Acordul din 17 iunie 1982
privind dezvoltarea pe termen lung a cooperării tehnico-economice și a schimburilor comerciale între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Irak
prezumat în vigoare
Republica Socialistă România și Republica Irak (numite mai departe părți contractante),
hotărîte sa dezvolte în continuare raporturile de prietenie și colaborare între cele doua tari, în conformitate cu aspirațiile de progres economic și social al popoarelor român și irakian,
încredințate ca potențialul material și uman al României și Irakului oferă largi posibilități pentru creșterea schimburilor comerciale și intensificarea cooperării economice și tehnice,
constiente ca extinderea colaborării economice româno-irakiene corespunde intereselor celor două tari și popoare și constituie o contribuție la lărgirea conlucrarii dintre țările în curs de dezvoltare, la promovarea unor relații noi bilaterale, bazate pe egalitate și echitate, pe întrajutorare și avantaj reciproc, la edificarea unei noi ordini economice internaționale, pornind de la obiectivele programelor de dezvoltare economică pe termen lung a celor două tari,
au convenit următoarele:
Articolul 1
1.1. Cele doua părți contractante vor lua măsurile necesare de natura sa încurajeze și sa promoveze cooperarea economică și tehnica, precum și schimburile comerciale între cele doua tari, în conformitate cu prevederile stipulate în acest acord, cu legile și reglementările în vigoare, cît și cu posibilitățile celor două tari.
1.2. Se va acorda o atenție deosebită cooperării în următoarele domenii:
- comerț;
- industrie;
- obiective în domeniul petrolului;
- agricultura, irigații și lucrări de îmbunătățiri funciare;
- obiective în domeniul electrificarii;
- construcții de locuințe;
- transporturi și comunicații;
- tehnologie, cooperare tehnica și pregătirea cadrelor;
- explorari miniere și exploatări de minerale.
Articolul 2
Comerț
2.1. Cele doua părți contractante vor elabora planuri anuale pentru echilibrarea schimburilor comerciale între cele doua tari, în funcție de posibilitățile fiecăreia dintre ele.
2.2. Părțile contractante vor incuraja participarea la tîrguri specializate și la orice alte activități comerciale în fiecare dintre cele doua tari.
2.3. Cele doua părți contractante vor incuraja dublarea volumului schimburilor comerciale pe termen lung, ori de cîte ori va fi posibil.
2.4. Listele de mărfuri pentru schimburile comerciale vor fi pregătite și convenite anual, cu ocazia sesiunilor comisiei mixte, între cele doua tari.
Articolul 3
Industrie
Părțile contractante vor sprijini dezvoltarea cooperării între ele în domeniul proiectării și construcțiilor industriale prin încurajarea activității întreprinderilor lor competente în participarea la realizarea de obiective în următoarele domenii, în conformitate cu planurile de dezvoltare ale Irakului:
- industria cimentului;
- industria de utilaje și echipamente pentru producerea materialelor de construcții;
- rețele electrice;
- electrificari rurale;
- centrale electrice și stații de transformare;
- industria alimentara;
- industria textila și de confecții;
- cercetări și explorari geologice și miniere.
Articolul 4
Obiective în industria petrolului și petrochimiei
Cele doua părți contractante vor examina posibilitățile de intensificare a cooperării în următoarele domenii:
- rafinarii și blocuri de ulei;
- construirea de conducte pentru transportul țițeiului, gazelor și produselor petroliere;
- construirea de depozite pentru țiței și pentru produse petroliere;
- stații de pompare;
- lucrări de foraj;
- livrări de piese de schimb;
- fabrici pentru piese de schimb și componente pentru industria petrolului;
- orice alte obiective care vor fi convenite de cele doua părți contractante.
Articolul 5
Transporturi și comunicații
Cele doua părți contractante au evidențiat ca exista posibilități de amplificare a cooperării în domeniul transporturilor și comunicațiilor, în special pentru:
- construirea de cai ferate;
- construirea de stații feroviare;
- înființarea de ateliere pentru întreținere și reparații;
- transport fluvial;
- construcții de drumuri și poduri.
Articolul 6
Agricultura și irigații
Cele doua părți contractante vor sprijini dezvoltarea cooperării între cele doua tari în domeniul agriculturii, irigatiilor și imbunatatirilor funciare, în special pentru realizarea de:
- ferme specializate pentru cultivarea plantelor industriale și medicinale;
- ferme pentru creșterea animalelor;
- ferme avicole;
- elaborarea de studii pentru creșterea și dezvoltarea potențialului piscicol;
- îmbunătățiri funciare;
- construirea de abatoare.
Articolul 7
Cooperarea tehnologică, științifică și tehnica
1. Părțile contractante vor incuraja dezvoltarea cooperării tehnice și științifice în domeniile menționate mai sus în art. 1 al acestui acord între organizațiile competente și întreprinderile specializate ale celor două tari, prin adoptarea următoarelor măsuri:
A. Schimbul de informații, oameni de știința și specialiști, convenirea de proiecte comune în domeniul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice, cu un accent deosebit pe noi surse de energie.
B. Transfer de tehnologie, în special prin următoarele mijloace:
B.1 schimb de informații și expertize;
B.2 schimb de proiecte înregistrate și licentiate, date tehnologice, precum și materialele și echipamentele necesare pentru desfășurarea cercetării științifice și tehnologice.
C. Pregătirea studiilor preliminare și de fezabilitate ale obiectivelor.
D. Cooperarea în domeniul construcțiilor de centre de pregătire a cadrelor și institute tehnologice, în conformitate cu necesitățile părții irakiene.
E. Pregătirea de cadre irakiene de specialiști în domeniile economic, științific și tehnologic, la instituțiile românești specializate, întreprinderi și universități, precum și trimiterea de experți consultanți în Republica Irak.
2. Organizațiile și întreprinderile respective vor conveni condițiile și detaliile cooperării, în conformitate cu procedurile legale în vigoare în fiecare dintre cele doua tari, sau chiar, atunci cînd este necesar, vor încheia acorduri speciale între cele doua părți contractante sau între organizațiile desemnate de către cele doua tari.
3. În scopul unei mai bune coordonari și urmăririi acestei activități, se va crea, în cadrul comisiei mixte, o subcomisie pentru cooperarea tehnologică și științifică, care va prelua studiul posibilităților de promovare a acestei cooperări și va stabili măsurile corespunzătoare pentru lărgirea și diversificarea permanenta a acestei activități.
Articolul 8
Plățile pentru operațiunile și activitățile economice, cît și în cadrul schimburilor comerciale între cele doua tari, precum și pentru alte tranzacții, vor fi efectuate în devize liber convertibile ce se vor conveni cu părțile contractante, în conformitate cu prevederile contractuale care reglementează relațiile economice între ele și în conformitate cu reglementările valutare din fiecare țara.
Articolul 9
9.1. Cooperarea între cele doua tari, în cadrul prezentului acord, se va realiza pe baza contractelor ce se vor fi încheiate între întreprinderile și organizațiile de specialitate.
9.2. Toate obiectivele care vor fi contractate și tranzacțiile comerciale în cadrul acestui acord se vor încheia pe baze competitive.
Articolul 10
Documentațiile tehnice și livrările de mărfuri în cadrul acestui acord nu vor fi exportate către o terta țara fără codul prealabil, în scris, obținut de la autoritățile competente din țara furnizoare.
Articolul 11
Comisia mixtă care funcționează între cele doua tari din anul 1975 va exercita, printre alte atribuții, și următoarele:
11.1. Urmărirea și analizarea îndeplinirii planului anual de schimburi comerciale și de cooperare economico-tehnica în diferite domenii, asa cum au fost specificate în cadrul acestui acord.
11.2. Discutarea și găsirea de noi posibilități în vederea dezvoltării și diversificării în continuare a schimburilor comerciale și cooperării economice și tehnice între cele doua tari.
11.3. Examinarea problemelor și dificultăților care ar putea să apară în orice domeniu al cooperării menționate în art. 1, în vederea gasirii unor soluții corespunzătoare de rezolvare.
Articolul 12
În cadrul unor neintelegeri sau divergențe în interpretare între prevederile Acordului de cooperare economică și tehnica din anul 1975 și cele ale acestui acord, vor prevala prevederile prezentului acord.
Articolul 13
Acest acord va intra în vigoare la data schimbării notelor, care confirma aprobarea sau ratificarea lui, în conformitate cu procedurile constituționale din cele doua tari.
Articolul 14
14.1. Acest acord este valabil pe o perioadă de 5 ani. La expirarea acestei perioade acordul va fi reînnoit automat pentru o noua perioada de 5 ani, dacă nici una dintre părți nu comunică celeilalte părți, în scris, cu 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate a documentului, intenția de a-l revoca.
14.2. Orice amendamente ale prevederilor prezentului acord se vor face cu aprobarea guvernelor celor două tari și în conformitate cu procedurile lor constituționale. Aceste amendamente vor fi în conformitate cu procedurile menționate în art. 13 al acestui acord.
Redactat și semnat la Bagdad la 17 iunie 1982, în doua originale, fiecare în limbile română, arabă și engleza, toate avînd aceeași valabilitate, iar în cazul diferențelor de interpretare între textul român și arab, textul englez va fi de referința.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.