Programul din 29 ianuarie 2002
în domeniile învățământului, științei, tehnologiei, culturii, mass-media, tineretului și sportului între Guvernul României și Guvernul Republicii Algeriene Democratice și Populare pentru anii 2002, 2003 și 2004
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Algeriene Democratice și Populare, denumite în continuare cele doua părți,
dorind sa dezvolte și sa consolideze legăturile culturale și științifice,
în conformitate cu prevederile art. 10 din Acordul de colaborare culturală între cele doua state, semnat la Alger la 7 iulie 1964,
au convenit să semneze prezentul program pentru anii 2002, 2003 și 2004.
Capitolul 1 Învățământ superior, cercetare științifică și tehnica
Articolul 1
Cele doua părți convin să contribuie la mai buna cunoaștere a preocuparilor celor două state în domeniile învățământului superior și științei prin intermediul schimburilor de delegații, de cadre didactice și de cercetători, precum și prin acordarea de burse de studii, instaurarea unor relații directe între universități și institute de cercetare științifică, schimb de publicații etc.
Articolul 2
Cele doua părți își vor acorda anual, pe bază de reciprocitate, 5 burse pentru studii complete sau studii postuniversitare, în domenii care interesează partea trimitatoare, și o bursa pentru cursurile de vara de limba, literatura și civilizatie.
Articolul 3
Cetățenii celor două părți vor putea urma cursuri de specializare sau postuniversitare în instituțiile românești sau algeriene, cu suportarea cheltuielilor de către partea trimitatoare sau personal de cei interesați.
Articolul 4
Cele doua părți vor efectua anual un schimb de 2-3 specialiști în domeniul învățământului superior pentru perioade de 10-14 zile, în scopul de a culege informații referitoare la dezvoltarea acestui sector, de a susține conferințe și de a participa la manifestări științifice.
Articolul 5
Cele doua părți vor incuraja stabilirea de contacte directe și inițierea anumitor acțiuni de colaborare între universitățile din București, Cluj-Napoca și Iași, pe de o parte, și universitățile din Alger, Constantine și Oran, pe de altă parte. Volumul schimburilor și natura acțiunilor ce vor fi realizate în acest cadru vor fi stabilite în convenții interuniversitare.
Cele doua părți nu exclud posibilitatea de a extinde aceasta colaborare și la alte instituții de învățământ superior.
Articolul 6
Cele doua părți vor acționa în favoarea cunoașterii reciproce a preocuparilor lor în domeniul învățământului prin:
a) difuzarea de informații referitoare la manifestările științifice cu caracter internațional care se vor desfășura pe teritoriul statelor lor;
b) publicarea de articole științifice și de informații în revistele de specialitate.
Articolul 7
Cele doua părți vor face schimburi de materiale documentare și de informații monografice referitoare la istoria, geografia, cultura și civilizatia celor două popoare, în scopul de a asigura o mai buna reflectare a acestor aspecte în manuale școlare, cursuri universitare și în alte publicații specializate.
Articolul 8
Cele doua părți vor incuraja stabilirea de relații între Universitatea de Arte din România și Școala Superioară de Arte Frumoase din Republica Algeriana Democratica și Populara, în vederea schimbului de experienta în domeniile formării și creatiei artistice.
Articolul 9
Cele doua părți indeamna Ministerul Educației și Cercetării din România și Ministerul Învățământului Superior și al Cercetării Științifice din Republica Algeriana Democratica și Populara sa acționeze pentru aplicarea dispozițiilor conținute de Convenția de cooperare științifică și tehnologică, semnată la Alger la 29 iunie 2000.
Articolul 10
Cele doua părți vor primi la studii în instituțiile lor de învățământ de stat de toate gradele, fără plata taxelor școlare, personalul oficiilor cu funcție de reprezentare oficială ale celor două state (ambasade, oficii consulare, centre culturale, lectorate de limba, literatura și civilizatie, alte organizații oficiale), precum și membrii de familie ai acestuia, pe bază de reciprocitate.
Calitatea oficială a candidaților care aparțin aceste categorii, precum și îndeplinirea clauzei de reciprocitate vor fi confirmate de organismele competente ale statului în care se realizează studiile.
Capitolul 2 Comunicare și cultura
Articolul 11
Cele doua părți vor incuraja schimbul de expoziții de arta plastica, de artizanat sau fotodocumentare.
Modalitățile practice de realizare a acestor expoziții vor fi stabilite de comun acord de către cele doua părți, pe cale diplomatică.
Articolul 12
Cu ocazia sarbatorilor naționale sau a altor evenimente importante cele doua părți vor facilita organizarea anumitor manifestări culturale și artistice prevăzute în prezentul program.
Articolul 13
Cele doua părți vor invita specialiști din domeniul culturii și artei sa participe la festivalurile și manifestările culturale cu caracter internațional organizate de fiecare dintre cele doua state.
Articolul 14
Cele doua părți vor facilita contactele dintre instituțiile muzicale și de teatru ale celor două state prin schimb de partituri muzicale, de înregistrări, de piese de teatru, de compozitori și dramaturgi.
Articolul 15
Cele doua părți vor favoriza schimbul de grupuri artistice și de solisti, precum și contactele între instituțiile artistice specializate în vederea organizării, pe baze comerciale și necomerciale, de turnee artistice în fiecare dintre cele doua state.
Articolul 16
Cele doua părți vor incuraja dezvoltarea colaborării directe dintre uniunile și asociațiile de creație din cele doua state și vor favoriza colaborarea dintre editurile lor naționale.
Articolul 17
Cele doua părți vor incuraja schimbul de cărți și publicații între Biblioteca Naționala a României și Biblioteca Naționala a Republicii Algeriene Democratice și Populare.
Articolul 18
Cele doua părți vor incuraja schimbul de experți, de informații și de documentație în domeniul restaurarii monumentelor și locurilor istorice, precum și gestiunea și animatia muzeelor și patrimoniului cultural.
Articolul 19
Cele doua părți vor incuraja colaborarea între Cinemateca Română și Cinemateca din Republica Algeriana Democratica și Populara prin schimb de programe cinematografice, în conformitate cu înțelegerile convenite de comun acord.
Articolul 20
Cele doua părți vor incuraja schimbul de informații și de expoziții în domeniul artei traditionale, precum și schimbul de experți.
Modalitățile practice de realizare a acestor schimburi vor fi stabilite de comun acord de instituțiile interesate din cele doua state.
Articolul 21
Cele doua părți vor face, în măsura posibilului, schimburi de specialiști pentru o perioadă de maximum 14 zile, precum și de documentație, în domeniile muzicii, teatrului, artelor plastice, muzeologiei și restaurarii.
Capitolul 3 Presa, radio și televiziune
Articolul 22
Cele doua părți vor incuraja colaborarea dintre agențiile naționale de presa din statele lor, precum și schimburile de vizite ale ziaristilor în cadrul unor acorduri stabilite direct între aceste agenții.
Articolul 23
Cele doua părți vor incuraja dezvoltarea colaborării dintre instituțiile de radio și televiziune din statele lor prin intermediul contactelor directe, precum și schimbul de programe, de realizatori și de alți specialiști în acest domeniu.
Capitolul 4 Tineret și sport
Articolul 24
Cele doua părți vor incuraja schimburile de experienta în materie de organizare, gestiune și finanțare a organizațiilor sportive și de tineret.
Articolul 25
Cele doua părți vor favoriza:
- schimbul de documentație privind activitățile de tineret;
- schimbul de experienta în materie de divertisment pentru tineret (tehnici de animatie);
- elaborarea de programe comune între asociațiile de tineret;
- dezvoltarea turismului pentru tineret.
Articolul 26
Cele doua părți vor susține dezvoltarea relațiilor de colaborare în domeniul sportului pe baza acordurilor directe dintre instituțiile sportive din cele doua state, precum și schimburile de informații și publicații din domeniul sportului.
Condițiile financiare pentru realizarea acțiunilor sportive vor fi convenite direct de instituțiile interesate.
Articolul 27
Cele doua părți vor favoriza schimbul de experienta în domeniul integrării profesionale a tinerilor proveniți din sectorul de formare profesională.
Capitolul 5 Dispoziții financiare
Articolul 28
Cheltuielile pentru schimburile de persoane în cadrul prezentului program sunt stabilite astfel:
A. Pentru conferențiari și experți (vizite de scurta durata - mai puțin de 30 de zile):
a) Partea trimitatoare va suporta cheltuielile de transport internațional (dus-întors) între cele doua capitale.
b) Partea primitoare va asigura:
- cheltuielile de ședere ale delegaților (în conformitate cu reglementările în vigoare în statul părții primitoare);
- cheltuielile ocazionate de deplasarile interne necesare pentru realizarea programelor de lucru ale delegaților părții invitate;
- îngrijire medicală gratuita în spitalele publice în caz de imbolnavire subita.
B. Pentru studenți:
a) Partea trimitatoare suporta cheltuielile de transport internațional (dus-întors) între cele doua capitale.
b) Partea primitoare va oferi o alocație lunară, în conformitate cu legislația în vigoare, al carei cuantum se va comunică pe cale diplomatică, scutire de taxe școlare, asigurare pentru caz de boala, cu excepția bolilor cronice și a protezelor dentare, acces la căminele și cantinele studențești în aceleași condiții ca pentru propriii studenți.
C. Pentru cursurile de vara:
a) Partea trimitatoare va suporta cheltuielile de transport internațional (dus-întors) între cele doua capitale.
b) Partea primitoare va asigura:
- scutirea de taxa de înscriere;
- cazarea și hrana;
- asistența medicală și spitalizare gratuite în caz de boli transmisibile și urgente medico-chirurgicale;
- o bursa și excursiile organizate în cadrul programului de studii.
Articolul 29
Cheltuielile ocazionate de organizarea de expoziții vor fi suportate după cum urmează:
- cheltuielile de transport internațional și asigurarea vor fi suportate de partea trimitatoare;
- cheltuielile pentru transportul local, instalarea obiectelor, realizarea cataloagelor și a invitațiilor, precum și pentru închirierea sălii revin părții primitoare;
- partea primitoare va asigura, de asemenea, securitatea obiectelor expuse pe teritoriul statului sau. În cazul în care obiectele vor fi deteriorate, partea primitoare va asigura expertiza pentru determinarea deteriorarilor suferite, în asa fel încât să permită părții trimitatoare să solicite despăgubiri de la societatea sa de asigurări; Cheltuielile necesare acestei expertize vor fi suportate de partea primitoare.
Articolul 30
Costurile și taxele legate de transportul internațional al tuturor materialelor documentare și de informare (publicații, filme, înregistrări) vor fi suportate de partea trimitatoare. Partea primitoare va suporta cheltuielile de organizare a manifestărilor (chirie, sali, proiectii, personal, publicitate, multiplicare).
Capitolul 6 Dispoziții generale
Articolul 31
Prezentul program nu exclude realizarea, în cadrul Acordului de colaborare culturală semnat la Alger la 7 iulie 1964, și a altor schimburi pe care cele doua părți le vor considera utile.
Articolul 32
Realizarea acțiunilor prevăzute în prezentul program se va face în conformitate cu legislația în vigoare în fiecare dintre cele doua părți.
Articolul 33
În cadrul schimburilor de delegații:
- partea trimitatoare va informa, pe cat posibil, partea primitoare asupra componentei delegației și programului vizitei cu doua luni înainte de data sosirii;
- partea primitoare va transmite părții trimitatoare proiectul de program pentru vizitele delegatiilor și grupurilor artistice cu 15 zile înainte de vizita.
În toate cazurile cele doua părți se vor informa asupra datei de sosire și de plecare a delegatiilor cu doua săptămâni înaintea vizitei.
Articolul 34
Dosarele candidaților la bursele acordate de fiecare dintre cele doua părți trebuie depuse înaintea datei de 1 mai. Rezultatele examinării acestora vor fi comunicate cat se poate de repede, dar cel mai târziu cu o luna înainte de începerea anului universitar.
Articolul 35
Materialele documentare, publicațiile și filmele care vor face obiectul schimburilor prevăzute în cadrul acestui program trebuie să fie tipărite, editate sau subtitrate în limba statului părții primitoare sau într-o limbă de circulație internationala.
Articolul 36
Perioada de valabilitate a prezentului program este de 3 ani. El va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care cele doua părți se informează cu privire la îndeplinirea procedurilor interne necesare intrării în vigoare a programului.
Prezentul program poate fi prelungit, prin schimb de note verbale, cel mult până la data de 31 decembrie 2005.
Întocmit la București la 29 ianuarie 2002, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă și franceza, toate textele fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Ecaterina Andronescu,
ministrul educației și cercetării
Pentru Guvernul Republicii
Algeriene Democratice și Populare,
Ammar Sakhri,
ministrul învățământului superior
și cercetării științifice
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.