Acordul din 3 aprilie 2002
între România (Împrumutatul) și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca)
prezumat în vigoare
---------
Având în vedere ca:
A. Banca a primit o scrisoare, datată 30 ianuarie 2002, din partea Împrumutatului, descriind un program de politici și acțiuni (program), structurat în doua etape, destinat sa întărească capacitatea administrațiilor publice locale și a grupurilor de comunități de a întreprinde investiții în domeniul rural într-un mod eficient și responsabil și sa imbunatateasca viața și nivelul de trai ale populației rurale în regiunile selecționate ale Împrumutatului prin elaborarea și realizarea în aceste regiuni a unor proiecte, inclusiv proiecte de infrastructura;
B. Împrumutatul a cerut Băncii sa sprijine realizarea celor două etape ale programului prin acordarea Împrumutatului a unor împrumuturi, a căror suma totală nu va depăși echivalentul a 100 milioane dolari S.U.A. pe o perioadă de 8 ani;
C. Împrumutatul, declarandu-se satisfăcut în ceea ce privește fezabilitatea și prioritatea proiectului descris în anexa nr. 2 la acest acord (proiect), care constituie prima etapa a programului, a solicitat Băncii sa sprijine finanțarea proiectului; și
având în vedere ca Banca a acceptat, pe baza, inter alia, a următoarelor, sa acorde Împrumutatului împrumutul în termenii și în condițiile prevăzute în acest acord,
părțile convin după cum urmează:
*) Traducere.
Acord, datat 3 aprilie 2002, între România (Împrumutatul) și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca)
Articolul 1
Condiții generale. Definiții
Secțiunea 1.01. "Condițiile generale aplicabile acordurilor de împrumut și garanție pentru împrumuturi într-o singura valuta" ale Băncii, datate 30 mai 1995 (modificate la 6 octombrie 1999), împreună cu modificările prevăzute în continuare (Condițiile generale), constituie parte integrantă a acestui acord.
Paragraful (c) din secțiunea 9.07 din Condițiile generale se modifica și se citește după cum urmează:
"(c) Nu mai târziu de 6 luni înainte de data limita de tragere sau orice altă dată convenită în acest scop între Împrumutat și Banca, Împrumutatul va elabora și va furniza Băncii un raport, în scopul și cu detaliile pe care Banca le va solicita în mod rezonabil, asupra execuției și operarii inițiale a proiectului, costurilor acestuia și beneficiilor obținute sau care urmează să fie obținute din acesta, îndeplinirii de către Împrumutat și Banca a obligațiilor care le revin în cadrul Acordului de împrumut, precum și realizării obiectivelor împrumutului."
Secțiunea 1.02. În afară cazului în care contextul o cere, termenii definiți în Condițiile generale și în preambulul la prezentul acord vor avea intelesurile respective, iar următorii termeni suplimentari vor avea intelesurile următoare:
a) beneficiar înseamnă orice administrație publică locală sau alta organizație la nivel de comuna, eligibilă, în conformitate cu criteriile prevăzute în Manualul operational, să obțină și sa administreze un subgrant;
b) organizație la nivelul comunității sau ONC înseamnă o organizație la nivel de comuna, cu personalitate juridică conform legislației Împrumutatului și eligibilă sa primească și sa administreze un subgrant prevăzut în partea B.2 a proiectului, conform criteriilor de eligibilitate prevăzute în Manualul operational al FRDS;
c) categorii eligibile înseamnă categoriile (1) a), (2), (3) a) și c) și (4) a) descrise în tabelul cuprins în partea A.1 a anexei nr. 1 la acest acord - pentru contul special A la care se face referire în partea B.1 a anexei nr. 1 la acest acord; și categoriile (1) b), (3) b) și (4) b) descrise în tabelul cuprins în partea A.1 a anexei nr. 1 la acest acord - pentru contul special B la care se face referire în partea B.1 a anexei nr. 1 la acest acord;
d) cheltuieli eligibile înseamnă cheltuieli efectuate pentru bunuri, lucrări, servicii sau alte costuri operationale plătite în contul tragerilor făcute de un beneficiar sau ONC în cadrul unui subgrant menționat în secțiunea 2.02 a) a acestui acord;
e) raport de monitorizare financiară sau RMF înseamnă fiecare raport elaborat în conformitate cu prevederile secțiunii 4.02 a acestui acord;
f) acord de grant înseamnă acordul menționat în partea B.2 a anexei nr. 5 la acest acord;
g) OSAIA înseamnă Oficiul pentru servicii de achiziții între agenții din cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD);
h) MAP înseamnă Ministerul Administrației Publice al Împrumutatului sau orice succesor legal al acestuia;
i) MFP înseamnă Ministerul Finanțelor Publice al Împrumutatului sau orice succesor legal al acestuia;
j) CNC înseamnă Comitetul Național de Coordonare a Proiectului de dezvoltare rurală, înființat pe baza Hotărârii Guvernului nr. 336 din 22 martie 2001 , alcătuit din reprezentanți ai Ministerului Administrației Publice, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Sănătății și Familiei, Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerului Dezvoltării și Prognozei, Ministerului Apelor și Protecției Mediului, Ministerului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperatie, Fondului Roman de Dezvoltare Socială, Asociației Președinților de Consilii Județene și Asociației Comunelor, sau orice succesor legal al acestuia;
k) UIP înseamnă unitatea de implementare a proiectului, înființată în fiecare regiune a proiectului ca reprezentanta a UMP, sau orice succesor legal al acesteia;
l) UMP înseamnă Unitatea de management al proiectului, înființată în cadrul MAP prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 487 din 27 iulie 2001 , sau orice succesor legal al acesteia;
m) contul proiectului înseamnă contul la care se face referire în partea A.5 a anexei nr. 5 la acest acord;
n) Manual operational al proiectului înseamnă manualul care stabilește procedurile operationale și administrative privind elaborarea, aprobarea, operarea, finanțarea, realizarea și supervizarea subproiectelor prevăzute în partea B.1 a proiectului, precum și procedurile pentru realizarea proiectului, manual care poate fi modificat periodic cu acordul Băncii;
o) regiunile proiectului înseamnă următoarele 5 județe ale Împrumutatului, luate împreună: Salaj, Dolj, Calarasi, Tulcea și Botosani, iar regiunea proiectului înseamnă oricare dintre aceste regiuni;
p) FRDS înseamnă Fondul Roman de Dezvoltare Socială, înființat prin Legea nr. 129/1998 , modificată prin Legea nr. 628/2001 , ca entitate nonprofit, de interes public, cu personalitate juridică și autonomă din punct de vedere administrativ, sau orice succesor legal al acestuia;
q) Manualul operational al FRDS înseamnă manualul adoptat de FRDS, care stabilește criteriile și procedurile de selecție, finanțare și realizare a subproiectelor, manual ce poate fi modificat periodic cu acordul Băncii;
r) conturi speciale înseamnă conturile la care se face referire în partea B a anexei nr. 1 la acest acord și contul special înseamnă fiecare și oricare asemenea cont;
s) subgrant înseamnă un grant acordat sau propus a fi acordat unui beneficiar sau ONC din suma împrumutului pentru realizarea unui subproiect;
t) subproiect înseamnă un proiect specific de infrastructura care urmează să fie realizat în cadrul părții B,1 sau B.2 a proiectului, propus a fi realizat de un beneficiar sau ONC prin utilizarea unui subgrant; și
u) acord subsidiar înseamnă un acord care urmează să se încheie între MFP, MAP și FRDS, în conformitate cu prevederile secțiunii 3.01 c) și d).
Articolul 2
Împrumutul
Secțiunea 2.01. Banca este de acord sa imprumute Împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute sau la care se face referire în acest acord, o sumă egala cu 40.000.000 dolari S.U.A.
Secțiunea 2.02. Sumele împrumutului pot fi trase din contul împrumutului, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la acest acord, pentru: a) sume plătite (sau, dacă Banca va fi de acord astfel, care urmează a fi plătite) de către Împrumutat în cadrul tragerilor efectuate de un beneficiar sau ONC în cadrul unui subgrant, privind costurile rezonabile ale bunurilor, lucrărilor și serviciilor necesare pentru subproiect, în legătură cu care se solicita cererea de tragere din contul împrumutului; și b) cheltuieli efectuate (sau, dacă Banca va fi de acord, care urmează a fi efectuate) privind costurile rezonabile ale bunurilor, serviciilor și costurile operationale necesare părților B și C ale proiectului și care urmează să fie finanțate din sumele împrumutului.
Secțiunea 2.03. Data limita de tragere va fi 31 decembrie 2006 sau o altă dată ulterioară, după cum va stabili Banca. Banca va notifica Împrumutatului cu promptitudine această dată.
Secțiunea 2.04. La data sau imediat după data intrării în efectivitate Împrumutatul va plati Băncii un comision egal cu 1% din suma împrumutului.
Secțiunea 2.05. Împrumutatul va plati periodic Băncii un comision de angajament la o rata de trei pătrimi dintr-un procent (3/4 din 1%) pe an, aplicată la suma netrasa din împrumut.
Secțiunea 2.06. a) Împrumutatul va plati periodic dobânda aferentă sumelor trase din împrumut și nerambursate, la o rata egala cu rata de baza LIBOR plus marja totală LIBOR, aferente fiecărei perioade de dobânda.
b) Pentru scopurile acestei secțiuni:
(i) perioada de dobânda înseamnă perioada inițială de la, și incluzând, data semnării prezentului acord până la, dar excluzând, prima data de plată a dobânzii care survine după aceasta, iar după perioada inițială, fiecare perioada de la, și incluzând, data de plată a dobânzii până la, dar excluzând, data de plată a dobânzii imediat următoare;
(îi) data de plată a dobânzii înseamnă fiecare data specificată în secțiunea 2.07 din acest acord;
(iii) rata dobânzii cu baza LIBOR înseamnă, pentru fiecare perioada de dobânda, rata oferită pe piața interbancara londoneza la depozitele pe 6 luni în dolari S.U.A., valabilă în prima zi a unei astfel de perioade de dobânda (sau, în cazul perioadei inițiale de dobânda, rata valabilă în prima zi a unei astfel de perioade de dobânda sau în ziua imediat următoare), după cum a fost determinata în mod rezonabil de Banca și exprimată ca procent pe an;
(iv) marja totală LIBOR înseamnă, pentru fiecare perioada de dobânda: (A) trei pătrimi dintr-un procent (3/4 din 1%); (B) minus (sau plus) marja medie ponderată pentru o astfel de perioada de dobânda, mai mica (sau mai mare) decât ratele oferite de piața interbancara londoneza sau alte rate de referința la depozite pe 6 luni, aplicată la împrumuturile nerambursate ale Băncii sau la părți din acestea, alocate de Banca pentru finanțarea împrumuturilor într-o singura valuta, sau la părți din acestea care includ împrumutul; după cum a fost determinata în mod rezonabil de Banca și exprimată ca procent pe an.
c) Banca va notifica cu promptitudine Împrumutatului rata dobânzii cu baza LIBOR și marja totală LIBOR pentru fiecare perioada de dobânda, de îndată ce acestea vor fi determinate.
d) Ori de câte ori, având în vedere schimbările survenite în practicile pieței care ar putea afecta determinarea ratelor dobânzii la care se face referire în secțiunea 2.06, Banca decide ca este în interesul tuturor imprumutatilor săi și al Băncii să aplice o modalitate de determinare a ratelor dobânzii aplicabile împrumutului, alta decât cea prevăzută în secțiunea menționată, Banca poate modifica modalitatea de determinare a ratelor dobânzii aplicabile împrumutului, nu mai devreme de 6 luni după ce a notificat Împrumutatului noua modalitate. Noua modalitate va deveni efectivă la expirarea perioadei de notificare, în afară cazului în care Împrumutatul înștiințează Banca în decursul perioadei menționate asupra obiectiilor sale, caz în care modificarea respectiva nu va fi aplicată în cadrul împrumutului.
Secțiunea 2.07. Dobânda și alte costuri vor fi plătibile semestrial, la datele de 15 martie și 15 septembrie ale fiecărui an.
Secțiunea 2.08. Împrumutatul va rambursa împrumutul în conformitate cu graficul de rambursare prevăzut în anexa nr. 3 la acest acord.
Articolul 3
Execuția proiectului
Secțiunea 3.01. a) Împrumutatul își declara angajamentul față de obiectivele proiectului și, pentru aceasta, va realiza proiectul cu diligenta și eficienta cuvenite și în conformitate cu practici administrative, financiare, tehnice și de mediu corespunzătoare și va furniza cu promptitudinea necesară fondurile, facilitățile, serviciile și alte resurse necesare proiectului.
b) Fără a contraveni prevederilor paragrafului a) al acestei secțiuni și cu excepția cazului în care Împrumutatul și Banca vor conveni altfel, Împrumutatul va realiza proiectul în conformitate cu programul de realizare stabilit în anexa nr. 5 la acest acord.
c) Împrumutatul, prin MFP, va încheia un acord subsidiar cu MAP și FRDS, prin care MAP va prelua responsabilitatea utilizării sumelor din împrumut alocate periodic categoriilor (1) a), (2), (3) a) și c) și (4) a), prevăzute în tabelul cuprins în partea A.1 a anexei nr. 1 la prezentul acord, precum și responsabilitatea implementarii proiectului, cu excepția părții B.2 a acestuia.
d) Împrumutatul va pune la dispoziție FRDS o parte din sumele împrumutului, alocate periodic categoriilor (1) b), (3) b) și (4) b), prevăzute în tabelul cuprins în partea A.1 a anexei nr. 1 la prezentul acord, în baza acordului subsidiar și a termenilor și condițiilor care vor fi aprobate de Banca, incluzând și acele sume prevăzute în partea A.2 a anexei nr. 5 la prezentul acord.
e) Împrumutatul își va exercita drepturile ce îi revin în baza acordului subsidiar în asa fel încât sa apere interesele Împrumutatului și ale Băncii și sa realizeze scopurile împrumutului și, cu excepția cazurilor în care Banca și Împrumutatul vor conveni altfel, Împrumutatul nu va amenda, nu va abroga și nu va renunța la acordul subsidiar sau la oricare dintre prevederile acestuia.
Secțiunea 3.02. a) Dacă Banca nu va stabili altfel, Împrumutatul se angajează ca subgranturile să fie acordate în conformitate cu procedurile, termenii și condițiile prevăzute sau la care se face referire în partea B a anexei nr. 5 la acest acord.
b) Împrumutatul își va exercita drepturile în legătură cu fiecare subproiect astfel încât: (i) sa protejeze interesele Băncii și ale Împrumutatului; (îi) să-și îndeplinească obligațiile asumate prin acest acord; și (iii) sa realizeze scopurile proiectului.
Secțiunea 3.03. Dacă Banca nu va conveni altfel, achizițiile de bunuri, lucrările și serviciile de consultanța necesare proiectului și care urmează să fie finanțate din sumele împrumutului vor fi efectuate în conformitate cu prevederile anexei nr. 4 la acest acord.
Secțiunea 3.04. Pentru scopurile secțiunii 9.07 din Condițiile generale și fără a limita prevederile acesteia, Împrumutatul:
a) va elabora, pe baza unor reguli acceptabile Băncii, și va furniza Băncii, nu mai târziu de 6 luni înainte de data închiderii sau o altă dată ulterioară, care poate fi convenită între Împrumutat și Banca în acest scop, un plan pentru operarea viitoare a proiectului; și
b) va oferi Băncii posibilitatea de a analiza împreună cu Împrumutatul planul menționat mai sus.
Articolul 4
Clauze financiare
Secțiunea 4.01. a) Împrumutatul va pune bazele și va menține un sistem de management financiar, incluzând înregistrări și conturi, și va elabora declarații financiare într-un format acceptabil Băncii, adecvate pentru reflectarea operațiunilor, resurselor și cheltuielilor derulate în cadrul proiectului și al fiecărui subproiect (inclusiv costurile și beneficiile care decurg din acestea).
b) Împrumutatul:
(i) va audita în fiecare an fiscal înregistrările contabile, conturile și declarațiile financiare la care se face referire în paragraful a) al acestei secțiuni și înregistrările contabile și conturile aferente contului special, în conformitate cu standardele de audit acceptabile Băncii, aplicate corespunzător de către auditori independenți acceptabili Băncii, cu care se va încheia un acord nu mai târziu de data de 15 septembrie 2002;
(îi) va furniza Băncii de îndată ce vor fi disponibile, dar în nici un caz mai târziu de 6 luni după sfârșitul fiecărui an fiscal, (A) exemplare certificate ale declarațiilor financiare la care se face referire în paragraful a) al acestei secțiuni, auditate pentru fiecare an fiscal, și (B) opinia și raportul auditorilor asupra acestor declarații, înregistrări și conturi, în scopul și cu detaliile pe care Banca le va solicita în mod rezonabil; și
(iii) va furniza Băncii orice alte informații referitoare la înregistrări și conturi, auditul acestora și auditorii respectivi, pe care Banca le va solicita periodic, în mod rezonabil.
c) Pentru toate cheltuielile în legătură cu care tragerile din contul împrumutului s-au făcut pe baza declarațiilor de cheltuieli Împrumutatul:
(i) va menține sau va lua măsuri pentru menținerea, în conformitate cu paragraful a) al acestei secțiuni, a înregistrărilor și conturilor separate care să evidențieze aceste cheltuieli;
(îi) va păstra, cel încă puțin încă un an după ce Banca a primit raportul de audit pentru anul fiscal în care s-a efectuat ultima tragere din contul împrumutului, toate înregistrările (contracte, comenzi, facturi, chitanțe sau alte documente) evidentiind aceste cheltuieli;
(iii) va permite reprezentanților Băncii sa analizeze aceste înregistrări; și
(iv) se va asigura ca aceste înregistrări și conturi au fost incluse în auditul anual la care se face referire în paragraful b) al acestei secțiuni și ca raportul respectiv de audit va conține comentariul separat al auditorilor asupra faptului ca raportul de monitorizare financiară sau declarațiile de cheltuieli depuse în decursul unui an fiscal, împreună cu procedurile și controlul intern implicat în elaborarea acestora, sunt corecte în ceea ce privește tragerile la care se referă.
Secțiunea 4.02. a) Fără a limita obligațiile de raportare a derulării proiectului, prevăzute în partea B a anexei nr. 5 la acest acord, Împrumutatul va elabora și va furniza Băncii un raport de monitorizare financiară (RMF), satisfăcător pentru Banca din punct de vedere al formei și conținutului, care: (i) prezintă sursele și modul de utilizare a fondurilor proiectului, atât cumulat, cat și aferente perioadei la care face referire raportul menționat, care evidențiază separat fondurile furnizate pe baza împrumutului și explica diferențele dintre utilizarile actuale și cele prevăzute ale acestor fonduri; (îi) descrie progresul fizic al implementarii proiectului, atât cumulat, cat și pentru perioada la care face referire raportul menționat, și explica diferențele care apar între obiectivele implementarii proiectului, previzionate inițial, și cele actuale; și (iii) stabilește stadiul achizițiilor în cadrul proiectului, pentru sfârșitul perioadei la care face referire raportul menționat.
b) Primul RMF va fi furnizat Băncii nu mai târziu de 45 de zile după terminarea primului trimestru calendaristic de la data la care împrumutul devine efectiv și va acoperi perioada cuprinsă între data la care a fost efectuată prima cheltuiala în cadrul proiectului și sfârșitul primului trimestru calendaristic; după aceea fiecare RMF va fi furnizat Băncii nu mai târziu de 45 de zile după terminarea fiecărui trimestru calendaristic.
Articolul 5
Condiții suplimentare solicitate de Banca
Secțiunea 5.01. În conformitate cu prevederile secțiunii 6.02 (p) din Condițiile generale, se prevăd următoarele evenimente suplimentare:
a) Manualul operational al proiectului sau Manualul operational al FRDS a fost amendat, suspendat, abrogat sau anulat fără acordul prealabil din partea Băncii;
b) apariția unei situații care face improbabila realizarea programului sau a unei părți semnificative a acestuia;
c) acordul subsidiar a fost amendat, suspendat, abrogat, revocat sau s-a renunțat la el, afectand astfel capacitatea UMP și FRDS de a implementa proiectul; și
d) FRDS nu și-a îndeplinit oricare dintre obligațiile care îi reveneau în baza acordului subsidiar.
Secțiunea 5.02. În conformitate cu prevederile secțiunii 7.01 (k) din Condițiile generale, se prevăd următoarele evenimente suplimentare:
a) situația prevăzută în paragraful d) din secțiunea 5.01 a prezentului acord s-a produs și continua timp de 60 de zile de la data la care a fost adusă la cunoștința Împrumutatului de către Banca; și
b) apariția oricăreia dintre situațiile prevăzute în paragrafele a), b) și c) din secțiunea 5.01 a prezentului acord.
Articolul 6
Data intrării în vigoare. Terminarea proiectului
Secțiunea 6.01. Se prevăd următoarele evenimente ca fiind condiții suplimentare pentru intrarea în vigoare a acestui acord, în sensul prevederilor secțiunii 12.01 (c) din Condițiile generale:
a) semnarea acordului subsidiar între MFP, MAP și FRDS;
b) numirea personalului UMP, cuprinzând un inginer, un specialist instructor, un specialist în monitorizare și evaluare și un asistent de proiect, și numirea unui inginer, unui contabil și unui asistent la fiecare UIP, tot personalul având calificarea, experienta și termenii de referința acceptați de Banca.
Secțiunea 6.02. Perioada de 120 de zile de la data semnării acestui acord este specificată pentru scopurile secțiunii 12.04 din Condițiile generale.
Articolul 7
Reprezentanții Împrumutatului. Adrese
Secțiunea 7.01. Ministrul finanțelor publice din țara Împrumutatului este desemnat ca reprezentant al Împrumutatului pentru scopurile secțiunii 11.03 din Condițiile generale.
Secțiunea 7.02. Următoarele adrese sunt specificate pentru scopurile secțiunii 11.01 din Condițiile generale:
Pentru Împrumutat:
Ministerul Finanțelor Publice
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, București
România
Telex: 11239
Fax: 401 312 67 92
Pentru Bancă:
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Str. 1818 H, N.W.
Washington, D.C., 20433
Statele Unite ale Americii
Telegraf:
Telex: 248423 (MCI)
Fax: (202) 477-63.91
INTBAFRAD
64145 (MCI)
Washington, D.C.
Drept care, părțile prezente, actionand prin reprezentanții lor autorizați, au convenit ca acest acord să fie semnat în numele României (în calitate de Împrumutat) de către reprezentantul sau, ministrul finanțelor publice, la București, România, în ziua și anul specificate mai sus.
Pentru România,
Mihai Nicolae Tanasescu,
ministrul finanțelor publice,
reprezentant autorizat
Pentru Banca Internationala
pentru Reconstrucție și Dezvoltare,
Ziad Alahdad,
șeful misiunii rezidente
Anexa 1 TRAGERI DIN ÎMPRUMUT
A. Cadru general
1. Tabelul de mai jos cuprinde categoriile de cheltuieli care urmează să fie finanțate din sumele împrumutului alocate fiecărei categorii, precum și procentul în care urmează să fie finanțate cheltuielile în cadrul fiecărei categorii.
Categoria
Suma alocată din împrumut (exprimată în dolari S.U.A.)
% din cheltuieli ce vor fi finanțate
(1)
Subgranturi:
100%
a)
în cadrul părții B.1 a proiectului
30.086.300
b)
în cadrul părții B.2 a proiectului
2.000.000
(2)
Bunuri
337.290
100% din cheltuielile externe, 100% din cheltuielile locale (cost ex-factory) și 80% din cheltuielile pentru alte articole achiziționate pe plan local
(3)
Consultanță și instruire:
100% din cheltuielile externe și 80% din cheltuielile locale
a)
în cadrul părții B.1 a proiectului
3.055.010
b)
în cadrul părții B.2 a proiectului
119.420
c)
în cadrul părții C.1 a proiectului
806.160
(4)
Costuri curente de funcționare:
75%
a)
aferente UMP și UIP
482.060
b)
aferente FRDS
22.700
(5)
Nealocate
3.091.060
TOTAL:
40.000.000
2. Pentru scopurile acestei anexe:
a) termenul cheltuieli externe înseamnă cheltuieli efectuate în valută oricărei tari, alta decât cea a Împrumutatului, pentru bunuri și servicii furnizate de pe teritoriul oricărei alte tari, alta decât cea a Împrumutatului;
b) termenul cheltuieli locale înseamnă cheltuieli în moneda Împrumutatului sau pentru bunuri și servicii furnizate de pe teritoriul Împrumutatului; și
c) termenul costuri curente de funcționare înseamnă costurile functionale generate de UMP, UIP și FRDS prin realizarea proiectului și care vor cuprinde: salariile personalului (exclusiv funcționarii guvernamentali), utilități, consumabile și echipament de birou și vehicule.
3. Fără a contraveni prevederilor paragrafului 1 de mai sus, nici o plata nu va fi efectuată pentru: a) plățile efectuate pentru categoriile (1), (2), (3) și (4) din tabelul de la paragraful 1 din prezenta anexa, decât după ce comisionul prevăzut în secțiunea 2.04 a acestui acord a fost achitat; b) plati pentru acoperirea de cheltuieli anterioare datei prezentului acord; și c) plati ce intră în categoria (1) din tabelul de la paragraful 1 al prezentei anexe pentru un subproiect, decât dacă subgrantul a fost prevăzut prin acordul de grant în conformitate cu procedurile, termenii și condițiile prevăzute în partea B din anexa nr. 5 la prezentul acord.
4. Banca poate solicita ca tragerile din contul împrumutului să se facă pe baza declarațiilor de cheltuieli, în cazul cheltuielilor efectuate pentru: a) bunuri în cadrul unor contracte reprezentând echivalentul a mai puțin de 100.000 dolari S.U.A. fiecare; b) servicii de consultanța în baza unor contracte cu firme de consultanța, reprezentând echivalentul a mai puțin de 100.000 dolari S.U.A. fiecare; c) servicii de consultanța în baza unor contracte cu consultanți individuali, reprezentând echivalentul a mai puțin de 25.000 dolari S.U.A. fiecare; d) instruire; e) costuri curente de funcționare; și f) subgranturi reprezentând echivalentul a mai puțin de 230.000 dolari S.U.A. fiecare, toate în termenii și condițiile pe care Banca le va specifică în notificările către Împrumutat.
B. Conturile speciale
1. Împrumutatul va deschide și va menține în dolari S.U.A. conturi speciale separate de depozit: a) contul special A - pentru categoriile (1) a), (2), (3) a) și c) și (4) a), conform tabelului de la paragraful A.1 al prezentei anexe, care va fi administrat de UMP; și b) contul special B - pentru categoriile (1) b), (3) b) și (4) b), conform tabelului de la paragraful A.1 al prezentei anexe, care va fi administrat de FRDS; la o banca acceptabilă sau bănci acceptabile de Banca, în termeni și condiții satisfăcătoare pentru Banca, protejate corespunzător împotriva compensării, confiscării și sechestrării.
2. După ce Banca a primit dovada satisfăcătoare ca a fost deschis contul special, tragerile din contul împrumutului ale sumelor ce urmează să fie depozitate în contul special se vor face conform prevederilor anexei la prezenta anexa.
3. Plățile din contul special se vor efectua numai pentru cheltuieli eligibile.
Pentru fiecare plata efectuată de Împrumutat din contul special Împrumutatul va furniza Băncii, la un interval pe care Banca îl va solicita în mod rezonabil, toate documentele și alte dovezi evidentiind ca plata respectiva a fost efectuată exclusiv pentru cheltuieli eligibile.
4. Fără a contraveni prevederilor părții B.2 a acestei anexe, Băncii nu i se va solicita să efectueze alte depozite în contul special:
a) dacă Banca stabilește ca oricare dintre rapoartele de monitorizare financiară nu furnizează în mod corespunzător informațiile prevăzute în secțiunea 4.02 din prezentul acord;
b) dacă Banca stabilește oricând ca din acel moment toate tragerile vor trebui făcute de Împrumutat direct din contul de împrumut; sau
c) dacă Împrumutatul nu a furnizat Băncii în timpul prevăzut în secțiunea 4.01 b) (îi) a prezentului acord oricare dintre rapoartele de audit contabil ce trebuie furnizate Băncii, conform prevederilor secțiunii amintite, cu privire la auditul contabil: (A) al înregistrărilor și evidentelor contabile pentru contul special; sau (B) al înregistrărilor și evidentelor contabile care reflecta cheltuielile pentru care s-au efectuat tragerile pe baza rapoartelor de monitorizare financiară.
5. Băncii nu i se va solicita să depună alte fonduri în contul special în conformitate cu prevederile părții B.2 a prezentei anexe, dacă Banca a notificat Împrumutatului intenția sa de a suspenda în întregime sau parțial dreptul Împrumutatului de a efectua trageri în contul împrumutului în baza secțiunii 6.02 din Condițiile generale. În urma acestei notificări Banca va decide unilateral dacă se vor mai efectua trageri în contul special și ce proceduri vor fi aplicate pentru aceste trageri și va notifica Împrumutatului în acest sens.
6. a) Dacă Banca stabilește ca oricare dintre plățile din contul special a fost efectuată pentru o cheltuiala care nu este eligibilă sau nu a fost justificată cu documente furnizate Băncii, Împrumutatul va oferi Băncii cu promptitudine, ca răspuns la notificarea Băncii, documente justificative adiționale pe care Banca le poate solicita sau va depune în contul special (sau dacă Banca va solicita astfel, va rambursa Băncii) o sumă egala cu suma acestei plati. Numai dacă Banca nu va accepta altfel, nici o alta tragere în contul special nu va mai fi efectuată până când Împrumutatul nu va transmite documentele respective sau nu va depune suma respectiva ori nu o va rambursa, după cum este cazul.
b) Dacă Banca va constata ca orice suma neutilizata din contul special nu va mai fi solicitată pentru plata unor cheltuieli eligibile proiectate pentru semestrul care urmează după data acestei constatări, Împrumutatul va rambursa Băncii suma respectiva neutilizata, imediat după ce a primit notificarea din partea Băncii.
c) Împrumutatul va rambursa Băncii, la notificarea acesteia, toate fondurile depozitate în contul special.
d) Rambursarile către Banca, efectuate în conformitate cu subparagraful a), b) sau c) din prezentul paragraf, vor fi creditate în contul împrumutului pentru trageri ulterioare sau pentru anulare, în conformitate cu prevederile Acordului de împrumut.
Anexa -------
la anexa nr. 1
--------------
OPERAȚIUNILE DIN CONTUL SPECIAL
1. Pentru scopurile acestei anexe:
- termenul alocație autorizata înseamnă o sumă care urmează să fie trasa din contul împrumutului și depozitata în contul special în conformitate cu paragraful 2 din prezenta anexa, până la echivalentul a 3.600.000 dolari S.U.A., în cazul contului special A, și, respectiv, până la echivalentul a 200.000 dolari S.U.A., în cazul contului special B, cu mențiunea ca totuși, dacă Banca nu accepta altfel, alocația autorizata pentru: (i) contul special A va fi limitată la o sumă egala cu 1.800.000 dolari S.U.A. până când suma cumulată a tragerilor din contul împrumutului plus suma totală neutilizata a angajamentelor speciale acceptate de Banca, în conformitate cu prevederile secțiunii 5.02 din Condițiile generale, va fi egala cu sau va depăși echivalentul a 12.500.000 dolari S.U.A.; (îi) contul special B va fi limitată la o sumă egala cu 100.000 dolari S.U.A. până când suma cumulată a tragerilor din contul de împrumut plus suma totală neutilizata a angajamentelor speciale acceptate de Banca, în conformitate cu prevederile secțiunii 5.02 din Condițiile generale, va fi egala cu sau va depăși echivalentul a 500.000 dolari S.U.A.
2. Tragerile din alocația autorizata și tragerile ulterioare pentru alimentarea contului special se vor efectua astfel:
a) Pentru tragerea alocației autorizate Împrumutatul va trimite Băncii o cerere de depozit în contul special pentru o sumă care să nu depășească cumulat alocația autorizata. Pe baza fiecărei astfel de cereri Banca va trage din contul împrumutului, în numele Împrumutatului, și va depune în contul special suma respectiva, astfel cum a fost solicitată de Împrumutat.
b) Pentru realimentarea contului special Împrumutatul va trimite Băncii cereri de tragere în contul special la intervalele specificate de Banca. Înainte de sau la data fiecărei astfel de cereri Împrumutatul va trimite Băncii documentele sau alte dovezi necesare, în conformitate cu prevederile părții B.3 din anexa nr. 1 la prezentul acord, pentru plata sau plățile în legătură cu care a solicitat realimentarea. Pe baza fiecărei astfel de cereri Banca va trage din contul împrumutului, în numele Împrumutatului, și va depune în contul special suma pe care Împrumutatul a solicitat-o și în legătură cu care se demonstreaza prin documentele și dovezile respective ca a fost plătită din contul special pentru cheltuieli eligibile. Fiecare astfel de depozit în contul special va fi tras de Banca din contul împrumutului în cadrul uneia sau mai multor categorii eligibile.
3. Băncii nu i se va solicita să efectueze alte depozite în contul special din momentul în care suma totală neutilizata din împrumut minus suma totală neutilizata din angajamentele speciale acceptate de Banca, în conformitate cu prevederile secțiunii 5.02 din Condițiile generale, va fi egala cu echivalentul dublului alocației autorizate. După aceasta tragerea din contul împrumutului a sumei neutilizate restante din împrumut va urma procedurile pe care Banca le va notifica Împrumutatului. Aceste trageri ulterioare vor fi efectuate numai după ce și cu condiția ca Banca să se fi declarat satisfacuta, la data notificării, de documentația care evidențiază ca toate sumele care vor rămâne depozitate în contul special vor fi utilizate pentru plata unor cheltuieli eligibile.
Anexa 2 DESCRIEREA PROIECTULUI
Proiectul constituie prima faza a programului, iar obiectivele proiectului sunt: (i) îmbunătățirea capacității administrațiilor publice locale de a implementa și de a lua eficient și responsabil decizii de investiție concentrate pe investițiile în infrastructura; (îi) îmbunătățirea transportului și a accesului populației rurale din zonele-pilot la piețe și servicii sociale, precum și a accesului la servicii de apa și igienizare.
Proiectul este alcătuit din următoarele părți componente, sub rezerva modificărilor ce vor putea fi convenite pe parcurs între Împrumutat și Banca în vederea atingerii obiectivelor:
Partea A: Dezvoltarea capacității administrației publice locale
1. Crearea unor module de pregătire pentru îmbunătățirea serviciilor administrației publice locale, infrastructura/inginerie locală și proces bugetar local și analiza economică, precum și instruirea echipelor de instruire (instruirea instructorilor) pentru predarea acestor module
2. Furnizarea serviciilor de instruire și consultanța administrațiilor publice locale pentru ca acestea să își poată dezvolta capacitatea de a proiecta investiții și de a elabora proiecte de infrastructura în mod responsabil
3. Furnizarea de asistența tehnica organizațiilor la nivelul comunităților în satele selecționate
4. Furnizarea de echipament beneficiarilor pentru sprijinirea implementarii subproiectelor.
Partea B: Infrastructura rurală
1. Furnizarea de subgranturi pentru finanțarea subproiectelor privind creșterea accesului comunităților rurale la servicii mai bune de apa și igienizare și refacerea drumurilor rurale
2. Furnizarea de subgranturi organizațiilor la nivelul comunităților pentru finanțarea subproiectelor, în care se includ subproiecte de infrastructura mica și de creare a unor venituri pe plan local
3. Elaborarea unor programe privind constientizarea sporită a problemelor de sănătate legate de apa și igienizare și a unor studii pentru o mai buna realizare a subproiectelor privind serviciile rurale de apa și igienizare și refacerea drumurilor locale
Partea C: Managementul proiectului și asistența tehnica pentru constientizarea publicului și strategia de extindere
1. Sprijinirea implementarii și monitorizarii proiectului, inclusiv sprijinirea UMP și UIP
2. Furnizarea de asistența tehnica, bunuri și fonduri pentru: a) seminarii pentru o mai buna constientizare de către instituțiile interesate la nivel național a optiunilor financiare în cadrul proiectului; b) campanie publică pentru o mai buna cunoaștere a optiunilor financiare în cadrul proiectului; și c) realizarea unui studiu asupra modului în care se pot extinde invatamintele desprinse din acest proiect la cea de-a doua faza a programului.
*
* *
Se asteapta ca proiectul să fie finalizat până la data de 30 aprilie 2006.
Anexa 3 GRAFICUL DE RAMBURSARE
Data scadenței
Rata de capital (dolari S.U.A.)
15 septembrie 2006
1.275.000,000
15 martie 2007
1.295.000,000
15 septembrie 2007
1.315.000,000
15 martie 2008
1.335.000,000
15 septembrie 2008
1.355.000,000
15 martie 2009
1.370.000,000
15 septembrie 2009
1.390.000,000
15 martie 2010
1.415.000,000
15 septembrie 2010
1.435.000,000
15 martie 2011
1.455.000,000
15 septembrie 2011
1.475.000,000
15 martie 2012
1.495.000,000
15 septembrie 2012
1.520.000,000
15 martie 2013
1.540.000,000
15 septembrie 2013
1.565.000,000
15 martie 2014
1.585.000,000
15 septembrie 2014
1.610.000,000
15 martie 2015
1.630.000,000
15 septembrie 2015
1.655.000,000
15 martie 2016
1.680.000,000
15 septembrie 2016
1.705.000,000
15 martie 2017
1.730.000,000
15 septembrie 2017
1.755.000,000
15 martie 2018
1.780.000,000
15 septembrie 2018
1.805.000,000
15 martie 2019
1.830.000,000
TOTAL:
40.000.000,000
Anexa 4 ACHIZIȚII
Secțiunea I. Achizițiile de bunuri și lucrări
Partea A: Generalitati
Achiziționarea bunurilor și lucrărilor se va face în conformitate cu prevederile secțiunii I din "Ghidul pentru achiziții în cadrul împrumuturilor BIRD și creditelor IDA", publicat de Banca în ianuarie 1995 și revizuit în ianuarie și august 1996, septembrie 1997 și ianuarie 1999 (Ghidul), precum și cu respectarea următoarelor prevederi ale prezentei secțiuni.
Partea B: Licitație competitivă internationala
1. Cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în partea C a prezentei secțiuni, bunurile și lucrările vor fi achiziționate în cadrul unor contracte adjudecate în conformitate cu prevederile secțiunii II din Ghid și ale paragrafului 5 din anexa 1 la acesta.
2. Pentru achizițiile de bunuri în cadrul contractelor adjudecate în conformitate cu prevederile părții B paragraful 1 se vor aplica următoarele proceduri:
a) Gruparea contractelor
În limitele aplicabile, contractele pentru bunuri vor fi grupate în pachete de licitație estimate fiecare la un cost de 100.000 dolari S.U.A. echivalent sau mai mult.
b) Preferinta pentru bunurile produse la intern
Pentru bunurile produse pe teritoriul Împrumutatului se vor aplica prevederile paragrafelor 2.54 și 2.55 din Ghid și ale anexei 2 la acesta.
Partea C: Alte proceduri de achiziție
1. Licitație competitivă naționala
Lucrările din cadrul subproiectelor estimate la un cost mai mic de 1.000.000 dolari S.U.A. echivalent pe contract pot fi achiziționate în cadrul unor contracte adjudecate în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.3 și 3.4 din Ghid.
2. Cumpărare internationala
Bunurile estimate la un cost mai mic de 100.000 dolari S.U.A. echivalent pe contract și până la o sumă cumulată care să nu depășească 121.000 dolari S.U.A. echivalent pot fi achiziționate în cadrul unor contracte adjudecate pe baza procedurilor pentru cumpărare internationala, în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.5 și 3.6 din Ghid.
3. Cumpărare naționala
Bunurile estimate la un cost mai mic de 50.000 dolari S.U.A. echivalent pe contract și până la o sumă cumulată care să nu depășească 149.000 dolari S.U.A. echivalent pot fi achiziționate în cadrul unor contracte adjudecate pe baza procedurilor pentru cumpărare naționala, în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.5 și 3.6 din Ghid.
4. Achiziții prin agențiile specializate ale Națiunilor Unite
Bunurile care urmează să fie achiziționate în conformitate cu prevederile părții C.2 din aceasta secțiune pot fi procurate prin IAPSPO, conform prevederilor paragrafului 3.9 din Ghid.
5. Achiziții de lucrări mici
Lucrările din cadrul subproiectelor al căror cost este estimat la mai puțin de 50.000 dolari S.U.A. echivalent pe contract pot fi achiziționate pe baza contractelor cu suma globală și preț fix adjudecate pe baza a 3 oferte de prețuri primite din partea a 3 contractori locali calificați în urma unei invitații scrise. Invitația va cuprinde o descriere detaliată a lucrărilor, inclusiv specificății de baza, data estimată de realizare, un proiect inițial de acord acceptabil pentru Banca, precum și desene tehnice relevante, unde este cazul. Adjudecarea se va face în favoarea contractorului care oferă cel mai mic preț pentru lucrarea licitata și care are experienta și resursele necesare în vederea realizării cu succes a contractului.
6. Achizițiile de lucrări și bunuri în cadrul subproiectelor
Lucrările estimate la un cost mai mic de 35.000 dolari S.U.A. echivalent și bunurile pentru subproiecte vor fi achiziționate conform prevederilor paragrafului 3.15 din Ghid și procedurilor descrise în Manualul operational al proiectului, pentru subgranturile din partea B.1 a proiectului, și procedurile prevăzute în Manualul operational al FRDS, pentru subgranturile din partea B.2 a proiectului.
Partea D: Analiza de către Banca a deciziilor de achiziție
1. Planificarea achizițiilor
Înainte de lansarea oricărei invitații pentru participarea la licitația contractelor, planul de achiziții propus pentru proiect va fi prezentat Băncii pentru analiza și aprobare, conform prevederilor paragrafului 1 din anexa 1 la Ghid. Toate bunurile și lucrările vor fi achiziționate în conformitate cu planul de achiziții aprobat de Banca și cu prevederile paragrafului 1 menționat mai sus.
2. Analiza anterioară
a) Cu privire la: (i) fiecare contract pentru bunuri și lucrări achiziționate în conformitate cu prevederile părții B din prezenta secțiune; și (îi) primul contract ce urmează să fie achiziționat în conformitate cu prevederile părții C.1 din prezenta secțiune, se vor aplica procedurile prevăzute la paragrafele 2 și 3 din anexa 1 la Ghid.
b) Cu privire la primul contract ce urmează să fie achiziționat în conformitate cu procedurile menționate la partea C pct. 2-5, se vor aplica următoarele proceduri:
(i) înainte de alegerea oricărui furnizor/executant al oricărui contract pe baza procedurilor de cumpărare, Împrumutatul va furniza Băncii un raport referitor la compararea și evaluarea cotatiilor primite;
(îi) înainte de executarea oricărui contract de achiziții prin procedura de cumpărare, Împrumutatul va furniza Băncii un exemplar al specificatiilor și proiectul de contract; și
(iii) se vor aplica procedurile menționate în paragrafele 2(f), 2(g) și 3 din anexa 1 la Ghid.
Secțiunea II. Angajarea consultantilor
Partea A: Generalitati
Serviciile consultantilor vor fi contractate în conformitate cu prevederile introducerii și ale secțiunii IV din "Ghidul pentru selecția și angajarea consultantilor de către imprumutatii Băncii Mondiale", publicat de Banca în ianuarie 1997 și revazut în septembrie 1997 și ianuarie 1999 (Ghidul cu privire la consultanți), precum și cu respectarea prevederilor secțiunii II din prezenta anexa.
Partea B: Selecția pe bază de calitate și cost
1. Cu excepția cazului în care se specifică altfel în partea C a acestei secțiuni, serviciile consultantilor vor fi achiziționate prin contracte încheiate în conformitate cu prevederile secțiunii II, ale paragrafului 3 din anexa 1, ale anexei 2 și ale paragrafelor 3.13-3.18 inclusiv din Ghidul cu privire la consultanți, care se aplică în cazul selecției consultantilor pe bază de calitate și cost.
2. Următoarele prevederi se aplică serviciilor consultantilor, achiziționate pe baza contractelor încheiate în conformitate cu prevederile paragrafului anterior. Lista scurta a consultantilor pentru servicii estimate la un cost mai mic de 200.000 dolari S.U.A. echivalent pe contract poate să cuprindă consultanți locali în exclusivitate, în conformitate cu prevederile paragrafului 2.7 din Ghidul cu privire la consultanți.
Partea C: Alte proceduri pentru selecția consultantilor
1. Selecția pe baza celor mai mici costuri
Serviciile pentru elaborarea planurilor tehnice în cadrul părții B a proiectului, precum și pentru realizarea auditului contabil al proiectului pot fi achiziționate pe baza contractelor încheiate în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.1 și 3.6 din Ghidul cu privire la consultanți.
2. Selecția pe baza calificării consultantilor
Serviciile estimate la un cost mai mic de 100.000 dolari S.U.A. echivalent pe contract pot fi achiziționate pe baza contractelor încheiate în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.1 și 3.7 din Ghidul cu privire la consultanți.
3. Consultanții individuali
Serviciile pentru realizarea sarcinilor care îndeplinesc cerințele prevăzute în paragraful 5.1 din Ghidul cu privire la consultanți, inclusiv serviciile personalului UMP și UIP, vor fi achiziționate pe baza contractelor adjudecate consultantilor individuali în conformitate cu prevederile paragrafelor 5.1-5.3 din Ghidul cu privire la consultanți.
Partea D: Analiza de către Banca a selecției consultantilor
1. Planul de selecție
Înainte de transmiterea către consultanți a oricărei cereri de oferta se va prezenta Băncii planul propus pentru selecția consultantilor în cadrul proiectului, pentru a fi analizat și aprobat, conform prevederilor paragrafului 1 din anexa 1 la Ghidul cu privire la consultanți. Serviciile consultantilor vor fi selectate în conformitate cu un astfel de plan aprobat de Banca, precum și cu prevederile paragrafului 1 menționat mai sus.
2. Analiza anterioară
a) Pentru fiecare contract pentru angajarea firmelor de consultanța, estimat la un cost mai mic de 200.000 dolari S.U.A. sau mai mare, se vor aplica procedurile prezentate în paragrafele 1, 2 [altele decât al treilea subparagraf al paragrafului 2 (a)] și 5 din anexa 1 la Ghidul cu privire la consultanți.
b) Pentru fiecare contract pentru angajarea firmelor de consultanța, estimat la un cost mai mic de 100.000 dolari S.U.A. echivalent sau mai mare, dar mai mic de 200.000 dolari S.U.A. echivalent, se vor aplica procedurile prezentate în paragrafele 1, 2 [altele decât al doilea subparagraf al paragrafului 2(a)] și 5 din anexa 1 la Ghidul cu privire la consultanți.
c) Pentru fiecare contract pentru angajarea consultantilor individuali, estimat la un cost mai mic de 25.000 dolari S.U.A. echivalent sau mai mare, vor fi prezentate Băncii pentru analiza și aprobare date privind calificarea, experienta, termenii de referința și termenii de angajare ale consultantilor. Contractul va fi adjudecat numai după ce Banca va fi dat o asemenea aprobare.
3. Postevaluare
Pentru fiecare contract care nu intra sub incidența paragrafului 2 din aceasta parte se vor aplica procedurile prezentate în paragraful 4 din anexa 1 la Ghidul cu privire la consultanți.
Anexa 5 PROGRAMUL DE REALIZAREA PROIECTULUI
Partea A: Managementul proiectului
1. Împrumutatul:
a) va menține politici și proceduri adecvate care să îi permită să monitorizeze și sa evalueze, conform indicatorilor acceptați de Banca, realizarea proiectului și îndeplinirea obiectivelor acestuia;
b) va elabora, pe baza unor termeni de referința satisfacatori pentru Banca, și va prezenta Băncii la data sau în jurul datei de 31 martie 2004 un raport care să conțină rezultatele activităților de monitorizare și evaluare desfășurate în conformitate cu prevederile paragrafului a) al prezentei părți, progresul înregistrat în realizarea proiectului în perioada de dinainte de data raportului menționat și stabilirea măsurilor necesare pentru asigurarea realizării eficiente a proiectului și îndeplinirii obiectivelor acestuia în perioada care urmează acestei date; și
c) va analiza împreună cu Banca, până la 31 iulie 2004 sau o dată ulterioară la cererea Băncii, raportul menționat în paragraful b) al prezentei părți și va lua apoi toate măsurile necesare pentru realizarea eficienta a proiectului și îndeplinirea obiectivelor sale pe baza concluziilor și recomandărilor raportului amintit, precum și pe baza opiniei Băncii în aceasta privinta.
2. Împrumutatul va atribui FRDS responsabilitatea realizării părții B.2 a proiectului pe baza acordului subsidiar încheiat între Împrumutat - reprezentat de MFP și MAP și FRDS, în termenii și condițiile convenite cu Banca, care vor cuprinde, printre altele, prevederi prin care:
a) Împrumutatul va pune la dispoziție FRDS sub forma de grant o parte din suma împrumutului repartizata periodic în categoriile (1) b), (3) b) și (4) b) din tabelul de la paragraful 1 al anexei nr. 1 la prezentul acord;
b) FRDS va fi responsabil pentru realizarea părții B.2 a proiectului, conform prevederilor Manualului operational al FRDS și ale prezentului acord;
c) FRDS va furniza UMP nu mai târziu de 25 de zile de la sfârșitul fiecărui trimestru calendaristic rapoarte cu privire la realizarea subproiectelor, întocmite conform indreptarului conținut în Manualul operational al proiectului, și planuri de lucru, cu estimarea numărului total și a sumei totale a subproiectelor prevăzute a fi realizate în următorul trimestru calendaristic; și
d) FRDS va fi obligat sa administreze contul special B, conform prevederilor părții B a anexei nr. 1 și ale anexei la anexa nr. 1 la prezentul acord, și sa mențină un sistem de management financiar pentru partea B.2 a proiectului, conform prevederilor secțiunii 4.01 din prezentul acord.
3. Împrumutatul va acorda responsabilitatea realizării proiectului, cu excepția părții B.2, MAP, pe baza unui acord subsidiar în termeni și condiții satisfăcătoare pentru Banca.
4. Pe parcursul implementarii proiectului Împrumutatul:
a) va menține: (i) UMP în cadrul MAP cu personal și resurse suficiente care să permită UMP realizarea cu eficacitate a proiectului, cu excepția părții B.2, și care să fie acceptabile pentru Banca, cuprinzând, dar nelimitandu-se la următorul personal: un director, un specialist în management financiar, un specialist în achiziții, un specialist în monitorizare și evaluare, un inginer, un asistent de proiect, un specialist instructor și un contabil; și (îi) fiecare UIP cu personal și resurse suficiente pentru a permite UMP realizarea cu eficacitate a proiectului, cu excepția părții B.2, și care să fie acceptabile pentru Banca, cuprinzând, dar nelimitandu-se la următorul personal: un director, un specialist în achiziții, un asistent de proiect, un specialist instructor și un contabil;
b) va stabili ca UMP sa întocmească și să prezinte Băncii cel mai târziu până la datele de 30 noiembrie și 31 mai ale fiecărui an, începând cu data de 30 noiembrie 2002, planuri de lucru semestriale care să precizeze sursele prevăzute și utilizarea fondurilor pentru proiect în următorul semestru al anului calendaristic; și
c) va menține CNC cu o componenta și termeni de referința care să întrunească acceptul Băncii, care va asigura supravegherea, coordonarea și orientarea politicilor pentru realizarea proiectului.
5. Împrumutatul va asigura alocarea sumelor corespunzătoare de la buget în contul proiectului, în fiecare trimestru calendaristic pe perioada implementarii proiectului, pentru finanțarea cheltuielilor proiectului.
Partea B: Realizarea subproiectelor
În scopul realizării părților B.1 și B.2 ale proiectului Împrumutatul, prin CNC, va asigura:
1. a) selecția de către UMP și FRDS a subproiectelor pentru finanțare din suma împrumutului, conform criteriilor și metodelor descrise în Manualul operational al proiectului și, respectiv, în Manualul operational al FRDS, criterii care vor exclude orice subproiecte privind apele sau apele reziduale, care să implice construcția unor noi sisteme hidrotehnice sau modificarea substantiala a celor existente care să utilizeze sau care să poată cauza o eventuala poluare a apelor internaționale;
b) în sensul acestui paragraf, prin ape internaționale se înțelege orice afluent sau alta apa de suprafața care constituie o componenta a Dunării, Prutului, Siretului și Somesului;
2. UMP și FRDS vor furniza finanțare pe bază de granturi pentru subproiecte, pe baza unui acord standard convenit de Împrumutat cu Banca (acordul de grant), încheiat de UMP cu un beneficiar, respectiv de FRDS cu o ONC. Acordul de grant va cuprinde, printre altele:
a) o descriere a subproiectului, împreună cu costul estimativ al acestuia;
b) suma ce urmează a fi furnizată unui beneficiar sau ONC printr-un acord de grant;
c) calendarul implementarii subproiectului;
d) cota-parte cu care trebuie să contribuie beneficiarul sau ONC la finanțarea subproiectului pentru realizarea căruia se acordă asistența beneficiarului sau ONC prin acordul de grant;
e) obligația beneficiarului sau a ONC de a achizitiona mici lucrări, bunuri și servicii ce urmează să fie finanțate prin acordul de grant, conform procedurilor descrise în Manualul operational al proiectului, respectiv în Manualul operational al FRDS;
f) obligația beneficiarului sau a ONC de a prezenta UMP, respectiv FRDS, rapoarte cu privire la desfășurarea implementarii subproiectelor și de a permite reprezentanților UMP, FRDS și Băncii, în cazul în care Banca va solicita, vizitarea instalațiilor, santierelor de construcție sau a altor activități ce urmează să fie finanțate prin acordul de grant; și
g) obligația beneficiarului sau a ONC de a menține înregistrări și evidente contabile ale cheltuielilor efectuate în cadrul subproiectelor și finanțate din fondurile împrumutului, puse la dispoziție beneficiarului sau ONC prin acordul de grant, și de a prezenta UMP, respectiv FRDS, la intervale regulate, situații ale acestor înregistrări și evidente contabile.
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.