Protocol · Ministerul Educației și Cercetării / Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

Protocolul din 6 noiembrie 2001

privind parteneriatul în organizarea și desfășurarea procesului de învățământ preuniversitar și a formării continue a adulților în domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic

prezumat în vigoare

Data actului
6 noiembrie 2001
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării / Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 243 din 10 aprilie 2002
Citează
1 act
Structură
17 articole · 10.467 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministerul Educației și Cercetării, reprezentat prin doamna Ecaterina Andronescu, în calitate de ministru, și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, reprezentat prin domnul Ilie Sarbu, în calitate de ministru,

de comun acord au convenit la încheierea prezentului protocol, cu următoarele clauze:

Capitolul 1 Obiectul protocolului

Articolul 1

Prezentul protocol stabilește modalitățile de cooperare, precum și măsurile comune care urmează să fie luate de către părțile semnatare în vederea reabilitării învățământului agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic, a sporirii gradului de eficienta a procesului de educație și pregătire profesională specifică acestor domenii de învățământ.

Capitolul 2 Învățământul preuniversitar din domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic

Articolul 2

Începând cu data înregistrării prezentului protocol la cele doua ministere se instituie regimul de parteneriat în formarea profesională inițială și continua în domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic.

Unitățile de învățământ în cadrul cărora se vor aplica prevederile prezentului protocol vor fi stabilite de comun acord de către părți.

Articolul 3

Pentru crearea cadrului general al parteneriatului în formarea profesională inițială și continua în domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic:

1. părțile vor face demersurile necesare și își vor comunică reciproc proiectele de acte normative inițiate, în vederea armonizării legislației interne cu legislația Uniunii Europene în domeniul de reglementare al prezentului protocol;

2. Ministerul Educației și Cercetării se consulta cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor cu privire la elaborarea proiectelor de acte normative cu implicații în procesul instructiv-educativ din învățământul preuniversitar din domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic;

3. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor cooperează pentru realizarea programelor de colaborare cu organisme locale, naționale și internaționale, care vizează învățământul preuniversitar din domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic;

4. Ministerul Educației și Cercetării elaborează în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nomenclatorul meseriilor și specializărilor pentru domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic și promovează proiectul hotărârii Guvernului de aprobare a acestuia.

Articolul 4

În vederea finanțării investițiilor și cheltuielilor privind asigurarea și dezvoltarea bazei materiale a unităților școlare din domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic:

1. Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare și cu sprijinul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, precum și al consiliilor locale, urmărește modernizarea bazei materiale corespunzător nevoilor de dezvoltare socioeconomice locale sau regionale, curriculumului național ori curriculumului la dispoziția școlii, precum și modul în care este utilizat terenul agricol în folosință;

2. Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin specialiștii din rețea, sprijină aplicarea strategiei de autofinanțare a unităților școlare din domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic prin facilitarea relațiilor cu agenții economici, în vederea asigurării materiilor prime, a pieței de desfacere etc.;

3. părțile se angajează sa promoveze adaptarea formării inițiale în domeniul agricol, agromontan și de industrie alimentara la nivelul programelor de reforma deja derulate (de exemplu, PHARE VET RO9405), precum și la nivelul programelor în derulare la nivelul Uniunii Europene (prin proiecte regionale sau internaționale).

Articolul 5

Pentru perfecționarea resurselor umane angajate în cadrul unităților școlare nominalizate conform alin. 2 al art. 2:

1. Ministerul Educației și Cercetării, cu consultarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, organizează, conform

art. 160 din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, perfecționarea și formarea continua a cadrelor didactice de specialitate din învățământul preuniversitar agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic;

2. la unitățile de învățământ agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic directorul este, de regula, cadru didactic a cărui specialitate coincide cu profilul școlii;

3. Ministerul Educației și Cercetării, cu consultarea și cu sprijinul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, organizează manifestări științifice privind promovarea elementelor de noutate din domeniul agriculturii.

Articolul 6

Organizarea rețelei de învățământ agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic se va face avându-se în vedere următoarele:

1. rețeaua unităților școlare supuse parteneriatului în domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic se stabilește printr-un ordin comun;

2. planul de școlarizare pentru învățământul agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic se stabilește de către Ministerul Educației și Cercetării, cu consultarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor;

3. specialiști din cadrul celor două ministere elaborează un regulament de funcționare a fermelor școlare din unitățile școlare de profil, în concordanta cu legislația în vigoare.

Articolul 7

Referitor la organizarea procesului de învățământ:

1. Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în calitate de partener, participa prin specialiștii săi la elaborarea planurilor de învățământ și a programelor școlare din cadrul ariei curriculare "Tehnologii", pentru învățământul agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic;

2. la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor propune membri în comisiile de absolvire a învățământului profesional și postliceal, precum și în comisiile naționale pentru olimpiadele interdisciplinare și concursurile pe meserii;

3. Ministerul Educației și Cercetării colaborează cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor interdisciplinare și a concursurilor pe meserii.

Capitolul 3 Formarea profesională continua

Articolul 8

Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, organizează în cadrul unităților școlare de profil cursuri de calificare și de conversie profesională.

Articolul 9

Ministerul Educației și Cercetării colaborează cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pentru elaborarea unor standarde minime pentru furnizorii de formare specifice domeniilor agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic.

Articolul 10

Ministerul Educației și Cercetării colaborează cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pentru punerea în aplicare a strategiei de aderare a României la Uniunea Europeană și prin stabilirea domeniilor prioritare de formare continua a adulților, prin programe finanțate, în cadrul proiectelor regionale sau internaționale.

Articolul 11

Ministerul Educației și Cercetării solicita experți și/sau colaboratori de la Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în procedurile de autorizare a furnizorilor de formare în domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic pentru expertizarea resurselor și avizare tehnica, pe care îi propune Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților.

Articolul 12

Ministerul Educației și Cercetării recomanda Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților unitățile specializate ale Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pentru pregătirea și perfecționarea formatorilor din domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic.

Articolul 13

Experți din cadrul Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor participa, în colaborare cu Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților, la elaborarea metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare din domeniile agricol, agromontan, de industrie alimentara și silvic.

Articolul 14

Ministerul Educației și Cercetării colaborează cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor la identificarea nevoilor locale de formare profesională și promovare socială specifice derulării Planului național pentru agricultura și dezvoltare rurală, precum și a celorlalte programe comunitare care vizează dezvoltarea agriculturii și a mediului rural românesc.

Capitolul 4 Dispoziții finale

Articolul 15

Calendarul activităților care decurg din aplicarea prezentului protocol, precum și orice alte măsuri ce urmează să fie luate în vederea aplicării clauzelor se aproba prin ordin comun.

La finalul fiecărui an școlar părțile vor desemna experți care să evalueze rezultatele colaborării dintre părți în baza aplicării prevederilor prezentului protocol, experți care vor formula și eventuale propuneri cu privire la direcțiile de colaborare ce se impun a fi accentuate în următorul interval.

Articolul 16

Prezentul protocol se aplică până la data intrării în vigoare a legii învățământului preuniversitar.

Clauzele prezentului protocol pot fi modificate de comun acord în conformitate cu modificările apărute prin acte normative care reglementează domeniul de aplicare a acestuia.

Articolul 17

Prezentul protocol va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.