Regulamentul din 17 aprilie 2002
de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului
prezumat în vigoare
Capitolul 1 Dispoziții generale
Articolul 1
Instituția Avocatul Poporului, denumita în continuare instituție, se organizează și funcționează potrivit prevederilor
art. 55-57 din Constituția României, ale Legii nr. 35/1997
privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentului regulament.
Articolul 2
Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului, denumit în continuare regulament, stabilește structura organizatorică, atribuțiile compartimentelor de specialitate, procedura de primire și de soluționare a cererilor, statutul personalului, precum și răspunderea disciplinară a acestuia.
Articolul 3
Prevederile regulamentului sunt în conformitate cu dispozițiile
privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările și completările ulterioare, și ale reglementărilor legale aplicabile demnitarilor, funcționarilor publici și personalului angajat cu contract individual de muncă.
Capitolul 2 Conducerea instituției
Secțiunea 1 Avocatul Poporului
Articolul 4
Avocatul Poporului conduce instituția, exercitandu-și autoritatea și competența prevăzute de lege, având și următoarele atribuții:
a) prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora;
b) exercita atribuțiile legale de autoritate de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal și poate delega aceste atribuții unor persoane din cadrul instituției;
c) întocmește raportul asupra activității sale referitoare la protecția datelor personale, în condițiile Directivei Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene 95/46;
d) semnează rapoartele, recomandările, răspunsurile la interpelări, precum și orice alte acte necesare bunei desfășurări a activității instituției;
e) aproba statul de funcții și fișa postului pentru personalul din instituție;
f) aproba organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor din cadrul instituției;
g) numește, promovează, eliberează din funcție personalul, potrivit dispozițiilor legale;
h) aproba trecerea personalului dintr-un departament în altul;
i) aproba deplasarile personalului în străinătate;
j) îndrumă și coordonează programul de pregătire și formare profesională a funcționarilor publici;
k) împuternicește funcționarii publici cu îndeplinirea unora dintre atribuțiile sale, în scopul eficientizarii activității instituției;
l) aproba planificarea și efectuarea concediilor anuale de odihnă;
m) aproba compensarea orelor prestate peste programul normal de lucru;
n) stabilește și aproba programul de audiente;
o) exercita orice alte atribuții care îi revin potrivit legii.
Articolul 5
În exercitarea atribuțiilor legate de activitatea interna a instituției Avocatul Poporului emite ordine, instrucțiuni, norme metodologice și regulamente.
Secțiunea 2 Adjunctii Avocatului Poporului
Articolul 6
Adjunctii Avocatului Poporului îndeplinesc următoarele atribuții:
a) îndrumă și coordonează activitatea departamentelor subordonate;
b) coordonează activitatea privind protecția datelor cu caracter personal;
c) informează Avocatul Poporului cu privire la activitatea departamentelor;
d) repartizează cererile către departamente;
e) aproba trecerea personalului de la un compartiment la altul, în cadrul departamentului pe care îl coordonează;
f) avizează rapoartele, recomandările, răspunsurile la interpelări, precum și orice alte acte supuse aprobării Avocatului Poporului;
g) îndeplinesc, în ordinea stabilită de Avocatul Poporului, atribuțiile acestuia în caz de imposibilitate temporară a exercitării funcției;
h) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de Avocatul Poporului.
Secțiunea 3 Secretarul general
Articolul 7
Secretarul general este funcționar public numit, prin concurs sau examen, pe criterii de profesionalism, prin ordin al Avocatului Poporului. Secretarul general asigura prin delegare continuitatea conducerii, stabilitatea funcționarii instituției și realizarea legăturilor functionale în cadrul acesteia.
Principalele atribuții și responsabilități ale secretarului general sunt următoarele:
a) îndrumă și răspunde de activitatea compartimentelor din subordine și asigura comunicarea dintre Avocatul Poporului și conducătorii acestora;
b) colaborează cu secretarii generali din alte instituții publice;
c) urmărește și controlează elaborarea raportarilor statistice periodice ale Avocatului Poporului, prevăzute de reglementările în vigoare;
d) urmărește executarea deciziilor cu privire la managementul de resurse umane din cadrul instituției;
e) organizează gestionarea patrimoniului instituției și ia măsuri pentru asigurarea integrității acestuia;
f) organizează activitatea de întreținere, de dotare și stabilește măsuri pentru paza și folosirea sediului instituției și a bunurilor sale, prin structurile de resort;
g) urmărește modul de executare a contractelor pentru asigurarea utilităților (apa, căldură, energie electrica, telefon etc.);
h) dispune măsuri pentru efectuarea inventarierii anuale a tuturor bunurilor din patrimoniul instituției și prezintă Avocatului Poporului un raport asupra acestui inventar;
i) răspunde de respectarea dispozițiilor legale privind utilizarea fondurilor cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al instituției și de întocmirea proiectului bugetului anual al instituției;
j) răspunde de organizarea și de realizarea sistemului informatic general al instituției;
k) dispune măsurile ce trebuie luate cu privire la circulația și la transferul bunurilor;
l) organizează activitatea de prevenire și de stingere a incendiilor, precum și activitatea de protecție a muncii;
m) răspunde de acțiunile de relații externe și de protocol ale instituției, întocmește și asigura executarea planului de relații externe;
n) aproba valoarea de inventar a cărților primite gratuit;
o) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau încredințate de Avocatul Poporului.
Capitolul 3 Structura organizatorică
Articolul 8
Structura organizatorică a instituției este prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul regulament.
În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al Avocatului Poporului, se pot organiza direcții, servicii, birouri, alte categorii de compartimente sau comisii cu activitate temporară, stabilindu-se numărul posturilor de conducere, atribuțiile, precum și personalul necesar pentru fiecare compartiment, în raport cu competența instituției, stabilită de lege.
În funcție de atribuțiile ce îi revin, potrivit
Legii nr. 35/1997 , cu modificările și completările ulterioare, Avocatul Poporului poate organiza, cu aprobarea Biroului permanent al Senatului, birouri teritoriale.
Articolul 9
În cadrul instituției funcționează Consiliul consultativ, în componenta căruia intra Avocatul Poporului, adjunctii și consilierii săi, secretarul general, precum și alte persoane desemnate, prin ordin, de Avocatul Poporului.
Consiliul consultativ se convoacă de către Avocatul Poporului.
Articolul 10
Activitatea de audit este organizată și se desfășoară în directa subordonare a Avocatului Poporului, potrivit legii.
Articolul 11
Consilierii Avocatului Poporului îndeplinesc următoarele atribuții:
a) examinează și propun soluții în problemele care privesc organizarea și funcționarea instituției;
b) întocmesc sau participa la întocmirea unor note, studii, evaluări, lucrări de sinteza legate de specificul activității instituției și furnizează datele de sinteza privind activitatea legislativă;
c) avizează ordinele, instrucțiunile, regulamentele, contractele și orice alte acte emise de Avocatul Poporului, adjunctii acestuia și secretarul general, în exercitarea atribuțiilor legate de activitatea instituției;
d) participa la activitatea de pregătire a rapoartelor anuale și speciale, inclusiv prin centralizarea periodică a cererilor și dosarelor aflate în lucru;
e) informează Avocatul Poporului cu privire la aspectele sociale care pot constitui obiectul autosesizarilor, colaborand, după caz, cu departamentele;
f) participa la activitatea de redactare a corespondentei Avocatului Poporului;
g) sesizează cu operativitate și participa la redactarea raspunsurilor la întrebările și problemele ridicate de/și în mass-media cu privire la activitatea instituției;
h) reprezintă Avocatul Poporului în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale;
i) asigura, cu aprobarea ordonatorului de credite, achiziționarea la fondul de documentare științifică a culegerilor de acte normative și orice alte lucrări necesare desfășurării activității instituției, urmărind modul de gestionare, prelucrare și evidenta în cadrul bibliotecii (punctului de documentare);
j) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de lege și de Avocatul Poporului.
Articolul 12
Departamentele din structura instituției sunt:
I. Departamentul privind protecția drepturilor civile și politice;
II. Departamentul privind protecția drepturilor sociale, economice și culturale.
Fiecare departament este coordonat de un adjunct al Avocatului Poporului.
Capitolul 4 Funcționarea instituției
Secțiunea 1 Registrele instituției
Articolul 13
Registrele instituției sunt următoarele:
a) registrul general de intrare-ieșire a corespondentei în care se înregistrează, în ordine, toate documentele care intra și ies din instituție, primind număr și data de înregistrare;
b) registrele de dosare în care se înregistrează toate lucrările în legătură cu soluționarea cererilor;
c) registrul de audiente;
d) registrul de acte emise de Avocatul Poporului în exercitarea atribuțiilor legate de activitatea interna a instituției, în care acestea se înregistrează și li se da număr, în ordine cronologică;
e) registrul special de corespondenta secreta și confidențială, în care se înregistrează documentele având acest caracter;
f) opisul alfabetic;
g) registrul de arhiva;
h) registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal.
Evidentele din opisul alfabetic vor fi realizate și în format electronic.
La sfârșitul fiecărui an, după ultima operațiune din fiecare registru, se va întocmi un proces-verbal de închidere, care va fi contrasemnat de secretarul general.
Articolul 14
În scopul desfășurării eficiente a activității instituției, Avocatul Poporului poate aproba și întocmirea altor registre în afară celor prevăzute la art. 13, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, potrivit legislației în vigoare.
Secțiunea 2 Procedura de primire și de soluționare a cererilor.
Procedura în cazul sesizării din oficiu
Articolul 15
Cererile adresate Avocatului Poporului trebuie formulate în scris, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, și pot fi transmise prin posta, inclusiv cea electronică, fax ori pot fi depuse personal sau prin mandatar.
În cazul în care cererea se depune prin mandatar se vor solicita datele de identificare ale acestuia.
Pentru motive temeinice, la solicitarea petitionarului, acestuia i se poate incuviinta să își prezinte oral sau prin serviciul dispecerat cererea, care va fi consemnată de către personalul din cadrul compartimentului desemnat în acest scop pe formularele-tip prezentate în anexele nr. 2 și 3 la prezentul regulament.
Articolul 16
Cererile, având atașate și plicurile, se depun la registratura unde, în aceeași zi, sunt trecute în registrul general de intrare-ieșire a corespondentei și primesc număr și data de înregistrare, după care se predau adjunctului Avocatului Poporului, în ordinea desemnată de către Avocatul Poporului.
Adjunctul Avocatului Poporului repartizează cererile compartimentelor de specialitate în funcție de domeniul de activitate al acestora, prin curier și pe bază de condica.
În situația în care obiectul unei cereri intră în domeniul de activitate a doua sau mai multe compartimente, adjunctul Avocatului Poporului va desemna compartimentul responsabil cu soluționarea cererii, mentinandu-se totodată obligația celorlalte compartimente de a colabora.
Predarea și primirea cererilor se fac sub semnatura, prin condica.
Articolul 17
Persoana căreia i-a fost repartizata cererea, denumita în continuare titularul lucrării, analizează obiectul acesteia și propune un proiect de răspuns pe care îl supune spre analiza și avizare șefului compartimentului din care face parte.
În situația în care cererea nu intră în obiectul de activitate al Avocatului Poporului, proiectul de răspuns se aproba și se semnează de către șeful compartimentului desemnat.
Dacă cererea intră în obiectul de activitate al Avocatului Poporului, titularul lucrării verifica dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege și, dacă este cazul, solicita, cu aprobarea șefului compartimentului, informații suplimentare, telefonic sau în scris, de la petitionar ori de la autoritate. Atunci când este necesar se poate solicita prezenta petitionarului. În acest caz se va deschide un dosar care va purta numărul de înregistrare al cererii, acordat conform art. 16.
Articolul 18
În situația în care, în urma cercetărilor preliminare, rezultă necesitatea efectuării unei anchete, titularul lucrării face propunerea și o supune spre avizare șefului de departament. Avocatul Poporului aproba efectuarea anchetei și împuternicește persoanele care o vor efectua.
Articolul 19
Avocatul Poporului poate întrerupe efectuarea anchetei ori de câte ori constata ca cererea a fost soluționată amiabil sau ca au încetat temeiurile pentru care a fost dispusă.
Încetarea procedurii se aduce la cunoștința petitionarului.
Articolul 20
Potrivit aceleiași proceduri, în cazul în care, în urma cercetărilor preliminare sau a anchetelor, se constată că cererea persoanei lezate este intemeiata, Avocatul Poporului va sesiza autoritatea administrației publice, care a încălcat drepturile petitionarului, cerandu-i în scris sa reformeze sau sa revoce actul administrativ și sa repare pagubele produse, precum și sa repuna persoana lezata în situația anterioară.
În cazul în care se constata încălcarea grava a drepturilor petitionarului sau ilegalitatea actului administrativ, Avocatul Poporului emite o recomandare adresată autorității administrației publice, care a încălcat drepturile respective sau a emis actul ilegal.
Articolul 21
În situația în care autoritatea administrației publice în cauza își însușește recomandarea, Avocatul Poporului sau persoana desemnată de acesta aproba propunerea de închidere a dosarului.
În caz contrar Avocatul Poporului va proceda la sesizarea autorităților ierarhic superioare.
În ambele cazuri rezultatele finale se aduc la cunoștința petitionarului.
Articolul 22
Cererile anonime nu se înregistrează.
În cazul cererilor prin care se revine fără a se aduce noi dovezi, titularul lucrării propune șefului ierarhic arhivarea acestora. Arhivarea se decide de către șeful compartimentului desemnat.
Articolul 23
Avocatul Poporului poate aproba sesizarea din oficiu atunci când afla, prin orice mijloace, ca au fost incalcate drepturi sau libertăți cetățenești.
Sesizarea din oficiu se înregistrează în registrul general de intrare-ieșire a corespondentei.
Procedura de soluționare este cea prevăzută în prezenta secțiune.
Procedura desfășurată ca urmare a sesizării din oficiu încetează și la solicitarea persoanei lezate în drepturile și libertățile sale.
Capitolul 5 Statutul personalului instituției
Secțiunea 1 Categorii de personal
Articolul 24
În instituție își desfășoară activitatea următoarele categorii de personal: demnitari, funcționari publici și personal încadrat cu contract individual de muncă.
Secțiunea 2 Drepturile personalului instituției
Articolul 25
Funcționarii publici beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția publică.
Articolul 26
Salarizarea personalului se face potrivit legii privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și potrivit asimilarilor stabilite în legea de organizare și funcționare a instituției.
Articolul 27
Personalul instituției are dreptul la un concediu de odihnă plătit, stabilit în raport cu vechimea în munca prin regulamentul privind concediile de odihnă, aprobat de Avocatul Poporului.
Personalul este îndreptățit sa primească, potrivit legii, o compensare în bani, corespunzătoare numărului de zile de concediu neefectuat, potrivit regulamentului prevăzut la alin. (1).
Personalul instituției beneficiază, în condițiile legii, de concedii de studii, concedii suplimentare, concedii medicale, concedii fără plata, zile libere plătite și ore suplimentare.
Secțiunea 3 Îndatoririle personalului instituției
Articolul 28
În exercitarea atribuțiilor sale personalul instituției trebuie să acționeze cu profesionalism, loialitate, corectitudine, promptitudine și să își perfecționeze permanent pregătirea profesională.
Articolul 29
În relația cu cetățenii personalul instituției are următoarele îndatoriri:
a) sa manifeste solicitudine și politete;
b) să asigure în procesul de elaborare și de aplicare a deciziilor, precum și de soluționare a cererilor petitionarilor egalitatea de tratament a acestora, fără privilegii și fără discriminări;
c) sa exercite atribuțiile conferite funcției numai în scopul prevăzut de lege;
d) sa nu fie influentat în conduita sa de interese personale sau de intervenții politice;
e) să asigure accesul cetățenilor la documente în conformitate cu dispozițiile legale;
f) sa poarte ecuson.
Secțiunea 4 Răspunderea disciplinară
Articolul 30
Încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară a personalului instituției.
Abaterile disciplinare pe care le pot săvârși categoriile de personal din instituție sunt cele prevăzute de legislația în vigoare specifică funcției publice și raportului juridic de muncă.
Sancțiunile disciplinare aplicabile în cazul săvârșirii abaterilor prevăzute la alin. (2) sunt următoarele:
a) avertismentul;
b) mustrarea;
c) diminuarea drepturilor salariale sau reducerea indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni, cu 5-10%;
d) amânarea dreptului de promovare (avansare) pe o perioadă de 1-3 ani;
e) trecerea într-o funcție inferioară, pe o perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
f) încetarea disciplinară a raporturilor de muncă sau de serviciu, după caz.
Procedura de cercetare, aplicare și contestare a sancțiunilor disciplinare este cea prevăzută de legislația în vigoare.
Articolul 31
Situațiile de încetare a raporturilor de serviciu și eliberare din funcție sunt cele prevăzute de lege pentru demnitari, funcționari publici și personal încadrat cu contract individual de muncă.
Capitolul 6 Dispoziții finale
Articolul 32
Avocatul Poporului întreține relații cu autorități similare din alte state și poate participa la activitatea unor organizații internaționale din domeniul sau de activitate ori poate să devină membru al acestora.
Articolul 33
Normativele de cheltuieli pentru protocol, deplasări în străinătate, dotări cu autoturisme și consum lunar de carburanți se stabilesc prin ordin al Avocatului Poporului, potrivit legii.
Articolul 34
Prezentul regulament intră în vigoare de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I, după adoptarea sa de către Biroul permanent al Senatului.
Articolul 35
La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abroga Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 19 august 1999.
De la data intrării în vigoare a prezentului regulament dispozițiile acestuia se aplică întregului personal al instituției.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1
Anexa 2 -------
la regulament
-------------
1. Numele și prenumele (cu majuscule) ................, domiciliat în (reședința ori alta adresa unde puteti fi găsit) .........., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. .., telefon ........................
2. Data la care ați luat cunoștința despre încălcarea drepturilor dumneavoastră ......................................
3. Prezentarea succintă a drepturilor și libertăților incalcate:
................................................................
................................................................
4. Autoritatea administrativă sau funcționarul public reclamat:
................................................................
................................................................
5. Descrierea succintă a faptelor invocate, prin care vi s-au încălcat drepturile:
................................................................
................................................................
................................................................
(puteti continua pe o alta pagina, pe care să o anexati la cerere)
6. Autoritățile publice care au fost sesizate anterior:
................................................................
................................................................
7. Răspunsul primit și motivele pentru care va considerați în continuare nedreptatit:
................................................................
................................................................
8. În dovedirea celor afirmate depun următoarele acte (în copie, nu în original):
................................................................
................................................................
9. Mențiunea obligatorie dacă cererea face obiectul unei cauze aflate pe rolul unei instanțe judecătorești sau dacă a format obiectul unei judecati:
................................................................
................................................................
10. Doresc ca toate informațiile și rezultatele acestei cereri sa rămână confidențiale:
DA NU
11. Cererea este depusa
[] Personal
[] Prin mandatar
Data ..... Semnatura .......
Anexa 3 -------
la regulament
-------------
AVOCATUL POPORULUI
Dispecerat
F I S A
Numele și prenumele (cu majuscule) ................................................., domiciliat în (reședința ori alta adresa unde poate fi găsit) .........................., str. ............................. nr. .., bl. ...., sc. ..., ap. ...., telefon ....
Data la care persoana a luat cunoștința despre pretinsa încălcare a drepturilor sau a libertăților sale: .............................
Drepturile și libertățile pretins incalcate:
..................................................................
..................................................................
..................................................................
..................................................................
..................................................................
Autoritatea administrativă sau funcționarul public care a încălcat dreptul ori libertatea reclamantului sau a altei persoane: ......................
.................................................................
.................................................................
.................................................................
.................................................................
Descrierea succintă a faptelor invocate, prin care s-au încălcat drepturile ori libertățile invocate: .......................................
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
Autoritățile publice care au fost sesizate anterior:
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
Răspunsul primit și motivele pentru care petiționarul se considera nedreptatit:
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
În dovedirea celor afirmate au fost invocate următoarele acte:
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
Cazul respectiv face sau a făcut obiectul unei cauze aflate pe rolul unei instanțe judecătorești sau al unei anchete penale:
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
Soluția recomandată: ...........................................
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
A consemnat:
............................
(Numele și prenumele)
(Expert)
Data ....................
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.