HG nr. 1146/2025
pentru aprobarea plății contribuției financiare restante a României pentru anul 2024 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA)
prezumat în vigoare
Având în vedere Memorandumul nr. 20D-1324 din 18.11.2022 cu tema Aprobarea contribuției financiare a României la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA) pentru perioada 2023-2028,
în temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 5 alin. (3) din Legea nr. 262/2011
pentru ratificarea
Acordului
dintre România și Agenția Spațială Europeană (ESA) privind aderarea României la
Convenția
pentru înființarea Agenției Spațiale Europene și termenii și condițiile aferente, semnat la București la 20 ianuarie 2011, pentru aderarea României la
Convenția
pentru înființarea Agenției Spațiale Europene, semnată la Paris la 30 mai 1975, pentru aderarea României la
Acordul
dintre statele părți la Convenția pentru înființarea Agenției Spațiale Europene și Agenția Spațială Europeană privind protecția și schimbul de informații clasificate, semnat la Paris la 19 august 2002,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă plata sumei de 160.683.000 lei, reprezentând contribuția financiară restantă a României pentru anul 2024 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA).
Articolul 2
Suma prevăzută la
art. 1 , precum și cheltuielile aferente acestei plăți se asigură din bugetul aprobat pentru anul 2025 al Autorității Naționale pentru Cercetare - capitolul 53.01 „Cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare“, titlul 55 „Alte transferuri“.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Oana-Clara Gheorghiu p. Ministrul educației și cercetării, Gigel Paraschiv, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Oana-Silvia Țoiu Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare București, 23 decembrie 2025, Nr. 1.146.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.