HG nr. 489/2026
pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Construire corp nou - Departament Sănătatea mamei și copilului - Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Apostol Andrei» Constanța"
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 44 alin. (2) din Legea nr. 273/2006
privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire corp nou - Departament Sănătatea mamei și copilului - Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Apostol Andrei» Constanța“, prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
a fost inclusă inițial în Planul național de redresare și reziliență (PNRR), componenta 12 - Sănătate, investiția 2 „Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice“, ținta 377 „Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice“ - componenta nerambursabilă (grant) și, ulterior renegocierii PNRR, ca urmare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025, obiectivul se transferă în cadrul componentei 12 - Sănătate, investiția 3 „Spitale publice“, jalonul M533 „Construirea și dotarea secției de pediatrie și neonatologie a Spitalului Județean de Urgență «Sf. Apostol Andrei» Constanța“, cu sursa de finanțare din componenta rambursabilă (loan), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Ministrul sănătății, interimar, Cseke Attila-Zoltán Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș-Nicolae Pîslaru Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare București, 22 iunie 2026. Nr. 489.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire corp nou - Departament
Sănătatea Mamei și Copilului - Spitalul Clinic Județean de Urgență
«Sf. Apostol Andrei» Constanța“
Titular: U.A.T. Consiliul Județean Constanța
Beneficiar: Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ Constanța, cu sediul în bulevardul Tomis nr. 145, lot 2/2, municipiul Constanța
Amplasament: bulevardul Tomis nr. 145, lot 2/2, municipiul Constanța
Indicatorii tehnico-economici:
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):
1.217.997 mii lei
(în prețuri la data 31.08.2025, 1 euro = 5,0731 lei)
din care C + M (inclusiv TVA)
426.617 mii lei
din care valoarea totală rest de executat:
1.057.268 mii lei
din care C + M rest de executat
286.000 mii lei
Eșalonarea investiției rest de executat:
- Anul I
INV/CM 1.057.268 mii lei/286.000 mii lei
Capacități:
- suprafața desfășurată Ad:
42.419,42 mp
- suprafață construită Ac:
3.593,82 mp
- paturi spitalizare (nr. de paturi):
350 buc.
- bloc operator (săli de operație):
1 bloc cu 9 săli
- bloc nașteri (săli de nașteri):
1 bloc cu 6 săli
- regim de înălțime:
3S + P + 8E + 9E tehnic
Durata de execuție a investiției:
26 de luni
Durată rest de executat:
3 luni
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja cu respectarea reglementărilor tehnice:
Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Normativ de siguranță la foc a construcțiilor, indicativ P 118-1999, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se realizează prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta 12 - Sănătate, investiția 2 „Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice“, ținta 377 „Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice“ și, ulterior renegocierii PNRR, ca urmare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025, obiectivul se transferă în cadrul componentei 12 - Sănătate, investiția 3 „Spitale publice“, jalonul M533 „Construirea și dotarea secției de pediatrie și neonatologie a Spitalului Județean de Urgențe «Sf. Apostol Andrei» Constanța“, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.