HG nr. 444/2026
privind trecerea unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, situate în județele Constanța, Olt, Buzău, Sălaj, Ilfov, Maramureș și Bihor, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 1705/2006 29 noiembrie 2006 (prevederi anume) pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
În conformitate cu prevederile
art. 1
și
2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin
în temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 864
și
869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al
art. 288 alin. (1)
și
art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, având datele de identificare prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.
Articolul 2
Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea anexei nr. 4 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006
pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale, Radu-Dinel Miruță Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare București, 5 iunie 2026. Nr. 444.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
ale unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale,
constituite din construcții și amenajări la terenuri, care trec din domeniul public
al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării
Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite
Ministerul Apărării Naționale
Cod fiscal
11424532
Nr. crt.
Nr. M.F.
Codul de clasificație
Tipul bunului/ Denumirea
Elementele-cadru de descriere tehnică ale construcțiilor și amenajărilor la terenuri propuse pentru trecere în domeniul privat al statului și valoarea contabilă totală a acestora propusă pentru diminuare din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, nr. CF/nr. cadastral
Adresa
Anul dobândirii
Valoarea de inventar a părții de imobil care iese din domeniul public al statului (lei)
Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 7 în evidența financiar-contabilă
0
1
2
3
4
5
6
7
8
1.
107075 parțial
8.19.01
Imobil 1369 parțial
Amenajări la teren:
Rețea alimentare cu apă
- lungime = 986 m;
- valoare contabilă = 216.432,81 lei
Rețea canalizare
- lungime = 3.748 m;
- valoare contabilă = 673.475,11 lei
Rețea de energie electrică subterană
- lungime = 111 m;
- valoare contabilă = 8.966 lei
Rețea de energie electrică aeriană
- lungime = 986 m;
- valoare contabilă = 21.731,57 lei
Conducte termoficare vizitabile
- lungime = 461 m;
- valoare contabilă = 59.321,96 lei
Conducte termoficare nevizitabile
- lungime = 135 m;
- valoare contabilă = 17.371,94 lei
Împrejmuire din prefabricate de beton
- lungime = 1.573,80 m;
- valoare contabilă = 24.716,85 lei
Drumuri și alei betonate
- suprafață construită = 372 mp;
- valoare contabilă = 1.074,79 lei
Drumuri și alei interioare asfaltate
- suprafață construită = 10.016 mp;
- valoare contabilă = 62.088,51 lei
Platouri betonate/asfaltate
- suprafață construită = 7.022 mp;
- valoare contabilă = 114.816,34 lei
CF nr. 247519 Constanța, nr. cadastral 247519;
CF nr. 210739 Constanța, nr. cadastral 210739
Țara: România;
județul Constanța;
municipiul Constanța;
Strada Fulgerului nr. 1
1953
1.199.995,88
11.09.2025
2.
103847 parțial
8.19.01
Imobil 1231 parțial
Amenajări la teren:
Împrejmuire sârmă ghimpată
- lungime = 1.000 m;
- valoare contabilă = 352 lei
Împrejmuire din prefabricate de beton
- lungime = 865 m;
- valoare contabilă = 2.632,88 lei
Împrejmuire din plasă de sârmă
- lungime = 18,20 m;
- valoare contabilă = 87,90 lei
Împrejmuire din prefabricate de beton
- lungime = 191,60 m;
- valoare contabilă = 1.251,14 lei
CF nr. 52817 Caracal, nr. cadastral 3384
Țara: România;
județul Olt;
municipiul Caracal;
Strada Înfrățirii nr. 7
1952
4.323,92
20.07.2025
3.
106983 parțial
8.19.01
Imobil 468 parțial
Construcții:
Pavilion: I1
- suprafață construită = 199 mp;
- valoare contabilă = 10,40 lei
Pavilion: I2
- suprafață construită = 199 mp;
- valoare contabilă = 10,40 lei
Pavilion: I3
- suprafață construită = 170 mp;
- valoare contabilă = 226.729,96 lei
Pavilion: K1
- suprafață construită = 45 mp;
- valoare contabilă = 291,70 lei
Pavilion: L
- suprafață construită = 68 mp;
- valoare contabilă = 298,70 lei
Pavilion: N5
- suprafață construită = 151 mp;
- valoare contabilă = 13.112 lei
Pavilion: Z
- suprafață construită = 17 mp;
- valoare contabilă = 2.669,52 lei
CF nr. 34498 Râmnicu Sărat, nr. cadastral 1456
Țara: România;
județul Buzău;
municipiul Râmnicu Sărat
1912
243.122,68
30.07.2025
4.
106750 parțial
8.19.01
Imobil 694 parțial
Construcții:
Pavilion: K
- suprafață construită = 844 mp;
- valoare contabilă = 59 lei
CF nr. 52821 Șimleu Silvaniei, nr. cadastral 52821;
CF nr. 52816 Șimleu Silvaniei, nr. cadastral 52816
Țara: România;
județul Sălaj;
orașul Șimleu Silvaniei
1938
59
9.07.2025
5.
103853 parțial
8.19.01
Imobil 3125 parțial
Construcții:
Pavilion: C
- suprafață construită = 89 mp;
- valoare contabilă = 71.670,85 lei
Amenajări la teren:
Împrejmuire sârmă ghimpată pe un rând de stâlpi
- lungime = 550 m;
- valoare contabilă = 3.575,30 lei
Rețea de energie electrică aeriană
- lungime = 150 m;
- valoare contabilă = 4.139,43 lei
Rețea de energie electrică subterană
- lungime = 330 m;
- valoare contabilă = 9.286,77 lei
CF nr. 51739 Caracal, nr. cadastral 51739;
CF nr. 51738 Caracal, nr. cadastral 51738
Țara: România;
județul Olt;
municipiul Caracal
1991
88.672,35
26.09.2025
6.
106975 parțial
8.19.01
Imobil 329 parțial
Construcții:
Pavilion: 41
- suprafață construită = 187 mp;
- valoare contabilă = 7.916,40 lei
Pavilion: 44
- suprafață construită = 5 mp;
- valoare contabilă = 9.687,08 lei
Pavilion: 45
- suprafață construită = 5 mp;
- valoare contabilă = 9.687,08 lei
Pavilion: 46
- suprafață construită = 5 mp;
- valoare contabilă = 9.687,08 lei
Pavilion: 47
- suprafață construită = 5 mp;
- valoare contabilă = 9.687,08 lei
Pavilion: 52
- suprafață construită = 48 mp;
- valoare contabilă = 6.348,70 lei
Pavilion: 63
- suprafață construită = 241 mp;
- valoare contabilă = 60.087,90 lei
Pavilion: 64
- suprafață construită = 241 mp;
- valoare contabilă = 60.087,90 lei
Pavilion: 72
- suprafață construită = 15 mp;
- valoare contabilă = 6.028,20 lei
Pavilion: 76
- suprafață construită = 53 mp;
- valoare contabilă = 3.252,90 lei
CF nr. 24392 Cochirleanca, nr. cadastral 24392;
CF nr. 25291 Cochirleanca, nr. cadastral 25291;
CF nr. 24507 Cochirleanca, nr. cadastral 24507
Țara: România;
județul Buzău;
comuna Cochirleanca;
satul Gara Bobocu;
comuna Vadu Pașii
1920
182.470,32
2.07.2025
7.
106974 parțial
8.19.01
Imobil 3147 parțial
Construcții:
Pavilion: 121
- suprafață construită = 69 mp;
- valoare contabilă = 146.157,10 lei
Pavilion: 122
- suprafață construită = 19 mp;
- valoare contabilă = 48.831,80 lei
CF nr. 24506 Cochirleanca, nr. cadastral 24506;
CF nr. 24503 Cochirleanca, nr. cadastral 24503
Țara: România;
județul Buzău;
comuna Cochirleanca;
satul Boboc
1996
194.988,90
2.07.2025
8.
103658 parțial
8.19.01
Imobil 2945 parțial
Construcții:
Pavilion: F1
- suprafață construită = 15,52 mp;
- valoare contabilă = 1.553,78 lei
CF nr. 55401 Moara Vlăsiei, nr. cadastral 55401
Țara: România;
județul Ilfov;
comuna Moara Vlăsiei;
satul Căciulați;
strada Pădure nr. 2
1979
1.553,78
26.06.2025
9.
106789 parțial
8.19.01
Imobil 1117 parțial
Construcții:
Pavilion: C
- suprafață construită = 131 mp;
- valoare contabilă = 125.260,30 lei
CF nr. 51289 Vișeu de Sus, nr. cadastral 51289
Țara: România;
județul Maramureș;
orașul Vișeu de Sus
1956
125.260,30
13.04.2025
10.
106734 parțial
8.19.01
Imobil 2387 parțial
Construcții:
Pavilion: D
- suprafață construită = 3 mp;
- valoare contabilă = 341,37 lei
CF nr. 50182 Săcel, nr. cadastral 50182;
CF nr. 55109 Vișeu de Sus, nr. cadastral 55109
Țara: România;
județul Maramureș;
orașul Vișeu de Sus
1963
341,37
10.07.2025
11.
106769 parțial
8.19.01
Imobil 2640 parțial
Construcții:
Pavilion: G2
- suprafață construită = 2,25 mp;
- valoare contabilă = 0,40 lei
Pavilion: G3
- suprafață construită = 2,25 mp;
- valoare contabilă = 0,40 lei
CF nr. 55069 Budureasa, nr. cadastral 55069;
CF nr. 55070 Budureasa, nr. cadastral 55070
Țara: România;
județul Bihor;
comuna Budureasa
1956
0,80
13.11.2025
TOTAL GENERAL
2.040.789,30
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.