Decizia nr. 169/2025

alin. (1) lit. d)

și

alin. (2) din Legea nr. 304/2004 :

Prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilesc: (...) d) organizarea și modul de desfășurare a activității colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești și a adunărilor generale ale judecătorilor;

(...)

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se aprobă de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

11.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile

Legii nr. 304/2004

au fost abrogate prin

art. 168 alin. (5) din Legea nr. 304/2022

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile în discuție în redactarea criticată.

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

cu privire la principiul legalității, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, ale

art. 52

- Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale

art. 73 alin. (3) lit. l)

referitor la reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 4 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 554/2004

fac parte din

capitolul I

- Dispoziții generale (capitol care circumscrie aspecte legate de subiectele de sesizare a instanței judecătorești, semnificația unor termeni în contextul legii, tutela administrativă, excepția de nelegalitate, actele nesupuse controlului și limitele controlului, actele administrativ-jurisdicționale), prin care sunt reglementate condițiile în care poate fi invocată excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, precum și că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate, întrucât controlul judecătoresc al acestor tipuri de acte administrative se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de lege.

14.

De asemenea, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate formulează critici din perspectiva pretinsei încălcări a principiului legalității, a accesului liber la justiție și a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, în măsura în care, în virtutea normelor criticate, nu se poate invoca excepția de nelegalitate a unor dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ în cadrul unui litigiu vizând un alt act administrativ cu caracter individual și pe care acesta din urmă s-ar întemeia.

15.

Or, din examinarea cadrului legal în materia contenciosului administrativ, în jurisprudența sa, Curtea a observat că, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte administrative cu caracter normativ și acte administrative cu caracter individual. Actele administrative cu caracter normativ conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, iar actele administrative cu caracter individual produc efecte, de regulă, față de o persoană sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în cuprinsul acestor acte. Curtea a reținut că actele administrative cu caracter normativ sunt supuse controlului judecătoresc direct la instanța de contencios administrativ, pe calea acțiunii în anulare, care, potrivit prevederilor

art. 11 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004 , poate fi promovată oricând. Așadar, datorită efectelor lor juridice normative, aceste categorii de acte beneficiază de un regim juridic diferit sub aspectul controlului de legalitate (a se vedea

Decizia nr. 602 din 10 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 29 ianuarie 2020, paragraful 21, și

Decizia nr. 267 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, paragraful 24).

16.

Totodată, Curtea a învederat că prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control, pe calea excepției de nelegalitate, se urmărește un scop legitim, respectiv asigurarea securității raporturilor juridice și respectarea competenței instanțelor specializate. De asemenea, admiterea acțiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte juridice erga omnes, spre deosebire de excepția de nelegalitate care produce efecte inter partes. Astfel, admiterea unei excepții de nelegalitate produce efecte doar între părțile litigiului, actul administrativ producându-și în continuare efectele față de terți, pe când admiterea unei acțiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, profitând tuturor subiectelor de drept ( Decizia nr. 32 din 27 ianuarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, paragraful 19, și

Decizia nr. 526 din 9 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 12 decembrie 2014, paragraful 28).

17.

De asemenea, în jurisprudența sa referitoare la accesul liber la justiție, în mod constant, Curtea Constituțională a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, în temeiul dispozițiilor

art. 126 alin. (2) din Constituție

( Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005). Astfel, tocmai în considerarea caracterului important al actelor administrative cu caracter normativ, legiuitorul, dând eficiență prevederilor constituționale ale

art. 126 alin. (2) , a atribuit competența materială pentru soluționarea acestor cereri în anulare, care pot fi promovate oricând, instanței de contencios administrativ (în structura prevăzută de lege), așa încât accesul liber la justiție este garantat ( Decizia nr. 646 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2015, paragraful 22).

18.

Referitor la invocarea prevederilor constituționale privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea a reținut că exercitarea controlului de legalitate poate fi realizată fie pe calea acțiunii directe, fie pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , prin lege, ceea ce înseamnă că normele de procedură nu sunt de nivelul

Legii fundamentale , ci al actelor normative subsecvente, infraconstituționale. Materia contenciosului administrativ este reglementată, potrivit

art. 73 alin. (1) lit. k) din Constituție , prin lege organică, astfel că stabilirea competenței materiale de judecată este rezultatul voinței legiuitorului în acest sens. Or, în cazul de față, legea organică -

Legea nr. 554/2004

- a fost modificată tot prin voința legiuitorului. Intervenția legiuitorului nu contravine însă normelor fundamentale, din moment ce exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice se realizează în continuare sub garanția prevederilor

art. 52

și ale

art. 126 alin. (6) din Constituție

de către o instanță judecătorească. Prin urmare, și această modificare a

Legii nr. 554/2004

în sensul stabilirii de către legiuitor a competenței instanței de contencios administrativ de verificare a actelor administrative cu caracter normativ, prin intermediul acțiunii în anulare, reprezintă tot o garanție a prevederilor

art. 52

și ale

art. 126 alin. (6) din Constituție

( Decizia nr. 267 din 7 mai 2014 , precitată).

19.

Considerentele mai sus menționate sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză și, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză, astfel că, din perspectiva mai sus redată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 554/2004

urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

20.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 49 alin. (2)

și ale

art. 51 lit. f) din Legea nr. 304/2004 , Curtea reține că în cauză sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele cuprinse în

Decizia nr. 620 din 26 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, prin care instanța de contencios constituțional a arătat că dispozițiile

art. 41 ,

art. 46 ,

art. 47 ,

art. 49 ,

art. 50

și

art. 52 din Legea nr. 304/2004

se referă la modul de organizare și funcționare a instanțelor de judecată, fiind adoptate de legiuitor în aplicarea prevederilor

art. 124 - 126 din Constituție , care cuprind principiile generale potrivit cărora se organizează instanțele judecătorești și se realizează justiția, fără să conțină nicio prevedere contrară textelor constituționale de referință. Legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor care privesc organizarea instanțelor judecătorești.

21.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 139 alin. (1) lit. d)

și

alin. (2) din Legea nr. 304/2004 , Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, în temeiul

art. 61 alin. (1) din Constituție , care prevede că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul, acesta a adoptat

Legea nr. 304/2004 , lege organică ce reglementează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, în conformitate cu

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție . Potrivit

art. 139 din Legea nr. 304/2004 , prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilește, printre altele, organizarea administrativă a curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate și a judecătoriilor, iar instanța de contencios constituțional a constatat că regulamentul menționat nu conține dispoziții normative referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, astfel încât dispozițiile de lege criticate care dau în competența Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu contravin dispozițiilor

art. 73 alin. (1)

și

alin. (3) lit. l) din Constituție . Prin urmare, s-a constatat că susținerile de neconstituționalitate potrivit cărora normele legale criticate deleagă în mod neconstituțional competențele de reglementare și de legiferare din sarcina Parlamentului în cea a Consiliului Superior al Magistraturii sunt neîntemeiate ( Decizia nr. 1.588 din 13 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 3 februarie 2012). Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.

22.

În ceea ce privește celelalte chestiuni învederate de autorul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că acestea privesc o comparare a normelor criticate cuprinse în

Legea nr. 304/2004 , referitor la modul de stabilire, de formare, de alegere, de organizare și de funcționare a colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești, cu cele cuprinse în

Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, în prezent abrogată, cu referire, spre exemplu, la modul de alegere, cvorum și votare a membrilor acestei autorități care are consacrare constituțională, statutul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii fiind reglementat prin

art. 133 din Legea fundamentală , cu denumirea marginală „Rolul și structura“. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor situații juridice diferite și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele ( Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20).

23.

Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea prevederilor constituționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, nu se poate reține nici pretinsa nerespectare a dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , potrivit căruia, în România, respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie.

24.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Georgian Davidoiu în Dosarul nr. 23.768/3/2018 al Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 4 alin. (1)

și

(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , precum și ale

art. 49 alin. (2) , ale

art. 51 lit. f)

și ale

art. 139 alin. (1) lit. d)

și

alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.