Acordul din 31 ianuarie 1995
referitor la traficul ilicit pe mare, adoptat la Strasbourg la 31 ianuarie 1995, în aplicarea articolului 17 din Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988
prezumat în vigoare
-----------
considerând ca scopul Consiliului Europei consta în realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi,
fiind convinse de necesitatea de a urma o politica penală comuna în scopul protejării societății,
considerând ca lupta împotriva marii criminalitati, care devine din ce în ce mai mult o problemă internationala,cere o cooperare strânsă pe plan internațional,
dorind sa intensifice, în cea mai mare măsura, cooperarea lor în vederea suprimării traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope pe mare, conform dreptului internațional al marii și în respectul total al principiului libertății de navigație,
considerând, în consecința, ca dispozițiile art. 17 din Convenția de la Viena trebuie să fie completate printr-un acord regional care să le dea efect și să le întărească eficacitatea,
au convenit următoarele:
*) Traducere.
Statele membre ale Consiliului Europei, consimtind a fi obligate prin Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988, denumita în continuare Convenția de la Viena,
Capitolul 1 Definiții
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentului acord:
a) expresia stat intervenient desemnează un stat parte care a cerut sau își propune sa ceara autorizarea unei alte părți pentru a lua măsuri, în baza prezentului acord, împotriva unei nave purtând pavilionul sau semnele de înmatriculare ale celuilalt stat parte;
b) prin expresia competența preferentiala trebuie înțeles dreptul prioritar al statului de pavilion de a-și exercită competența privitor la infracțiune, cu excluderea exercitării unei asemenea competente care aparține unui alt stat, atunci când statul de pavilion are o competența concurenta, pentru o infracțiune relevanta, cu un alt stat;
c) expresia infracțiune relevanta desemnează orice infracțiune de natura celei descrise la art. 3 paragraful 1 din Convenția de la Viena;
d) termenul nava desemnează un vapor sau orice alta ambarcatiune maritima de orice natura, inclusiv aeroglisoare și ambarcatiunile submersibile.
Capitolul 2 Cooperarea internationala
Secțiunea 1 Dispoziții generale
Articolul 2
Principii generale
1. Părțile vor coopera, în cea mai mare măsura posibila, pentru suprimarea traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope pe mare, în conformitate cu dreptul internațional al marii.
2. În aplicarea prezentului acord părțile vor veghea ca acțiunile lor sa optimizeze eficacitatea măsurilor coercitive de lupta împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope pe mare.
3. Orice măsură luată în conformitate cu prezentul acord va ține seama de necesitatea, prevăzută de dreptul internațional al marii, de a nu aduce atingere altor drepturi și obligații sau exercitării competentei statelor de coasta și nici de a modifica aceste drepturi, obligații sau competente.
4. Nici o dispoziție a prezentului acord nu poate fi interpretată într-o maniera care să aducă atingere principiului non bis în idem, astfel cum este aplicat în legea interna.
5. Părțile recunosc utilitatea de a aduna și de a schimba informații asupra navelor, încărcăturii și faptelor, dacă ele considera ca acest schimb de informații ar putea ajuta o parte sa suprime traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope pe mare.
6. Nici o dispoziție a prezentului acord nu afectează imunitatea de care se bucura navele de război și alte nave de stat utilizate în scopuri necomerciale.
Articolul 3
Competența
1. Fiecare parte va lua măsurile necesare pentru a-și stabili competența cu privire la infracțiunile relevante, atunci când infracțiunea este comisă la bordul unei nave care arboreaza pavilionul sau.
2. În scopul aplicării prezentului acord fiecare parte va lua măsurile necesare pentru a-și stabili competența cu privire la infracțiunile relevante comise la bordul unei nave arborand pavilionul, având înmatricularea sau orice alt indiciu privind naționalitatea unei alte părți la prezentul acord. Aceasta competența nu poate fi exercitată decât în conformitate cu prezentul acord.
3. În scopul aplicării prezentului acord fiecare parte va lua măsurile necesare pentru a-și stabili competența cu privire la infracțiunile relevante comise la bordul unei nave fără naționalitate sau care este asimilată unei nave fără naționalitate, conform dreptului internațional.
4. Statul de pavilion va avea competența preferentiala cu privire la orice infracțiune relevanta comisă la bordul navei sale.
5. Orice stat va putea, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare sau la o dată ulterioară, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa indice celorlalte părți la acord criteriile pe care înțelege să le aplice în exercitarea competentei sale stabilite conform paragrafului 2 al acestui articol.
6. Orice stat care nu are în serviciul sau nave de război, aeronave militare sau alte nave ori aeronave utilizate în scopuri necomerciale, care l-ar indreptati sa acționeze în calitate de stat intervenient, în conformitate cu prezentul acord, va putea, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa declare că nu va aplica dispozițiile paragrafelor 2 și 3 ale prezentului articol. Un stat care a formulat o astfel de declarație va fi obligat sa o retragă când circumstanțele care au justificat-o nu vor mai exista.
Articolul 4
Asistența pentru statul de pavilion
1. Partea care are motive rezonabile sa presupună ca o nava sub pavilionul sau săvârșește sau este folosită pentru săvârșirea unei infracțiuni relevante poate cere celorlalte părți sa o ajute în împiedicarea acestei utilizări. Părțile astfel solicitate vor acorda o astfel de asistența în limita mijloacelor de care dispun.
2. În formularea solicitării sale statul de pavilion poate, printre altele, sa autorizeze partea solicitată sa ia unele sau toate măsurile specificate în prezentul acord, sub rezerva oricăror condiții sau limitări ce ar putea fi impuse.
3. Când partea solicitată consimte sa acționeze în baza autorizării date de statul de pavilion conform paragrafului 2, dispozițiile prezentului acord referitoare la drepturile și obligațiile statului intervenient și ale statului de pavilion se vor aplica, dacă este cazul și dacă nu sunt indicații contrare, atât părții solicitate, cat și, respectiv, părții solicitante.
Articolul 5
Navele fără naționalitate
1. Partea care are motive rezonabile sa presupună ca o nava fără naționalitate sau asimilată unei nave fără naționalitate în virtutea dreptului internațional săvârșește sau este folosită pentru săvârșirea unei infracțiuni relevante va informa despre aceasta celelalte părți ce par a fi direct afectate și va putea cere asistența oricărei părți pentru a suprima folosirea navei pentru un astfel de scop. Partea astfel solicitată va acorda aceasta asistența în limita mijloacelor de care dispune.
2. Atunci când, în baza paragrafului 1, o parte a primit informații și acționează, apreciază măsurile adecvate în acest scop și își exercită competența cu privire la orice infracțiune relevanta comisă eventual de orice persoană la bordul navei.
3. Orice parte care a luat măsuri în baza prezentului articol va comunică, cat mai curând posibil, părții care i-a furnizat informațiile sau care a formulat o cerere de asistența rezultatele oricărei măsuri luate în legătură cu nava sau cu orice persoană de la bordul acesteia.
Secțiunea 2 Procedura de autorizare
Articolul 6
Norme fundamentale în materie de autorizare
Când statul intervenient are motive rezonabile sa presupună ca o nava sub pavilionul sau, având înmatricularea unei alte părți sau orice alt indiciu al naționalității navei, săvârșește sau este folosită pentru săvârșirea unei infracțiuni relevante, statul intervenient va putea cere statului de pavilion autorizarea de a opri nava și de a urca la bordul acesteia, în afară marii teritoriale a oricărei părți, și de a lua toate sau unele dintre măsurile specificate în prezentul acord. Nici o astfel de măsura nu va putea fi luată în baza acestui acord fără autorizarea statului de pavilion.
Articolul 7
Decizia asupra cererii de autorizare
Statul de pavilion va confirma imediat primirea cererii de autorizare în baza art. 6 și va comunică decizia sa asupra cererii cat mai curând posibil și, în măsura în care este posibil, în decurs de 4 ore de la primirea cererii.
Articolul 8
Condiții
1. Dacă statul de pavilion autorizeaza cererea, aceasta autorizație poate fi supusă unor condiții sau restrictii. Astfel de condiții sau restrictii pot sa prevadă ca statul de pavilion să își dea în mod expres autorizarea înainte ca statul intervenient sa ia măsuri speciale.
2. Orice stat va putea, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa declare ca, atunci când va acționa în calitate de stat intervenient, va putea pune drept condiție pentru intervenția sa ca persoanele având cetățenia sa, care sunt predate statului de pavilion în temeiul art. 15 și condamnate pentru o infracțiune relevanta, să aibă posibilitatea de a fi transferate statului intervenient în vederea executării pedepsei aplicate.
Secțiunea 3 Reguli privind măsurile aplicabile
Articolul 9
Măsuri autorizate
1. După ce a primit autorizarea statului de pavilion și sub rezerva, după caz, a condițiilor sau restrictiilor formulate în temeiul art. 8 paragraful 1, statul intervenient va putea lua următoarele măsuri:
(i) a) sa oprească nava și sa urce la bordul acesteia;
b) sa preia controlul efectiv al navei și al oricărei persoane aflate la bordul acesteia;
c) sa ia orice măsură prevăzută la alin. (îi) al prezentului articol, considerată necesară pentru a stabili dacă o infracțiune relevanta a fost săvârșită, și sa preleveze elementele de proba referitoare la aceasta;
d) sa impună navei sau oricărei persoane aflate la bordul acesteia să fie escortata până pe teritoriul statului intervenient și sa retina nava în scopul de a întreprinde cercetări mai detaliate;
(îi) și, după luarea controlului efectiv al navei:
a) sa perchezitioneze nava, precum și orice persoană sau obiect aflat la bordul acesteia, inclusiv incarcatura acesteia;
b) sa deschidă sau sa ceara deschiderea oricărui container, sa testeze ori sa ia esantioane din tot ce se afla la bordul navei;
c) sa ceara oricărei persoane care se afla la bordul navei sa furnizeze informații în ceea ce o privește sau în legătură cu orice obiect ce se afla la bordul navei;
d) sa ceara sa i se prezinte documente, cărți sau registre referitoare la nava sau la orice persoană ori obiect care se găsește la bordul acesteia și să facă fotografii sau copii ale oricărui obiect a cărui prezentare poate fi cerută de autoritățile competente;
e) sa ridice, sa sigileze și sa conserve orice element de proba sau material descoperit la bordul navei.
2. Orice măsură luată în temeiul paragrafului 1 al acestui articol nu va prejudicia orice drept al suspectului, existent conform legii statului intervenient, de a nu furniza elemente pentru propria incriminare.
Articolul 10
Măsuri de executare
1. Dacă în urma măsurilor luate pentru aplicarea art. 9 statul intervenient deține probe ca s-a săvârșit o infracțiune relevanta, probe care, în temeiul propriei legislații, ar justifica fie arestarea persoanelor implicate, fie reținerea navei sau ambele, va putea lua măsuri în acest sens.
2. Statul intervenient va notifica fără întârziere statului de pavilion măsurile luate în aplicarea paragrafului 1.
3. Perioada de reținere a navei nu poate să depășească durata strict necesară pentru finalizarea investigatiilor privind infracțiunile relevante. Atunci când exista motive rezonabile pentru a presupune ca proprietarii navei sunt direct implicați în una dintre infracțiunile sus-menționate, nava și incarcatura sa pot fi reținute și după terminarea anchetei. Persoanele care nu sunt banuite a fi comis o infracțiune relevanta vor fi eliberate, iar obiectele ce nu pot servi drept proba vor fi restituite.
4. Fără a se aduce atingere dispozițiilor paragrafului anterior, statul intervenient și statul de pavilion pot sa convină cu un stat terț, parte la prezentul acord, ca nava să fie escortata până în teritoriul acestuia din urma; statul terț este considerat în scopurile prezentului acord stat intervenient după ce nava a atins teritoriul sau.
Articolul 11
Executarea măsurilor
1. Măsurile luate în temeiul art. 9 și 10 sunt guvernate de legile statului intervenient.
2. Măsurile luate în temeiul art. 9 paragraful 1 lit. a), b) și d) nu sunt executate decât de navele de război sau de aeronave militare ori de alte nave sau aeronave ce poarta în mod vizibil un semn exterior și identificabil ca fiind în serviciul statului și legal abilitate în acest scop.
3. a) Un agent al statului intervenient nu poate fi urmărit în teritoriul statului de pavilion pentru nici o faptă comisă în exercitarea funcțiilor sale. Într-un astfel de caz el va fi pasibil de urmărire în statul intervenient, ca și cum faptele ce constituie infracțiunea ar fi fost comise pe teritoriul aflat sub jurisdicția acelui stat.
b) În orice procedura declansata în statul de pavilion infracțiunile săvârșite împotriva unui agent al statului intervenient în legătură cu măsurile luate în temeiul art. 9 și 10 vor fi considerate ca fiind săvârșite împotriva unui agent al statului de pavilion.
4. Comandantul unei nave abordate în aplicarea prezentului acord are dreptul sa comunice cu autoritățile statului de pavilion și cu proprietarii sau cu administratorii navei pentru a le notifica abordarea sa. Totuși autoritățile statului intervenient pot sa împiedice sau sa amâne orice comunicare cu proprietarii sau cu administratorii navei, dacă au motive întemeiate sa presupună ca aceasta comunicare risca sa obstructioneze ancheta privind o infracțiune relevanta.
Articolul 12
Precautii în aplicarea practica
1. În aplicarea prezentului acord părțile vor tine seama în mod corespunzător de necesitatea de a nu compromite siguranța pe mare a persoanelor, a navei și a încărcăturii și de a nu aduce atingere unor interese comerciale sau juridice. În mod deosebit vor tine seama de:
a) riscurile pe care le implica abordarea unei nave pe mare și posibilitatea de a executa aceasta operațiune, în condițiile cele mai bune de siguranță, în următorul port de escala a navei;
b) necesitatea de a minimaliza orice atingere a activităților comerciale legitime ale unei nave;
c) necesitatea de a evita ca nava să fie reținută sau să fie intarziata în mod injust;
d) necesitatea de a limita la minimum folosirea forței pentru asigurarea respectării instrucțiunilor statului intervenient.
2. Folosirea armelor de foc pe nava sau împotriva acesteia va fi semnalata cat mai curând posibil statului de pavilion.
3. Decesul sau vătămarea unei persoane de la bordul navei va fi raportată cat mai curând posibil statului de pavilion. Autoritățile statului intervenient vor coopera deplin cu autoritățile statului de pavilion în orice ancheta pe care acesta din urma ar putea sa o declanseze în legătură cu decesul sau ranirea respectiva.
Secțiunea 4 Dispoziții privitoare la exercitarea competentei
Articolul 13
Proba infracțiunilor
1. Pentru a permite statului de pavilion sa decidă asupra exercitării sau neexercitarii competentei sale preferențiale în conformitate cu dispozițiile art. 14 statul intervenient va transmite fără întârziere statului de pavilion un rezumat al probelor strânse cu privire la infracțiunile descoperite ca urmare a măsurilor luate în temeiul art. 9. Statul de pavilion va trebui sa confirme neîntârziat primirea acestuia.
2. Dacă statul intervenient descoperă elemente care îl indreptatesc sa creadă ca infracțiuni nerelevante în sensul prezentului acord au putut fi comise sau ca persoane care nu sunt implicate în săvârșirea unor infracțiuni relevante se afla la bordul navei, va informa despre aceasta statul de pavilion. Dacă va fi cazul, părțile în cauza se vor consulta.
3. Dispozițiile prezentului acord vor fi interpretate ca permitand statului intervenient sa ia și alte măsuri decât cele vizând investigarea și urmărirea infracțiunilor relevante, inclusiv deținerea de persoane, numai atunci când:
a) statul de pavilion își da în mod expres consimțământul; sau
b) măsurile respective privesc investigarea și urmărirea infracțiunilor săvârșite după ce persoana a fost condusă pe teritoriul statului intervenient.
Articolul 14
Exercitarea competentei preferențiale
1. Statul de pavilion care dorește să își exercite competența preferentiala o va face conform dispozițiilor următoare ale prezentului articol.
2. El va înștiința despre aceasta statul intervenient cat mai curând posibil, dar nu mai târziu de 14 zile de la primirea rezumatului probelor menționat la art. 13. Dacă statul de pavilion omite sa înștiințeze, se va presupune ca a renunțat la dreptul sau de a-și exercită competența preferentiala.
3. Atunci când statul de pavilion a notificat statului intervenient ca intenționează să își exercite competența preferentiala, exercitarea competentei statului intervenient este suspendată, în afară cazurilor de predare a unor persoane, nave, incarcaturi și probe, conform prezentului acord.
4. Statul de pavilion va transmite imediat cazul autorităților sale competente în scopul urmăririi penale.
5. Măsurile luate de statul intervenient împotriva navelor și persoanelor de la bord pot fi considerate ca au fost îndeplinite în cadrul procedurii statului de pavilion.
Articolul 15
Predarea navelor, încărcăturii, persoanelor și probelor
1. Atunci când statul de pavilion a notificat statului intervenient intenția sa de a-și exercită competența preferentiala și dacă statul solicita acest lucru, persoanele arestate, nava, incarcatura și probele reținute trebuie să fie predate acelui stat, conform dispozițiilor prezentului acord.
2. Cererea de predare a persoanelor arestate va trebui să fie însoțită, pentru fiecare persoana, de originalul sau de copia certificată a mandatului de arestare ori a altei decizii având același efect, emisă de o autoritate judiciară conform procedurii prescrise de dreptul statului de pavilion.
3. Părțile se angajează să depună toate eforturile pentru ca predarea persoanelor, navelor, incarcaturilor și probelor să aibă loc cat mai urgent.
4. Nici o dispoziție a prezentului acord nu poate fi interpretată ca privand o persoană reținută de dreptul sau, în virtutea legii statului intervenient, de a ataca detenția sa în fața unei instanțe a acelui stat, potrivit procedurilor stabilite de dreptul sau intern.
5. În loc de a cere predarea persoanelor arestate sau a navei, statul de pavilion poate cere eliberarea lor imediata. Când aceasta cerere a fost formulată, statul intervenient trebuie să le elibereze de îndată.
Articolul 16
Pedeapsa capitala
Dacă infracțiunea pentru care statul de pavilion decide să își exercite competența preferentiala conform art. 14 se pedepsește cu pedeapsa capitala conform legii acestui stat și dacă pentru aceeași infracțiune pedeapsa capitala nu este prevăzută de legislația statului intervenient sau aceasta nu este, în general, executată, predarea oricărei persoane poate să nu fie acordată decât cu condiția ca statul de pavilion sa dea astfel de asigurări care să fie considerate de statul intervenient ca suficiente ca pedeapsa capitala nu va fi executată.
Secțiunea 5 Reguli de procedura și alte dispoziții generale
Articolul 17
Autorități competente
1. Fiecare parte va desemna o autoritate responsabilă cu transmiterea cererilor și a raspunsurilor la cererile formulate în temeiul art. 6 și 7. În măsura în care este posibil fiecare parte va lua măsuri pentru ca aceasta autoritate să poată primi cererile și sa răspundă la ele la orice ora din zi sau din noapte.
2. Totodată părțile vor desemna o autoritate centrala responsabilă cu notificarea exercitării competentei preferențiale în temeiul art. 14 și cu orice alte comunicări sau notificări în temeiul prezentului acord.
3. Fiecare parte, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare, va comunică secretarului general al Consiliului Europei denumirea și adresa autorităților desemnate în aplicarea prezentului articol, precum și orice alta informație de natura a facilita comunicarea conform prezentului acord. Orice modificare ulterioară a denumirii, a adresei sau a altei informații privind aceste autorități va fi comunicată, de asemenea, secretarului general.
Articolul 18
Comunicarea dintre autoritățile desemnate
1. Autoritățile desemnate în temeiul art. 17 vor comunică direct între ele.
2. Atunci când, indiferent de motiv, comunicarea directa nu se poate realiza, părțile pot conveni sa folosească canalele de comunicație ale O.I.P.C. - INTERPOL sau ale Consiliului de Cooperare Vamală.
Articolul 19
Forma cererii și limbile folosite
1. Orice comunicare în temeiul art. 4-16 se face în scris. Pot fi folosite și mijloacele moderne de telecomunicații, precum faxul.
2. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 3 al prezentului articol, nu se cere traducerea cererilor și nici a altor documente sau piese justificative.
3. Orice parte, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare, va putea, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să își rezerve dreptul de a solicita ca cererile, celelalte documente sau piesele justificative care i-au fost trimise să fie formulate ori însoțite de o traducere în propria limba sau în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei ori în orice alta limba pe care o va indica. Orice parte va putea, cu aceasta ocazie, sa declare ca este dispusă sa accepte traduceri în orice alta limba pe care o va indica. Celelalte părți vor putea aplica regula reciprocității.
Articolul 20
Autentificarea și legalizarea
Documentele transmise în aplicarea prezentului acord sunt scutite de orice formalități de autentificare și de legalizare.
Articolul 21
Conținutul cererii
Orice cerere prezentată în temeiul art. 6 trebuie să conțină:
a) denumirea autorității care face solicitarea și a autorității abilitate să efectueze investigații sau acte de procedura;
b) informații amanuntite despre nava respectiva, inclusiv, în măsura în care este posibil, numele, descrierea navei, înmatricularea și celelalte elemente ce indica naționalitatea sa, precum și locul unde se afla, însoțite de o cerere de confirmare ca nava are naționalitatea părții solicitate;
c) informații amanuntite despre infracțiunile în cauza, precum și motivele pe care se bazează banuielile;
d) măsurile ce se propune a fi luate și asigurarea ca vor fi luate dacă nava poarta pavilionul statului intervenient.
Articolul 22
Informații pentru proprietarii și comandantii navelor
Fiecare parte va lua măsurile necesare pentru a informa proprietarii și comandantii navelor ce poarta pavilionul sau ca statele părți la prezentul acord pot fi autorizate sa urce la bordul navelor, în afară apelor teritoriale ale oricăreia dintre părți, pentru scopurile menționate în prezentul acord și pentru a-i informa în special asupra obligației lor de a se conformă instrucțiunilor date de serviciile de coasta ale statului intervenient, investite cu această competență.
Articolul 23
Restrangerea folosinței
Statul de pavilion va putea subordona autorizarea prevăzută la art. 6 condiției ca informațiile sau elementele de proba obținute sa nu fie folosite sau transmise de autoritățile statului intervenient în legătură cu alte investigații sau proceduri decât cele referitoare la infracțiuni relevante, fără consimțământul sau prealabil.
Articolul 24
Confidențialitatea
Părțile interesate trebuie, cu condiția ca aceasta sa nu fie contrară principiilor fundamentale ale dreptului lor intern, sa păstreze confidențialitatea tuturor mijloacelor de proba și a informațiilor comunicate de o altă parte în virtutea prezentului acord, cu excepția cazului în care divulgarea lor este necesară pentru aplicarea prezentului acord sau pentru orice anchete sau proceduri.
Secțiunea 6 Cheltuieli și daune-interese
Articolul 25
Cheltuieli
1. Dacă părțile interesate nu convin altfel, cheltuielile necesare pentru executarea măsurilor prevăzute de art. 9 și 10 sunt în sarcina statului intervenient și cheltuielile necesare pentru îndeplinirea oricărei măsuri în temeiul art. 4 și 5 sunt, în mod normal, în sarcina părții care acorda asistența.
2. În cazul în care statul de pavilion și-a exercitat competența preferentiala conform art. 14, acesta va suporta cheltuielile returnarii navei și cheltuielile pentru transportul persoanelor suspecte și al elementelor de proba.
Articolul 26
Daune-interese
1. Dacă în cursul acțiunilor angajate în aplicarea art. 9 și 10 o persoană fizica sau juridică suferă o pierdere, o dăuna ori un prejudiciu ca urmare a neglijentei sau a altor fapte imputabile statului intervenient, acesta din urma este răspunzător pentru reparații.
2. Atunci când acțiunea este desfășurată într-o maniera care nu poate fi justificată de dispozițiile prezentului acord, statul intervenient este răspunzător sa compenseze orice pierdere, dăuna sau prejudiciu rezultat din acțiunea respectiva. Statul intervenient este, de asemenea, răspunzător pentru compensarea unei astfel de pierderi, dăuna sau prejudiciu, dacă suspiciunile se dovedesc a fi neintemeiate și cu condiția ca nava abordata, armatorul sau echipajul sa nu fi comis nici un act care să îl facă suspect.
3. Responsabilitatea pentru orice dăuna produsă ulterior unei acțiuni angajate în temeiul art. 4 revine statului solicitant, care poate cere compensații statului solicitat în cazul în care daunele au fost rezultatul neglijentei sau al altor fapte imputabile statului solicitat.
Capitolul 3 Dispoziții finale
Articolul 27
Semnarea și intrarea în vigoare
1. Prezentul acord este deschis spre semnare pentru toate statele membre ale Consiliului Europei care au consimțit deja să fie legate prin Convenția de la Viena. Ele vor putea să își exprime în mod expres consimțământul de a fi legate prin prezentul acord:
a) fie prin semnarea fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării;
b) fie prin semnarea sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, semnarea fiind urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.
2. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.
3. Prezentul acord va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unui termen de 3 luni după data la care 3 state membre ale Consiliului Europei vor fi declarat consimțământul lor de a fi legate prin prezentul acord conform dispozițiilor paragrafului 1.
4. Pentru orice stat semnatar care își va exprima ulterior consimțământul de a fi legat prin prezentul acord acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data la care acesta își va fi exprimat consimțământul de a fi legat prin prezentul acord conform dispozițiilor paragrafului 1.
Articolul 28
Aderarea
1. După intrarea în vigoare a prezentului acord Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea, după consultarea statelor contractante la acord, sa invite orice stat nemembru al Consiliului, dar care și-a exprimat consimțământul de a fi legat prin Convenția de la Viena sa adere la prezentul acord, printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută la art. 20.d din Statutul Consiliului Europei și cu unanimitatea reprezentanților statelor contractante ce au dreptul de a desemna membri în Comitetul Ministrilor.
2. Pentru orice stat care adera prezentul acord va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 29
Aplicarea teritorială
1. Orice stat va putea, în momentul semnării sau cu ocazia depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare, sa precizeze teritoriul sau teritoriile cărora li se aplică consimțământul sau de a fi legat prin prezentul acord.
2. Orice stat va putea în orice alt moment ulterior, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa extindă consimțământul sau de a fi legat prin prezentul acord asupra oricărui alt teritoriu menționat în declarație. Acordul va intra în vigoare, pentru un astfel de teritoriu, în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declarației de către secretarul general.
3. Pentru orice teritoriu ce face obiectul unei declarații în temeiul paragrafelor 1 și 2 vor putea fi desemnate autorități prin aplicarea art. 17 paragrafele 1 și 2.
4. Orice declarație facuta în temeiul paragrafelor precedente va putea fi retrasă, în privinta oricărui teritoriu menționat în aceasta declarație, printr-o notificare adresată secretarului general. Retragerea va intra în vigoare din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.
Articolul 30
Relația cu alte convenții și acorduri
1. Prezentul acord nu afectează drepturile și obligațiile decurgând din Convenția de la Viena sau din convenții internaționale multilaterale privind probleme speciale.
2. Părțile la acord vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale privitoare la problemele la care se referă prezentul acord, în scopul completării sau al consolidării dispozițiilor acestuia ori pentru a facilita aplicarea principiilor consacrate prin art. 17 din Convenția de la Viena sau prin prezentul acord.
3. Dacă doua sau mai multe părți au încheiat deja un acord sau un tratat asupra unui subiect vizat de prezentul acord ori dacă au stabilit în alt mod relațiile lor în privinta acestui subiect, ele vor putea aplica respectivul acord, tratat sau aranjament în locul prezentului acord, dacă astfel se facilitează cooperarea internationala.
Articolul 31
Rezerve
1. Orice stat va putea, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare, sa declare ca se va prevala de una sau mai multe rezerve prevăzute la art. 3 paragraful 6, la art. 19 paragraful 3 și la art. 34 paragraful 5. Nici o alta rezerva nu este admisă.
2. Orice stat care a formulat o rezervă în temeiul paragrafului precedent va putea sa o retragă, integral sau parțial, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va avea efect la data primirii notificării de către secretarul general.
3. O parte care a formulat rezerve asupra unei dispoziții a prezentului acord nu poate pretinde aplicarea dispoziției respective de către o altă parte; ea va putea, dacă rezerva este parțială sau condiționată, sa pretindă aplicarea dispoziției respective în măsura în care a acceptat-o.
Articolul 32
Comitetul de supraveghere
1. După intrarea în vigoare a prezentului acord Comitetul de supraveghere, compus din experți reprezentând părțile, va fi convocat, la cererea uneia dintre părțile la acord, de către secretarul general al Consiliului Europei.
2. Comitetul de supraveghere va examina modul de aplicare a prezentului acord și va propune măsurile adecvate în vederea asigurării eficacitatii functionalitatii acestuia.
3. Comitetul de supraveghere va putea sa hotărască propriile sale reguli de procedura.
4. Comitetul de supraveghere va putea decide sa invite state care nu sunt părți la prezentul acord, precum și organizații sau organisme internaționale, după caz, sa participe la reuniunile sale.
5. Fiecare parte va trimite secretarului general al Consiliului Europei, din 2 în 2 ani, un raport asupra aplicării prezentului acord, în forma și potrivit modalităților decise de Comitetul de supraveghere sau de către Comitetul European pentru Probleme Penale. Comitetul de supraveghere va putea decide ca informația furnizată sau raportul stabilit pe baza acestei informări să fie distribuit părților și organizațiilor ori instanțelor internaționale pe care le considera interesate.
Articolul 33
Amendamente
1. Amendamente la prezentul acord pot fi propuse de fiecare parte și orice propunere va fi comunicată de către secretarul general al Consiliului Europei statelor membre ale Consiliului Europei și fiecărui stat nemembru care a aderat sau a fost invitat sa adere la prezentul acord, conform dispozițiilor art. 28.
2. Orice amendament propus de o parte va fi comunicat Comitetului European pentru Probleme Penale, care va supune Comitetului Ministrilor avizul sau asupra amendamentului propus.
3. Comitetul Ministrilor va examina amendamentul propus și avizul Comitetului European pentru Probleme Penale, după care va putea adopta amendamentul.
4. Textul oricărui amendament adoptat de Comitetul Ministrilor conform paragrafului 3 al prezentului articol va fi transmis părților pentru acceptare.
5. Orice amendament adoptat conform paragrafului 3 al prezentului articol va intra în vigoare în a 30-a zi după ce toate părțile îl vor fi informat pe secretarul general ca l-au acceptat.
Articolul 34
Reglementarea diferendelor
1. Comitetul European pentru Probleme Penale al Consiliului Europei va fi informat despre interpretarea și aplicarea prezentului acord.
2. În cazul unui diferend între ele asupra interpretării sau aplicării prezentului acord părțile se vor strădui să soluționeze diferendul prin negocieri sau prin alte mijloace pașnice alese de acestea, inclusiv supunerea diferendului Comitetului European pentru Probleme Penale, unui tribunal arbitral, care va lua decizii obligatorii pentru părțile la diferend, prin mediere sau conciliere ori prin alta procedura judiciară convenită între părțile interesate.
3. Orice stat poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare sau la o dată ulterioară, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa declare ca pentru orice diferend asupra interpretării sau aplicării prezentului acord va recunoaște ca obligatorie, fără un acord prealabil și sub rezerva reciprocității, supunerea respectivului diferend arbitrajului, în conformitate cu procedura prevăzută în anexa la prezentul acord.
4. Orice diferend care nu a fost soluționat în temeiul paragrafelor 2 și 3 ale acestui articol va fi supus, la cererea oricăruia dintre statele părți la diferend, Curții Internaționale de Justiție, care va decide.
5. Orice stat va putea, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa declare că nu se considera legat prin paragraful 4 al acestui articol.
6. Orice parte care a făcut o declarație în temeiul paragrafelor 3 și 5 ale acestui articol va putea în orice moment sa retragă aceasta declarație printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.
Articolul 35
Denunțarea
1. Orice parte va putea în orice moment sa denunțe prezentul acord printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.
2. Denunțarea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.
3. Totuși prezentul acord va rămâne în vigoare în privinta oricărei acțiuni sau proceduri inițiate în urma unor cereri ori comunicări formulate în cursul perioadei sale de validitate față de partea care a denunțat prezentul acord.
Articolul 36
Notificări
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor statelor membre ale Consiliului Europei sau oricărui stat care a aderat la prezentul acord, precum și secretarului general al Națiunilor Unite:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
c) denumirea oricărei autorități și orice alte informații comunicate în temeiul art. 17;
d) orice rezerva facuta în temeiul art. 31 paragraful 1;
e) data intrării în vigoare a prezentului acord conform art. 27 și 28;
f) orice cerere facuta în temeiul art. 32 paragraful 1, precum și data oricărei reuniuni organizate conform acelui paragraf;
g) orice declarație facuta în temeiul art. 3 paragrafele 5 și 6, art. 8 paragraful 2, art. 19 paragraful 3 și art. 34 paragrafele 3 și 5;
h) orice alt act, notificare sau comunicare referitoare la prezentul acord.
Drept care subsemnații, legal împuterniciți în acest scop, au semnat prezentul acord.
Întocmit la Strasbourg la 31 ianuarie 1995, în limbile franceza și engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus la arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va trimite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei și oricărui stat invitat sa adere la prezentul acord.
Anexa 1
1. Partea la diferend care solicită un arbitraj, în aplicarea art. 34 paragraful 3, va notifica în scris celeilalte părți aceasta cerere, precum și considerentele care o motiveaza.
2. Părțile interesate vor stabili un tribunal arbitral.
3. Tribunalul arbitral este format din 3 membri. Fiecare parte numește un arbitru. Ambele părți, de comun acord, desemnează președintele completului arbitral.
4. Dacă o astfel de nominalizare sau desemnare nu intervine în intervalul de 4 luni ce urmează datei la care arbitrajul a fost solicitat, sarcina nominalizarii sau desemnării necesare revine secretarului general al Tribunalului Permanent de Arbitraj.
5. Dacă părțile nu convin altfel, tribunalul își va desemna propria procedura.
6. Dacă părțile nu convin altfel, tribunalul hotărăște pe baza regulilor de drept internațional aplicabile și, în absenta unor astfel de reguli, pe baza principiului ex aequo et bono.
7. Tribunalul va hotărî cu majoritate de voturi. Deciziile sale vor fi definitive și obligatorii.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.