Acordul din 31 decembrie 2001
(proiectul privind restructurarea sectorului de drumuri și construcția variantei de ocolire a municipiului Pitesti) între România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
prezumat în vigoare
------------
PREAMBUL
Având în vedere ca Garantul și Administrația Naționala a Drumurilor au solicitat asistența Băncii în vederea finanțării unei părți a Proiectului,
având în vedere ca, în conformitate cu prevederile unui acord de împrumut încheiat la data prezentului acord între Administrația Naționala a Drumurilor, în calitate de Împrumutat, și Banca (acordul de împrumut, astfel cum este definit în Termenii și condițiile standard), Banca a fost de acord sa pună la dispoziție Împrumutatului un împrumut în valoare de 60.000.000 euro, guvernat de termenii și condițiile prezentate sau la care se face referire în acordul de împrumut, însă numai cu condiția ca Garantul sa garanteze obligațiile Împrumutatului care decurg din acordul de împrumut, după cum se specifică în acest acord, și
având în vedere ca Garantul, luând în considerare încheierea acordului de împrumut dintre Banca și Împrumutat, a fost de acord sa garanteze aceste obligații ale Împrumutatului, prin prezentul acord părțile la acesta convin asupra celor ce urmează:
*) Traducere.
Acord, datat 31 decembrie 2001, între România (Garantul) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca)
Articolul 1
Termenii și condițiile standard. Definiții
Secțiunea 1.01 Includerea Termenilor și condițiilor standard
Toate prevederile Termenilor și condițiilor standard ale Băncii, datate februarie 1999, sunt incluse și se aplică prezentului acord cu aceeași forta și efect ca și când ar face parte integrantă din prezentul acord (aceste prevederi sunt denumite în continuare Termenii și condițiile standard).
Secțiunea 1.02 Definiții
Cu excepția cazurilor în care se specifică altfel sau în care contextul o cere, oriunde sunt folosiți în acest acord (inclusiv în preambul), termenii definiți în preambul au respectivul înțeles atribuit lor în aceasta secțiune, termenii definiți în Termenii și condițiile standard și în acordul de împrumut au înțelesul atribuit în respectivele documente și următorul termen are următorul înțeles:
Reprezentantul autorizat al Garantului înseamnă ministrul finanțelor publice al Garantului.
Secțiunea 1.03 Interpretare
În acest acord referirea la un anumit articol sau o anumită secțiune va fi considerată referire la acel articol specificat sau la acea secțiune specificată în acest acord, cu excepția cazului în care se precizează altfel în acest acord.
Articolul 2
Garanție. Alte obligații
Secțiunea 2.01 Garanție
Prin prezentul acord Garantul garantează necondiționat, ca prim garant și nu numai ca simplu garant, plata scadenta și punctuala a oricăror sume și a tuturor sumelor scadente în conformitate cu acordul de împrumut, fie la scadenta menționată, fie la scadenta plății accelerate sau altfel, și îndeplinirea punctuala a tuturor celorlalte obligații ale Împrumutatului, toate descrise în acordul de împrumut.
Secțiunea 2.02 Finalizarea Proiectului
a) Oricând exista un motiv rezonabil de a crede ca fondurile disponibile ale Împrumutatului nu vor acoperi cheltuielile estimate necesare realizării Proiectului, Garantul va întreprinde cu promptitudine măsurile necesare, satisfăcătoare pentru Banca, pentru a asigura Împrumutatului sau pentru a determina să fie asigurate Împrumutatului fondurile necesare pentru a acoperi aceste cheltuieli și necesitați.
b) Fără a limita generalitatea oricăror alte prevederi ale acestui acord sau ale Termenilor și condițiilor standard, Garantul se va asigura ca Împrumutatul este capabil să își îndeplinească obligațiile asumate prin acordul de împrumut.
Secțiunea 2.03 Alte obligații
a) Garantul se va asigura ca Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va publică Declarația politicilor sectoriale înainte de data de 31 martie 2003, declarație care va include, inter alia, o declarație de intenție asupra proprietății, administrării și managementului diferitelor părți din rețeaua drumurilor naționale, asupra îmbunătățirii nivelului și mecanismelor de finanțare a sectorului drumuri, asupra reducerii impactului negativ al drumurilor asupra mediului și asupra reducerii numărului și a gravitatii accidentelor de trafic rutier.
b) Garantul se va asigura ca Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va înființa înainte de data de 31 martie 2003 un comitet special consultativ cu reprezentare majoritara din sectorul privat, care să consilieze Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței asupra tuturor aspectelor exploatării rețelei drumurilor naționale și, în special, asupra operarii și utilizării Fondului special al drumurilor publice.
c) Garantul va face demersurile necesare pentru ca Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței sa privatizeze doua societăți de întreținere înainte de data de 31 decembrie 2002 și, în continuare, în fiecare an după aceea Garantul va determina Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței sa privatizeze câte alte doua societăți de întreținere.
d) Garantul se va asigura ca Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va publică înainte de data de 30 aprilie 2003 un document-cadru convenit cu Împrumutatul, document care stabilește responsabilitățile, obiectivele și detaliile unui contract de management între Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Împrumutat.
e) Garantul se va asigura ca nici o investiție a Împrumutatului sau emiterea nici unei garanții de credit de către Garant pentru orice proiect de drumuri nu va afecta negativ Programul de investiții în sectorul drumuri sau oricare parte a acestuia, precum și că nu va reduce disponibilitatea fondurilor în contrapartida necesare pentru implementarea Programului de investiții în sectorul drumuri și pentru întreținerea rețelei drumurilor naționale la un nivel rezonabil.
f) Garantul se va asigura ca toate investițiile în sectorul drumuri ale Garantului sau ale Împrumutatului, care depășesc echivalentul a 5 milioane euro, vor avea o rata interna de rentabilitate (EIRR) de cel puțin 15%.
g) Garantul va menține permanent o alocație pentru Împrumutat, începând cu data intrării în vigoare a acordului de împrumut, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în suma suficienta pentru a furniza fondurile necesare: (i) întreținerii adecvate a rețelei drumurilor naționale și, în orice caz, la un nivel nu mai mic decât rata cheltuielilor relevanta pentru anul fiscal 1995 (în termeni reali); (îi) implementarii Programului de investiții în sectorul drumuri; (iii) acoperirii serviciului total al datoriei pentru toate împrumuturile Împrumutatului garantate de Garant; și (iv) finalizarii Proiectului până la data de 30 iunie 2006 sau orice altă dată convenită între Garant și Banca.
h) Garantul va face demersurile necesare pentru ca Împrumutatul să își îndeplinească toate obligațiile asumate prin acordul de împrumut.
i) Garantul va lua în considerare modificările legislative recomandate de consultanții angajați de Împrumutat, elaborate în urma finalizarii Strategiei pentru parteneriat privat-public în sectorul drumuri, în vederea transmiterii către Parlament a celor care au fost agreate de Împrumutat și de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
j) Garantul va face demersurile necesare pentru ca Împrumutatul sa externalizeze unitățile, organizațiile și participatiile sale conform secțiunilor 3.01(f), (g) și (h) ale acordului de împrumut.
k) Garantul va determina Împrumutatul, începând cu data de 31 decembrie 2002, sa transmită Băncii un raport anual asupra stadiului implementarii Declarației politicilor sectoriale și a Planului de afaceri, convenite cu Garantul, inclusiv propunerile adoptate pentru implementarea acestora.
l) Garantul va determina Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței sa elaboreze și Guvernul României sa aprobe Declarația politicilor sectoriale pentru scopurile secțiunii 6.01(b) din acordul de împrumut.
Articolul 3
Diverse
Secțiunea 3.01 Notificări
Următoarele adrese sunt specificate pentru scopurile secțiunii 10.01 din Termenii și condițiile standard:
Pentru Garant:
Ministerul Finanțelor Publice
str. Apolodor nr. 17
București, sectorul 5
România
În atenția: ministrului finanțelor publice
Fax: (+40 1) 337 49 63
Pentru Banca:
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
One Exchange Square
Londra EC2A 2JN
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
În atenția: Departamentului de Administrare a Operațiunilor
Fax: +44 20-7338-6100
Secțiunea 3.02. Avizul juridic
Pentru scopurile secțiunii 9.03(b) din Termenii și condițiile standard și în conformitate cu secțiunea 6.02 din acordul de împrumut, avizul/avizele juridic/juridice va/vor fi emis/emise în numele Garantului de către ministrul justiției.
Drept care părțile la prezentul acord, actionand prin reprezentanții lor deplin autorizați, au semnat acest acord în 4 exemplare în limba engleza, la București, la data menționată pe prima pagina a documentului.
Pentru România,
Mihai Nicolae Tanasescu,
ministrul finanțelor publice
Pentru Banca Europeană
pentru Reconstrucție și Dezvoltare,
Salvadore Candido,
director
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.