Legea nr. 351/1945
pentru reprimirea speculei ilicite și a sabotajului economic
prezumat în vigoare
------------
*) Text corectat conform rectificarii apărute în Monitorul Oficial Nr. 126 din 6 Iunie 1945.
Capitolul I Dispozițiuni generale
Articolul 1
Legea de fața se aplică potrivit dispozițiunilor ei:
a) Industriasilor;
b) Comercianților cu ridicată sau cu amănuntul;
c) Comercianților ambulanti;
d) Persoanelor care fac acte izolate de comerț;
e) Meseriasilor și în general persoanelor care, fără a fi comercianți, desfășoară o activitate avînd de obiect lucrarea sau transformarea de produse ori mărfuri sau prestațiuni ori locatiuni de bunuri sau de servicii;
f) Producătorilor, afară de cazurile în care legi referitoare la aceștia conțin dispozițiuni speciale;
g) Oricăror alte persoane fizice sau juridice, publice sau private, în cazul în care sînt anume prevăzute prin legi, deciziuni sau ordonanțe;
h) Consumatorilor.
Articolul 2
Comerciant cu ridicată este acela care nu vinde direct consumatorului, ci numai revanzatorului, produse sau mărfuri cumpărate sau deținute cu orice titlu, în scop de vânzare.
Comerciant cu amănuntul este acela care vinde nemijlocit consumatorilor produse sau mărfuri, cumpărate sau deținute cu orice titlu în vederea vânzării.
Comerciantul care vinde, atît cu ridicată, cat și cu amănuntul, va fi supus, atît dispozițiunilor privitoare la comerțul cu ridicată, cat și dispozițiunilor privitoare la comerțul cu amănuntul.
Comerciantul importator va fi supus dispozițiunilor respective, după cum vinde cu ridicată sau cu amănuntul, în magazine proprii de desfacere.
Legea pentru reglementarea regimului prețurilor și circulației mărfurilor, precum și deciziunile date în baza ei, vor preciza condițiunile în care se va exercita fiecare fel de comerț, ce anume vânzări sînt considerate cu ridicată sau cu amănuntul, după cantitatea sau felul mărfii vândute.
Articolul 3
Contractele de gaj încheiate cu persoanele menționate în art. 1, litera a, b, d, e, f și g din această lege, avînd drept obiect produse sau mărfuri, fie lăsate în depozitele debitorilor, fie depozitate în magaziile creditorilor sau ale unor terțe persoane, din ordinul sau la dispoziția creditorilor, vor fi comunicate în copii de către creditori și debitori și de către administrațiile financiare care au vizat aceste contracte Ministerului Industriei și Comerțului, Comisariatul General al Prețurilor, dimpreuna cu o declarație tip, în termen de 10 zile dela constituirea gajului.
Contractele de gaj privind produse sau mărfuri în curs de import, se vor comunică în copie, dimpreuna cu declarația de mai sus, înainte de vamuire și în orice caz în termen de 10 zile dela intrarea mărfurilor în vama.
Declarația tip este aceea stabilită prin deciziunea Ministerului Industriei și Comerțului, Comisariatul General al Prețurilor.
Schimbarea locului de depozitare va fi comunicată în termen de 10 zile dela data de cînd a intervenit schimbarea.
Schimbările intervenite în obiectul gajului vor fi comunicate din luna în luna.
Sînt exceptate dela declarațiile prevăzute mai sus gajurile constituite în favoarea Băncii Naționale a României.
Comisariatul General al Prețurilor va trimite lunar parchetului tribunalului locului de depozitare a gajului, precum și organului de control cetatenesc din acel loc, copii de pe contractele de gaj ce au fost declarate în conformitate cu dispozițiunile acestui articol.
Ministerul Industriei și Comerțului, prin deciziune publicată în Monitorul Oficial, poate modifica datele pe care trebuie să le cuprindă declarațiunile, precum și locul unde ele urmează a fi depuse.
Ministerul Industriei și Comerțului va putea plati creanta garantată, ridica marfa și dispune vînzarea ei, la prețul maximal sau cel legal, calculat potrivit normelor legale în vigoare, prin economate, cooperative sau cantine.
Din suma rezultată se va restitui Statului suma plătită, iar restul se va inmana proprietarului mărfii.
Articolul 4
Instanțele judecătorești sînt obligate sa comunice, prin grefele respective, Ministerului Industriei și Comerțului, Comisariatul General al Prețurilor, acțiunile avînd ca obiect executarea sau revizuirea contractelor de vânzare de produse sau mărfuri, în termen de 10 zile dela intentare.
Corpul portareilor, în același termen, sau instanța care a sechestrat produse sau mărfuri, sînt obligate sa comunice Ministerului Industriei și Comerțului, Comisariatul General al Prețurilor sechestrele aplicate asupra produselor sau mărfurilor.
Toate aceste obligațiuni sînt sub sancțiuni disciplinare.
Articolul 5
Ministrul industriei și comerțului, personal sau prin delegațiune data Subsecretariatului de Stat al Producției de Război, Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii, Comisariatului General al Prețurilor sau ministrul minelor și petrolului, în sfera sa de activitate, sînt autorizați sa ia pe cale de deciziuni, orice fel de măsuri pentru dirijarea, limitarea și controlul producției, circulației, distribuției și consumatiei mărfurilor și produselor în măsura în care asemenea dispozițiuni nu vor fi luate prin lege sau nu vor fi în contradictie cu aceasta.
Comisariatul General al Prețurilor este singura autoritate în drept sa stabilească prețurile de vânzare ale produselor și mărfurilor, precum și prețurile și tarifele serviciilor sau locațiunilor de servicii, ori de bunuri publice sau private, cu excepția produselor monopolizate, al căror preț se va fixa conform legilor speciale.
În aceleași condițiuni va putea limita beneficiile la vînzarea produselor și mărfurilor, pentru care nu sînt stabilite prețuri în conformitate cu dispozițiunile alineatului precedent, determinând și modul de calcul al prețurilor de cost și de vânzare.
În cazul cînd stabilirea de prețuri este cerută de producători sau întreprinderi comerciale sau industriale, Comisariatul General al Prețurilor va putea numi prin deciziune, experți, fixând totodată onorarii pentru expertize în sarcina celor care au cerut stabilirea prețurilor și care vor depune sumele ce se vor fixa pentru onorarii de Comisariatul General al Prețurilor.
La intrarea în funcțiune, experții sînt obligați a depune în fața Comisariatului General al Prețurilor ori delegatului sau, jurământul prevăzut în art. 6 din Codul funcționarilor publici "Regele Mihai I".
Ei sînt răspunzători pentru lucrările efectuate întocmai ca și funcționarii publici.
Prin derogare dela dispozițiunile alin. 2, prețurile produselor și mărfurilor, ca și tarifele serviciilor, locațiunilor de bunuri și servicii, atribuite prin lege, pînă la intrarea în vigoare a legii nr. 282, publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 1 Mai 1943 cu modificările sale ulterioare în competența altor departamente sau autorități, vor fi stabilite sau modificate tot de aceleași departamente sau autorități, însă numai în urma avizului conform al Comisariatului General al Prețurilor.
Comisariatul General al Prețurilor este în drept a cere acelor departamente sau autorități, din oficiu, sa stabilească sau sa modifice prețurile sau tarifele ce sînt date în competența lor sau sa ceara Consiliului Interministerial, (Delegația Economică a Guvernului) completat cu ministrul departamentului respectiv, sa-l autorize a fixa sau modifica aceste prețuri sau tarife.
Articolul 6
Comisariatul General al Prețurilor va putea fixa, prin deciziuni, tipuri de articole și dispune prin deciziuni blocarea sau rechizitionarea produselor și mărfurilor la orice deținător.
În aceleași condițiuni va putea dispune, prin deciziuni, rechizitionarea de mijloace de transport, precum și de magazii, silozuri de orice alte imobile pentru depozitarea diferitelor produse și mărfuri.
Plata cuvenită pentru rechizitiile mai sus arătate se va face potrivit dispozițiunilor legii asupra rechizitiilor.
Articolul 7
Deciziunile date pe temeiul legii de fața, în lipsa de dispozițiuni contrarii, devin executorii după 3 zile libere dela data publicării lor obligatorii în Monitorul Oficial, afară de cele care dispun blocari sau rechizitionari, care devin executorii chiar dela publicarea lor, de asemenea obligatorie, în Monitorul Oficial, sau prin predarea procesului-verbal de blocare sau rechiziție deținătorului ori prepusului acestuia.
Listele de prețuri sau mercurialele dobîndesc putere obligatorie în condițiunile fixate prin deciziuni date de Comisariatul General al Prețurilor.
Articolul 8
Prezenta lege, precum și celelalte legi și deciziuni, care au drept scop dirijarea, limitarea și controlul producției, circulației, distribuției și consumatiei mărfurilor, produselor și prestatiunilor de servicii ori locațiunilor de servicii și bunuri, au caracter temporar în raport cu articolul 3, alineatul 2 din codul penal.
Articolul 9
Comisarul general al prețurilor va putea prin deciziuni sa stabilească lista de prestațiuni de servicii, de locatiuni de servicii ori de bunuri, precum și lista de produse sau mărfuri pentru care prefectii de județ, primării municipiilor, comunelor urbane, balneare sau climaterice, precum și primării comunelor rurale anume prevăzute în deciziuni, urmează a fixa tarife sau prețuri maximale.
Prefectii pentru comunele rurale, cu excepțiunea celor balneo-climaterice și primării pentru celelalte comune vor fixa acele prețuri sau tarife prin ordonanțe, cerând în prealabil avizul oficiului economic județean respectiv, cu respectarea normelor de formare a prețurilor, sub sancțiune disciplinară.
Ordonanțele intră în vigoare dela data afișării lor și au valabilitatea pînă la afișarea unei noi ordonanțe.
Prefecturile sau primăriile sînt obligate ca, în termen de 24 ore dela afișarea unei ordonanțe de prețuri, sa comunice ordonanța în copie certificată oficiului economic județean respectiv. Oficiul va inainta ordonanța, împreună cu observațiile sale Comisariatului General al Prețurilor, în termen de 3 zile dela primire.
Afișarea se va face în toate localurile autorităților publice, în localul Camerei de comerț și de industrie, în piețe, în localuri de consum, în orice alt loc public, precum și în orice alt mod susceptibil de a asigura o cat mai larga publicitate.
Comisarul general al prețurilor va putea modifica sau infirma oricînd ordonanțele primarilor sau prefecților.
În termen de trei zile dela data primirii comunicării privitoare la infirmare sau modificare, prefectul sau primarul trebuie să dea ordonanțe de infirmare sau modificare și sa o afiseze.
Aceste infirmari sau modificări produc efecte numai pentru viitor.
Capitolul II Organele de execuție
Articolul 10
Organele de execuție a măsurilor luate de autoritățile prevăzute în art. 5 sînt:
a) Prefectii de județe;
b) Primării municipiilor și comunelor arătate în art. 9;
c) Oficiile economice județene de aprovizionare și control prevăzute în art. 11 și formate din:
1. Un serviciu județean de aprovizionare, care este organul Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii.
2. Un serviciu județean de control depinzand de Comisariatul General al Prețurilor.
d) Delegații Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii pe lîngă oficiile economice județene.
Prefectul și primarul sînt obligați:
a) Sa ia măsuri necesare pentru asigurarea aprovizionarii județului sau comunelor;
b) Sa execute blocarile și rechizitiile decise în condițiunile art. 6;
c) Sa execute toate celelalte măsuri luate în cadrul legii de fața;
d) Sa controleze aplicarea dispozițiunilor prezentei legi.
Directorul oficiului economic județean de aprovizionare și control este în drept a face prefecților de județ și primarilor comunelor orice propuneri și a da avize.
Respingerea avizelor sau propunerilor făcute în scris de directorul oficiului economic județean de aprovizionare și control se va comunică motivat acestuia în termen de 5 zile dela primirea lor.
În cazul cînd avizul sau propunerea au fost respinse, precum și cînd nu li s'a dat urmare, directorul oficiului economic județean de aprovizionare și control este obligat a incunostiinta Comisariatul General al Prețurilor care va decide. Deciziunea Comisariatului General al Prețurilor este obligatorie pentru organele prevăzute la punctele a, b, și c, din prezentul articol.
Articolul 11
Oficiul economic județean de aprovizionare și control funcționează pe lîngă fiecare prefectura de județ.
El are următoarele atributiuni:
a) Executa măsurile luate în cadrul legii de fața;
b) Controlează aplicarea dispozițiunilor prezentei legi;
c) Avizează asupra stabilirii de prețuri maximale locale, în conformitate, cu dispozițiunile art. 9, precum și asupra altor chestiuni referitoare la prețuri;
d) Colectează datele statistice necesare pentru stabilirea producției județene, a consumului și disponibilului județean de produse sau mărfuri, ținînd aceste date în evidenta și informează Ministerul Industriei și Comerțului și Subsecretariatul de Stat al Aprovizionarii asupra condițiunilor și mijloacelor de aplicare a legii;
e) Executa lucrările necesare prefecturii de județ și primăriilor comunale din raza județului, pentru îndeplinirea însărcinărilor ce le sînt date prin această lege;
f) Executa orice însărcinări date de Ministerul Industriei și Comerțului în cadrul legilor privind economia tarii.
În vederea îndeplinirii însărcinărilor mai sus prevăzute, oficiul economic județean de aprovizionare și control poate cere Camerei de comerț și de industrie, Camerei agricole județene, Inspectoratului comercial sau industrial și medicilor primari, umani și veterinari ai județului, precum și organelor de control cetatenesc locale, avize asupra chestiunilor ce intră în competența lor.
Articolul 12
În Municipiul București va funcționa și un oficiu de aprovizionare și control pe lîngă Primăria Municipiului, avînd atribuțiunile oficiului economic județean de aprovizionare și control care va fi condus de delegatul primarului general, ajutat de doi delegați ai Ministerului Industriei și Comerțului.
Articolul 13
Oficiul economic județean de aprovizionare și control, este condus de un director numit sau delegat de Subsecretariatul de Stat al Aprovizionarii.
Directorul oficiului va fi delegat dintre:
a) Funcționarii Ministerului Industriei și Comerțului, Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii, Ministerului Petrolului și Minelor și Comisariatului General al Prețurilor, cu prealabilă încuviințare a acestora;
b) Funcționarii altor autorități sau instituțiuni publice, detasati de acestea la prefecturi sau delegați cu încuviințarea acestora, ca sa îndeplinească asemenea însărcinări, exercitând totodată și funcțiunea lor;
Directorul oficiului poate fi numit dintre:
a) Foștii inspectori generali administrativi, prefecți, primari ajutori de primari sau din cetățeni făcînd parte dintr'o asociațiune profesională și recomandați de aceasta;
b) Orice alte persoane care au un titlu universitar.
Organizarea serviciilor economice județene de aprovizionare și de control, încadrarea lor cu personalul administrativ și de specialitate, precum și numirea acestuia, se vor face prin deciziunii ale Ministerului Industriei și Comerțului sau ale Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii, potrivit dispozițiunilor art. 10 din prezenta lege.
Serviciul județean de control va fi condus de un controlor delegat al Comisariatului General al Prețurilor.
Prefectura județului și primăria comunei de reședința sînt obligate a pune la dispoziția oficiului economic județean de aprovizionare și control, localul și mobilierul necesar și completa personalul oficiului, prin detașare de funcționari.
Capitolul III Măsuri de asigurare, activarea producției și informarea autorităților
Articolul 14
Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Minelor și Petrolului ori Subsecretariatul de Stat al Aprovizionarii și cel al Producției de Război, precum și Comisariatul General al Prețurilor, sînt în drept sa ceara întreprinderilor de orice fel să prezinte programul lor anual de activitate sau sa impună direct un asemenea program.
Vor putea de asemenea impune pe ramuri de activitate industriale norme tip de contabilitate.
Pentru întreprinderile publice, programul se va întocmi de acord cu autoritatea tutelara.
Vor putea, de asemenea, sa ceara comercianților, industriasilor, meseriasilor și producătorilor, orice date: informații, situații, acte sau mostre de produse sau mărfuri.
În cadrul Oficiului de Studii Juridice din Comisariatul General al Prețurilor, funcționează Serviciul special al anchetelor informative, care va executa pentru cei de mai sus lucrările prevăzute în prezentul articol.
Articolul 15
Întreprinderile de orice categorie nu vor putea micșora producția sau activitatea lor, în raport cu aceea pe care au avut-o în anul precedent, nici inceta producția sau activitatea ori refuza reluarea ei, decât cu aprobarea prealabilă a Ministerului Industriei și Comerțului.
Întreprinderile private nu vor putea refuza mărirea producției sau intensificarea activității dacă acestea au fost cerute de Ministerul Industriei și Comerțului.
Articolul 16
Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Minelor și Petrolului sau Subsecretariatul de Stat al Aprovizionarii și cel al Producției de Război sînt în drept a obliga prin deciziuni pe producători sau întreprinderile private de orice fel, ca într'un anumit termen sa încheie contracte de cultura sau aprovizionare pentru procurarea de produse sau mărfuri și sa avanseze aconturile uzuale.
Condițiunile și prețurile contractelor se vor fixa potrivit dispozițiunilor art. 5 din prezenta lege, în cazul prețurilor și contractelor de cultura luându-se și avizul Ministerului Agriculturii și Domeniilor.
Institutiunile publice vor putea fi însărcinate sa inchee contracte de cultura sau aprovizionare cu consimțămîntul autorității tutelare.
Ministerele Industriei și Comerțului, Minelor și Petrolului sau Subsecretariatul de Stat al Aprovizionarii și cel al Producției de Război, vor putea da mandat institutiunilor controlate de Stat, sa cumpere în limita sumelor ce li se vor pune la dispoziție de Ministerul Finanțelor, produse și mărfuri indigene sau străine, care se vor stoca sau revinde în termenele ori în condițiunile ce se vor hotărî.
Capitolul IV Infracțiuni și pedepse
Secțiunea I Infracțiuni avînd de obiect fapte prin care se contravine la măsurile luate pentru organizarea controlului producției, industriei și comerțului
Articolul 17
Comite delictul de nerespectarea măsurilor luate pentru control industriasii, meseriașii și comercianții care:
1. Fac comerț sau exercita o industrie în mod clandestin, fără un sediu real sau fără înmatricularea în registrul comerțului dela oficiul Camerei de comerț și de industrie în circumscripția căruia se afla acel sediu, iar pentru comercianții ambulanti fără îndeplinirea condițiunilor cerute de legea pentru comerțul ambulant
2. Nu afișează în mod vizibil pe fatada localului întreprinderii, a magazinului sau a atelierului firma întreprinderii sau a meseriei, iar în cazul societăților comerciale nu poseda în localul de desfacere și un certificat al oficiului registrului comerțului, în care să se indice persoanele fizice însărcinate cu direcțiunea, administrarea și reprezentarea societății, precum și numele directorului sau a conducătorului localului.
Articolul 18
Comit delictul de nerespectarea măsurilor luate pentru documentarea consumatorilor, comercianții, industriasii, meseriașii și cei ce prestează servicii sau fac locatiuni de bunuri ori servicii cari:
1. Nu afișează pe o lista în magazin sau atelier, prețul produselor, mărfurilor sau tariful prestatiunilor, ori locatiunii de bunuri și servicii și nu eticheteaza în mod vizibil în magazin, atelier și vitrina, iar pentru transporturi, pe însuși vehiculul, prețul mărfurilor, produselor și tariful prestatiunilor ori al locutiunii de bunuri sau servicii, cu toate elementele prevăzute de legile și deciziunile care reglementează circulația mărfurilor și fixarea prețurilor.
2. Nu afișează în mod vizibil în magazin un tablou de felul mărfurilor depozitate în afară magazinului.
3. Nu expun la loc vizibil, în birouri și în depozitele de desfacere ale fabricilor lor, un catalog al prețurilor curente, semnat de persoanele care angajează în mod valabil întreprinderea.
4. Nu expun la loc vizibil, în birouri și în depozitele de desfacere ale fabricilor și în condițiunile de mai jos, un tablou al mărfurilor fabricate purtînd semnatura persoanelor care angajează în mod valabil întreprinderea. Tabloul se va întocmi și afișa la data de 1 și 16 ale fiecărei luni și va rămîne afișat pînă la afișarea tabloului următor.
Articolul 19
Comit delictul de nerespectarea măsurilor luate pentru verificarea prețurilor toți cei prevăzuți în art. 1 din prezenta lege, cu excepția comercianților ambulanti și consumatorilor care:
1. Nu eliberează note semnate pentru vînzările pînă la lei 10.000, de produse sau mărfuri alimentare și pînă la 30.000 lei pentru vânzări de alte produse și mărfuri, ori pentru prestațiuni sau locatiuni de bunuri și servicii sau nu eliberează facturi pentru produse, mărfuri și prestațiuni ori locatiuni de bunuri și servicii al căror preț depășește aceste sume.
2. Nu precizează în notele și copiile acestora pentru vânzări: natura, cantitatea, prețul pe unitate și în total al mărfii vândute și data vânzării, precum și data și ora expeditiei mărfii, cînd legile fiscale prevăd aceasta obligațiune, iar pentru prestațiunile ori locatiunile de bunuri și servicii: felul prestațiunii, prețul și data încasării acestuia.
3. Nu precizează în facturi și în copiile acestora pentru vânzări: firma vânzătorului și actul sau de identitate, domiciliul sau sediul acestuia, precum și numărul de înregistrare în registrul comerțului a firmei lui, firma cumpărătorului, domiciliul sau sediul acestuia, denumirea uzuală, felul și cantitatea mărfii vândute, prețul unitar, prețul total al vânzării și data, precum și orice alte mențiuni cerute de legea sau de deciziunile care reglementează circulația mărfurilor și fixarea prețurilor, iar pentru prestațiunile ori locatiunile de bunuri și servicii: numele și pronumele sau firma și domiciliul ori sediul aceluia care a efectuat prestatiunea și locațiunea, numărul de înregistrare al firmei, dacă aceasta ar fi înscrisă, felul operațiunii, prețul, data, numele, pronumele sau firma ori domiciliul sau sediul clientului.
4. Nu prezintă, la cerere, copiile de note și facturi sau orice registre, sau nu au la sediul întreprinderii, copiile notelor sau facturilor, sau ori căror registre obligatorii necesare efectuării controlului, inclusiv registrul unic de control, prezentarea lor urmând a fi facuta chiar în lipsa patronului, administratorului sau directorului întreprinderii, de înlocuitorii acestora.
Articolul 20
Comit de asemenea delictul de nerespectarea măsurilor luate pentru controlul prețurilor acei care cumpara sau importa, cu intenția de a vinde, lucra sau transforma produse sau mărfuri, fără factura.
Articolul 21
Comit delictul de înșelăciune în comerț acei care:
1. Produc cu lipsa la cantar sau măsurătoare, mărfuri sau produse avînd greutatea sau măsura stabilită de autoritatea în drept potrivit legilor în vigoare, deciziunilor, ordonanțelor sau uzantelor.
2. Expun cu știința spre vânzare asemenea mărfuri sau produse.
3. Vand cu lipsa la cantar sau măsurătoare orice fel de produse sau mărfuri.
4. Falsifica ori substitue mărfuri sau produse.
5. Expun spre vânzare cu buna știința mărfuri sau produse falsificate sau substituite.
6. Predau produse ori mărfuri de alta origina fabricație ori calitate, de cat aceia pe care declarasera ca o au, iar cumpărătorul convenise sa o cumpere.
Articolul 22
În fracțiunile din aceasta secțiune se pedepsesc cu închisoare corecțională dela 3 luni la 4 ani și cu amendă dela 50.000 lei la 1.000.000 lei.
Secțiunea II Infracțiuni avînd drept obiect oferirea sau obținerea unui preț de specula ilicită
Articolul 23
Comit delictul de specula ilicită acei prevăzuți în articolul 1, litera a, pînă la litera h inclusiv, care:
1. Pretind, oferă, sau accepta, pentru produse, mărfuri, locatiuni de bunuri sau servicii, un preț care:
a) Este superior prețurilor maximale stabilite de autoritățile în drept, potrivit legilor în vigoare, prin deciziuni, ordonanțe, mercuriale sau liste de prețuri vizate ori aprobate sau stabilite în orice mod de autoritatea competentă.
b) Cuprinde un beneficiu superior celui ingaduit de legile în vigoare sau deciziunile date în temeiul lor.
2. Pretind, oferă sau accepta un preț inferior prețurilor minimale stabilite de autoritățile în drept, potrivit legilor, deciziunilor, ordonanțelor, mercurialelor sau listelor de prețuri arătate mai sus.
3. Pretind, oferă sau accepta prețuri superioare sau inferioare prețurilor fixe stabilite de autoritățile în drept, potrivit legilor, deciziunilor, ordonanțelor, sau listelor de prețuri arătate mai sus, pentru mărfuri, produse și prestații, ori locatiuni de bunuri sau servicii indiferent dacă sînt monopolizate sau nu.
4. Acei care prin mijloace de orice fel, provoacă urcarea prețurilor la produse sau mărfuri.
Consumatorii care au comis vreuna din infracțiunile de mai sus, sînt apărați de pedeapsa dacă denunta delictul comis mai înainte de începerea cercetărilor.
Articolul 24
Comit delictul de etichetare a unui preț ilegal acei prevăzuți în art. 1, litera a-g inclusiv care:
Eticheteaza, afișează sau marcheaza pentru produse sau pentru mărfuri un preț care:
a) Este superior acelui maximal stabilit de autoritatea în drept, potrivit legilor în vigoare prin deciziuni, ordonanțe, mercuriale, sau liste de prețuri vizate, ori aprobate sau stabilite în orice alt mod de autoritatea competentă;
b) Cuprinde un beneficiu superior acelui ingaduit de legile în vigoare sau deciziunile date în temeiul acestora;
c) Nu este aprobat de autoritatea competentă, potrivit legilor sau deciziunilor în vigoare.
Articolul 25
Infracțiunile prevăzute în aceasta secțiune se pedepsesc cu închisoare corecțională dela 1-12 ani și amenda dela 50.000 la 5.000.000 lei.
Tentativa la infracțiunile prevăzute în prezenta secțiune, se pedepsește ca și infracțiunea consumată.
Secțiunea III Infracțiuni avînd drept obiect fapte prin care se contravine la măsurile luate pentru organizarea economiei naționale
Articolul 26
Comit delictul de sabotare a măsurilor luate pentru informarea autorităților:
1. Toți cei prevăzuți în articolul 1, care nu trimet sau nu răspund în termenele stabilite, la anchetele sau cererile de date și informațiuni făcute de Ministerul Industriei și Comerțului, sau de autoritățile prevăzute de legea de fața, ori nu depun situațiile, actele sau mostrele de produse ori mărfuri cerute de toate aceste autorități, în termenele sau în modul stabilit de ele precum și cei care cu buna știința dau raspunsuri neconforme cu realitatea.
2. Acei care nu declara în termenele stabilite prin legi, regulamente sau deciziuni produse sau mărfuri blocate ori rechizitionabile.
3. Creditorii și debitorii care nu declara în condițiunile art. 3, contractele de gaj încheiate cu persoanele menționate în acel articol sau schimbările intervenite cu privire la obiectul gajului sau la locul lui de depozitare.
Articolul 27
Comit delictul de sabotare a măsurilor luate pentru dirijarea economiei naționale:
1. Acei care nesocotesc măsurile pentru dirijarea, limitarea și controlul producției, circulației, distribuției și consumatiei mărfurilor și produselor, luate de autoritățile prevăzute în art. 5 sau de cele în drept a da ordonanțe, în materiile care nu fac obiectul unei reglementări pe cale de lege, dacă faptele săvîrșite nu sînt altfel calificate prin prezenta lege.
2. Industriasii care nu prezintă la cererea Ministerului Industriei și Comerțului, a Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii sau a Subsecretariatului Producției de Război, un program de activitate anuală sau prezintă un program neconform cu realitatea.
3. Acei care refuza să facă aprovizionarile cerute de Stat.
4. Consumatorii care fac aprovizionari de mărfuri sau alimente în cantități ce depășesc trebuințele unui consum normal uzual, sau superioare celor ingaduite prin legi sau deciziuni.
5. Acei care nu respecta măsurile luate pentru reglementarea salariilor muncitorilor și funcționarilor particulari.
6. Acei care nu respecta deciziunile de blocare sau rechizitionare de mărfuri sau produse, mijloace de transport, silozuri, magazii și orice alte imobile necesare pentru depozitarea și conservarea diferitelor produse, mărfuri sau instalații.
7. Acei care împiedica în orice mod agenții constatatori a efectua controlul sau încheia procese-verbale de constatare.
8. Industriasii care nu executa programul de lucrări anuale aprobat sau cerut de Ministerul Industriei și Comerțului, de Ministerul Minelor și Petrolului, de Subsecretariatul Producției de Război sau de Subsecretariatul de Stat al Aprovizionarii.
9. Industriasii și comercianții care încetează sau micșorează producția sau activitatea lor în raport cu aceea pe care au avut-o în anul precedent, fără prealabilă aprobare a Ministerului Industriei și Comerțului.
10. Industriasii și comercianții care fără o legitima împiedicare, refuza executarea dispozițiunilor luate conform art. 15, pentru mărirea producției sau intensificarea activității.
11. Acei care nesocotesc măsurile luate cu privire la standardizarea produselor și circulația ori distribuția acestora.
12. Industriasii și comercianții care refuza a vinde în cantități normale sau în cantitățile stabilite de autoritățile în drept, din produsele sau mărfurile ce dețin, chiar dacă sînt monopolizate, precum și cei care nu respecta ordinea de preferinta stabilită prin legi pentru cumpărători.
13. Industriasii și comercianții care refuza a ridica sau a pune în desfacere cotele de produse sau mărfuri repartizate lor.
14. Industriasii și comercianții care dau alta destinație mărfurilor sau produselor încredințate spre aprovizionare sau distribuire.
15. Acei care, în orice mod, vand, cumpara, convin sau admit vînzarea fără cartela a unor produse sau mărfuri rationalizate.
16. Acei care plasmuesc sau falsifica facturile sau orice fel de cartela sau bonuri de produse ori mărfuri sau se folosesc de cu buna știința de ele.
17. Acei care dețin mărfuri pe care nu le pot justifica decât cu facturi provenind dela un vînzător fără firma legal înscrisă sau care nu se poate identifica.
Articolul 28
Infracțiunile prevăzute în aceasta secțiune se pedepsesc cu închisoare corecțională dela 4-12 ani și cu amendă dela 100.000 la 20.000.000 lei.
Secțiunea IV Infracțiuni avînd drept obiect fapte prin care se saboteaza economia naționala
Articolul 29
Comit crima de sabotaj a economiei naționale:
1. Acei care cu știința nu predau, dosesc, distrug sau denatureaza produse sau mărfuri blocate, rechizitionabile sau monopolizate.
2. Acei care denatureaza cu știința, distrug sau dosesc produse sau mărfuri.
3. Acei care prin orice mijloace, provoacă o urcare a prețurilor într'un mod susceptibil de a alarma piața comercială.
Articolul 30
Comit, de asemenea, crima de sabotare a economiei naționale prin scoaterea din circulație a mărfurilor și produselor, comercianții și industriasii care avînd mărfuri sau produse, chiar monopolizate, în cantități mari, le oferă spre vânzare în cantități vadit disproportionate în raport cu cererea pietii, sau prin acte juridice fictive, creează o indisponibilitate a mărfii.
Articolul 31
Infracțiunile prevăzute în prezenta secțiune se pedepsesc după cum urmează:
a) Pentru mărfuri și produse pînă la valoarea de 10.000.000 lei exclusiv, cu munca silnica dela 5-20 ani și cu amendă dela 100.000 lei la 50.000.000 lei. Cînd mărfurile deținute vor fi de generală și stricta necesitate sau mărfuri de curenta întrebuințare, faptul constitue o circumstanță agravantă judecătorească;
b) Pentru mărfuri și produse de peste 10.000.000 lei, după următoarele distinctiuni:
Secțiunea V Pedepse complimentare
Articolul 32
Odată cu pronuntarea unei condamnări definitive, pentru vreuna din infracțiunile prevăzute la art. 18-30 inclusiv, din legea de fața, instanța este obligată sa ordone afișarea și publicarea în ziare a pedepsei aplicate. Ziarele sînt obligate a primi și face aceste publicațiuni. Afișarea se va executa în comunele urbane prin organele polițienești, iar în cele rurale prin postul de jandarmi respectiv, sub sancțiunea disciplinară.
Afișarea va dura timp de doua luni și se va face la loc vizibil, pe vitrina, în birourile de comenzi și localul de desfacere, sau în lipsa acestora, la domiciliu.
Dimensiunile și cuprinsul afisului se stabilesc prin deciziune, de Ministerul Industrie și Comerțului, Comisariatul General al Prețurilor.
Refuzul afișării sau distrugerea afisului se pedepsesc cu închisoare corecțională dela 1-5 ani.
Infracțiunea este de competența instanței care a ordonat afișarea și se judeca după procedura prevăzută de capitolul VII.
În vederea aplicării, grefele tuturor instanțelor sînt obligate, sub sancțiune disciplinară, sa înainteze, în termen de 24 ore dela redactarea hotărîrii, câte o copie de pe dispozitivul ei, în București și județul Ilfov, Ministerului Industriei și Comerțului - Comisariatul General al Prețurilor - iar în celelalte județe, Oficiului economic județean de aprovizionare și control și organelor de control cetatenesc din localitatea unde trebuie să se facă afișarea.
Ministerul Industriei și Comerțului, oficiile economice județene și organele de control cetatenesc vor îngriji ca aceste dispoziții să fie publicate în termen de 5 zile dela primire, prin rotație, în câte doua din cele mai răspândite ziare locale.
Publicația se va face în mod gratuit, sub sancțiunea unei amenzi de 50.000 lei pentru redactorul responsabil al ziarului.
Infracțiunea este de competența instanței care a ordonat publicarea și se judeca după procedura prevăzută la capitolul VII.
Secțiunea VI Confiscarea mărfurilor
Articolul 33
Mărfurile sau produsele care au făcut obiectul infracțiunilor prevăzute de art. 17. punctul 1; art. 18, punctul 4; art. 27, punctele 11, 15 și 16, vor putea fi considerate corp delict și supuse confiscării prin hotărîrea de condamnare.
Mărfurile sau produsele care au făcut obiectul infracțiunilor prevăzute de art. 18, punctul 2; art. 20, art. 21, art. 23, art. 26, punctele 2 și 3; art. 27, punctele 4, 12 și 14; art. 29, vor fi în mod obligatoriu considerate corp delict și confiscate prin hotărîrea de condamnare.
Capitolul V Sancțiuni administrative
Articolul 34
Independent de sancțiunile judecătorești se mai pot aplica acelor care comit infracțiuni la dispozițiunile prezentei legi, următoarele sancțiuni administrative:
1. Retragerea dreptului la avantajele legii pentru încurajarea industriei naționale.
2. Reducerea sau suprimarea cotelor de materii prime, produse semifabricate sau fabricate.
3. Ridicarea pe termen de 6 luni la 2 ani a dreptului de a exercita comerțul, industria sau meseria.
4. Numirea la conducerea întreprinderii industriale sau comerciale a unui administrator care va funcționa în sarcina întreprinderii și ale cărui atributiuni vor fi stabilite de către Ministerul Industriei și Comerțului.
5. Rechizitionarea întreprinderii.
6. Radierea firmei din registrul comerțului.
Sancțiunile prevăzute în articolul de fața se vor aplica de Ministerul Industriei și Comerțului, prin deciziune publicara în Monitorul Oficial, după ce va fi intervenit în cauza o hotărîre judecătorească definitivă de condamnare.
În ceea ce privește sancțiunile dela punctele: 1, 2, 3 și 4 ele se vor putea aplica în mod independent și anterior intervenirii vreunei hotărîri judecătorești.
Aceste sancțiuni pot fi aplicate fără se tine seama de ordinea enumerării lor, precum și în mod cumulativ.
Capitolul VI Concurs de infracțiuni, recidiva, circumstanțe atenuante și amenzi civile
Articolul 35
În caz de concurs de infracțiuni, instanța va aplica o singura pedeapsa și anume aceea prevăzută pentru infracțiunea cea mai grava, care va putea fi sporită în cazul pedepsei privative de libertate, cu un plus pînă la 5 ani.
Articolul 36
Sînt considerați în recidiva acei care, după rămânerea definitivă a hotărîrii, prin care au fost condamnați la plata unei amenzi, după executarea unei pedepse privative de libertate, aplicată pentru delictele prevăzute în legea de fața, sau după grațiere, vor săvârși o noua infracțiune la prezenta lege.
În caz de recidiva dela delict la delict sau dela crima la delict, se va aplica cel puțin indoitul minimului pedepsei, prevăzută de prezenta lege pentru noua infracțiune și în orice caz minimum o luna închisoare corecțională.
În caz de recidiva dela crima la crima sau dela delict la crima, minimum pedepsei va fi de 5 luni închisoare corecțională.
Dispozițiunile referitoare la recidiva, în materie de delict, din art. 113, 114, 117 și 119 din codul penal, se aplică și în aceste cazuri.
Articolul 37
Cînd instanța constata în favoarea infractorului circumstanțe atenuante, pedeapsa se va putea reduce în modul următor:
În caz de delict, pedeapsa se va putea cobori pînă la minimum amenzii, prevăzută pentru acel delict și minimum o luna închisoare corecțională, iar în caz de crima, pînă la minimum doua luni închisoare corecțională, afară de cazul cînd legea prevede pedeapsa cu munca silnica, și cînd nu se va putea pronunța o pedeapsă mai mica de 5 ani munca silnica.
În caz de recidiva dela delict la delict sau dela crima la delict prin aplicarea circumstanțelor atenuante, nu se va putea reduce pedeapsa sub minimum 6 luni închisoare corecțională, în afară de cazul cînd prima sau următoarea infracțiune face parte din cele prevazuse în secția I-a a prezentei legi, în care caz minimum va putea fi 50.000 lei amenda.
În caz de recidiva dela crima la crima sau dela delict la crima, prin aplicarea circumstanțelor atenuante, pedeapsa nu va putea fi redusă sub un an închisoare corecțională, afară de cazul cînd crima este pedepsita de lege cu munca silnica, în care caz pedeapsa minima va fi de 10 ani munca silnica.
Articolul 38
Executarea pedepselor pronunțate în temeiul prezentei legi, nu se poate suspenda, conform art. 65 din codul penal.
Articolul 39
Dacă infracțiunile prevăzute în prezentul decret-lege au fost săvîrșite de cei însărcinați, în virtutea oricărui titlu, cu direcțiunea, administrarea sau reprezentarea unei societăți, sau de orice al prepus al societății, în afară de pedepsele personale ce se vor aplica acestor infractori, în conformitate cu aplicarea prezentei legi, societățile vor fi condamnate prin aceeași hotărîre la o amenda civilă dela lei 50.000 la lei 50.000.000, iar în cazurile prevăzute de lege, se va pronunța și confiscarea mărfurilor întreprinderii comerciale sau industriale care au făcut obiectul infracțiunii.
În caz de repetarea situațiunii prevăzută în alineatul precedent, amenda aplicată societăților se va dubla.
Articolul 40
Instigatorii la săvîrșirea infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se pedepsesc ca și autorii.
Complicilor li se aplică pedeapsa prevăzută de lege, pentru fiecare caz în parte, ca și autorilor.
Prepusiii cu orice titlu, salariați sau nesalariati care comit vreuna din infracțiunile prevăzute în prezenta lege, în localul întreprinderii sau în magazinele de desfacere, vor fi pedepsiți ca autori ai infracțiunii.
În cazul cînd vor dovedi însă ca au săvârșit faptul după indicatiunile patronului, ei vor fi socotiți și pedepsiți ca fiind complici ai acestuia.
Vînzătorii salariați sau nesalariati vor fi socotiți ca fiind complici și în cazul, în care se va dovedi ca au înlesnit sau au ajutat pe patron, cu intentiune, la comiterea infracțiunii.
Patronii vor putea fi socotiți ca instigatori la infracțiunile săvîrșite în întreprinderea sau magazinul lor, de persoanele prevăzute în alineatul 3 și ca autori în cazul alineatului 4. Ei nu vor fi apărați de pedeapsa decât dacă vor dovedi ca în momentul săvîrșirii infracțiunii se aflau sub arme sau în vreun caz de împiedicare obiectivă și absolută de a exercita profesiunea lor, datorită unei cauze care nu putea fi nici prevăzută nici înlăturată.
Articolul 41
Executarea pedepselor pronunțate împotriva patronilor se va suspenda dacă, mai înainte de terminarea lor, se va fi deschis acțiune publică împotriva prepușilor ce au săvârșit materialmente infracțiunea, pentru vreun delict de furt, înșelăciune, gestiune frauduloasă, sau abuz de încredere, comis prin același fapt în paguba patronului ori se va fi dat de către organele Ministerului Muncii, aviz de concediere a prepușilor, pentru culpa grava, decurgînd din aceleași fapte, cînd acestea vor consta în refuzul de vânzare de mărfuri din inițiativa proprie.
În caz de condamnare definitivă și de respingerea plângerii pentru concediere nejustificată, sau de neînregistrarea ei, în decurs de o luna dela data concedierii, patronul va fi definitiv aparat de pedeapsa.
Hotărîrea de achitare și suspendarea executării se va pronunța de instanța care a dat hotărîre condamnatoare și care va judeca în camera de consiliu fără prezenta obilgatorie a părților, dar în asistența Ministerului Public.
Dacă prepusul va fi achitat, ori plângerea lui în contra concedierii va fi primită în justiție, condamnarea patronului se va executa de îndată prin organele parchetului care va tine executarea în evidenta.
Patronii care vor fi dovediți ca au reangajat sub orice formă, pe prepușii concediati, în condițiunile de mai sus, savarsesc delictul de inducere în eroare a justiției și se pedepsesc cu închisoare corecțională dela un an la 5 ani.
Judecarea acestor infracțiuni este de competența instanțelor speciale prevăzute de art. 55 din prezenta lege și se va urma după normele de procedura prevăzute în textele respective.
Capitolul VII Constatarea și judecarea infracțiunilor
Articolul 42
Constatarea infracțiunilor pedepsite de legea de fața se va putea face:
1. În limitele circumscripției teritoriale a instanței pe lîngă care funcționează, sau cu delegația Ministerului Justiției pentru a instrumenta și în alte circumscripții, de membrii de orice grad ai corpului judecătoresc.
2. Pe întreg cuprinsul tarii de către delegații propuși de oficiile înființate prin legi speciale, în limita sectorului economic respectiv, cu prealabilă aprobare a Comisariatului General al Prețurilor.
3. În limitele competentei lor teritoriale de către:
a) Inspectorii administrativi, prefectii sau subprefectii, pretorii, primării, ajutorii de primari, secretarii și inspectorii comunali ai municipiilor și comunelor urbane, precum și de notarii comunelor rurale;
b) Inspectorii sanitari, inspectorii veterinari, medicii umani și medicii veterinari de județe, de circumscripții, de plasa și de spital;
c) Directorii de siguranță, prefectii de poliție, inspectorii polițienești, chestorii și secretarii de chestura, șefii de poliție, comisarii-șefi, comisarii, ofițerii de jandarmi și șefii de secție;
d) Verificatorii de măsuri și greutăți;
e) Inspectorii de muncă numai în ceea ce privește infracțiunile privitoare la salarizare;
f) Inspectorii de control la specula, împuterniciți prin decizii, conform legii pentru organizarea corpului de control al Comisariatului General al Prețurilor;
g) Organele de control cetatenesc, conform legii lor de înființare și regulamentului de organizare și funcționare;
h) Șeful parchetului tribunalului civil va putea da delegațiune de a constata infracțiunile la legea de fața și ajutorilor de comisari.
Articolul 43
Descinderile la domiciliu, în vederea constatării infracțiunilor se vor face potrivit dispozițiunilor art. 208 și următorul din codul de procedura penală, cu excepțiunea acelor efectuate de membrii corpului judecătoresc și de conducătorul Directiunii Controlului din Comisariatul General al Prețurilor, care se vor putea face fără autorizația judecătorului de instrucție.
Articolul 44
Ofițerii de poliție judiciară și agenții forței publice sînt obligați a da concursul lor, imediat, la cererea organelor arătate în articolele de mai sus, sub pedeapsa prevăzută de codul penal, pentru refuzul de serviciu legalmente datorat.
Articolul 45
În caz de ultragiu, dresarea procesului-verbal de constatare se va putea face de oricare din organele prevăzute de art. 42.
Actele dresate se vor inainta parchetului, care va proceda conform dispozițiunilor art. 224 și următoarele din codul de procedura penală.
Articolul 46
Infracțiunile vor fi constatate printr'un proces-verbal.
Procesul-verbal de constatarea infracțiunii trebuie să cuprindă:
1. Anul, luna, ziua și locul constatării infracțiunii, ziua și locul dresarii procesului-verbal.
2. Numele, pronumele și calitatea agenților competenți și numărul delegației pentru inspectorii și controlorii de specula, prevăzuți în art. 43, punctul f, care au constatat infracțiunea și au încheiat procesul-verbal și acelea ale persoanelor care eventual au asistat.
3. Expunerea faptului care constitue infracțiunea, timpul și locul în care a fost săvîrșită.
4. Numele, pronumele și domiciliul persoanei care a comis faptul, dacă este cunoscut.
5. Cercetările făcute pentru descoperirea autorului, toate împrejurările inconjuratoare, depozitiile persoanelor care au cunoștința despre infracțiune, precum și orice probe sau indicii care ar veni în sarcina celor presupusi culpabili sau ar servi la descoperirea lor.
6. Declarația infractorului ori mențiunea refuzului sau a imposibilității materiale de a o da.
Procesul-verbal trebuie semnat la sfîrșit - și pe fiecare pagina - de agentul care l-a încheiat, precum și de persoanele care eventual au asistat, inclusiv infractorul; dacă este cazul, va face mențiune de absenta, refuzul, nestiinta de carte, sau alta împrejurare ce a împiedicat semnarea lui de către acesta din urma.
Procesul-verbal de constatarea infracțiunii face dovada pînă la înscrierea în fals, pentru constatările personale ale agentului instrumentator.
Orice stersatura, corectare sau adăugire, facuta în conținutul procesului-verbal, nu va fi luată în seama, decât numai dacă este confirmată de semnatura agentului care a dresat procesul-verbal.
Modificările de mai sus, care nu schimba înțelesul frazei, rămîn valabile.
Neîndeplinirea vreuneia din condițiunile prevăzute la punctele 1, 2, 3 și 4 nu atrage nulitatea procesului-verbal, dar da dreptul părților sa completeze sau sa combata procesul-verbal cu privire la mențiunea lipsa prin orice mijloace de proba.
Neîndeplinirea celorlalte mențiuni nu influențează asupra puterii lui probante.
Înscrierea în fals nu suspenda judecarea procesului. Instanța de fond va putea numai suspenda executarea hotărîrii, condiționand aceasta suspendare de depunerea unei cauțiuni de minimum 50.000 lei, care se va putea fixa în folosul Statului, cînd înscrierea în fals va fi clasata definitiv.
Odată cu încheierea procesului-verbal, agentul constatator, fie din proprie inițiativă, fie la cererea infractorului sau acelor ce-l reprezintă, va putea sa ridice probe sau mostre din produsul ori marfa ce formează obiectul infracțiunii, în scop de analiza sau ca dovada în justiție.
Articolul 47
Cu ocaziunea constatării faptului, agentul va consemna în procesul-verbal ce dreseaza, cînd infracțiunea este imputată unui mic comerciant sau meserias, gradul lui de instrucțiune, starea lui materială, posibilitatea pe care a avut-o de a se conformă dispozițiunilor formale prevăzute de legi, precum și orice elemente materiale din care să se poată deduce dacă faptul a fost comis cu buna știința, din neglijența sau este datorat unor altor împrejurări.
Articolul 48
Procesul-verbal de constatarea infracțiunii se va dresa, sub sancțiune disciplinară, în termen de 24 ore dela încheierea cercetărilor și se va inainta de îndată parchetului pentru confirmare, dimpreuna cu eventualele mostre sau probe ridicate de agentul constatator.
Articolul 49
Parchetul primind procesul-verbal, va proceda, după cum urmează:
Dacă va constata ca infracțiunea a fost comisă de vreunul din cei indicați în art. 47 și ca potrivit împrejurărilor consemnate de agent, în conformitate cu acest text, nu ar fi cazul sa dea curs procesului-verbal, deoarece infracțiunea este datorită lipsei de pregătire a infractorului, unor formalități prevăzute de legi care n'au fost respectate din aceasta cauza, sau unor împrejurări de natura sa o scuze, va infirma procesul-verbal, în cazul cînd nu este vorba de recidiva.
În aceste cazuri parchetul va da un avertisment banuitului, punându-i în vedere să între în legalitate.
Dacă va confirma procesul-verbal, îl va trimite înaintea instanței de judecată cu indicarea faptului, a calificării lui legale și a persoanelor culpabile, menționând starea de recidiva a infractorului, atunci cînd va fi cazul. Mențiunea parchetului cu privire la recidiva, face dovada pînă la proba contrarie, care se va face cu acte.
Dacă apreciază ca cercetările nu sînt complete, parchetul le va continua printr'un membru al său, ori printr'un judecător de instrucție, sau va restitui actele pentru completare organului care a făcut cercetarea sau constatarea.
Dacă infracțiunea este de natura complicata trimite cauza judecătorului de instrucție pentru instruire.
Primele cercetări vor trebui încheiate în cel mult 15 zile, iar instructia nu va dura mai mult de 10 zile.
Judecătorul de instrucție, sesizat în condițiunile alin. 4, va putea dispune deținerea preventivă a inculpaților.
Mandatul de arestare emis de judecătorul de instrucție va fi supus confirmării tribunalului în condițiunile prevăzute în codul de procedura penală.
În toate infracțiunile parchetul, dacă confirma procesele-verbale, va putea emite împotriva infractorului, în condițiunile art. 226 din codul de procedura penală și în forma prevăzută de art. 256 din același cod, mandat de arestare și va inainta pe infractor de îndată instanței respective, spre a fi judecat în aceeași zi sau cel mai târziu în ziua următoare.
În caz de recidiva și în caz de crima, emiterea mandatului de arestare este obligatorie, indiferent de pedeapsa.
Sesizarea instanțelor de judecată se face prin procese-verbale confirmate, rechizitorul parchetului, sau prin ordonanța definitivă a judecătorului de instrucție.
În caz de clasare, reclamantul, Ministerul Industriei și Comerțului sau Comisariatul General al Prețurilor, va putea sesiza direct instanța, în termen de o luna dela comunicarea clasarii.
Parchetul poate să-și extindă rechizitorul în cursul instrucțiunii sau judecării procesului și asupra altor persoane și fapte în legătură cu cele ce se judeca.
În procesele pendinte înaintea judecătoriilor de ocol, dosarul va fi înaintat în acest scop parchetului tribunalului respectiv.
Articolul 50
Dacă este cazul aplicării art. 56, litera d, din prezenta lege, instanța respectiva va incunostiinta pe infractor printr'o adresa ce i se va comunică la domiciliul arătat în procesul-verbal, prin funcționarii administrativi, polițienești sau jandarmi, în conformitate cu dispozițiunile art. 86 și 87 din codul de procedura penală, despre faptul comis, data comiterii lui și data procesului-verbal de constatare, calificarea legală a infracțiunii și pedeapsa prevăzută de lege, prevăzându-se și împrejurarea ca judecata se va urma de urgenta și fără citarea părților, în termenul prevăzut mai jos.
Un model al acestei adrese este anexat la finele legii de fața, din care face parte integrantă.
Primind dovada de comunicare, șeful instanței sau inlocuitorul sau va dispune a fi atașată la dosar și va face personal mențiune pe însuși procesul-verbal de constatare despre organul care a făcut comunicarea, cum și de numărul și data raportului privitor la îndeplinirea procedurii.
Aceasta mențiune acoperă eventuala lipsa a dovezii de comunicare dela dosar.
Președintele instanței speciale, sau judecătorul de ocol, va fixa apoi termen de judecată, care nu poate fi mai scurt de 3 zile și nici mai lung de 7 zile libere, dela sosirea dovezii, dispunând afișarea lui pe usa instanței respective.
Aceasta afișare tine loc de citare pentru toate părțile interesate care nu vor mai fi înștiințate în niciun alt mod.
Funcționarul public care va da dovada de neglijența în îndeplinirea obligațiunii impusa lui de alin. I-ul al acestui articol, se va pedepsi cu închisoare corecțională dela 6 luni la 3 ani și cu amendă dela 20.000 lei la 100.000 lei.
Articolul 51
Instanța specială nu va putea dispune punerea în libertate a inculpatului pînă la terminarea judecații.
Secțiunea II Instanța de judecată competența
Articolul 52
Toate delictele prevăzute în prezenta lege, dacă au fost constatate de un membru al Corpului judecătoresc, vor putea fi judecate de aceștia pe loc.
Judecata se va urma, fie la fața locului, fie la sediul circumscripției de poliție, sau primăriei respective.
Persoanele prevăzute la alin. 1, vor pronunța de îndată dispozitivul hotărîrii, enuntand faptele de care invinuitul s'a făcut vinovat și pedeapsa și vor încheia totodată un proces-verbal de judecată, în care se vor consemna: identitatea inculpatului, domiciliul acestuia, faptele constatate, declarațiunile făcute de inculpat, încadrarea legală a infracțiunii săvîrșite și dispozitivul hotărîrii.
Procesul-verbal de judecată se întocmește într'un singur exemplar, în termen de 24 ore dela judecata și se va inainta în același termen direct de magistratul care a instrumentat sau prin mijlocirea primăriei comunei unde s'a săvârșit infracțiunea, instanțelor competente pentru formarea dosarului și pentru executarea lui.
Articolul 53
Infracțiunile prevăzute de capitolul IV, secțiunea I-a, se judeca de judecătorie, de urgenta și cu precădere.
Pentru Municipiul București, ele se vor judeca de către Judecătoria III urbana, însă în caz de necesitate Ministerul Justiției, prin deciziune, poate desemna și alte instanțe pentru judecarea unor asemenea infracțiuni; în celelalte municipii și comune urbane resedinte de județ, unde exista mai multe judecătorii, infracțiunile se vor judeca de către judecătoria I urbana.
Articolul 54
Judecarea celorlalte infracțiuni se va face de către o instanța specială de judecată care va funcționa pe lîngă fiecare tribunal. La tribunale primul-președinte sau presedintei tribunalului va putea înființa, după necesitate, una sau mai multe secțiuni ale instanței speciale, desemnând magistrații și personalul care le vor compune.
În timpul vacantelor șeful tribunalului va determina completele de judecată.
Pentru judecarea crimelor completul va fi compus din trei magistrați.
Completul de judecată va fi format conform legii de organizare judecătorească.
Supleanții nu pot intră în compunerea instanței speciale.
Instanța specială va putea judeca și în afară orariului tribunalului.
Articolul 55
Competența teritorială a instanțelor prevăzute în art. 53 și 54, este determinata de locul săvîrșirii infracțiunii.
Instanța specială prevăzută de art. 54 sau judecătoriile de ocol sînt competente sa judece delictele sau contravențiile de drept comun conexe cu infracțiunile date în competența lor prin prezenta lege, precum și pe coautorii, instigatorii, complicii, tainuitorii și favorizatorii la infracțiunile prevăzute în legea de fața, independent de calitatea persoanelor invinuite.
Articolul 56
Îndată ce judecătorul judecătoriei sau președintele instanței speciale este sesizat în condițiunile art. 50, va proceda într'unul din următoarele moduri:
a) Pentru toate infracțiunile de competența judecătoriei, șeful instanței sau magistratul care îi tine locul, dacă apreciază ca faptul este dovedit și ca pedeapsa ce urmează a se aplică nu trebuie să fie mai mare de 3 luni închisoare sau pînă la 200.000 lei amenda, ori ambele pedepse, va pronunța fără a mai cita părțile condamnarea inculpatului printr'o ordonanța penală, punând în sarcina sa cheltuielile procesului, iar în cazurile determinate de lege se va ordonă și confiscarea mărfurilor sau produselor care au făcut obiectul infracțiunii;
b) În același mod va putea proceda președintele instanței speciale de judecată sau magistratul care tine locul pentru toate delictele de competența instanței speciale;
c) Ordonanțe penale la ambele instanțe nu se dau în caz de recidiva;
d) În toate celelalte cazuri, președintele instanței speciale sau judecătorul judecătoriei fixează o zi de înfățișare, conform dispozițiunii art. 50, alin. 5, din prezenta lege. Grefa va afișa acest termen pe o tabla la usa instanței. Aceasta afișare tine loc de citare a părților pentru toate termenele de judecată.
Articolul 57
Instanțele nu vor acorda mai mult de o amânare de 5 zile și nici nu vor putea amana pronunțarea hotărîrii mai mult de 3 zile.
Nu se acordă amânare pentru lipsa de apărare.
Ministerul public va pune concluziuni în fața instanței speciale de judecată.
Prin hotărîre se va statua asupra cheltuielilor penale și despăgubirilor cerute de Stat.
Hotărîrea judecătoriei sau instanței speciale este executorie de îndată în cazul în care infractorul va fi condamnat la cel puțin 3 luni închisoare corecțională.
Articolul 58
Martorii audiati sub prestare de jurământ în cursul instrucției, nu vor mai fi citați în instanța de judecată, afară de cazul ca instanța, motivand special, găsește la cererea uneia din părți sau din oficiu, ca reaudierea lor este necesară, pentru a se dovedi împrejurări a căror concludenta este neindoelnica și asupra cărora nu au fost întrebați la instrucție.
Martorii audiati la primele cercetări fără a presta jurământ, vor fi reaudiati de instanța, afară de cazul cînd părțile primesc sa judece pe baza depozitiilor din dosarul primelor cercetări.
Dacă la primul termen de înfățișare nici una din părți nu vor cere reaudierea unor astfel de martori, acordul este prezumat, iar depozitiile martorilor vor fi considerate câștigate cauzei, fără a se mai putea admite reaudierea lor, afară de cazurile prevăzute la alin. 1.
Lipsa oricăreia din părți prezuma consimțămîntul sau.
Inculpatul care vrea să se servească de proba cu martori, va fi obligat să-i aducă cu sine la prima înfățișare, sub pedeapsa decăderii.
Instanța va putea totuși, cînd necesitatea probei va reieși din desbateri, sa acorde un termen în acest caz care nu va putea depăși 5 zile.
Statul va fi citat astfel:
La judecătoriile de pace din comunele urbane neresedinte de județ și comunele rurale prin pretorii respectivi; la judecătoriile de pace și celelalte instanțe din comunele neresedinte de județ, prin contenciosul județean al Statului, iar la judecătoriile de pace, instanțele speciale și Curtea de Apel din București, prin Ministerul Industriei și Comerțului, Comisariatul General al Prețurilor, care va utiliza serviciile de contencios ale Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii.
Secțiunea III Căile de atac
Articolul 59
Procesele-verbale de judecare pe loc și cărțile de judecată pronunțate de judecătorie se dau cu drept de recurs la instanța specială de pe lîngă tribunalul respectiv.
Recursul nu este admisibil dacă nu va fi însoțit la înregistrare de recipisa constatând consemnarea integrală a amenzii pronunțate, în caz de condamnare numai la amenda.
Termenul de recurs pentru condamnat și pentru partea civilă este de 5 zile libere dela pronunțare atît pentru cei prezenți cat și pentru cei lipsa.
Hotărîrile judecătorești, sub sancțiunile disciplinare se vor inainta Parchetului în termen de cel mult 7 zile împreună cu dosarul respectiv în vederea exercitării dreptului de recurs.
Aceasta se va exercita în termen de 5 zile dela primirea dosarului.
Instanța specială va fixa termen pentru judecarea recursului în cel mult 5 zile dela primirea lui și în caz de casare, va evoca fondul în tot sau în parte, după cum a fost pronunțată casarea.
Hotărîrea se va redacta în 5 zile dela pronunțare.
Articolul 60
Ordonanțele penale pronunțate de judecătorul judecătoriei sau de președintele instanței special, în temeiul art. 56, alineatele a și b, se vor afișa în extras la usa instanței și comunică în copie Comisariatului General al Prețurilor și Parchetului local, iar în provincie Oficiului economic județean de aprovizionare și control și părților civile. Parchetul și inculpatul vor putea face opoziție, ultimul în 5 zile dela afișare iar ceilalți în același termen dela comunicare.
Opoziția se va prezenta personal sau prin procurator, iar magistratul nu va fixa termen de înfățișare, sub sancțiune disciplinară, decât dacă i se prezintă recipisa de consemnare integrală a amenzii pronunțate sau în cazul unei condamnări la închisoare, recipisa de consemnare a unei cauțiuni ce se va fixa prin chiar ordonanța penală și care nu poate fi mai mica de 50.000 lei.
Termenul de înfățișare se va da întotdeauna în cunoștința oponentului care nu va mai fi citat în tot cursul judecații.
Opoziția în contra ordonanței penale a judecătorului de ocol, se va judeca de către judecătorul judecătoriei.
Opoziția în contra ordonanței penale a președintelui instanței speciale se va judeca de completul acestei instanțe. Magistratul care a pronunțat ordonanța va putea participa la judecarea opoziției.
Articolul 61
Hotărîrile instanței speciale de pe lîngă tribunal vor fi date cu drept de recurs în termen de 5 zile libere dela pronunțare atît pentru părțile prezente cat și pentru cele lipsa, la Curtea de apel din circumscripția căreia face parte tribunalul.
Recursul se va judeca cu precădere în cel mult 15 zile dela primire. La Curțile de apel cu mai multe secțiuni, recursurile vor fi judecate de către secțiunile investite cu judecarea crimelor. La Curtea de Apel din București, secțiunile VIII-a și IX-a vor putea judeca aceste recursuri și în afară orelor fixate pentru judecarea celorlalte procese.
Articolul 62
Recursul prevăzut de art. 59 și 61 se declara la grefa instanței de fond sau, în caz de judecată pe loc, la grefa instanței unde a fost înaintat procesul-verbal de judecată care îl va inainta imediat instanței competente împreună cu dosarul.
Recursul va fi motivat și desvoltat odată cu cererea de recurs sau printr'un memoriu deosebit, depus de instanța de casare, cu cel mult 2 zile înaintea termenului de judecată. Orice depunere ulterioară este socotită tardivă.
Motivele de casare se vor depune în trei exemplare, sub sancțiunea considerarii recursului ca nemotivat.
Se poate face recurs pentru următoarele cazuri de nulitate:
1. Cînd hotărîrea a fost pronunțată de un număr de judecători mai mic decât acel cerut de lege, sau au luat parte în ședința judecătorii excluși de art. 56 din codul de procedura penală sau de art. 54, alineatul 5 din prezenta lege.
2. Cînd instanța a judecat o infracțiune care intră în competența materială a altei instanțe, afară de cazul cînd instanța specială a judecat o infracțiune de competința judecătoriei și părțile prezente n'au cerut declinarea competintei.
3. Cînd instanța nu a motivat solutiunea data.
4. Cînd instanța nu s'a pronunțat asupra unui fapt imputat inculpatului sau asupra unui capăt de cerere sau de apărare de natura sa schimbe solutiunea procesului.
5. Cînd prin hotărîre s'au pronunțat pedepse pentru faptele neprevăzute de lege, ori pedepse mai mari sau mai mici decât acele prevăzute de lege.
6. Cînd faptul a fost greșit calificat, însă numai în cazul cînd pedeapsa aplicată depășește limita pedepsei aplicabilă pentru calificarea pretinsa.
7. Cînd inculpatul a fost definitiv judecat pentru același fapt, pentru care a fost condamnat, sau acesta nu mai putea fi condamnat din cauza prescripției, amnistiei, sau a unei alte cauze de stingere a acțiunii penale.
8. Cînd în mod greșit a fost citat un infractor pentru motivul ca faptul săvârșit nu este prevăzut de lege, sau este acoperit de autoritatea lucrului judecat, prescripție sau alta cauza de stingere a acțiunii penale.
Odată cu petiția de recurs și sub sancțiunea nulității, recurentul este obligat să depună recipisa constatatoare ca a consemnat, în numerar, întreaga amenda, la care a fost condamnat în București, la Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, iar în celelalte municipii și comune, la administrația financiară sau perceptia fiscală.
În cazul condamnării la închisoare, recurentul este obligat să se constitue prizonier cu 3 zile înaintea termenului fixat pentru judecarea recursului, sub sancțiunea anulării recursului.
Pentru aceasta, recurentul se va prezenta instanței care l-a judecat și șeful acesteia, sau inlocuitorul sau, va emite mandatul de arestare, în doua exemplare, din care unul, rămîne la dosar și se va inainta instanței de recurs, iar celălalt se va inainta, împreună cu recurentul la penitenciarul respectiv, de unde se va lua adeverinta de incarcerare, care, de asemenea se va atașa la dosar.
Instanța nu va putea elibera pe recurent, pînă la judecarea definitivă a recursului.
Termenul fixat pentru judecarea recursului se afișează la usa instanței de casare, cu cel puțin 3 zile libere înainte.
Prin derogare dela art. 495, punctul 4, din codul de procedura penală, recursul Statului investeste instanța de casare și cu acțiunea penală, chiar dacă reprezentantul Statului nu a cerut despăgubiri civile.
Capitolul VIII Executarea hotărîrilor
Articolul 63
Hotărîrile instanțelor de judecată definitive, se vor executa de îndată, chiar înainte de redactarea lor, pe temeiul dispozitivului pronunțat, în conformitate cu art. 327 și 328, punctul 8, din codul de procedura penală.
Amenzile civile, pronunțate în virtutea prezentei legi, se vor incasa potrivit dispozițiunilor din codul de procedura fiscală.
Amenzile penale se vor executa conform art. 54 din codul penal și art. 526 din codul de procedura penală. Amenzile aplicate în temeiul prezentei legi, se vor depune de către condamnat la Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, la administrația financiară sau perceptia fiscală, pe numele și la dispoziția Ministerului de Justiție iar recipisa de consemnare se va depune la instanța care a judecat, iar în cazul judecării pe loc, la instanța unde s'a trimis procesul-verbal de condamnare, fie direct, fie prin intermediul primăriei locale.
Instanța va inainta recipisa directiunii contabilității din Ministerul Justiției.
În cazurile de judecată pe loc, dacă condamnatul nu depune amenda în termen de 24 ore dela primirea procesului-verbal de judecare, amenda neachitata se transforma de drept în închisoare, conform dispozițiunilor codului penal și codului de procedura penală.
Pedepsele pronunțate se vor insera în cazierul judiciar.
Articolul 64
Instanțele de judecată vor comunică Comisariatului General al Prețurilor și parchetelor locale, precum și Camerelor de Comerț și Industrie respective, în prima zi a fiecărei luni, un tablou cu numele, pronumele și domiciliul a celor definitiv condamnați, felul și obiectul comerțului lor, natura infracțiunii, condamnatiunea și instanța care a pronunțat-o.
Pe baza acestor tablouri, parchetele tribunalelor vor întocmi un registru alfabetic de toți condamnații pentru infracțiuni la prezenta lege, care va servi la stabilirea stării de recidiva, în materie de specula și sabotaj.
Articolul 65
Mărfurile supuse confiscării vor fi lăsate de agentul instrumentator, cu dresare de proces-verbal de predare în custodia infractorului sau a oricărei alte persoane gasita apta pentru aceasta, pînă la definitivarea confiscării.
Înstrăinarea sau sustragerea acestor mărfuri atrage sancțiunile prevăzute de codul penal, pentru sustragere de sub sechestru.
Mărfurile supuse stricăciunii sau cele rationalizate, dacă acestea din urma au fost dosite sau scoase din circulație, se vor preda economatelor, cooperativelor sau cantinelor muncitoresti sau ale funcționarilor, dacă acestea le accepta de îndată prin îngrijirea organului care a constatat infracțiunea, economatele și cooperativele urmând a le pune în vânzare. Din prețul realizat 15 la suta se va retine drept cheltuieli de manipulare, iar restul se va consemna potrivit alineatului penultim al prezentului articol.
Mărfurile confiscate prin hotărîrea definitivă vor fi predate, în provincie, prin Oficiul economic județean de aprovizionare și control, iar în Capitala și în județul Ilfov, prin Oficiul central de control și inspecțiuni, economatelor, cooperativelor sau cantinelor muncitoresti și ale funcționarilor, dacă acestea le accepta la prețurile legale în vigoare.
Toate procesele-verbale de predare a mărfurilor confiscate, vor fi comunicate în copie Comisariatului General al Prețurilor.
Mărfurile pe care economatele, cooperativele sau cantinele muncitoresti și ale funcționarilor le refuza, vor fi vândute în provincie, prin îngrijirea Oficiului economic județean de aprovizionare și control, iar în Capitala și în județul Ilfov, prin îngrijirea Oficiului central de inspecțiuni și control, cărora li se va comunică în acest scop de către prima instanța, extras de pe hotărîrea definitivă.
Vânzarea se va face de urgenta, în locul și la prețuri legale, cu asistența unui comisar de poliție sau a șefului secției ori a postului de jandarmi respectiv, încheindu-se proces-verbal despre rezultatul vânzării, care se va inainta în provincie, Oficiului economic județean de aprovizionare și control, iar în Capitala și pentru județul Ilfov, Oficiului central de inspecțiuni și control.
Vânzarea se va face cu ridicată sau cu amănuntul, în conformitate cu legea circulației mărfurilor, potrivit hotărîrii ce se va lua de către primul-președinte al tribunalului locului, cu avizul oficiului care executa vînzarea.
Suma realizată în vânzare se va depune la Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, prin îngrijirea oficiilor respective, după ce se vor scădea cheltuielile făcute cu vînzarea produselor sau mărfurilor, confiscate pe seama și la dispoziția Ministerului Justiției.
Mărfurile confiscate în comunele urbane neresedinte de județ și în comunele rurale, în cazul judecații lor pe loc, se vor preda prin îngrijirea organului care a judecat infracțiunea și cu ajutorul forței publice, primăriei locale, cu proces-verbal, pentru a fi distribuite de îndată consumatorilor pe prețuri legale.
Sumele realizate se vor depune de primar la Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, administrația financiară sau perceptie, pe numele și la dispoziția Ministerului Justiției, iar recipisa de consemnare se va inainta la Direcția contabilității din acel minister.
În caz de achitare, suma rezultată din vânzare se va restitui în întregime celui achitat.
Hotărîrile care dispun confiscarea mărfurilor sau produselor, corpuri delicte, se vor comunică în extras Comisariatului General al Prețurilor.
Custodele mărfii sau produsului corp delict este obligat a incunostiinta în termen de 3 zile autoritatea de mai sus, despre orice eveniment care a făcut ca marfa sau produsul sa dispara în total sau în parte, să se transforme sau să-și piardă valoarea.
Capitolul IX Dispozițiuni finale și transitorii
Articolul 66
Suma rezultată din valoarea mărfurilor confiscate și din amenzi va forma un fond cu afectatiune specială, la dispoziția Ministerului de Justiție, din care urmează să fie suportate cheltuielile necesitate cu aplicarea legii și cheltuielile necesare personalului însărcinat cu aplicarea ei, prin derogare dela legea cumulului în funcțiuni publice dela legea pentru aplicarea unor măsuri financiare în cursul exercițiului 1945/1946 și pe bază de state de plată.
Articolul 67
Procesele în curs la data publicării prezentei legi, vor continua a fi judecate de instanțele sesizate după procedura și cu căile de atac prevăzute de legea în vigoare la data sesizării instanței.
Articolul 68
Toate deciziunile și ordonanțele fostului Minister al Economiei Naționale, ale Ministerului Industriei și Comerțului, ale Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii, precum și cele ale Comisariatului General al Prețurilor, în vigoare astăzi, rămîn valabile, întru cat nu sînt contrarii prezentei legi.
Articolul 69
Pedepsele privative de libertate, date în virtutea acestei legi, nu se pot transforma în amenda pe cale administrativă.
Pedepsele cu internarea în lagar aplicate pentru fapte petrecute sub imperiul legilor precedente, se pot transforma în amenda conform
legii Nr. 497 din 3 Iunie 1941 .
Articolul 70
În cazurile în care o lege rămasă în vigoare, trimite pentru fixarea pedepsei la dispozițiuni din legile anterioare, pentru reprimarea speculei ilicite și a sabotajului economic, acele dispozițiuni rămîn încorporate legii care a făcut trimiterea cu modificarea ca oriunde se prevede pedeapsa cu internarea în lagar se va aplica pe aceeași durata închisoarea corecțională.
Articolul 71
Legea de fața nu aduce nicio atingere acțiunii și atributiunilor organelor de control cetatenesc. Ori unde fiinteaza asemenea organe de control, ele lucrează conform legilor speciale și regulamentelor lor organice.
Toate autoritățile prevăzute de legea de fața sînt obligate sa sprijine acțiunea acestor organe.
Articolul 72
Pînă la numirea inspectorilor de control prevăzuți de art. 42, litera f, din prezenta lege rămîn în vigoare delegatiile de control date în baza
art. 44 din legea Nr. 232 din 1 Mai 1943 .
Articolul 73
La Ministerul Justiției se va institui prin deciziune, o comisiune compusa din magistrați delegați în Ministerul Justiției, care se va ocupa cu organizarea, coordonarea și aplicarea măsurilor, avînd de obiect combaterea infracțiunilor la legea speculei ilicite și a sabotajului economic, cu interpetarea acestei legi, elaborarea de circulari și instrucțiuni pentru aplicarea ei de către instanțele judecătorești și strângerea materialului necesar pentru ținerea unor evidente a afacerilor de specula și sabotaj din întreaga țara.
Din comisiune vor face parte doi delegați ai Comisariatului General al Prețurilor și un delegat al Camerei de Comerț și Industrie din București.
Membrii comisiunii vor primi o indemnitate fixa lunară, stabilită prin deciziune ministerială, prin derogare, de la legile și dispozițiunile în vigoare.
Articolul 74
Orice dispozițiuni contrare prezentei legi sînt și rămîn abrogate.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.