HG nr. 511/2026
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 52/2018 15 februarie 2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată ,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Hotărârea Guvernului nr. 52/2018
privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 19 februarie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.
La
articolul 4, alineatele (2)
și
(3)
vor avea următorul cuprins:
(2)
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene îndeplinește funcția de operator de program potrivit prevederilor anexei B la Memorandumul de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, ale anexei B la Memorandumul de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014, precum și ale anexei B la Memorandumul de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar norvegian 2021-2028.
(3)
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene îndeplinește funcția de punct național de contact potrivit Memorandumului de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și Memorandumului de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, Memorandumului de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2014-2021 și Memorandumului de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, precum și Memorandumului de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2021-2028 și Memorandumului de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar norvegian 2021-2028 și pentru programele de înfrățire instituțională și de asistență tehnică cu statele care beneficiază de finanțări nerambursabile din partea Uniunii Europene și îndeplinește atribuțiile aferente Punctului de contact pentru implementarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
2.
La
articolul 5, punctele 7 ,
9
și
15
vor avea următorul cuprins:
7.
coordonează pregătirea, dezvoltarea, armonizarea și funcționarea cadrului legislativ, instituțional și procedural pentru implementarea, gestionarea și controlul instrumentelor structurale 2007-2013, al fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020 și al fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027, instrumentelor de preaderare PHARE și ISPA, al Fondului pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014, Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2014-2021, Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2021-2028, al Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, al Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, al Mecanismului financiar norvegian 2021-2028 și are atribuții legate de Programul de cooperare elvețiano-român;
...............................................................................................
9.
realizează procesul de elaborare, negociere, gestionare a cadrului și mecanismelor instituționale, modificare, monitorizare și evaluare a implementării documentelor de programare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027 și post 2027, a Planului național de redresare și reziliență, a Planului național social pentru climă, a programelor finanțate prin fondurile europene structurale și de investiții 2014-2020 și a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027 și prin mecanismele financiare ale Spațiului Economic European și norvegian 2009-2014, 2014-2021 și 2021-2028 pentru domeniul gestionat, coordonează programarea, negocierea, monitorizarea și implementarea fondurilor din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;
................................................................................................
15.
elaborează reglementări privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri europene, asistența financiară acordată României prin instrumentele de preaderare PHARE și ISPA, instrumentele structurale 2007-2013, fondurile europene structurale și de investiții 2014-2020 și fondurile europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027, FEAD, Mecanismul financiar norvegian 2009-2014, Mecanismul financiar al Spațiului Economic European 2009-2014, Mecanismul financiar al Spațiului Economic European și norvegian 2014-2021 și Mecanismul financiar al Spațiului Economic European și norvegian 2021-2028;
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mădălina-Georgiana Marcu, secretar de stat Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș-Nicolae Pîslaru București, 2 iulie 2026. Nr. 511.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.