Ordin · Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Ordinul nr. 919/2024

privind aprobarea certificării ca aeroport internațional a Aeroportului "Ștefan cel Mare" Suceava

prezumat în vigoare

Data actului
9 aprilie 2024
Emitent
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 344 din 12 aprilie 2024
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 1.478 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere Raportul nr. 17.225 din 4.04.2024 de evaluare a condițiilor de certificare ca aeroport internațional a Aeroportului „Ștefan Cel Mare“ Suceava, întocmit de comisia de evaluare numită prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 731/2024, respectiv Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 747/2024,

în temeiul

art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 791/2009

privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021

privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă certificarea ca aeroport internațional a Aeroportului „Ștefan cel Mare“ Suceava.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
București, 9 aprilie 2024.
Nr. 919.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.