Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 65/2025

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 15 din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, precum și ale art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016

prezumat în vigoare

Data actului
25 februarie 2025
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 670 din 17 iulie 2025
Citează
7 acte
Structură
2 articole · 15.905 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 44/2008 16 aprilie 2008 (prevederi anume) privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întrep…

Are ca temei 1

  • Decizia nr. 267/2020 4 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Leg…

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 15 din Legea nr. 182/2016

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, precum și ale

art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016 , excepție ridicată de Alexandru Enache și de PFA Enache Alexandru în Dosarul nr. 7.811/197/2019 al Judecătoriei Brașov și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 361D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât nu sunt încălcate principiile și prevederile constituționale menționate în susținerea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Sentința civilă nr. 12.070 din 20 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.811/197/2019, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum a fost modificată prin

art. I pct. 15 din Legea nr. 182/2016

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, precum și ale

art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016 , excepție ridicată de Alexandru Enache și de PFA Enache Alexandru întro cauză întemeiată pe dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 , cu modificările și completările ulterioare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt contrare

art. 45 din Constituție , deoarece restrângerea activităților economice pe care o persoană fizică le poate desfășura este susceptibilă de a conduce la încălcarea libertății economice a persoanei, fără a fi îndeplinite condițiile privind posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, cu precădere proporționalitatea măsurilor stabilite cu interesul urmărit.

6.

Judecătoria Brașov opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât: (i) nu este încălcat

art. 45 din Constituție , din moment ce orice întreprinzător are la dispoziție, atunci când decide să desfășoare o activitate economică licită, posibilitatea de a alege între dispozițiile

Legii societăților nr. 31/1990

și cele ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 , în funcție de mărimea și complexitatea activității economice pe care intenționează să o desfășoare; persoana fizică autorizată, definită potrivit legii, își desfășoară activitatea folosind în principal forța de muncă și aptitudinile sale profesionale și nu poate cumula și calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale; prin prevederile supuse controlului de constituționalitate se reglementează posibilitatea ca, în realizarea obligației din textul criticat, persoana fizică autorizată să poată opta pentru modificarea formei de organizare, în condițiile și în termenul stabilite de lege; (ii) normele legale criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor constituționale ale

art. 53 , în condițiile în care prin

art. 135 din Constituție

se consacră obligația statului de a asigura libertatea comerțului și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materia libertății economice, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și libera inițiativă.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 15 din Legea nr. 182/2016

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 19 octombrie 2016, precum și ale

art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016 , care au următorul cuprins:

–

Articolul II

alin. (6) din Legea nr. 182/2016 : „(6) În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), oficiul registrului comerțului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care nu și-au îndeplinit obligația prevăzută la alin. (1). Transferul drepturilor și obligațiilor din patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, potrivit legii, se realizează cu respectarea drepturilor creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale.“ Dispozițiile alin. (1) la care fac referite prevederile criticate au următorul cuprins: „(1) În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut la

art. 16 alin. (1) , respectiv

art. 24 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, solicită oficiului registrului comerțului competent modificarea, în mod corespunzător, a mențiunilor din registrul comerțului referitoare la obiectul de activitate.“

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 45

- Libertatea economică și ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate reglementează aspecte ce țin de obiectul de activitate al persoanei fizice autorizate și de clasele de activități prevăzute de codul CAEN pe care le poate deține, astfel cum acestea au fost modificate prin

art. I pct. 15 din Legea nr. 182/2016

în sensul limitării obiectului de activitate la cel mult 5 clase de activități prevăzute de codul CAEN. Având în vedere că această modificare intervine asupra unor norme care sunt deja în vigoare, legiuitorul, prin

art. II din Legea nr. 182/2016 , a stabilit anumite măsuri tranzitorii, care cuprind atât (i) obligația persoanelor fizice autorizate al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut la

art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

ca, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi, să solicite oficiului registrului comerțului competent modificarea, în mod corespunzător, a mențiunilor din registrul comerțului referitoare la obiectul de activitate, cât și (ii) obligația oficiului registrului comerțului ca, în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului antereferit, să radieze, din oficiu, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care nu și-au îndeplinit obligația în discuție, precum și (iii) statuarea că transferul drepturilor și obligațiilor din patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, potrivit legii, se realizează cu respectarea drepturilor creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale.

14.

Având în vedere acest context legislativ, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că se încalcă libertatea economică, aceasta fiind restrânsă fără a se ține seama de dispozițiile

art. 45

și

53 din Constituție .

15.

În ceea ce privește libertatea economică, Curtea reține că, potrivit

art. 45 din Legea fundamentală , accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate, potrivit

art. 45 din Constituție . Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora ( Decizia nr. 362 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011).

16.

Astfel, accesul liber al persoanelor la o activitate economică se desfășoară în condițiile prestabilite de către legiuitor, în virtutea

art. 61 alin. (1) din Constituție , potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Or, dispozițiilor constituționale ale art. 45 și ale art. 61 alin. (1) li se subsumează și prevederile criticate în prezenta cauză, iar modificările operate asupra dispozițiilor

art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

și stabilirea unor norme precum cele cuprinse în

art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016

nu au semnificația încălcării libertății economice, ci, dimpotrivă, se circumscriu libertății economice, astfel că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În concret, reconfigurarea cadrului legal în care persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale își pot desfășura activitatea economică, în sensul reducerii obiectului de activitate la un anumit număr de activități prevăzute în codul CAEN sau, după caz, în sensul autorizării exercitării unei anumite activități, nu poate echivala cu încălcarea acestor norme fundamentale, ci reprezintă expresia opțiunii legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere cu privire la reglementarea formelor și condițiilor în care persoanele pot desfășura activități economice legale.

17.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale dezvoltate în dinamica controlului de constituționalitate, acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece dispozițiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale în sensul prevăzut de textul constituțional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26).

18.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Enache și de PFA Enache Alexandru în Dosarul nr. 7.811/197/2019 al Judecătoriei Brașov și constată că dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 15 din Legea nr. 182/2016

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, precum și ale

art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.