Memorandumul din 31 mai 2002
între România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru întreprinderi și spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici și mijlocii
prezumat în vigoare
Comisia Comunităților Europene, denumita în cele ce urmează Comisia, în numele Comunității Europene, pe de o parte, și Guvernul României, denumit în cele ce urmează România, pe de altă parte,
întrucât:
1. Decizia Consiliului de Asociere Uniunea Europeană - România nr. 1/2002 din 19 februarie 2002 stabilește principiile generale privind participarea României la programele comunitare, prin care se permite Comisiei și autorităților competente din România sa determine termenii și condițiile specifice, inclusiv contribuția financiară aferentă participării la fiecare program;
2. Programul multianual pentru întreprinderi și spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM) (2001-2005), a fost adoptat prin
Decizia Consiliului 2000/819/CE
din 20 decembrie 2000,
DECID:
Articolul 1
Programul
România va participa la Programul multianual pentru întreprinderi și spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM) (2001-2005), denumit în continuare Program, în concordanta cu condițiile stipulate în Decizia Consiliului de Asociere Uniunea Europeană România nr. 1/2002 din 19 februarie 2002, care stabilește principiile generale pentru participarea României la programele comunitare, precum și termenii și condițiile la care se face referire la art. 2.
Articolul 2
Termenii și condițiile de participare a României la Program
1. România va participa la activitățile Programului în conformitate cu obiectivele, criteriile, procedurile și termenele stabilite în
Decizia Consiliului 2000/819/CE
din 20 decembrie 2000.
2. Termenii și condițiile aplicabile depunerii, evaluării și selectării solicitărilor de către instituțiile, organizațiile și persoanele fizice eligibile din România vor fi aceleași cu cele aplicabile instituțiilor, organizațiilor și persoanelor fizice eligibile din statele membre ale Uniunii Europene.
3. În vederea participării la Program România va plati în fiecare an o contribuție bugetară la bugetul general al Uniunii Europene.
4. Contribuția financiară a României pentru participarea la Program și implementarea acestuia se va adauga la suma prevăzută în fiecare an în bugetul general al Uniunii Europene pentru îndeplinirea angajamentelor legate de obligațiile financiare rezultate din aplicarea măsurilor necesare pentru executarea, managementul și funcționarea Programului.
5. Una dintre limbile oficiale ale Comunității va fi folosită în procedurile referitoare la cererile, contractele și rapoartele Programului, precum și în alte situații de ordin administrativ.
Articolul 3
Contribuția financiară
Regulile care guvernează contribuția financiară sunt prevăzute în anexa.
O parte a contribuției financiare poate fi finanțată prin instrumentul de sprijin extern al Comunității, dacă România solicita acest lucru.
Articolul 4
Raportare și evaluare
Fără a se încalcă responsabilitățile Comisiei și ale Curții Auditorilor ale Comunităților Europene referitoare la monitorizarea și evaluarea Programului, participarea României la Program va fi monitorizata permanent pe bază de parteneriat între Comisie și România. România va prezenta Comisiei rapoarte relevante și va participa la alte activități specifice organizate de Comunitate în contextul Programului.
Articolul 5
Dispoziții finale
Prezentul memorandum de înțelegere se va aplica pe toată durata Programului. Totuși, în cazul în care Comunitatea Europeană hotărăște prelungirea duratei Programului fără modificări substanțiale în cadrul acestuia, prevederile prezentului memorandum se vor extinde în mod corespunzător dacă nici una dintre părți nu îl denunta.
Anexa face parte integrantă din prezentul memorandum de înțelegere.
Prezentul memorandum de înțelegere poate fi modificat numai în scris prin consimțământul părților.
Prezentul memorandum de înțelegere va intra în vigoare la data semnării de către ambele părți.
Semnat la București la 31 mai 2002.
Pentru Guvernul României,
Silvia Ciornei,
ministrul pentru întreprinderile
mici și mijlocii și cooperatie
Semnat la Bruxelles la 28 iunie 2002.
Pentru Comisie, în numele Comunității Europene,
Erkki Liikanen,
membru al Comisiei pentru Întreprinderi
și Societate Informationala
Anexa 1 REGULILE
aplicabile contribuției financiare a României la Programul multianual pentru întreprinderi și spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM) (2001-2005) 1. Contribuția financiară a României la bugetul general al Uniunii Europene pentru participarea la Program va fi următoarea: - 585.000 euro pentru anul 2002; - 613.300 euro pentru anul 2003; - 623.800 euro pentru anul 2004; - 634.600 euro pentru anul 2005. 2. Contribuția României va acoperi costurile referitoare la pregătirea, fezabilitatea, dezvoltarea și aplicarea proiectelor de interes comun, ca și cele referitoare la dezvoltarea și implementarea de măsuri orizontale, asa cum se prevede în Program. 3. Costurile ocazionate de deplasarea și de activitatea reprezentanților și experților din România în vederea participării ca observatori la lucrările comitetului menționat în art. 3 din Decizia Consiliului 2000/819/CE din 20 decembrie 2000 referitoare la Programul multianual pentru întreprinderi și spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM) (2001-2005), sau la alte intalniri referitoare la implementarea Programului vor fi rambursate de către Comisie pe aceeași baza și în concordanta cu procedurile în vigoare aplicabile reprezentanților statelor membre ale Uniunii Europene. 4. Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii Europene se va aplica și managementului contribuției României. 5. După intrarea în vigoare a prezentului memorandum de înțelegere, la începutul fiecărui an financiar Comisia va trimite României o cerere de plată, corespunzând contribuției la costurile acoperite prin acest memorandum de înțelegere. Aceasta contribuție va fi plătită în euro într-un cont bancar în euro al Comisiei. 6. România va plati contribuția sa la costurile anuale, în concordanta cu cererea de plată, cel mai târziu în 3 luni de la data cererii. Orice întârziere a plății contribuției va duce la plata unei dobânzi penalizatoare de către România, calculată la suma rămasă de plată după data scadentei. Rata dobânzii va fi rata aplicată de Banca Centrala Europeană principalelor operațiuni de refinantare în euro la data scadentei, majorată cu 1,5 puncte procentuale. În cazul în care întârzierea efectuării plății poate periclita în mod semnificativ implementarea și managementul Programului, Comisia va suspenda participarea României la Program în anul respectiv, dacă plata nu a fost efectuată în termen de 20 de zile lucrătoare de la data transmiterii către România a unei scrisori formale de revenire. ────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.