Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 610/2024

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

prezumat în vigoare

Data actului
5 noiembrie 2024
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1060 din 18 noiembrie 2025
Citat de
1 act
Citează
9 acte
Structură
0 articole · 16.226 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 80/2013 26 iunie 2013 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Todoran Lucian în Dosarul nr. 19.746/211/2017/a1 al Tribunalului Specializat Cluj și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.554D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că taxa este fixă și că textul legal este clar și nu încalcă accesul liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea civilă nr. 1.191A din 9 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 19.746/211/2017/a1, Tribunalul Specializat Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Todoran Lucian într-un dosar având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale întrucât nu îndeplinesc cerințele privind claritatea și previzibilitatea actului normativ și încalcă dispozițiile

art. 21

și ale

art. 56 din Constituție .

6.

În primul rând, textul de lege criticat folosește doi termeni care nu se află în relație de contrarietate logică, și anume acțiune și cerere, ca și cum realitățile la care acești doi termeni fac referire ar fi strict diferențiate. În realitate, unele cereri - mai precis cererile de chemare în judecată sunt acțiuni, fapt de natură să creeze confuzie în privința aplicării textului criticat.

7.

În al doilea rând, impunerea taxării fără a fi nominalizat punctual fiecare tip de acțiune/cerere este de natură să includă chiar și cereri care nu presupun prestarea unei activități judiciare și, deci, nici nașterea unor cheltuieli publice. De asemenea, legiuitorul nu face nicio diferențiere între cererile prin care se urmărește valorificarea unui drept sau interes propriu și cele făcute cu interes indirect, așezarea acestui sistem de taxare fiind injustă. Astfel, de exemplu, o cerere de intervenție accesorie este un simplu mijloc de apărare și nu o cerere de sine stătătoare care să dea naștere unei prestații judiciare.

8.

În al treilea rând,

art. 34 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

menționează expres și limitativ tipurile de cereri formulate în temeiul

secțiunii a 3-a a capitolului II

și al

secțiunii a 4-a a capitolului I ale Codului de procedură civilă

supuse timbrării, cererea de intervenție accesorie lipsind, însă, din această enumerare, nefiind, așadar, supusă timbrării.

9.

Tribunalul Specializat Cluj apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10.

Se arată că nu se poate reține existența unei neclarități în redactarea prevederilor legale criticate, căci noțiunea de cerere în justiție este reglementată de dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Codul de procedură civilă . Or, sunt supuse obligației de plată a taxei judiciare de timbru doar acele cereri în justiție prin care se solicită soluționarea unei pretenții împotriva altei/altor persoane sau soluționarea unei situații juridice.

11.

De asemenea, potrivit

art. 1 alin. (1)

din actul normativ criticat, legiuitorul a stabilit regula achitării acestor taxe judiciare de timbru în funcție de caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al acestora, excepțiile referitoare la scutirea de la plata acesteia fiind de strictă interpretare și expres prevăzute de normele legale, astfel că nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție .

12.

Nu se poate reține nici încălcarea accesului liber la justiție, întrucât acesta nu presupune gratuitatea actului de justiție, iar cuantumul taxei judiciare de timbru criticate nu este excesiv ori nerezonabil.

13.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, potrivit cărora: „Orice alte acțiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 lei.“

17.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii, în

art. 21

- Accesul liber la justiție și în

art. 56 alin. (2)

privind justa așezare a sarcinilor fiscale.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate, Curtea observă că în

Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că semnificația noțiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conținutul normei juridice despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu,

Decizia nr. 316 din 9 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 23. Or, având în vedere calitatea destinatarilor normei, textul apare ca fiind previzibil sub aspectul aplicării sale. Totodată, se mai reține că previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Având în vedere principiul generalității legilor, conținutul acestora nu poate avea o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai la îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent (Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31, sau

Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, paragraful 50).

19.

Noțiunea de cerere este o noțiune largă ce acoperă și noțiunea de acțiune în justiție, astfel cum reiese și din

art. 30 alin. (1) din Codul de procedură civilă

potrivit căruia „Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente.“ În aceste condiții, nu se poate reține că prevederile legale criticate ar încălca dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii.

20.

În jurisprudența sa, instanța constituțională a stabilit în nenumărate rânduri că prestațiile judecătorești nu trebuie și nu pot fi în toate cazurile gratuite. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru aferente acțiunilor și cererilor în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție, acesta fiind un serviciu public. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție .

21.

De asemenea, Curtea a statuat că

art. 21 din Constituție

nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, Curtea a arătat că plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor, în virtutea dispozițiilor constituționale ale

art. 56 alin. (1) , potrivit cărora „Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice“. Curtea a reținut că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

22.

În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Chiar în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 54, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției.

23.

În ceea ce privește critica potrivit căreia prevederile legale atacate impun taxării fără a fi nominalizată, punctual fiecare tip de acțiune/cerere, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate dorește modificarea textului legal în sensul enumerării exhaustive a cererilor și acțiunilor în justiție pentru care trebuie să se plătească taxa judiciară de timbru. Față de acestea, având în vedere

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, precum și

art. 61 alin. (1) din Constituție , în virtutea căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, Curtea reține că aceste probleme excedează controlului de constituționalitate.

24.

De asemenea, Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate susține neconformitatea textului cu prevederile Legii fundamentale din perspectiva contradicției acestuia cu dispozițiile

art. 34 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 . Dincolo de interpretarea eronată a respectivelor dispoziții de către autorul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a afirmat constant că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional are competența să se pronunțe asupra constituționalității legilor și ordonanțelor criticate prin raportare la dispozițiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu să coroboreze sau să coreleze diversele acte normative ce fac parte din dreptul intern. Curtea a mai constatat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 126 din 10 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, paragraful 35,

Decizia nr. 105 din 25 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 8 mai 2020, paragraful 13,

Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003,

Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, sau

Decizia nr. 81 din 25 mai 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999).

25.

În aceste condiții, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale invocate.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Todoran Lucian în Dosarul nr. 19.746/211/2017/a1 al Tribunalului Specializat Cluj și constată că dispozițiile

art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Specializat Cluj și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru MARIAN ENACHE,
în temeiul
art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă
coroborat cu
art. 14 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.