat mai puține clase/categorii cu putinta, potrivit exigențelor proprii unui trafic și vor specifică un tarif pentru fiecare produs și, dacă este cazul, pentru fiecare clasa/categorie; ele vor indica de asemenea, în măsura posibilului,pentru a usura culegerea și analiza statistica, numărul poziției corespunzătoare a produsului din Clasificarea tip pentru comerțul internațional, din Nomenclatorul vamal de la Bruxelles sau din orice alt nomenclator care va fi adoptat la nivel internațional; clasificarea produselor în baremuri ar trebui, pe cat posibil, să fie stabilită în cooperare cu organizațiile de incarcatori și alte organizații naționale și internaționale interesate.
Articolul 14
Majorări generale de tarife
1. Cu un preaviz dat cu minimum 150 de zile înainte, sau potrivit pracaticii regionale și/sau acordului încheiat, conferințele avizează organizațiile de incarcatori sau pe reprezentanții încărcătorilor și/sau pe incarcatori și, dacă sînt obligate, autoritățile competente din țările deservite de conferința, asupra intentiei lor de a aplica o majorare generală a tarifelor, indicând ordinul ei de mărime, data la care va intră în vigoare și ratiunile care o motiveaza.
2. La cererea oricăreia dintre părțile desemnate în acest scop în prezentul cod, formulată într-un termen convenit, după primirea preavizului, vor începe consultări, în conformitate cu dispozițiile pertinente din acest cod, într-un termen de cel mult 30 de zile, sau în termenul fixat în prealabil de părțile în cauza; consultarile se vor referi la motivele și la nivelul majorării avute în vedere și la data intrării în vigoare.
3. În vederea accelerarii consultărilor o conferința poate, sau, la cererea oricăreia dintre părțile pe care dispozițiile prezentului cod le autorizeaza sa participe la consultarile privind majorările generale ale tarifelor, trebuie să supună participanților, dacă este posibil într-un termen rezonabil înaintea consultărilor, un raport al unor contabili independenți, competenți, inclusiv dacă părțile autoare ale cererii accepta să facă din aceasta unul din elementele de baza ale consultărilor, o analiza de ansamblu a datelor privind cheltuielile și încasările pertinente care, după părerea conferintei, fac necesară o majorare a tarifelor.
4. Dacă consultarile duc la un acord, majorarea tarifelor intră în vigoare începînd de la data indicată în preavizul dat în conformitate cu art. 14 paragraful 1, dacă părțile în cauza nu convin o dată ulterioară.
5. Dacă nu se ajunge la un acord în cele 30 de zile următoare preavizului dat conform art. 14 paragraful 1 și sub rezerva procedurilor prescrise în prezentul cod, problema va fi supusă imediat concilierii internaționale obligatorii, conform dispozițiilor capitolului VI.
Recomandarea conciliatorilor, dacă este acceptată de părțile în cauza, este obligatorie pentru acestea și va fi aplicată, sub rezerva dispozițiilor art.14 paragraful 9, cu efect de la data menționată în recomandarea conciliatorilor.
6. Sub rezerva dispozițiilor din art. 14 paragraful 9, o conferința poate aplica o majorare generală a tarifelor în asteptarea recomandarii conciliatorilor.
Atunci cînd formulează recomandarea lor, conciliatorii vor tine seama de amploarea majorării astfel hotărâtă de conferința și de perioada în cursul careiea ea a fost aplicată. Dacă conferința respinge recomandarea conciliatorilor, incarcatorii și/sau organizațiile de incarcatori au dreptul, după un preaviz corespunzător, sa nu se considere legați de orice angajament sau alt contract încheiat cu aceasta conferința și de natura să-i împiedice sa recurgă la serviciile unor companii maritime din afară conferintei.
Atunci cînd exista un acord de fidelitate incarcatorii și/sau organizațiile de incarcatori vor notifica în 30 de zile că nu se mai considera legați de acest acord și notificarea respectiva intră în vigoare de la data pe care o menționează și un termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile va fi prevăzut în contractele de fidelitate în acest scop.
7. Un rabat care este datorat încărcătorului și a cărui suma a fost deja acumulată de conferința nu trebuie să fie reținut de conferința sau lăsat în profitul ei ca urmare a hotărîrii luate de încărcător în virtutea aplicării art. 14 paragraful 6.
8. Dacă traficul unei tari, care este asigurat de companiile maritime membre ale unei conferințe, pe o linie data, consta în mod esențial din unu sau din câteva produse principale, orice marire a tarifelor pentru unu sau mai multe dintre aceste produse este considerată ca o majorare generală de tarife și sînt aplicabile dispozițiile pertinente din prezentul cod.
9. Conferințele vor stipula ca orice majorare generală de tarife, intrata în vigoare în conformitate cu prezentul cod, este aplicabilă pentru o perioadă minimala determinata, ținînd seama, în toate cazurile, de regulile privind suprataxele și de ajustarile de tarife ca urmare a fluctuatiilor cursurilor de schimb.
Problema duratei de aplicare a unei majorări generale a tarifelor poate fi considerată în cursul consultărilor angajate conform art. 14 paragraful 2, dar dacă părțile interesate nu convin altfel în cursul consultărilor, trebuie să treacă cel puțin 12 luni între data la care a intrat în vigoare o majorare generală de tarife și data la care a fost dat următorul preaviz de majorare generală a tarifelor conform art. 14 paragraful 1.
Articolul 15
Tarife promotionale
1. Conferințele urmează sa instituie tarife promotionale pentru favorizarea exporturilor netraditionale.
2. Toate informațiile necesare și exigibile în mod normal, de natura să justifice aplicarea unui tarif promotional, vor fi puse la dispoziția conferintei de către incarcatori, organizațiile de incarcatori sau de reprezentanții încărcătorilor interesați.
3. Vor fi instituite proceduri speciale, care să permită a se statua asupra cererilor de tarife promotionale în 30 de zile începînd de la data primirii informațiilor, dacă părțile nu convin altfel. Aceste proceduri vor fi complet distincte de procedurile generale ce sînt urmate cînd este vaorba de examinarea posibilităților de reducere a tarifelor pentru alte produse sau de scutiri de majorări de tarife.
4. Conferința va informa pe incarcatori și/sau organizațiile de incarcatori și, la cerere, guvernele și/sau alte autorități competente din țările cărora le asigura traficul, despre procedurile urmate pentru examinarea cererilor de tarife promotionale.
5. Tarifele promotionale vor fi fixate în mod normal pentru o perioadă de 12 luni, dacă părțile interesate nu convin altfel. Înainte de expirarea acestei perioade, tariful promotional va fi revizuit la cererea încărcătorului și/sau a organizației de incarcatori interesate și atunci încărcătorul și/sau organizația de incarcatori trebuie să dovedească, la cererea conferintei, ca menținerea tarifului promotional dincolo de perioada inițială este justificată.
6. Atunci cînd examinează o cerere de tarif promotional, conferința poate tine seama de faptul ca tariful, deși favorizează exportul unui produs netraditional pentru care este solicitat, nu este de natura sa împiedice în mod evident concurenta cu exportul unui produs analog provenind dintr-o alta țara deservita de conferința.
7. Tarifele promotionale nu vor fi scutite de impunerea unei suprataxe sau a unui coeficient de ajustare monetara, stabilite în conformitate cu art. 16 și 17.
8. Fiecare companie maritima membra a unei conferințe ce deservește porturile corespunzătoare într-un trafic asigurat de conferința va accepta, și nu va refuza fără motive serioase, o cota echitabila din mărfurile pentru care conferința a fixat un tarif promotional.
Articolul 16
Suprataxe
1. Suprataxele impuse de conferința pentru a tine majorările subite sau extraordinare ale costurilor sau de pierderile de venituri vor fi considerate ca temporare. Ele vor fi reduse în funcție de îmbunătățirile situației sau ale împrejurărilor care le-au generat și vor fi suprimate, sub rezerva dispozițiilor art. 16 paragraful 6, imediat ce situația sau împrejurările care au motivat aplicarea lor au dispărut.
Aceste indicații vor fi date în momentul impunerii suprataxei și se va prevedea în același timp, pe cat posibil, ce schimbare de situație sau de împrejurări va conduce la majorarea, reducerea sau suprimarea suprataxei.
2. Suprataxele impuse asupra mărfurilor care intra într-un anumit port sau ies din acest port vor fi considerate de asemenea ca temporare și vor fi de asemenea majorate, reduse sau anulate, sub rezerva dispozițiilor art. 16 paragraful 6, cînd condițiile din acest port se vor schimba.
3. Înainte de impunerea unei suprataxe, fie ca ea este generală sau că nu vizează decât un anumit port, este necesar să se dea un preaviz și să aibă loc consultări la cerere, potrivit procedurilor prescrise în prezentul cod, între conferința interesată și celelalte părți afectate direct de suprataxe și desemnate în prezentul cod ca admise sa participe la aceste consultări, în afară de cazurile cînd împrejurări excepționale justifica impunerea imediata a suprataxei.
În cazul cînd o suprataxa a fost impusa fără consultări prealabile, vor avea loc consultări la cerere cat mai curând posibil după impunerea suprataxei. Înainte de aceste consultări, conferințele furnizează datele care, după părerea lor, justifica impunerea suprataxei.
4. Dacă părțile nu convin altfel, în 15 zile de la primirea unui preaviz dat în conformitate cu art. 16 paragraful 3, cînd nu exista un acord asupra problemei suprataxei între părțile în cauza, vizate în articolul menționat, se vor aplica dispozițiile pertinente din prezentul cod referitoare la reglementarea diferendelor.
Dacă părțile interesate nu convin altfel, suprataxa poate fi totuși impusa în asteptarea rezolvarii diferendului, dacă diferendul nu este încă reglementat pînă la finele unei perioade de 30 de zile următoare primirii preavizului sus-menționat.
5. Dacă o suprataxa este impusa în împrejurări excepționale, fără sa fi avut loc consultări prealabile conform art. 16 paragraful 3 și să se fi ajuns la un acord ca urmare a consultărilor ulterioare, se vor aplica dispozițiile pertinente din prezentul cod referitoare la rezolvarea diferndelor.
6. O pierdere financiară suportată de companiile membre ale unei conferințe din cauza unei întârzieri decurgînd din consultări și/sau alte proceduri destinate sa reglementeze diferendele referitoare la impunerea suprataxelor, conform dispozițiilor prezentului cod, față de data la care suprataxa trebuie aplicată în virtutea preavizului dat conform art. 16 paragraful 3, poate fi compensata printr-o prelungire echivalenta a duratei de aplicare a suprataxei înainte de suprimarea ei.
Invers, în cazul unei suprataxe impuse de conferința și ulterior considerată și recunoscută ca nejustificată sau excesiva în urama consultărilor sau a altor proceduri prevăzute în prezentul cod, sumele astfel încasate sau fracțiunea considerată ca excesiva, sînt, dacă nu se convine altfel, rambursate părților interesate, dacă acestea le cer, în 30 de zile următoare cererii lor.
Articolul 17
Modificări ale paritatilor monetare
1. Modificările paritatilor monetare, inclusiv devalorizarea sau reevaluarea oficială, atunci cînd duc la modificări în costurile și/sau veniturile de exploatare globale ale companiilor maritime membre ale unei conferințe, ce se raportează la operațiile lor în cadrul conferintei, constituie un motiv valabil pentru aplicarea unui coeficient de ajustare monetara sau de modificare a tarifelor. Ajustarile sau modificările vor fi de asa natura încît, în final, sa nu provoace, pe cat posibil, nici câștig, nici pierdere pentru companiile membre. Ele pot lua forma de cote în plus sau în minus sau majorări sau reduceri de tarife.
2. Aceste ajustari sau modificări se înțeleg sub rezerva unui preaviz, care va trebui dat conform practicii regionale, atunci cînd ea exista, și vor avea loc consultări, conform dispozițiilor prezentului cod, între conferința interesată și celelalte părți care sînt direct în cauza și desemnate în prezentul cod ca admise sa participe la consultări, în afară cazurilor cînd împrejurări excepționale justifica aplicarea imediata a coeficientului de ajustare monetara sau a unei modificări a tarifului. Dacă ajustarea sau modificarea s-a făcut fără consultări prealabile, vor avea loc consultări cat mai curând posibil după aceea.
Consultarile se vor referi la aplicarea, nivelul și data intrării în vigoare a coeficientului de ajustare monetara sau a modificării tarifului, procedurile vor fi aceleași ca acelea stipulate la art. 16 paragrafele 4 și 5 referitoare la suprataxe. Aceste consultări vor avea loc și se vor încheia într-o perioadă care să nu depășească 15 zile de la data la care este anunțată intenția de a aplica o cota în plus sau de a efectua o modificare a tarifelor.
3. Dacă în 15 zile nu intervine un acord prin consultări, se vor aplica dispozițiile pertinente din prezentul cod referitoare la reglementarea diferendelor.
4. Dispozițiile art. 16 paragraful 6 se aplică, adaptate potrivit necesităților, coeficienților de ajustare monetara și modificărilor de tarife despre care este vorba în prezentul articol.
Capitolul 5 Probleme diverse
Articolul 18
Nave de atac
Membrii unei conferințe nu vor utiliza nave de atac, în traficul acestei conferințe, pentru a suprima, a împiedica sau a reduce concurenta prin fortarea unei companii maritime, care nu este membra a conferintei, să se retragă din traficul respectiv.
Articolul 19
Asigurarea de servicii suficiente
1. Conferințele urmează sa adopte măsurile necesare și potrivite pentru ca companiile membre să asigure servicii regulate, suficiente și eficiente, avînd frecventa pe care o reclama traficul pe care îl deservesc și regleaza aceste servicii în asa fel încît sa evite, pe cat posibil, voiaje prea dese sau prea rare.
Conferințele urmează de asemenea sa studieze măsurile speciale care ar putea fi necesare pentru a organiza serviciile astfel încît să facă fața variatiilor sezoniere ale volumului de mărfuri.
2. Conferințele și celelalte părți desemnate în prezzentul cod ca admise sa participe la consultări, inclusiv autoritățile competente, dacă doresc, urmează sa urmărească îndeaproape cererea de tonaj, dacă serviciile sînt suficiente și corespunzătoare, și, în special, posibilitățile de al le rationaliza și de a le mari eficienta și vor asigura o cooperare strânsă între ele în aceste domenii.
Avantajele ce decurg în mod evident dintr-o rationalizare a serviciilor se vor repercuta în mod corespunzător în nivelul tarifelor.
3. Pentru porturile care nu sînt deservite de conferința decât dacă incarcatura atinge un minimum anumit, acest minimum va fi indicat în barem.
Incarcatorii urmează sa notifice din timp existenta unei asemenea incarcaturi.
Articolul 20
Sediul conferintei
De regula, conferința va avea sediul în una din țările căreia îi asigura traficul, dacă companiile membre ale conferintei nu convin altfel.
Articolul 21
Reprezentare
Conferințele vor institui o reprezentanta locală în toate țările cărora le asigura traficul, dar dacă motive practice se opun la aceasta, reprezentarea se va face la nivel regional. Numele și adresa reprezentanților vor trebui să fie ușor de obținut și acești reprezentanți vor trebui sa vegheze ca incarcatorii și conferințele să fie informate operativ și reciproc asupra părerilor respective, astfel încît să se urgenteze adoptarea hotărârilor. Cînd va considera util, conferința va delega puteri de decizie suficiente acestor reprezentanți.
Articolul 22
Conținutul acordurilor conferentiale, a acordurilor de participare la trafic și a acordurilor de fidelitate
Acordurile conferentiale, acordurile de participare la trafic și acordurile de fidelitate trebuie să fie conforme dispozițiilor pertinente ale prezentului cod și pot conține orice alte dispoziții care ar putea fi convenite, care nu sînt incompatibile cu acest cod.
Partea A II-A
Capitolul 6 Dispoziții și mecanism pentru soluționarea diferendelor
A. Dispoziții generale
Articolul 23
1. Dispozițiile prezentului capitol se aplică în cazul unui diferend privind aplicarea sau folosirea în practica a prevederilor prezentului cod între următoarele părți:
a) o conferința și o companie maritima;
b) companiile maritime membre ale unei conferințe;
c) o conferința sau o companie maritima membra a unei conferințe și o organizație de incarcatori sau reprezentanții încărcătorilor sau incarcatorii;
d) doua sau mai multe conferințe.
În sensul prezentului capitol termenul parte desemnează părțile inițiale la diferend, ca și părțile terțe care s-au alăturat la instanța conform alin. a) din art. 34.
2. Diferendele între companiile maritime avînd același pavilion, ca și între organizațiile aparținînd aceleași tari, vor fi reglementate în cadrul jurisdicției naționale a acestei tari, dacă aceasta nu creează greutăți serioase în îndeplinirea prevederilor prezentului cod.
3. Părțile la diferend vor depune mai întîi eforturi sa reglementeze diferendul printr-un schimb de păreri sau prin tratativele directe în intenția de a găsi o soluție reciproc satisfăcătoare.
4. Diferendele între părți vizate la art. 23 paragraful 1 și referitoare la:
a) refuzul de admitere a unei companii maritime naționale într-o conferința care asigura traficul exterior al tarii căreia îi aparține aceasta companie;
b) refuzul de admitere într-o conferința a unei companii maritime a unei tari terțe;
c) expulzarea dintr-o conferința;
d) incompatibilitatea unui acord conferential cu prezentul cod;
e) o majorare generală a tarifelor;
f) suprataxe;
g) modificări ale tarifelor sau la impunerea unui coeficient de ajustare monetara ca urmare a schimbării cursurilor de schimb;
h) participarea la trafic;
i) tipul și conținutul acordurilor de fidelitate avute în vedere, care nu au fost reglementate printr-un schimb de păreri sau prin tratative directe sînt, la cererea oricăreia dintre părțile în diferend, supuse concilierii internaționale obligatorii, în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol.
Articolul 24
1. Instanța de conciliere este sesizată prin cererea uneia dintre părțile la diferend.
2. Cererea este facuta:
a) pentru diferendele privind participarea la o conferința: cel mai târziu în 60 de zile începînd de la data la care solicitantul a primit hotărîrea motivată a conferintei, în conformitate cu art. 1 paragraful 4 și art. 4 paragraful 3;
b) pentru diferendele privind o majorare generală de tarife: cel mai târziu la data expirării preavizului menționat la art. 14 paragraful 1;
c) pentru diferendele privind suprataxele: cel mai târziu la data expirării perioadei de 30 de zile menționate la art. 16 paragraful 4 sau, dacă nu s-a dat nici un preaviz, cel mai târziu 15 zile după data la care suprataxa a intrat în vigoare;
d) pentru diferendele privind modificările de tarife sau impunerea unui coeficient de ajustare monetara, ca urmare a modificărilor paritatilor monetare: cel mai târziu în 5 zile după data expirării perioadei specificate la art. 17 paragraful 3.
3. Dispozițiile art. 24 paragraful 2 nu se aplică în cazul unui diferend supus concilierii internaționale obligatorii conform art. 25 paragraful 3.
4. Cererile de conciliere pot fi prezentate în orice moment pentru alte diferende decât cele menționate la art. 24 paragraful 2.
5. Termenele menționate la art. 24 paragraful 2 pot fi prelungite prin înțelegere între părți.
6. Se considera ca o cerere de conciliere a fost facuta în buna regula dacă se dovedește ca cererea a fost trimisa celeilalte părți prin scrisoare recomandată, telegrama sau telex sau i-a fost notificată în termenul prevăzut la art. 24 paragrafele 2 sau 5.
7. Atunci cînd nici o cerere nu a fost facuta în termenele prevăzute la art. 24 paragrafele 2 sau 5, hotărîrea conferintei este definitivă și nici o parte la diferend nu poate introduce o acțiune împotriva acestei hotărîri, invocand dispozițiile prezentului capitol.
Articolul 25
1. Dacă părțile au convenit ca diferendele la care se referă art. 23 paragraful 4 alin. a), b), c), d), h) și i) vor fi rezolvate prin alte proceduri decât cele prevăzute de articolul menționat sau convin proceduri pentru a soluționa un anumit diferend apărut între ele, aceste diferende sînt soluționate, la cererea oricăreia dintre părțile la diferend, conform înțelegerii dintre ele.
2. Dispozițiile prevăzute la art. 25 paragraful 1 se aplică și pentru diferendele menționate la art. 23 paragraful 4 alin. e), f) și g), dacă legislația, regulile sau reglementările naționale nu îi împiedica pe incarcatori să aibă aceasta libertate de a alege.
3. Dacă o instanța de conciliere a fost sesizată, cererea respectiva are precădere asupra acțiunilor prevăzute în dreptul național.
Dacă o parte invoca dispozițiile dreptului național în legătură cu un diferend căruia i se aplică prezentul capitol, fără sa ceara să se recurgă la procedurile prevăzute în capitolul menționat, procedura este atunci suspendată, la cererea unei părți adverse în aceasta acțiune, iar diferendul este supus procedurilor definite în prezentul capitol de tribunalul sau autoritatea față de care au fost invocate dispozițiile dreptului național.
Articolul 26
1. Părțile contractante vor conferi conferințelor și organizațiilor de incarcatori capacitatea necesară pentru aplicarea dispozițiilor prezentului capitol și în special:
a) conferința sau organizația de incarcatori poate introduce o acțiune în calitate de parte, sau să fie desemnată cu titlu colectiv, ca parte la o acțiune;
b) o notificare adresată unei conferințe sau unei organizații de incarcatori, cu titlu colectiv, constituie de asemenea o notificare pentru fiecare membru ale acestei conferințe sau organizații de incarcatori;
c) o notificare facuta unei conferințe sau unei organizații de incarcatori va fi transmisă la adresa sediului conferintei sau al organizației de incarcatori.
Fiecare conferința sau organizație de incarcatori comunică grefierului desemnat conform art. 46 paragraful 1, adresa sediului sau.
Dacă o conferința sau o organizație de incarcatori nu depune adresa sediului sau ori nu are sediu, o notificare adresată unui membru oarecare, pentru conferința sau organizația de incarcatori, va fi considerată ca fiind adresată acestei conferințe sau organizații.
2. Acceptarea sau respingerea unei recomandări a conciliatorilor de către o conferința sau o organizație de incarcatori este considerată ca fiind o acceptare sau respingere a acestei recomandări de către fiecare membru al conferintei sau al organizației.
Articolul 27
Dacă părțile nu convin altfel, conciliatorii pot hotărî să facă o recomandare bazându-se pe comunicări scrise, fără procedura oarala.
B. Conciliere internationala obligatorie
Articolul 28
În concilierea internationala obligatorie, autoritățile competente ale unei părți contractante participa, la cererea lor, la acțiunea de conciliere pentru a susține cauza unei părți care este supusă acestei părți contractante, sau unei părți la un diferend apărut în cadrul comerțului exterior al acestei părți contractante.
Autoritățile competente pot de asemenea sa participe la aceasta acțiune de conciliere în calitate de observator.
Articolul 29
1. În concilierea internationala obligatorie, procedura se tine în locul convenit în unanimitate de părți sau, în lipsa unanimitatii, în locul fixat de conciliatori.
2. Pentru a fixa locul unde se tine procedura de conciliere, părțile și conciliatorii țin seama îndeosebi de țările pe care diferendul le privește îndeaproape, avînd în vedere țara companiei maritime în cauza și, în special, atunci cînd diferendul se referă la o marfa, țara de unde provine marfa.
Articolul 30
1. În sensul prezentului capitol, se va constitui un tabel internațional de conciliatori compus din experți cu renume în drept, în economia transporturilor maritime sau în comerțul exterior și în finanțe, la alegerea părților contractante, care își vor exercita sarcina în completa independenta.
2. Fiecare parte contractantă va putea desemna în orice moment, pînă la 12 membri pentru a fi înscriși în tabel și va comunică grefierului numele acestor membri. Desemnarile se fac pentru perioada de 6 ani fiecare și pot fi reînnoite.
În caz de deces, de împiedicare sau de demisie a unui membru înscris în tabel, partea contractantă care l-a desemnat, desemnează un înlocuitor pentru restul duratei mandatului. O desemnare produce efect la data la care comunicarea este primită de grefier.
3. Grefierul tine tabelul la zi și informează cu regularitate părțile contractante asupra compoziției tabelului.
Articolul 31
1. Concilierea are ca scop ajungerea la o reglementare amiabila a diferendului prin recomandări formulate de conciliatori independenți.
2. Conciliatorii precizează și clarifica problemele în litigiu, cer părților informații în acest scop și, pe baza acestor informații, supun părților o recomandare în vederea reglementării diferendului.
3. Părțile cooperează cu buna credința cu conciliatorii în scopul de a-i pune pe aceștia în măsura să-și exercite funcțiile lor.
4. Sub rezerva dispozițiilor art. 25 paragraful 2, părțile în disputa pot, în orice moment, în cursul procedurii de conciliere, sa hotărască de comun acord sa recurgă la o alta procedura de reglementare a diferendului care le opun.
Părțile la un diferend care a fost supus altor proceduri decât cele prevăzute în prezentul capitol, pot hotărî de comun acord sa recurgă la concilierea internationala obligatorie.
Articolul 32
1. Procedura de conciliere este condusă de un conciliator unic sau printr-un număr impar de conciliatori agreati sau desemnați de părți.
2. Dacă părțile nu se pot pune de acord asupra numărului sau asupra desemnării conciliatorilor asa cum se prevede la art.32 paragraful 1, procedura de conciliere este condusă de trei conciliatori, numiți unul de către o parte în memoriul introductiv de acțiune, altul de către cealaltă parte în răspunsul ei, al treilea de către cei doi conciliatori astfel numiți și care va îndeplini funcția de președinte.
3. Dacă răspunsul nu numește un conciliator ce trebuie să fie desemnat în cazul cînd se aplică art. 32 paragraful 2, al doilea conciliator este ales, în termen de 30 de zile de la primirea memoriului introductiv de acțiune, prin tragere la sorți, de către conciliatorul desemnat în memoriul introductiv, dintre membrii tabelului desemnați de partea contractantă sau părțile contractante a carei (căror) cetățenie o au pârâții.
4. Dacă conciliatorii numiți conform art. 32 paragraful 2 sau 3 nu pot conveni asupra numirii celui de al treilea conciliator în termen de 15 zile de la data numirii celui de al doilea conciliator, acesta va fi ales, în următoarele 5 zile, prin tragere la sorți, de către conciliatorii desemnați.
Înainte de tragerea la sorți:
a) nici un membru al tabelului de conciliatori avînd aceeași naționalitate cu unul sau celălalt dintre cei doi conciliatori desemnați nu poate fi ales prin tragere la sorți;
b) fiecare dintre cei doi conciliatori desemnați poate refuza din lista tabelului de conciliatori un număr egal de conciliatori, înțelegandu-se ca vor trebui sa rămînă cel puțin 30 de membri din tabel susceptibili de a fi aleși prin tragere la sorți.
Articolul 33
1. Dacă mai multe părți solicita o conciliere cu același pîrît, în legătură cu aceeași problema sau cu probleme strâns legate, pîrîtul poate cere conexarea acțiunilor.
2. Cererea de conexare a acțiunilor este examinata de către președinții conciliatorilor aleși pînă în acel moment, care statuează printr-o majoritate de voturi.
Dacă cererea este declarata acceptabilă, președinții desemnează conciliatorii însărcinați sa examineze acțiunile conexate, dintre conciliatorii deja desemnați sau aleși, înțelegandu-se ca conciliatorii vor fi aleși în număr impar și ca primul conciliator desemnat de fiecare parte va fi unul dintre conciliatorii însărcinați cu acțiunile conexate.
Articolul 34
Dacă o acțiune de conciliere a fost introdusă, oricare parte, alta decât o autoritate competentă vizata la art. 28, se poate asocia la acțiune:
a) fie în calitate de parte, dacă are un interes economic în afacere;
b) fie pentru a susține cauza uneia dintre părțile inițiale, dacă are un interes economic direct în afacere, dacă una sau cealaltă parte inițială nu se opune la aceasta aociere.
Articolul 35
1. Recomandările conciliatorilor vor fi făcute în conformitate cu dispozițiile prezentului cod.
2. În cazul cînd codul tace asupra unui punct, conciliatorii vor aplica dreptul pe care părțile îl hotărăsc de comun acord în momentul deschiderii acțiunii de conciliere sau în cursul acțiunii, dar cel mai târziu în momentul producerii probelor.
În lipsa unui asemenea acord, dreptul aplicabil este cel care, după părerea conciliatorilor, se potriveste cel mai bine diferendului.
3. Conciliatorii nu vor statua ex aequo et bono asupra diferendului, dacă părțile nu convin astfel după ce s-a născut diferendul.
4. Conciliatorii nu pot pronunța un non liquet sub pretextul neclaritatii dreptului.
5. Conciliatorii pot recomanda măsurile corective și reparațiile prescrise dreptul aplicabil diferendului.
Articolul 36
Recomandările conciliatorilor vor fi însoțite de o expunere de motive.
Articolul 37
1. Dacă părțile nu convin înainte, în timpul sau după procedura de conciliere, ca recomandarea conciliatorilor va avea fota obligatorie, recomandarea devine obligatorie prin faptul acceptării ei de către părți. O recomandare care a fost acceptată de unele dintre părțile la un diferend este obligatorie numai între aceste părți.
2. Acceptarea recomandarii trebuie să fie anunțată de către părți conciliatorilor, la adresa indicată de aceștia, în termen de 30 de zile după primirea notificării recomandarii; în caz contrar, recomandarea va fi considerată ca nefiind acceptată.
3. Orice parte care nu accepta recomandarea va notifica conciliatorilor și celorlalte părți, în scris și în amănunt, în decurs de 30 de zile după termenul menționat la art. 37 paragraful 2, motivele pe care le invoca respingerea recomandarii.
4. Dacă recomandarea a fost acceptată de părți, conciliatorii întocmesc și semnează un proces-verbal de reglementare, recomandarea devenind atunci obligatorie pentru aceste părți.
Dacă recomandarea nu a fost acceptată de toate părțile, conciliatorii redactează un raport privind părțile care resping recomandarea, menționând diferendul și faptul ca aceste părți nu l-au reglementat.
5. O recomandare care a devenit obligatorie pentru părți va fi executată de ele imediat sau la o dată ulterioară specificată în recomandare.
6. O parte poate condiționa acceptarea sa de acceptarea de către toate părțile sau de cea a uneia dintre părțile la diferend.
Articolul 38
1. O recomandare constituie o reglementare finala a unui diferend între părțile care o accepta, în afară de cazurile în care ea nu este recunoscută și executată în conformitate cu dispozițiile art. 39.
2. Cuvântul "recomandare" cuprinde orice interpretare, clarificare sau revizuire a recomandarii de către conciliatori înainte de acceptarea recomandarii.
Articolul 39
1. Fiecare parte contractantă va recunoaște o recomandare ca avînd forta obligatorie între părțile care au acceptat-o și, sub rezerva dispozițiilor art. 39 paragrafele 2 și 3, ea va asigura, la cererea uneia dintre aceste părți, executarea tuturor obligațiilor impuse prin aceasta recomandare ca și cum ar fi vorba de o judecata finala data de un tribunal al acestei părți contractante.
2. O recomandare nu va fi recunoscută și executată la cererea unei părți vizate la art. 39 paragraful 1 numai în cazul cînd tribunalul sau alta autoritate competentă din țara unde recunoașterea sau executarea este cerută dobândește certitudinea ca:
a) o parte care a acceptat recomandarea era, în virtutea legii aplicabile ei, lovită de o incapacitate legală în momentul acceptării;
b) pronunțarea recomandarii a fost obținută prin dol sau constrângere;
c) recomandarea este contrară ordinii publice a tarii unde trebuie executată; sau
d) compozitia grupei de conciliatori sau procedura de conciliere nu a fost conformă cu dispozițiile prezentului cod.
3. O parte oarecare a recomandarii nu va fi recunoscută și executată dacă tribunalul sau alta autoritate competentă capata certitudinea ca aceasta parte cade sub incidența unuia dintre alineatele art. 39 paragraful 2 și poate fi separată de restul recomandarii. Dacă partea în cauza nu poate fi separată, întreaga recomandare nu va fi nici recunoscută nici executată.
Articolul 40
1. Dacă recomandarea a fost acceptată de toate pertile, recomandarea și motivele în sprijin pot fi făcute publice cu sentimentul tuturor părților.
2. Dacă recomandarea a fost respinsă de una sau mai multe părți, dar a fost acceptată de una sau mai multe părți:
a) partea sau părțile care resping recomandarea fac publice motivele pe care le-au invocat în acest scop, conform art. 37 paragraful 3 și pot în același timp să facă publice recomandarea și motivele în sprijin;
b) o parte care a acceptat recomandarea va putea face publice recomandarea și motivele în sprijin; ea va putea de asemenea să facă publice motivele invocate de orice altă parte pentru a respinge recomandarea, dacă aceasta parte nu a făcut deja publice respingerea și motivele pe care le-a invocat, conform art. 40 paragraful 2 alin. a).
3. Dacă recomandarea nu a fost acceptată de nici una dintre părți, fiecare parte poate face publice recomandarea și motivele în sprijin, ca și propria respingere și motivele pe care le-a invocat.
Articolul 41
1. Documentele și expunerile conținînd informații de fapt remise de către oricare parte conciliatorilor vor fi făcute publice dacă aceasta parte sau o majoritate a conciliatorilor nu convine altfel.
2. Documentele și declarațiile astfel furnizate de către o parte pot fi produse de aceasta parte în sprijinul tezei sale în orice acțiune ulterioară decurgînd din același diferend și între aceleași părți.
Articolul 42
Dacă recomandarea nu a devenit obligatorie pentru părți, nici una dintre vederile exprimate sau nici unul dintre motivele date de conciliatori sau nici una dintre concesiile sau ofertele făcute de părți în scopul acțiunii de conciliere nu va aduce atingere drepturilor și obligațiilor de natura juridică ale oricăreia dintre părți.
Articolul 43
1. a) Cheltuielile conciliatorilor și toate cheltuielile privind desfășurarea acțiunii de conciliere vor fi suportate în părți egale de către părțile la acțiune, dacă acestea nu convin altfel.
b) Atunci cînd acțiunea de conciliere a fost introdusă, conciliatoriipot cere un avans sau o garanție pentru cheltuielile vizate la art. 43 paragraful 1 alin. a).
2. Fiecare parte suporta toate cheltuielile pe care le ocazioneaza în cadrul acțiunii, dacă părțile nu convin altfel.
3. Deosebit de dispozițiile art. 43 paragrafele 1 și 2, conciliatorii, dacă au hotărât în unanimitate ca o parte a introdus o acțiune în scopuri ofensatoare sau cu usurinta, pot sa pună în sarcina acestei părți o parte sau totalitatea cheltuielilor suportate de celelalte părți la acțiune.
Aceasta hotărîre este definitivă și obligatorie pentru toate părțile.
Articolul 44
1. Neprezentarea sau nepronuntarea uneia dintre părți, într-un stadiu oarecare al procedurii, nu va fi considerată ca o recunoaștere a pretențiilor celeilalte părți.
Într-un asemenea caz, caelalta parte va avea posibilitatea de a ruga pe conciliatori sa inchida procedura sau sa statueze asupra problemelor care le-au fost prezentate și sa formuleze o recomandare în conformitate cu dispozițiile enunțate în prezentul cod.
2. Înainte de a încheia procedura, conciliatorii vor acorda părții care nu s-a prezentat sau nu s-a pronunțat un termen de grație, care nu va depăși 10 zile, în afară de cazul în care sînt convinsi ca partea respectiva nu are intenția de a se prezenta sau de a se pronunța.
3. Nerespectarea termenelor de procedura prevăzute în prezentul cod sau fixate de conciliatori, în special termenele privind prezentarea declarațiilor sau a informațiilor, va fi considerată ca o lipsa de pronutare.
4. Dacă acțiunea a fost încheiată din cauza neprezentarii sau a nepronuntarii uneia dintre părți, conciliatorii vor întocmi un proces-verbal de constatare a acestei lipse.
Articolul 45
1. Conciliatorii vor urmări procedurile enunțate în prezentul cod.
2. Regulile de procedura anexate la prezenta convenție vor fi considerate ca reguli tip, destinate sa orienteze pe conciliatori. Conciliatorii vor putea, de comun acord, sa utilizeze, sa completeze sau sa modifice regulile enunțate în anexa sau sa formuleze propriile lor reguli de procedura, cu condiția ca aceste reguli complimentare, modificate sau alte reguli, sa nu fie incompatibile cu dispozițiile prezentului cod.
3. Dacă părțile convin ca ar putea fi în interesul unei reglementări mai rapide și mai puțin costisitoare a acțiunii de conciliere, ele pot fixa de comun acord reguli de procedura care să nu fie incompatibile cu prevederile prezentului cod.
4. Conciliatorii vor formula recomandări prin consens sau, în lipsa acestuia, vor statua prin majoritate.
5. Acțiunea de conciliere va lua sfîrșit și recomandarea conciliatorilor va fi formulată cel mai târziu la 6 luni după data la care au fost desemnați conciliatorii, în afară de cazurile menționate la art. 23 paragraful 4 alin. e),f) și g), pentru care sînt valabile termenele fixate la art. 14 paragraful 1 și la art. 16 paragraful 4. Aceasta perioada de 6 luni poate fi prelungită prin acord între părți.
C. Mecanism instituțional
Articolul 46
1. Cu șase luni înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenții, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, sub rezerva aprobării de către Adunarea generală a Națiunilor Unite și ținînd seama de vederile exprimate de părțile contractante, va desemna un grefier, care va putea fi asistat de personalul suplimentar necesar îndeplinirii funcțiunilor enumerate la art. 46 paragraful 2.
Oficiul Națiunilor Unite din Geneva va asigura serviciile administrative da care vor avea nevoie grefierul și personalul care îl asista.
2. Grefierul își va exercita funcțiile de mai jos în consultare, dacă este cazul, cu părțile contractante:
a) sa țină la zi lista de conciliatori din Tabelul internațional de conciliatori și sa informeze cu regularitate părțile contractante despre compozitia tabelului;
b) sa comunice părților interesate, la cererea acestora, numele și adresa conciliatorilor;
c) sa primească și sa păstreze copia cererilor de conciliere, a replicilor, a recomandărilor, a acceptarilor sau respingerilor și a motivelor invocate ca sprijin;
d) sa pună la dispoziția organizațiilor de incarcatori conferințelor și guvernelor, la cererea și pe cheltuiala acestora, copii ale recomandărilor și ale motivelor invocate pentru a le respinge, sub rezerva dispozițiilor art. 40;
e) sa pună la dispoziție informații cu caracter neconfidential asupra acțiunilor de conciliere terminate, fără referire la părțile interesate, în scopul pregătirii materialelor pentru Conferința de revizuire menționată la art. 52;
f) toate celelalte funcțiuni pe care alin. c) al paragrafului 1 din art. 26 și paragrafele 2 și 3 din art. 30 le atribuie grefierului.
Capitolul 7 Clauze finale
Articolul 47
Punerea în aplicare
1. Fiecare parte contractantă va adopta dispozițiile legislative sau alte măsuri care pot fi necesare pentru punerea în aplicare a prezentei convenții.
2. Fiecare parte contractantă va comunică secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, care va fi depozitarul, textul dispozițiilor legislative sau a altor măsuri pe care le-a adoptat pentru punerea în aplicare a prezentei convenții.
Articolul 48
Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea și aderarea
1. Prezenta convenție va rămîne deschisă pentru semnare de la 1 iulie 1974 pînă la 30 iunie 1975 inclusiv la sediul Organizației Națiunilor Unite și va rămîne în continuare deschisă pentru aderare.
2. Toate statele*) au dreptul sa devină părți contractante la prezenta convenție prin:
a) semnare, sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare, sau
b) semnare, fără rezerva cu privire la ratificare, acceptare sau aprobare; sau
c) aderare.
3. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se vor efectua prin depunerea unui instrument în acest scop la depozitar.
-----------
Conferința înțelege ca secretarul general, achitandu-se de funcțiile sale de depozitar al unei convenții sau al altui instrument multilateral avînd forta obligatorie și conținînd clauza "Toate statele", va urma practica Adunării generale a Națiunilor Unite în aplicarea acestei clauze și ca, de câte ori va fi oportun, va solicita avizul adunării generale înainte de a primi o semnatura sau un instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare."
*) La cea de a 9-a ședința plenara, din 6 aprilie 1974, la recomandarea celei de-a treia comisii principale, conferința a adoptat următoarea înțelegere:
"În sensul dispozițiilor sale, prezenta convenție va fi deschisă participării tuturor statelor și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va îndeplini funcția de depozitar.
Articolul 49
Intrare în vigoare
1.a) Prezenta convenție va intră în vigoare la 6 luni după data la care cel puțin 24 de state, al căror tonaj global reprezintă cel puțin 25% din tonajul mondial, au devenit părți contractante la aceasta convenție conform art. 48.
În sensul acestui articol, tonajul reținut va fi cel care figurează în Lloyd's Register of Shipping, Statistical Tables 1973, tabelul 2, "World Fleet Analysis by Principal Types" în ceea ce privește navele de incarcaturi clasice (inclusiv navele mixte) și portcontainer (în întregime celulare), exclusiv flota de rezerva a Statelor Unite ale Americii și flotele Marilor Lacuri din Canada și Statele Unite ale Americii.
2. Pentru fiecare stat care o ratifica, accepta, aproba, sau adera la ea după aceea, prezenta convenție va intră în vigoare după 6 luni de la depunerea, de către acest stat, a instrumentului cuvenit.
3. Fiecare stat care devine parte contractantă la prezenta convenție, după intrarea în vigoare a unui amendament, dacă nu exprima o intenție diferita, este considerat:
a) parte la prezenta convenție asa cum a fost amendata; și
b) parte la convenție neamendata cu privire la toate părțile prezentei convenții care nu sînt legate de amendament.
Articolul 50
Denunțare
1. Prezenta convenție poate fi denunțată de către oricare dintre părțile contractante în orice moment, după expirarea unei perioade de 2 ani începînd de la data la care convenția a intrat în vigoare.
2. Denunțarea se va efectua prin notificarea scrisă adresată depozitarului și va produce efecte la un an după data primirii notificării de către depozitar sau la expirarea oricărei perioade mai lungi care va fi specificată în instrumentul de denunțare.
Articolul 51
1. Oricare parte contractantă poate propune unu sau mai multe amendamente la prezenta convenție, comunicându-le depozitarului.
Depozitarul va transmite aceste amendamente părților contractante, în vederea acceptării lor, precum și statelor ce au dreptul sa devină părți contractante la prezenta convenție care nu sînt părți contractante, pentru informarea lor.
2.Fiecare amendament propus, care este transmis conform paragrafului 1 al art. 51, va fi considerat acceptat dacă nici o parte contractantă nu comunică depozitarului obiecțiuni la acest amendament în decurs de 12 luni după data transmiterii lui de către depozitar. Dacă o parte contractantă comunică o obiectiune la amendamentul propus, acest amendament nu va fi considerat ca acceptat și nu este pus în aplicare.
3. Dacă nici o obiectiune nu a fost comunicată, amendamentul va intră în vigoare pentru toate părțile contractante după 6 luni de la expirarea perioadei de 12 luni menționată la art. 51 paragraful 2.
Articolul 52
Conferințe de revizuire
1. O conferința de revizuire va fi convocată de depozitar după 5 ani de la data la care prezenta convenție va intră în vigoare, în scopul trecerii în revista a funcționarii convenției, avînd în vedere în special aplicarea sa, și examinarea și adoptarea amendamentelor cuvenite.
2. După 4 ani de la data la care prezenta convenție va intră în vigoare, depozitarul va solicita părerile tuturor statelor care au dreptul sa participe la conferința de revizuire și, pe baza părerilor primite, va redacta și va difuza un proiect de ordine de zi precum și amendamentele propuse examinării conferintei.
3. Alte conferințe de revizuire vor fi, de asemenea, convocate (întrunite) din 5 în 5 ani, sau în orice alt moment după prima conferința de revizuire, la cererea unei treimi din numărul părților contractante la prezenta convenție, dacă prima conferința de revizuire nu hotărăște altfel.
4. Cu toate prevederile art. 52 paragraful 1, dacă prezenta convenție nu a intrat în vigoare în timp de 5 ani de la data adoptării Actului final al Conferintei plenipotentiarilor Națiunilor Unite asupra unui cod de conduita al conferințelor maritime, la cererea unei treimi din numărul statelor care au dreptul sa devină părți la convenție, va fi convocată de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite o conferința de revizuire, sub rezerva aprobării de către Adunarea generală, în scopul trecerii în revista a dispozițiilor convenției și a anexei sale și a examinării și adoptării amendamentelor cuvenite.
Articolul 53
Funcțiile depozitarului
1. Depozitarul va notifica statelor semnatare și celor care au aderat:
a) semnăturile, ratificarile, acceptarile și aderarile în conformitate cu art. 48;
b) data intrării în vigoare a prezentei convenții în conformitate cu art. 49;
c) denuntarile prezentei convenții în conformitate cu art. 50;
d) rezervele la prezenta convenție și retragerea rezervelor;
e) textul dispozițiilor legislative sau a altor măsuri pe care fiecare parte contractantă le-a adoptat pentru aplicarea prezentei convenții în conformitate cu art. 47;
f) amendamentele propuse și obiectiunile la amendamentele propuse în conformitate cu art. 51;
g) intrarea în vigoare a amendamentelor în conformitate cu art.51 paragraful 3.
2. Depozitarul va lua de asemenea măsurile care vor fi necesare în conformitate cu art. 52.
Articolul 54
Texte originale - depozitarea
Originalul prezentei convenții, ale carei texte în limbile engleza, chineza, spaniola, franceza și rusa au aceeași valabilitate, va fi depus la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Drept care subsemnații, autorizați de către guvernele lor, au semnat prezenta convenție la data care figurează în dreptul semnăturii lor.
Reguli de procedura tip pentru concilierea obligatorie internationala
Regula 1
1. Orice parte care dorește sa introducă o acțiune pentru conciliere, conform codului, va adresa celeilalte părți, o cerere în acest sens, însoțită de un memoriu introductiv de acțiune, precum și o copie grefierului.
2. Memoriul introductiv va trebui:
a) sa desemneze cu exactitate fiecare parte în diferend și adresa sa;
b) sa conțină o scurta prezentare a faptelor pertinente, a problemelor în litigiu, precum și a propunerii reclamantului în vederea reglementării diferendului;
c) sa precizeze dacă o procedură orala este preferabila și în caz afirmativ sa indicee, în măsura în care sînt cunoscute la momentul respectiv, numele și adresa persoanelor chemate să depună mărturie, inclusiv experții, în favoarea reclamantului;
d) să fie însoțit de documentația în sprijinul memoriului, inclusiv acordurile și aranjamentele pertinente încheiate între părți, în măsura în care reclamantul considera necesar în momentul depunerii memoriului;
e) sa indice numărul conciliatorilor necesari și orice propunere privind desemnarea conciliatorilor sau numele conciliatorului desemnat de către reclamant conform paragrafului 2 al art. 32;
f) sa conțină, dacă este cazul, propuneri privind regulile de procedura.
3. Memoriul va fi datat; el va fi semnat de către parte.
Regula 2
1. Dacă se hotărăște să se răspundă la memeoriu, pîrîtul va trebui, în termen de 30 de zile de la data primirii memoriului introductiv sa răspundă celeilalte părți, cu o copie către grefier.
2. Răspunsul va trebui:
a) sa cuprindă o scurta prezentare a faptelor pertinente pe care le opune afirmațiilor din memoriu, propunerea eventuala a pârâtului pentru reglementarea diferendului și despăgubirea cerută de acesta, dacă este cazul, pentru reglementarea diferndului;
b) sa precizeze dacă o procedură orala este de dorit și în caz afirmativ, sa indice, în măsura în care sînt cunoscute la momentul respectiv, numele și adresa persoanelor chemate să depună mărturie, inclusiv experții, în favoarea pârâtului;
c) să fie însoțit de documentația de sprijin, inclusiv acordurile și aranjamentele pertinente încheiate între părți, în măsura în care pîrîtul considera necesar în momentul trimiterii răspunsului;
d) sa indice numărul conciliatorilor necesari și orice propunere privind desemnarea conciliatorilor sau numele conciliatorului desemnat de pîrît, conform paragrafului 2 al art. 32;
e) sa cuprindă, dacă este cazul, propuneri privind regulile de procedura.
3. Răspunsul va fi datat; el va fi semnat de către parte.
Regula 3
1. Orice persoană fizica sau juridică interesată care dorește să se alăture la o conciliere, în aplicarea art. 34, va adresa părților în diferend o cerere scrisă, cu copie pentru grefier.
2. Dacă conexarea este de dorit, în aplicarea alin. a) al art. 34, cererea va expune motivele în sprijin și va cuprinde informațiile cerute conform alin. a), b) și d) din paragraful 2 al regulii 1.
3. Dacă conexarea este de dorit în aplicarea alin. b) al art. 34, cererea va expune motivele în sprijin și va indica pe care dintre părțile inițiale la diferend o va susține.
4. Orice poziție la aceasta cerere de conexare va fi notificată de către partea care se opune, cu o copie celeilalte părți, în șapte zile de la primirea cererii.
5. Dacă doua sau mai multe acțiuni sînt conexate, cererile ulterioare ale terților vor fi adresate tuturor părților interesate și fiecare dintre ele va putea să facă opoziție, conform prezentei reguli.
Regula 4
Prin acordul dintre părțile la un diferend, la cerereauneia sau alteia dintre părți și după ce s-a dat părților ocazia de a fi asultate, conciliatorii pot sa ordone conexarea sau disjungerea oricăror cereri pendinte între aceleași părți sau a unora dintre ele.
Regula 5
1. Fiecare dintre părți poate recuza un conciliator dacă circumstanțele suscita îndoieli justificabile în ce privește independenta sa.
2. Trebuie să se dea un aviz de recuzare, inclusiv motivele invocate, înaintea datei de închidere a acțiunii și înainte ca conciliatorii sa dea recomandările lor.
Aceasta recuzare va fi soluționată de către conciliatori fără întîrziere, cu prioritate, cu majoritate de voturi, cu titlu de excepție preliminară, cînd au fost desemnați mai mulți conciliatori, hotărîrea luată în asemenea cazuri este definitivă.
3. Un conciliator care decedează, demisioneaza, este lovit de incapacitate sau recuzat va fi imediat înlocuit.
4. O acțiune întreruptă va fi reluată din stadiul în care a fost întreruptă, cu excepția cazurilor ca părțile nu convin sau conciliatorii nu dispun reexaminarea sau reascultarea tuturor depozitiilor orale.
Regula 6
Conciliatorii sînt abilitați a judeca problemele jurisdicției și/sau competentei lor în cadrul dispozițiilor codului.
Regula 7
1. Conciliatorii vor admite și examina toate memoriile scrise, piesele, afirmatiile sub jurământ și publicațiile și orice alte elemente de proba, inclusiv orale, care le vor fi prezentate de către oricare dintre părți sau în numele acestora și le vor recunoaște valoarea probanta pe care ei estimeaza ca trebuie să le-o atribuie.
2. a) Fiecare dintre părți poate să supună conciliatorului toate elementele pe care le considera pertinente; în același timp el va remite copii certificate tuturor celorlalte părți la acțiune care vor dispune de un timp rezonabil pentru a răspunde;
b) Conciliatorii vor fi singurii care vor judeca pertinenta și importanța elementelor de proba care le vor fi supuse de către părți;
c) Conciliatorii vor putea sa ceara părților să prezinte toate elementele complementare de proba pe care le considera necesare pentru înțelegerea și aprecierea diferendului, fiind înțeles ca, dacă asemenea elemente complementare de proba sînt prezentate, celelalte părți la acțiune vor avea posibilitatea rezonabila de a prezenta observațiile lor în legătură cu acestea.
Regula 8
1. Cînd un termen pentru îndeplinirea unui act este prevăzut în cod sau în prezentele reguli, prima zi de la care termenul începe să curgă nu este socotită, dar ultima zi a termenului se socotește, cu excepția cazurilor cînd aceasta cade sambata, duminica sau într-o zi de sărbătoare, în locul în care se desfășoară concilierea, în care caz ultima zi va fi următoarea zi lucrătoare.
2. Cînd un termen este mai mic de 7 zile, sambetele, duminicile și zilele de sărbătoare care vor cădea în această perioadă nu vor intră în calcul.
Regula 9
Sub rezerva dispozițiilor privind termenele de procedura fixate în cod, conciliatorii vor putea, la cererea uneia dintre părți sau în aplicarea unui acord intervenit între ele, sa proroge orice termen pe care ei îl vor fixa.
Regula 10
1. Conciliatorii vor stabili procedura soluționării cererii și dacă nu s-a convenit altfel, vor fixa data și ora fiecărei ședințe.
2. Dacă părțile nu au convenit altfel, dezbaterile vor avea loc cu ușile închise.
3. Înainte de a pronunța soluționarea cererii conciliatorii vor cere expres tuturor părților dacă ele au de prezentat alte elemente de proba și se va lua act despre aceasta în procesul verbal.
Regula 11
Recomandările conciliatorilor vor fi făcute în scris și vor cuprinde:
a) denumirea și adresa exactă a fiecărei părți;
b) enunțarea metodei folosite pentru desemnarea conciliatorilor și numele lor;
c) data sau datele și locul procedurii de conciliere;
d) un rezumat al procedurii de conciliere pe care conciliatorii îl considera potrivit;
e) o expunere succintă a faptelor reținute de conciliatori;
f) un rezumat al concluziilor prezentate de părți;
g) deciziile asupra problemelor în litigiu, cu expunerea motivelor;
h) semnatura conciliatorilor și data fiecărei semnături;
i) o adresa pentru comunicarea acceptării sau respingerea recomandarii.
Regula 12
Recomandarea va cuprinde pe cat posibil hotărîrea privind cheltuielile, conform dispozițiilor codului. Dacă recomandare nu conține hotărîrea privind cheltuielile, conciliatorii vor trebui, cat mai repede posibil după data recomandarii, și în orice caz nu mai târziu de 60 de zile de la această dată, sa pronunțe în scris o hotărîre privind cheltuielile asa cum este prevăzut în cod.
Regula 13
Recomandările conciliatorilor vor tine de asemenea seama de cazurile anterioare analoage de fiecare data cînd aceasta va facilita o aplicare mai uniforma a codului și respectarea recomandărilor conciliatorilor.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.