Legea nr. 149/2026
pentru instituirea anului 2026 ca Anul Statelor Unite ale Americii în România
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se instituie anul 2026 ca Anul Statelor Unite ale Americii în România.
Articolul 2
Cu prilejul sărbătoririi Anului Statelor Unite ale Americii în România se pot organiza evenimente menite să consolideze relația strategică româno-americană și să reafirme angajamentul României față de valorile lumii libere, libertatea de exprimare și democrația autentică.
În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza sau sprijini material ori logistic, în limita alocărilor bugetare aprobate, organizarea și desfășurarea de:
a)
conferințe și dezbateri publice;
b)
evenimente culturale, academice și educaționale dedicate istoriei și valorilor americane;
c)
acțiuni de diplomație publică și comunicare româno-americană;
d)
orice alte activități de promovare a cooperării româno-americane și a valorilor democratice.
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot difuza materiale tematice realizate cu ocazia Anului Statelor Unite ale Americii în România.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, NATALIA-ELENA INTOTERO p. PREȘEDINTELE SENATULUI, LIVIU-LUCIAN MAZILU București, 20 iulie 2026. Nr. 149.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.