Protocolul din 28 noiembrie 2001
pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Federal al Republicii Austria privind readmisia persoanelor
prezumat în vigoare
În vederea aplicării Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Federal al Republicii Austria privind readmisia persoanelor, semnat la 28 noiembrie 2001 la Viena, denumit în continuare Acordul privind readmisia,
Guvernul României și Guvernul Federal al Republicii Austria au convenit următoarele:
Secțiunea A
La articolul 1
(1) Dovada cetateniei se poate face cu:
- certificate de cetățenie;
- documente de călătorie de orice fel (pașapoarte naționale, colective, diplomatice, de serviciu, titluri de călătorie);
- carte de identitate;
- livrete militare sau legitimatii militare;
- documente oficiale din care rezultă cetățenia;
- carnete de marinar sau legitimatie de navigator;
- informații relevante, fără putinta de tagada, furnizate de autorități.
(2) Dovada completa a cetateniei unei persoane se considera efectuată la prezentarea documentelor valabile menționate în alin. (1), cu condiția ca acestea sa apartina titularilor de drept. Sunt admise dovezi în contradictoriu.
(3) Prezumarea cetateniei poate fi fundamentată prin prezentarea de:
- copii ale documentelor menționate în alin. (1);
- permise de conducere;
- certificate de naștere;
- legitimatii de serviciu;
- copii de pe documentele sus-menționate;
- declarații ale martorilor;
- declarația pe propria răspundere a persoanei respective;
- limba vorbita de persoana respectiva.
(4) În cazul dovezilor credibile părțile contractante recunosc valabilitatea cetateniei, atât timp cat partea contractantă solicitată nu le contesta.
(5) Documentele prevăzute la alin. (1) și (3) sunt considerate suficiente sub rezerva verificării prin autoritățile competente ale părților contractante în privinta dovezii sau a prezumției cetateniei, chiar și în cazul în care sunt expirate.
(6) În cazul în care partea contractantă solicitanta readmite o persoană, conform art. 1 alin. (2) din Acordul privind readmisia, partea contractantă solicitată trebuie să restituie toate documentele privind aceasta persoana părții contractante solicitante.
(7) Readmisia unei persoane care, datorită vârstei, stării de sănătate sau unor alte motive serioase necesita o îngrijire deosebită ori pentru care sunt necesare măsuri speciale de protecție și securitate, va fi anunțată autorității competente a părții contractante solicitate, pentru ca aceasta sa ia măsurile necesare pentru preluarea persoanei respective. În termen de 30 de zile de la un astfel de anunț partea contractantă solicitanta trebuie să comunice unde și când intenționează sa realizeze readmisia.
(8) Autoritățile competente menționate la alin. (7) sunt:
Pentru partea română:
Ministerul de Interne - Inspectoratul General al Poliției de Frontiera
Str. Razoare nr. 1-3, sectorul 6, București
Tel./fax: 0040 1 312 11 89.
Pentru partea austriaca:
Ministerul Federal de Interne - Direcția III-116
A-1014 Viena, CP 100
Tel.: 0043 1 53126 4621
Fax: 0043 1 53126 4648.
(9) Pentru anunțuri și comunicări potrivit alin. (7) părțile contractante pot utiliza formulare elaborate de comun acord.
Secțiunea B
La articolul 2 alineatul (1)
(1) Cererea privind stabilirea cetateniei trebuie să conțină, în afară datelor personale, următoarele:
- informațiile necesare pentru stabilirea cetateniei;
- indicii referitoare la necesitatea acordării de ajutor, îngrijire sau asistența ca urmare a unei boli ori vârstei, transmise cu consimțământul persoanei care urmează să fie readmisa;
- alte elemente de protecție sau securitate necesare la predarea persoanei respective.
La cerere trebuie anexate copii de pe documentele relevante, dacă acestea sunt disponibile, precum și doua fotografii.
(2) În cazul în care misiunea diplomatică sau oficiul consular al părții contractante solicitate nu poate ajunge la o clarificare concludenta, aceasta poate solicita părții contractante solicitante, în completare, un interogatoriu al persoanei respective. La interogatoriu, care trebuie luat cat mai repede posibil, cu respectarea termenului menționat, poate fi prezent un reprezentant al misiunii diplomatice sau al reprezentantei consulare.
Secțiunea C La articolul 3 alineatul (1)
(1) Cererea de readmisie trebuie să conțină date privind mijloacele probatoare sau de prezumare pentru șederea ori pentru tranzitul pe teritoriul statului părții contractante solicitate și, în măsura posibilului, și alte elemente cum ar fi:
- datele personale ale persoanei care urmează să fie readmisa (în special numele și prenumele, nume anterioare, porecle, data și locul nașterii, sexul, cetățenia, ultimul domiciliu în țara de origine);
- documentele personale (îndeosebi felul, numărul, locul și data eliberării, autoritatea emitenta, durata valabilității);
- ziua, ora, locul și modul în care s-a produs intrarea ilegala;
- date privind șederea ilegala;
- date privind intrarea persoanei în cauza, cu complicitatea unei calauze, în cazul unui cetățean al unui stat terț cu care partea contractantă solicitanta a încheiat un acord privind desființarea vizelor;
- eventuala nevoie pentru acordarea de ajutor, îngrijire sau asistența ca urmare a unei boli ori vârstei, cu consimțământul persoanei respective;
- alte eventuale măsuri de protecție sau securitate necesare la predare, după caz;
- data și locul în care va avea loc predarea.
La cererea de readmisie trebuie anexate copii de pe mijloacele probatoare sau de prezumare, precum și doua fotografii.
(2) Șederea sau tranzitul pe teritoriul statului părții contractante solicitate se dovedește prin:
- o viza valabilă sau o viza care a expirat de mai puțin de un an ori un permis de ședere valabil sau care a expirat de mai puțin de un an, acordat de partea contractantă solicitată;
- o ștampila de intrare sau de ieșire aplicată de partea contractantă solicitată, chiar și când aceasta a fost aplicată pe un pasaport fals sau falsificat;
- alte mențiuni ale părții contractante solicitate efectuate pe documente de călătorie din care rezultă șederea.
Un indiciu prezentat în acest mod constituie dovada concludenta a dreptului de ședere sau de tranzit.
În principiu nu se mai fac alte cercetări. Dovezile în contradictoriu sunt admise.
(3) Șederea sau tranzitul pe teritoriul statului părții contractante solicitate poate fi prezumat prin:
- o viza expirată de peste un an sau un permis de ședere expirat de peste un an, acordat de partea contractantă solicitată;
- bilete de avion, de tren, facturi sau alte înscrisuri care atesta șederea pe teritoriul statului părții contractante solicitate;
- declarații ale martorilor date în fața autorităților;
- declarații ale persoanei respective date în fața autorităților.
Credibilitatea dovedită în acest mod este recunoscută de părțile contractante atât timp cat nu este contestată de partea contractantă solicitată.
(4) Autoritățile competente pentru formularea și soluționarea cererilor de readmisie sunt:
Pentru partea română:
Ministerul de Interne - Direcția Generală de Evidenta Informatizata a Persoanei
Str. Nicolae Iorga nr. 27-29, sectorul 1, București
Tel./Fax: 0040 1 312 1500.
Pentru partea austriaca:
Ministerul Federal de Interne - Direcția III-116
A-1014 Viena, CP 100
Tel.: 0043 1 53126 4621
Fax: 0043 1 53126 4648.
(5) Pentru formularea și soluționarea cererilor de readmisie părțile contractante pot utiliza formulare elaborate de comun acord.
Secțiunea D
La articolul 5 alineatul (2)
(1) În cazul prelungirii termenului datorită unor impedimente legale sau procedurale, partea contractantă solicitanta informează neîntârziat partea contractantă solicitată asupra încetării impedimentelor, cu precizarea locului și datei readmisiei.
(2) Procedura de readmisie este consemnată într-un proces-verbal.
Secțiunea E
La articolul 6
În cazul în care partea contractantă solicitanta reprimeste o persoană, la cererea justificată a părții contractante solicitate, deoarece s-a constatat ulterior că nu s-au îndeplinit condițiile de readmisie, toate documentele acestei persoane trebuie restituite părții contractante solicitante.
Secțiunea F
La articolul 7
(1) Cererea de tranzit trebuie să conțină, pe cat posibil, următoarele date:
- datele de identificare a persoanei care urmează să fie tranzitata (îndeosebi numele și prenumele, nume anterioare, porecle, data și locul nașterii, sexul, cetățenia, ultimul domiciliu în țara de proveniență);
- documentele personale (în special felul, numărul și durata valabilității);
- declarația ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Acordul privind readmisia și că nu sunt cunoscute motive de respingere, potrivit art. 7 alin. (2) din Acordul privind readmisia;
- eventuala nevoie de acordare de ajutor, îngrijire sau asistența, ca urmare a bolii ori vârstei persoanei respective, cu acordul acesteia;
- alte eventuale măsuri de protecție și securitate, după caz; în cazul în care persoana este însoțită, date despre însoțitor;
- data, ora și locul tranzitarii persoanei, precum și ruta de tranzitare.
(2) Partea contractantă solicitată informează neîntârziat partea contractantă solicitanta despre preluarea spre tranzitare, cu confirmarea datei, orei și locului, sau despre refuzul preluării și motivele acestuia.
(3) Autoritățile competente pentru transmiterea și soluționarea cererilor de tranzit sunt:
Pentru partea română:
Ministerul de Interne - Inspectoratul General al Poliției de Frontiera
Str. Razoare nr. 1-3, sectorul 6, București
Tel./Fax: 0040 1 312 11 89.
Pentru partea austriaca:
Ministerul Federal de Interne - Direcția III-116
A-1014 Viena, CP 100
Tel.: 0043 1 53126 4621
Fax: 0043 1 53126 4648.
(4) Pentru formularea și soluționarea cererilor de tranzit părțile contractante pot utiliza formulare elaborate de comun acord.
Secțiunea G
La articolul 9
Sumele reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru aplicarea Acordului privind readmisia vor fi achitate de partea contractantă solicitanta părții contractante solicitate, în termen de 60 de zile de la primirea facturii și a documentației justificative emise de aceasta.
Secțiunea H
Consultări la nivel de experți
Experții celor două părți contractante vor avea, la nevoie, consultări cu privire la aplicarea Acordului privind readmisia și a acestui protocol, precum și în legătură cu orice modificări ale acestui protocol. Data și locul consultărilor vor fi stabilite de comun acord pentru fiecare caz.
Secțiunea I Dispoziții finale
(1) Prezentul protocol intră în vigoare după 40 de zile de la predarea celei de-a doua notificări scrise prin care părțile contractante își comunică reciproc, pe cale diplomatică, ca au fost îndeplinite condițiile interne necesare pentru intrarea lui în vigoare, însă nu mai devreme de intrarea în vigoare a Acordului privind readmisia.
(2) În cazul încetării valabilității acordului privind readmisia, cu aceeași dată își încetează valabilitatea și protocolul de aplicare a acestuia.
(3) La data intrării în vigoare a acestui protocol Protocolul încheiat la 13 noiembrie 1990 privind readmisia cetățenilor români și austrieci își încetează valabilitatea.
Semnat la 28 noiembrie 2001 la Viena în doua exemplare originale, fiecare în limbile română și germană, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Pentru
Guvernul României,
Ioan Rus
Guvernul Federal
al Republicii Austria,
Ernst Strasser
---------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.