Decizia nr. 425/2026

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Cristina Cătălina Turcu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , excepție ridicată de Tatiana Cotovanu în Dosarul nr. 42.240/3/2017*** al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 718D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției a solicitat informații cu privire la limitarea accesului la portalul Curții Constituționale pentru părțile din Republica Moldova. Anterior a mai depus o cerere de acces la dosar la care i s-a răspuns că portalul funcționează optim și i s-a precizat modul în care poate fi accesat dosarul. De asemenea, autoarea a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției, extinzând obiectul și cu privire la dispozițiile

art. 20 ,

21

și

26 din Constituție , și a invocat în susținerea acesteia hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe străine.

4.

Curtea ia act de cererile depuse și apreciază că se poate trece la judecarea cauzei, de vreme ce autoarea are domiciliul ales în București și procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate a sintagmelor „și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României“ și „tribunalul de la domiciliul minorului“ din cuprinsul

Legii nr. 21/1991

în măsura în care acestea exclud competența instanțelor române de a suplini acordul unui părinte la depunerea unei cereri de acordare a cetățeniei române atunci când această cetățenie a fost acordată sau redobândită de către celălalt părinte. Arată că principiul egalității în fața legii impune interdicția discriminării prin raportare la următoarele categorii cărora trebuie să li se acorde aceeași protecție: între părintele copilului căruia i se acordă cetățenia română sau care redobândește cetățenia română, căruia nu i se cere să aibă domiciliul pe teritoriul României pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei române, pe de o parte, și, pe de altă parte, copilul vizat de textul de lege criticat, căruia i se cere să aibă domiciliul în România pentru a putea suplini acordul unui părinte în vederea dobândirii cetățeniei române; între copiii care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României și copiii care nu domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României; între copiii care au dobândit cetățenia română în condițiile

art. 5 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991 , fiind suficient ca părintelui să i se fi acordat sau ca părintele să fi redobândit cetățenia română înainte de nașterea copilului, și copilul vizat de textul de lege criticat, care nu are nici măcar o vocație la dobândirea cetățeniei pentru unicul motiv că nu domiciliază în România. Consecința admiterii acestei excepții de neconstituționalitate este că instanțele române sunt competente să suplinească acordul părintelui care se opune ca minorul să dobândească cetățenia română, în temeiul

art. 1.070 din Codul de procedură civilă . Instanța română de la locul cu care cauza prezintă o legătură suficientă devine competentă să soluționeze cauza. Evaluarea condițiilor pentru dobândirea cetățeniei române implică o conexiune strânsă cu instanțele judecătorești române, nu cu sistemul judiciar al altui stat. Așa cum a învederat autoarea excepției, autoritățile judiciare ale statului în care minorul domiciliază consideră, în mod justificat, că evaluarea condițiilor legate de dobândirea cetățeniei române intră în competența instanțelor judecătorești din România. Admiterea excepției se justifică și prin raportare la dispozițiile

art. 49 alin. (1) din Constituție , ce implică obligativitatea oricărei prevederi legale de a respecta principiul interesului superior al copilului. Textul de lege criticat în actuala configurație aduce atingere acestui principiu, deoarece nu permite unui copil cu vocație la cetățenia română să beneficieze de protecția oferită de aceasta pentru unicul motiv că nu are domiciliul pe teritoriul României.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Încheierea din 26 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 42.240/3/2017***, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 . Excepția a fost ridicată de Tatiana Cotovanu într-o cauză având ca obiect constatarea dobândirii cetățeniei române de către un copil minor.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că expunerea de motive care a însoțit

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2017

pentru modificarea și completarea

Legii cetățeniei române nr. 21/1991

prevede că procedura de dobândire a cetățeniei române de către copiii minori trebuie regândită din nevoia adoptării unor norme care să înlăture, cu efect imediat, posibilitatea apariției în continuare a stării de incertitudine în rândul persoanelor care ar putea fi afectate prin aplicarea procedurii menționate, stabilindu-se, pentru instituțiile cu atribuții în domeniu, unele reguli de fond și procedurale clare, având ca scop înlăturarea riscului apariției unor interpretări diferite, fără a face vreo referire la necesitatea instituirii unor noi condiții pentru acordarea cetățeniei române copiilor minori ai persoanelor care dobândesc cetățenia română în temeiul

art. 10

și

11 din Legea nr. 21/1991 . De asemenea, autoarea observă că nici analiza noii reglementări în ansamblu nu relevă elemente care să conducă la evidențierea scopului avut în vedere pentru introducerea unor bariere administrative diferite de cele modificate. O astfel de necesitate s-ar fi putut desprinde numai în situația existenței unui instrument de prezentare și motivare, care, în acord cu

art. 31 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ar fi evidențiat cerințele ce reclamă intervenția normativă, cu referire specială la: insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare; principiile de bază și finalitatea reglementărilor propuse, cu evidențierea elementelor noi; impactul asupra sistemului juridic prin implicațiile pe care noua reglementare le are asupra legislației în vigoare; consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ; activitățile de informare publică privind elaborarea și implementarea proiectului de act normativ, precum și măsurile de implementare. Totodată, potrivit

art. 7 alin. (3^1) din Legea nr. 24/2000 , propunerile legislative, proiectele de legi și celelalte proiecte de acte normative vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Aceasta reprezintă un set de activități și proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a inițiativelor legislative în vederea atât a evaluării impactului legislației specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cât și a evaluării impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementează. Or, câtă vreme nu există o expunere de motive corespunzătoare care să releve scopul legitim al ingerinței în dreptul persoanei de a solicita protecție pentru copiii săi, există o ingerință nejustificată în drepturile consacrate de

art. 48 alin. (1)

și de

art. 49 alin. (1) din Constituție .

8.

Autoarea face referire la considerentele de principiu din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la principiul egalității și nediscriminării, arătând că prevederile legale criticate reprezintă o discriminare directă a cetățenilor care au dobândit cetățenia română conform

art. 10

și

11 din Legea nr. 21/1991 . Din examinarea normei criticate prin raportare la principiul constituțional al egalității cetățenilor în drepturi se constată că legiuitorul a făcut o diferențiere după criteriul apartenenței sociale și etnice, lipsită de proporționalitate. Astfel, din analiza condițiilor legale solicitate pentru acordarea cetățeniei române, în temeiul

art. 10

și

11 din Legea nr. 21/1991 , persoanelor care au împlinit mai mult de 18 ani sau minorilor pentru care există acordul ambilor părinți nu li se impune condiția locuirii pe teritoriul României, spre deosebire de minorii pentru care nu există acordul unui părinte și care sunt obligați, potrivit textului de lege criticat, să locuiască pe teritoriul național, deși această categorie este mai vulnerabilă.

9.

Disproporționalitatea măsurii legislative constă în cantitatea efortului diferențiat necesar de depus pentru gestionarea treburilor administrative impuse prin lege, astfel că în situația minorilor pentru care unul dintre părinți nu își exprimă acordul pentru dobândirea cetățeniei române este necesară obținerea unui domiciliu pe teritoriul României pentru copilul minor, prin parcurgerea unei proceduri administrative de obținere a unui permis de ședere permanent, care nu se acordă decât după obținerea permisului de ședere temporar. Rațiunea prevederilor

art. 10 din Legea nr. 21/1991

este conformă intențiilor legiuitorului de a adopta măsuri prin care să reducă din daunele cauzate de instituirea regimului comunist pe teritoriul României în perioada anterioară anului 1989. Rațiunea prevederilor

art. 11 din Legea nr. 21/1991

este conformă intențiilor afișate de statul român prin Declarația Parlamentului României din 24 iunie 1991 privind Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele acestuia pentru țara noastră „România Mare“. Ca urmare, intenția legiuitorului a fost de a defini o procedură simplificată și de scurtă durată pentru foștii cetățeni români care au pierdut cetățenia română contrar voinței lor. În acest context, opțiunea legiuitorului exprimată prin textul de lege supus controlului, prin care se face o diferențiere între persoanele aflate în aceeași subcategorie, este contrară

art. 16 alin. (1) din Constituție .

10.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă arată că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere

art. 16 alin. (1) din Constituție , condiția locuirii pe teritoriul României impusă pentru minorul care nu are acordul de dobândire a cetățeniei exprimat de ambii părinți fiind necesară deoarece instanțele judecătorești din România nu au jurisdicție cu privire la drepturile cetățenilor străini cu domiciliul în străinătate.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru motivele expuse de instanța care a sesizat Curtea. În plus, arată că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit și mijloacele folosite, ceea ce nu se poate reține în cazul prevederilor legale criticate. De altfel, dispozițiile Codului civil proclamă supremația criteriului interesului superior al copilului, care are caracter obligatoriu în luarea oricărei măsuri privitoare la copil atât de către părinți, cât și de către autoritățile învestite cu competența de a lua măsuri în legătură cu copilul. Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, va hotărî asupra interesului superior al copilului.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările și completările aduse prin

art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2017

pentru modificarea și completarea

Legii cetățeniei române nr. 21/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 25 septembrie 2017. Autoarea excepției de neconstituționalitate își circumstanțiază însă critica la sintagmele „și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României“ și „tribunalul de la domiciliul minorului“ din cuprinsul

art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , astfel încât Curtea urmează să se pronunțe asupra acestor sintagme.

16.

Dispozițiile

art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991

au următorul conținut: „În cazul în care numai unul dintre părinți solicită redobândirea cetățeniei române sau, după caz, a redobândit cetățenia română, iar părinții nu cad de acord cu privire la cetățenia copilului care nu a împlinit vârsta de 18 ani și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimțământul acestuia.“

17.

În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, în

art. 48 alin. (1)

referitor la familie și în

art. 49 alin. (1)

privind regimul special de protecție a copiilor.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia critică o pretinsă discriminare a copiilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, ce au numai un părinte care a solicitat redobândirea cetățeniei române sau, după caz, a redobândit cetățenia română și care nu ajunge la un acord cu celălalt părinte în privința dobândirii cetățeniei de către copil, în raport cu persoanele care au împlinit mai mult de 18 ani și cu minorii pentru care există acordul ambilor părinți pentru dobândirea cetățeniei române. Discriminarea constă în obligarea primei categorii să domicilieze, la data cererii, pe teritoriul României, urmând ca tribunalul de la domiciliul minorului să decidă, în funcție de interesul superior al copilului, cu privire la cetățenia acestuia.

19.

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, în situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, iar încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, sau

Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998).

20.

Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea observă că minorul ai cărui părinți nu se pun de acord în ceea ce privește dobândirea cetățeniei române nu se află în aceeași situație cu persoanele majore care au dobândit cetățenia potrivit propriei solicitări și nici cu minorii pentru care există acordul ambilor părinți pentru dobândirea cetățeniei române. Diferența o face dezacordul părinților, dintre care numai unul este cetățean român, și necesitatea ca o instanță independentă și imparțială să stabilească, în acord cu interesul superior al copilului, dacă acesta va primi cetățenia română sau nu. Fiind vorba despre cetățenia română, este firesc ca o instanță națională să decidă cu privire la acest aspect, iar competența teritorială să fie a instanței de la domiciliul minorului.

21.

Potrivit

Deciziei nr. 103 din 7 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 20 iunie 2024, paragraful 14, dimensiunea politică a cetățeniei este dată de faptul că cetățenia constituie, prin excelență și în exclusivitate, o chestiune de stat. De aceea, acordarea calității de cetățean reprezintă un act de suveranitate al statului, acesta dispunând de o largă marjă de discreție în ceea ce privește instituirea condițiilor pe care le impune solicitanților în vederea obținerii cetățeniei române.

22.

Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea observă că legiuitorul a motivat pe larg, în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2017 , necesitatea adoptării acesteia în vederea clarificării în regim de urgență a unor aspecte incidente în procedura de acordare și redobândire a cetățeniei române rezultate din practica neuniformă în materia dobândirii cetățeniei române de către copiii minori născuți din părinți cetățeni străini sau fără cetățenie, care a generat interpretări divergente la nivelul autorităților cu atribuții în acest domeniu, cu consecințe grave în ceea ce privește situația persoanelor care au invocat drepturi izvorâte din modul în care instituțiile statului au aplicat reglementările în vigoare.

23.

Pe de altă parte, referitor la trimiterile la expunerea de motive, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, nu are competența de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate. Expunerea de motive și cu atât mai puțin modul său de redactare nu au consacrare constituțională, fiind doar un instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative (a se vedea

Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36).

24.

În ceea ce privește încălcarea

art. 48 alin. (1)

și a

art. 49 alin. (1) din Constituție , Curtea reține că autoarea excepției nu arată care sunt motivele pentru care sintagmele criticate ar putea fi declarate neconstituționale, iar din compararea lor cu textele constituționale nu rezultă nicio minimă critică de neconstituționalitate.

25.

În final, Curtea reține, în ceea ce privește invocarea unor noi temeiuri constituționale în susținerea excepției de neconstituționalitate, că, potrivit jurisprudenței sale constante, spre exemplu,

Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011, litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți. Prin urmare, invocarea în fața Curții și a altor temeiuri de neconstituționalitate, altele față de cele arătate și motivate prin ridicarea excepției de neconstituționalitate în fața instanței judecătorești, este inadmisibilă.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tatiana Cotovanu în Dosarul nr. 42.240/3/2017*** al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că sintagmele „și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României“ și „tribunalul de la domiciliul minorului“ din cuprinsul

art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 aprilie 2026.