Acord · Consiliul de Stat

Acordul din 9 noiembrie 1983

de cooperare economică și tehnica între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Botswana

prezumat în vigoare

Data actului
9 noiembrie 1983
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 106 din 27 decembrie 1983
Structură
10 articole · 5.211 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Botswana (denumite în cele ce urmează părți contractante), dorind sa dezvolte și sa întărească cooperarea economică și tehnica dintre cele doua tari pe baza principiilor respectării suveranității, egalității depline, independentei naționale, neamestecului în treburile interne și avantajului reciproc, au căzut de acord asupra următoarelor:

Articolul 1

Părțile contractante sînt de acord sa stabilească o cooperare pe termen lung pentru dezvoltarea în Republica Socialistă Botswana a mineritului, prelucrării metalului, energiei electrice, industriei chimice și agriculturii.

Articolul 2

Părțile contractante își acorda reciproc clauza națiunii celei mai favorizate în relațiile lor de cooperare economică și tehnica, conform prevederilor Acordului general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.).

Prevederile paragrafului de mai sus nu se aplică:

a) avantajelor pe care fiecare dintre cele doua părți contractante le acorda sau le vor acorda țărilor limitrofe; sau

b) avantajelor și privilegiilor pe care Republica Socialistă România sau Republica Botswana le acorda sau le vor acorda țărilor făcînd parte, împreună cu una dintre ele, dintr-o uniune vamală sau zona de liber schimb.

Articolul 3

Pentru realizarea prevederilor art. 1, Republica Socialistă România va livra, la cererea Republicii Botswana, mașini, scule, instalații industriale, echipament tehnic, materiale și uzine complete de fabricație românească, va efectua studii și cercetări, va livra proiecte și documentații, va acorda Republicii Botswana asistența tehnica pentru montarea, asamblarea, construirea și punerea în stare de funcționare a mașinilor și echipamentelor livrate; va asigura pregătirea tehnica a cetățenilor din Republica Botswana care vor activa sau lucra la proiectele respective, realizate prin cooperare de către cele doua părți contractante.

Articolul 4

Lista indicativa a proiectelor economice care vor putea face obiectul cooperării economice și tehnice dintre părțile contractante se atașează la acest acord, ca anexa "A"*).

------------

*) Anexa a fost comunicată instituțiilor interesate.

Lista poate fi modificată cu acordul celor două părți contractante.

Articolul 5

Mărfurile care vor fi livrate, termenele de livrare, prețurile, condițiile de plată și alte specificații necesare pentru fiecare proiect vor fi stabilite prin negocieri directe între firmele și organizațiile părților contractante.

Prețurile produselor sau serviciilor respective vor fi calculate pe baza prețurilor mondiale competitive, existente la data semnării contractului sau înțelegerii respective.

Articolul 6

Părțile contractante sînt de acord ca, în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în țările lor, sa acorde licentele și permisele necesare pentru realizarea obiectivelor prevăzute în prezentul acord.

Articolul 7

Informațiile și documentația tehnica transmise întreprinderilor și organizațiilor române de către întreprinderile și organizațiile botswaneze, referitoare la proiectele care se vor realiza, vor fi utilizate exclusiv de către partea română și sub nici o formă nu vor fi transmise unei terțe părți sau tari fără acordul prealabil al părții botswaneze.

În mod similar, informațiile și documentația tehnica transmise de către întreprinderile și organizațiile românești întreprinderilor și organizațiilor botswaneze referitoare la proiectele care se vor realiza exclusiv de către partea botswaneza și sub nici o formă nu vor fi transmise unei terțe părți sau tari fără acordul prealabil al părții române.

Articolul 8

Părțile contractante sînt de acord sa constituie o comisie mixtă care va supraveghea realizarea prevederilor din prezentul acord și va examina posibilitatea dezvoltării în continuare a cooperării economice și tehnice între cele doua părți contractante.

Comisia mixtă se va întruni în Republica Socialistă România sau în Republica Botswana, conform necesităților, la date ce vor fi stabilite de comun acord de către cele doua părți contractante.

Articolul 9

Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 5 ani și va fi reînnoit prin tacită reconducțiune, pentru noi perioade de un an, dacă nici una dintre părți nu îl va denunta în scris, cu un preaviz de cel puțin 3 luni înainte de expirarea valabilității sale.

Articolul 10

Prezentul acord va intra provizoriu în vigoare la data semnării lui de către cele doua părți contractante și definitiv la data notificării reciproce asupra îndeplinirii formalităților prevăzute de legile celor două părți contractante.

Încheiat la București la 9 noiembrie 1983, în doua exemplare originale în limba română și în limba engleza, ambele texte fiind egal autentice.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.