Normele din 20 iunie 2002

Prezentele norme metodologice stabilesc principiile și procedura de calcul ale costului comparativ de referința și compararea sa cu costul proiectului dacă acesta ar urma să fie realizat prin metoda clasica utilizata de autoritățile publice în cazul investițiilor publice.

Costul comparativ de referința reprezintă acel element pe baza căruia autoritatea publică poate să își fundamenteze decizia de a proceda la realizarea unui proiect public-privat.

Calculul costului comparativ de referința se efectuează de către autoritatea publică sau de un consultant de specialitate selecționat ori numit de autoritatea publică.

1. Definirea costului comparativ de referința

1.1. Costul comparativ de referința, denumit în continuare CCR, estimeaza un cost ipotetic ajustat cu valoarea riscurilor de proiect pentru cazul în care autoritatea publică ar implementa acel proiect cu forte și resurse financiare proprii.

1.2. Componentele de baza ale CCR sunt costul primar de referința, neutralitatea competitivă, riscul transferabil și riscul reținut:

a) Costul primar de referința reprezintă acel cost de baza al proiectului în cazul soluției clasice de achiziții publice, bunurile și serviciile fiind integral în proprietatea autorității publice. Costul primar de referința include toate cheltuielile de capital, costurile directe și indirecte ale construcției, întreținerii, repararii și furnizarii serviciilor respective pentru o durată egala cu durata parteneriatului public-privat avut în vedere.

b) Neutralitatea competitivă reprezintă totalitatea avantajelor competitive nete ce s-ar putea genera printr-un proiect al autorității publice și care sunt rezultate din natura proprietății publice.

Aceasta componenta permite o cuantificare corecta și echitabila a costurilor reale pentru un proiect realizat cu resurse private.

c) Riscul transferabil reprezintă cuantificarea valorică a tuturor riscurilor de proiect care urmează să fie preluate de investitor.

d) Riscul reținut reprezintă cuantificarea valorică a tuturor riscurilor de proiect care urmează să fie preluate de autoritatea publică.

2. Costul primar de referința

2.1. Elementul principal pentru calculul CCR este reprezentat de calculul costului primar de referința.

2.2. Proiectul de referința trebuie să reflecte achiziția/construcția unui bun public în conformitate cu cele mai bune și eficiente metode ale autorității publice și în concordanta cu specificațiile de proiect și cu standardele relevante luate în considerare la realizarea proiectului.

2.3. Premisa de baza a proiectului de referința este aceea ca autoritatea publică deține în totalitate proprietatea și responsabilitatea operarii și întreținerii proiectului respectiv.

2.4. Costul primar de referința reprezintă costul de baza la care autoritatea publică poate produce sau achizitiona bunul public și serviciile aferente, care constituie proiectul de referința.

2.5. Costul primar de referința cuprinde următoarele componente:

- costurile directe (costurile care pot fi identificate și alocate precis unei componente a proiectului);

- costurile indirecte (costurile care nu sunt alocate componentelor proiectului, dar sunt generate de realizarea proiectului);

- se scad veniturile/beneficiile identificate care pot fi obținute ca urmare a utilizării de către o terta parte.

2.6. Pentru calculul costului primar de referința se procedează în felul următor:

- identificarea tuturor costurilor materiale pe întreaga durata de viața a proiectului;

- identificarea și alocarea tuturor costurilor directe;

- identificarea și evaluarea costurilor indirecte;

- cumularea tuturor cash flow aferente fiecărui element de cost;

- din costul total se deduc veniturile rezultate din utilizarea de către terți.

2.7. Costurile directe cuprind:

- costurile directe de capital, cum ar fi: costurile aferente proiectării, costul terenului aferent, costul materiilor prime și al materialelor inglobate în proiect, plati către furnizorii externi, plati pentru servicii de consultanța, costul echipamentelor etc.;

- costurile directe de întreținere pe întreaga durata de viața definită pentru proiect, cum ar fi: costurile de capital, necesarul de întreținere periodică, modernizarea investiției, alte cheltuieli și investiții pentru noi componente în proiect etc.;

- costurile directe de operare asociate cu exploatarea zilnica, cum ar fi: consumurile materiale zilnice, costurile de personal direct implicat în operare (salarii, asigurări, cursuri, cheltuieli de transport), costuri directe de management etc.

2.8. Pentru previzionarea costurilor de operare trebuie facuta diferența dintre elementele de cost și modul în care sunt generate. Astfel costurile fixe pe termen scurt nu depind de volumul activității, costurile variabile cresc o dată cu volumul activității, iar cele semivariabile cresc după anumite praguri de creștere a activității. Proporția costurilor variabile în totalul costurilor va influența elasticitatea CCR prin variatia modului de operare.

2.9. Costurile indirecte sunt alte costuri care nu sunt direct legate de furnizarea serviciilor. Acestea pot fi costuri de operare (costuri auxiliare cu energia, curățenia, cheltuieli administrative - salariați neimplicati direct în proiect, programe informatice pentru administrație etc.) și costuri de capital (angajarea parțială a echipamentului, folosirea parțială a noilor clădiri administrative).

2.10. Determinarea acestor costuri se poate face prin doua metode:

- metoda clasica, care ia în considerare măsura în care costul indirect contribuie sau determina serviciul respectiv; sau

- metoda bazată pe activitate, în care fiecare activitate a procesului de producție este apreciată în funcție de resursele consumate.

2.11. Veniturile rezultate din utilizarea de către terți trebuie să fie scăzute din costurile operationale totale ale CCR. Acest tip de venituri poate aparea numai în cazul în care exista deja o cerere pentru serviciile proiectului formulată din partea terților contra plata, dacă exista capacitatea de a furniza servicii la nivelul cerințelor autorității publice și dacă exista deja o aprobare a autorității publice în acest sens.

3. Neutralitatea competitivă

3.1. Neutralitatea competitivă elimina avantajele nete competitive care survin în cazul unui proiect al autorității publice, datorită proprietății publice. Aceasta permite o evaluare competența a eficientei dintre CCR și costurile sectorului privat prin eliminarea efectelor generate de proprietatea publică cuantificabile în costuri echivalente. Scopul calculării neutralitatii competitive este dat de necesitatea eliminării distorsiunilor care apar în alocarea resurselor ca urmare a proprietății directe a autorității publice.

3.2. Neutralitatea competitivă include doar avantajele și dezavantajele care survin într-un proiect public și care nu apar în cazul unei afaceri private. Neutralitatea competitivă nu include diferențele de performanță sau eficienta care apar într-o piața competitivă și ar trebui să fie separate de diferențele în materie de costuri aferente în cele doua cazuri: sectorul public și sectorul privat.

3.3. Etapele calculului neutralitatii competitive sunt:

- identificarea efectelor proprietății de stat (avantaje și dezavantaje financiare);

- stabilirea avantajelor nete (cuantificarea valorii nete a acestor avantaje);

- calcularea neutralitatii competitive.

3.4. Necesitatea includerii neutralitatii competitive rezida din faptul ca elementele acesteia au la baza diferențe în modul de impozitare suportat de o afacere deținută integral de autoritatea publică, diferențe ce privesc reglementările aplicabile calculului de costuri și acordarea de subvenții.

3.5. Regimul de taxare poate reprezenta un cost adițional al investitorilor, cost care poate să nu apara în cazul unui proiect de referința, cum ar fi: taxe funciare, taxe locale, impozite, taxe de timbru etc.

3.6. Neutralitatea competitivă poate să fie și rezultatul faptului ca proiectul de referința beneficiază de unele excepții de la prevederile cadrului legal existent, excepții care nu ar avea ca subiect și investitorii în cazul unui proiect privat similar ca dimensiune.

4. Identificarea și evaluarea riscurilor

4.1. Riscul este o parte inerenta a oricărui proiect.

Evaluarea riscului presupune parcurgerea următoarelor etape:

- identificarea tuturor riscurilor;

- cuantificarea consecințelor riscurilor;

- estimarea probabilitatii riscurilor;

- cuantificarea financiară a riscurilor;

- identificarea structurii de alocare a riscurilor;

- calcularea riscului transferabil;

- calcularea riscului reținut.

4.2. În contextul CCR riscul reflecta potențiale costuri suplimentare peste costul de baza presupus în costul primar de referința.

4.3. Evaluarea riscului total în CCR poate fi abordata independent de alocarea acestuia. Valoarea atribuită riscului în cadrul CCR măsoară costurile estimate ale acelui risc suportat de autoritatea publică în cazul în care proiectul ar fi realizat de autoritatea publică prin sistemul clasic de achiziție publică. De asemenea, valoarea riscului reprezintă o estimare a ceea ce autoritatea publică ar fi dispusă sa plătească ca urmare a transferării riscului către investitori într-un aranjament de tip parteneriat public-privat.

4.4. În mod general riscul poate fi inclus în CCR prin una dintre următoarele metode:

- includerea costurilor riscurilor de proiect în cash flow general; sau

- ajustarea ratei de actualizare a costului capitalului în vederea reflectării nivelului specific al riscului pentru fiecare proiect.

4.5. Principalele categorii de riscuri sunt reprezentate de:

- riscul îndeplinirii cerințelor specifice impuse proiectului;

- riscul de proiectare și construcție;

- riscul ca cererea de utilizare să fie mai mica decât estimarile;

- riscul asociat protecției mediului;

- riscul de finanțare;

- riscul de aparitie a unei situații de forta majoră;

- risc operational și al asigurării nivelului de performanță;

- riscul schimbării legislative;

- riscul valorii reziduale;

- riscul uzurii morale și al necesității modernizării;

- riscul specific proiectului.

4.6. La finalizarea identificarii tuturor riscurilor autoritatea publică trebuie să evalueze și sa cuantifice posibilele urmări ale fiecărui risc, incluzând și efectul oricărei succesiuni sau sincronizari a elementelor de risc.

4.7. Consecința apariției unui risc măsoară diferența dintre nivelul de baza al costului din CCR și noul cost generat prin apariția acelui risc, armonizat cu probabilitatea de aparitie a acestui risc.

4.8. Consecințele apariției riscului pot fi directe sau indirecte. Consecințele directe includ valoarea, timpul și costurile ce depășesc nivelul de baza din costul primar de referința. Consecințele indirecte apar din interactiunea între riscuri diferite.

4.9. Toate riscurile identificate și cuantificate trebuie incluse în CCR.

5. Calcularea riscului transferabil

5.1. După identificarea și evaluarea tuturor riscurilor materiale fiecare risc trebuie analizat ca un risc transferabil sau reținut, în măsura în care el poate fi transferat partenerului privat ori reținut de către autoritatea publică în cadrul unui aranjament de tip parteneriat public-privat.

5.2. În vederea calculării CCR costul fiecărui risc transferabil trebuie cumulat pentru obținerea costului prezent net al acestuia ca o componenta a CCR.

5.3. Dacă un risc transferabil este asigurabil, valoarea acelui risc poate fi aproximata la nivelul plăților periodice reprezentând prime de asigurare, valoarea acestora urmând să fie inclusă ca un cost în structura costului primar de referința.

6. Calcularea riscului reținut

6.1. Riscul reținut reprezintă suma acelor riscuri propuse să fie asumate de autoritatea publică în cadrul parteneriatului public-privat. Aceste riscuri trebuie adăugate la valoarea proiectelor, obtinandu-se astfel costul real suportat de autoritatea publică în cadrul unui parteneriat public-privat.

6.2. Evaluarea riscurilor reținute reprezintă faza finala în construcția unui CCR. Astfel de riscuri pot fi: schimbări în legislație, riscuri induse de omisiuni în cadrul specificatiilor de proiect, porțiunea asumată de autoritatea publică din riscul diminuării cererii etc.

6.3. Factorii care pot diminua riscurile reținute sunt:

- abilitatea de a influența direct probabilitatea apariției unui risc;

- colaborarea cu contractanți cu reputație și utilizarea de tehnologii performanțe, parghii eficiente de monitorizare și management al riscului, acoperirea eficienta a riscurilor prin asigurare.

6.4. Riscurile reținute pot fi estimate pe baza unor pierderi anterioare sau în comparatie cu valoarea primei de asigurare pentru un risc echivalent.

6.5. Toate riscurile reținute trebuie evaluate, cuantificate și incluse pentru a da o valoare reală a costului suportat de autoritatea publică. În cazul în care un risc nu poate fi evaluat obiectiv se va realiza o apreciere subiectiva rezonabila.