Lege · Regele Mihai

Legea nr. 86/1945

privind Statutul Naționalitatilor Minoritare

prezumat în vigoare

Data actului
6 februarie 1945
Emitent
Regele Mihai
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 30 din 7 februarie 1945
Citat de
2 acte
Structură
28 de articole · 11.889 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

MIHAI I,

Prin gratia lui Dumnezeu și voința naționala, Rege al României,

La toți de fața și viitori, sănătate

Asupra raportului ministrilor Nostri secretari de Stat la Departamentele: Naționalitatilor Minoritare, Justiție, Afacerilor Interne, Educației Naționale și Cultelor cu Nr. 123 din 1945,

Vazand jurnalul Consiliului de Miniștri Nr. 187 din 1945,

În baza inaltului decret regal Nr. 1.626, publicat în Monitorul Oficial din 2 Septemvrie 1944,

Am decretat și decretam:

LEGEA pentru Statutul Naționalitatilor Minoritare

Capitolul 1 Dispozițiuni generale

Articolul 1

Toți cetățenii români sînt egali în fața legii și se bucura de aceleași drepturi civile și politice, fără deosebire de rasa, naționalitate, limba sau religie.

Articolul 2

Se interzice cercetarea originei etnice a cetățenilor români în vederea stabilirii situațiunii lor juridice.

Articolul 3

Deosebirea de limba, de religie, de rasa sau de naționalitate, nu poate constitui o piedica pentru nici un cetățean român, pentru dobândirea sau folosirea drepturilor civile și politice, sau pentru admiterea în funcțiunile publice sau pentru exercitarea oricărei profesiuni.

Articolul 4

Cetățenii români, aparținînd unor naționalitati de alta limba, rasa sau religie, decât cea română, se vor bucura de același tratament și de aceleași garanții în drept și în fapt, ca și ceilalți cetățeni români.

Orice ingradire, directa sau indirecta a drepturilor cetățenilor, sau invers, stabilirea de privilegii, directe sau indirecte, pentru cetățeni, pe temeiul rasei, religiei sau naționalității lor, precum și orice propovaduire a exclusivismului sau a urei și disprețului de rasa, religie sau naționalitate, se pedepsesc de lege.

Articolul 5

Fiecare cetățean român este singur îndreptățit a-și stabili limba maternă sau naționalitatea sa. Orice amestec din partea oricărei autorități în aceasta privinta este interzisă, organele oficiale fiind obligate a accepta indicația cetățeanului respectiv.

Capitolul 2 Dispozițiuni speciale

SECȚIA I

Dispozițiuni privitoare la limba

Articolul 6

Limba oficială a Statului Roman este limba română. Totuși, în acele teritorii administrative sau circumscripții judecătorești, unde o mare parte a populației este de alta limba decât cea română, se vor aplica cele arătate în art. 8 și următoarele.

Articolul 7

În relațiunile particulare, ca de pilda corespondenta, convorbiri telefonice, etc., în industrii și comerț, în materii de religie, presa, publicațiuni de orice natura, sau în adunări publice, cetățenii români pot întrebuința în mod liber și fără nici o restrictie orice limba.

Articolul 8

Tribunalele și judecătoriile care au competența asupra unei circumscripții judecătorești în care potrivit ultimului recensământ, cel puțin 30% din locuitori, sînt de limba maternă comuna a populației respective, dar alta decât cea română, sînt obligate:

a) A accepta orice script prezentat de locuitorii circumscriptiilor respective care formează cota de 30%, în limba lor fără a se pretinde și o traducere în limba Statului;

b) A se pronunța asupra acestor scripte în aceeași limba;

c) A asculta partea în limba sa maternă.

Articolul 9

Ministerul Justiției stabilește, în baza datelor statistice oficiale, care anume sînt tribunalele și judecătoriile prevăzute în art. 8.

Articolul 10

Autoritățile comunale și județene care au competența teritorială asupra unui district administrativ, în care potrivit ultimului recensământ, numărul cetățenilor de limba maternă comuna, alta decât cea română, este de cel puțin 30% din totalul locuitorilor acelui district, sînt obligate:

a) A accepta orice fel de scripte, din partea locuitorilor ce formează cota de 30%, în limba lor maternă, fără a pretinde ca aceștia să prezinte și o traducere în limba oficială a Statului.

b) A se pronunța aspra scriptelor înaintate, în aceeași limba;

c) A asculta partea în limba sa maternă;

d) În consiliile comunale și județene ale unor asemenea districte teritoriale, membrii aleși sau de drept ai naționalitatilor de 30%, vor putea lua cuvântul în limba lor maternă.

Articolul 11

Ministerul de Interne, în baza datelor statistice oficiale, stabilește care anume sînt comunele și județele prevăzute de articolul precedent.

Articolul 12

Magistrații și funcționarii instanțelor și autorităților administrative prevăzute la art. 9 și 11, vor trebui sa cunoască limba naționalitatilor respective.

Articolul 13

Ziarele și publicațiile periodice ce apar în alta limba decât cea română vor putea indica în limba respectivei minorități atît numele localității unde ziarul apare cat și numele celorlalte localități ale tarii.

Articolul 14

Numele de familie ale cetățenilor, în registrele și documentele de stare civilă, se vor scrie numai în forma și cu ortografia originala, dovedită cu actele personale ale cetățeanului respectiv.

Articolul 15

În orașele și comunele rurale unde conform ultimului recensământ cel puțin 30% din totalul locuitorilor este de limba maternă comuna, alta decât cea română, numele strazilor vor trebui să fie indicate și în limba naționalitatilor respective.

Articolul 16

Funcționarii publici, de orice categorie, numiți în baza diplomelor sau certificatelor eliberate de instituții de învățămînt recunoscute de Stat, nu vor putea fi supuși sub nici un motiv, vreunui examen de limba română.

Articolul 17

Legile intervenite de la 23 August 1944, precum și regulamentele lor de aplicare, vor fi traduse în colectie oficială, în limbile acelor naționalitati conlocuitoare, care reprezintă cel puțin 5% din populația totală a tarii, conform ultimului recensământ.

Regulamentele, ordonanțele și comunicatele autorităților locale, se vor publică în limba naționalității care constituie cel puțin 30% din populația județului respectiv sau localității respective

SECȚIA II

Dispozițiuni privitoare la învățămînt

Articolul 18

Statul Roman asigura învățămîntul în limba maternă prin școlile de Stat primare, secundare, superioare pentru naționalitatile conlocuitoare care poseda un număr suficient de școlari solicitanți și cu excepția localităților unde școlile particulare confesionale corespund acestei necesitați. Corpul didactic în școlile de Stat, sau secțiile lor, de alta limba decât cea română va fi recrutat de preferinta din naționalitatea respectiva.

Articolul 19

Dispozițiunile ce se aplică școlilor particulare confesionale românești, se aplică și școlilor particulare confesionale ale naționalitatilor.

Articolul 20

La examenele, inclusiv bacalaureatul, atît în școlile de stat, sau secțiile lor, de alta limba decât cea română, cat și în școlile particulare confesionale ale naționalitatilor respective, elevii vor fi examinati în limba în care li s-a predat materiile în afară de cazul ca însuși elevul dorește să fie examinat în limba română.

Articolul 21

Școlile particulare confesionale ale naționalitatilor se vor bucura de același sprijin material al Statului, ca și școlile particulare confesionale românești.

Articolul 22

Pe lîngă Facultatea de Drept și cea de Litere și Filozofie de la Universitatea din Cluj, se vor înființa catedre cu limba de predare maghiara și germană, după necesitați, avându-se în vedere numărul studenților respectivi.

SECȚIA III

Dispozițiuni privitoare la culte

Articolul 23

Cultele recunoscute își administrează bunurile lor potrivit statutelor sau actelor de fundatiune, conform legii asupra regimului general al cultelor.

Articolul 24

Este interzis amestecul autorităților administrative în chestiunile de serviciu religios al cultelor recunoscute în afară de controlul Ministerului Cultelor.

Articolul 25

Preotii tuturor cultelor recunoscute la pregătire egala și grade erarhice egale, vor fi în mod egal salarizați, întru cat confesiunile lor vor reprezenta numărul prevăzut de legea regimului cultelor pentru a se putea bucura de sprijinul material al statului.

Capitolul 3 Dispozițiuni finale și transitorii

Articolul 26

Ministerul Naționalitatilor Minoritare, de comun acord cu Ministerul Justiției vor lua măsurile legislative necesare pentru soluționarea tuturor cererilor rămase nerezolvate, înaintate în baza decretului-lege pentru modificarea și completarea unor dispozițiuni din legea privitoare la dobândirea cetateniei române apărute în Monitorul Oficial nr. 171 din 27 Iulie 1939 și pentru acordarea unui nou termen de înscriere.

Articolul 27

Ministerul Naționalitatilor va îngriji de executarea dispozițiilor prezentei legi.

Toate organele administrative și polițienești vor executa dispozițiunile acestui minister, date în legătură cu aplicarea legii de fața.

Plângerile cetățenilor români de orice confesiune sau naționalitate, pentru violare sau gresita aplicare a principiilor stabilite prin această lege, se vor adresa Ministerului Naționalitatilor Minoritare.

Articolul 28

Toate dispozițiunile anterioare legale sau regulamentare contrarii prezentei legi sînt și rămîn abrogate.

MIHAI I

Ministrul justiției,

Lucretiu Patrascanu

Ministrul naționalitatilor

minortare,

Gh. Vladescu-Racoasa

Ministrul educației naționale,

Ștefan Voitec

Ministrul afacerilor interne,

General de Corp de Armata Adjutant

N. Radescu

Ministerul cultelor,

Gh. Popp

Raportul d-lui ministru al naționalitatilor minoritare către M. S. Regele

Sire,

Avem onoare a supune spre Înaltă aprobare și semnatura a Maiestatii Voastre, alăturatul proiect de decret-lege pentru statutul naționalitatilor.

Proiectul acesta de lege nu face altceva decât grupează într-un tot unitar dispozițiile legale ce recunosc drepturile și libertățile naționalitatilor în sanul Statului Roman. El se găsește pe linia largei și generoasei noastre înțelegeri față de toate popoarele pe care soarta le-a determinat sa convietuiasca pe teritoriul Statului nostru. Începînd cu Proclamatia dela 1 Decemvrie 1918 la Alba Iulia și continuand cu Tratatul Minorităților pe care l-am semnat în 1918, cu prevederile Constituției din 1923 și cu dispozițiile legale ale diferite autorități de resort investite cu această competență, Statul Roman a înțeles sa consfințească tradiționala noastră omenie populara și sa înscrie în texte ocazionale normele ce trebuiesc sa ghideze în raporturile noastre ca Natiune majoritara cu celelalte naționalitati conlocuitoare, mai puțin numerice.

Lipsa unui instrument juridic precis și coordonat în ceea ce privește drepturile și îndatoririle naționalitatilor conlocuitoare ale României, era în primul rând viu resimtita în legislația noastră. Azi cînd politica României a căpătat un nou ritm și este patrunsa de un spirit nou, promulgarea statutului juridic și politic al naționalitatilor conlocuitoare ale României apare ca o necesitate evidenta impusa atît de situația interna cat și de poziția internationala a tarii și a Statuului.

Sînt cu cel mai profund respect,

Sire,

al Maiestatii Voastre,

prea plecat și prea supus servitor,

Ministrul naționalitatilor minoritare,

Gh. Vladescu-Racoasa

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.