Decizia nr. 652/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal , excepție ridicată de Ciprian Maghioroși în Dosarul nr. 3.605/117/2019 al Tribunalului Cluj - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 463D/2020.

2.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, domnul avocat Ionel Manole, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând motivele formulate prin notele scrise aflate la dosar.

4.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât instanța de control constituțional a mai examinat critici similare, excepția de neconstituționalitate fiind respinsă ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 28 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.605/117/2019, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal . Excepția a fost ridicată de Ciprian Maghioroși într-o cauză penală în care autorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu și trafic de droguri de risc, în formă continuată.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că norma penală criticată lipsește judecătorul de posibilitatea de a renunța la aplicarea pedepsei în faza superioară a judecății pentru infracțiuni pentru care pedeapsa este închisoarea mai mare de 5 ani, în timp ce, în condiții comparabile, în faza procesuală a urmăririi penale procurorul poate să renunțe la urmărirea penală pentru infracțiuni cu pedepse de până la 7 ani închisoare. Precizează că toate criteriile impuse de

art. 80 alin. (2) din Codul penal

pentru dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei sunt similare celor impuse de

art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală

pentru dispunerea renunțării la urmărirea penală, toate conducând spre evaluarea unei gravități reduse a infracțiunii. Consideră că atât procurorul, în faza de urmărire penală, cât și judecătorul, în faza judecății în fond, analizează pe baza unor criterii similare până la identitate oportunitatea desfășurării în continuare a urmăririi penale, respectiv a aplicării unei pedepse. Susține că limitele diferite privind pedeapsa prevăzută de lege stabilesc în situații comparabile un tratament diferențiat fără o justificare obiectivă și rezonabilă, care nu permite judecătorului să aprecieze oportunitatea unei soluții echivalente cu aceea disponibilă procurorului în faza inferioară procesuală. Or,

Codul de procedură penală

realizează o delimitare clară a funcțiilor judiciare prin reglementarea distinctă a etapelor procesului penal și a competenței organelor implicate în realizarea lor. Se susține că

art. 24 alin. (1) din Constituție

cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale ce permit părților implicate în procese să se apere împotriva acuzațiilor formulate, dovedind lipsa vinovăției și justețea propriilor afirmații, precum și contestând învinuirile ce li se aduc. O garanție procesuală importantă este posibilitatea inculpatului de a-și expune și în fața instanței de judecată considerentele vizând o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, în faza procesuală ulterioară celei în care procurorul are posibilitatea de a dispune renunțarea la urmărirea penală, pentru infracțiuni cu aceeași limită superioară de pedeapsă.

7.

Tribunalul Cluj - Secția penală apreciază că dispoziția legală cuprinsă în

art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal

este neconstituțională, fiind contrară prevederilor

art. 16

și ale

art. 126 alin. (1) din Constituție , din perspectiva limitei maxime de pedeapsă impuse pentru a se putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de către instanța de judecată. Apreciază că ceea ce se solicită prin excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză nu este compararea

art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal

cu

art. 318 din Codul de procedură penală , ci chiar neconstituționalitatea

art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal , invocându-se, în prezentarea situațiilor similare, dar cu tratament juridic diferit, situația persoanelor cu privire la care procurorul dispune renunțarea la urmărirea penală. Observă că se invocă faptul că, pentru persoanele trimise în judecată pentru comiterea de infracțiuni pedepsite cu închisoarea cu limita maximă mai mare de 5 ani și până la maximum 7 ani, este încălcată dispoziția constituțională reglementată de

art. 126 alin. (1) , în sensul că poate exista situația în care procurorul să trimită în judecată pe unii inculpați și să dispună renunțarea la urmărirea penală pentru alți inculpați, pentru fapte de o gravitate similară. În această situație, apreciază că procurorului i-ar fi conferite prerogativele specifice instanțelor de judecată în ceea ce privește stabilirea imposibilității dispunerii unei soluții de renunțare la continuarea procedurilor penale raportat la gravitatea redusă a faptei și persoana inculpatului. Totodată, această situație ar crea și premisele unor tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în situații identice. Reține că instanța de control constituțional a efectuat o astfel de comparație între dispozițiile legale și invocă, în acest sens, paragraful 31 al

Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016 .

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. În susținerea soluției de inadmisibilitate reține că autorul excepției compară două instituții - renunțarea la aplicarea pedepsei și renunțarea la urmărire penală -, concluzionând că legislația penală permite soluții diferite pentru persoane aflate în situații juridice similare, fără a exista temeiuri obiective. În susținerea netemeiniciei excepției reține că stabilirea modalităților de individualizare a sancțiunilor penale și a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă o măsură sau alta nu este de natură să afecteze caracterul legal al sancțiunii penale ori proporționalitatea acesteia, de vreme ce legea penală prevede în mod expres, prin norme clare, accesibile și previzibile, condițiile în care poate fi dispusă renunțarea la aplicarea pedepsei. În plus, apreciază că reglementarea condițiilor privitoare la dispunerea unei anumite sancțiuni penale reprezintă o opțiune de politică legislativă, constituind atributul exclusiv al legiuitorului, în virtutea rolului său constituțional. În concluzie, apreciază că susținerile autorului nu comportă aspecte de neconstituționalitate, întrucât acestea țin de domeniul politicii legislative a legiuitorului și soluțiile adoptate de acesta nu pot fi cenzurate de Curtea Constituțională.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susținerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal , care au următorul cuprins: „(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: (…) d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.“

13.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile criticate încalcă dispozițiile constituționale ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul părților la un proces echitabil, ale

art. 24

referitor la dreptul la apărare și ale

art. 126

privind instanțele judecătorești.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai fost sesizată anterior cu o atare critică ce viza faptul că legiuitorul a condiționat posibilitatea instanței de judecată de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei cu închisoarea de cel mult 5 ani, comparativ cu prerogativa procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală, pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani.

15.

Din perspectiva criticii menționate, identică fiind cu cea exprimată în prezenta cauză, Curtea Constituțională a apreciat că autoarea acesteia a realizat o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală. Ținând cont de aceste aspecte, precum și de faptul că, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele, Curtea, prin

Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017,

Decizia nr. 774 din 28 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018,

Decizia nr. 207 din 9 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, și

Decizia nr. 255 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 11 septembrie 2019, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal , soluție care se impune și în prezenta cauză.

16.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal , excepție ridicată de Ciprian Maghioroși în Dosarul nr. 3.605/117/2019 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.