Decizia nr. 630/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 318 alin. (1) ,

(10)

și

(14) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Valentin Vasilescu și Gabriel Gligăneanu în Dosarul nr. 1.752/240/2018 al Judecătoriei Hațeg și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 298D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 125 din 2 martie 2021 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.752/240/2018, Judecătoria Hațeg a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 318 alin. (1) ,

(10)

și

(14) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Valentin Vasilescu și Gabriel Gligăneanu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de confirmare a unei soluții de renunțare la urmărirea penală.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale referitoare la principiul legalității, accesul liber la justiție și dreptul la integritate fizică și psihică. Astfel, arată că dispozițiile

art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt lipsite de claritate și previzibilitate, întrucât nu precizează întinderea și modalitatea de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în ceea ce privește renunțarea la urmărirea penală în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Consideră că în cazul infracțiunilor menționate interesul public este subsidiar interesului persoanei, astfel că invocarea interesului public aduce atingere interesului persoanei. De asemenea, arată că dispozițiile

art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală

vizează, de fapt, o verificare a îndeplinirii unor condiții de formă, iar nu de fond. Totodată, consideră că dispozițiile

art. 318 alin. (14) din Codul de procedură penală

limitează rolul activ al judecătorului de cameră preliminară la o simplă verificare de rutină a îndeplinirii formale a dispozițiilor legale, întrucât acesta nu are posibilitatea să constate prin propria sa percepție dacă soluția pronunțată este temeinică și legală.

6.

Judecătoria Hațeg, contrar prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 318 alin. (1) ,

(10)

și

(14) din Codul de procedură penală . Prin prevederile

art. II pct. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, au fost modificate dispozițiile

alin. (1) al

art. 318 din Codul de procedură penală

și au fost introduse

alin. (10)

și

(14)

ale aceluiași text normativ. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:

(1)

În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.

(...)

(10)

Ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmită de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonanța este verificată de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.

(...)

(14)

Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12), precum și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluționarea cererii de confirmare.“

11.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, ale

art. 21 alin. (1)

și

(2)

privind accesul liber la justiție și ale

art. 22 alin. (1) teza a doua

referitor la dreptul la integritate fizică și psihică.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile

art. 21 din Constituție

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 308 din 9 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1124 din 23 noiembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 318 din Codul de procedură penală . În acest sens, prin decizia menționată, paragrafele 12 și 13, Curtea a reținut că instituția renunțării la urmărirea penală reprezintă o excepție de la principiul legalității procesului penal, specific dreptului continental, instituită în favoarea principiului oportunității urmăririi penale, specific dreptului anglo-saxon. Reglementarea acesteia a fost motivată de supraîncărcarea organelor judiciare cu cauze penale și de necesitatea unei soluții intermediare între soluția de clasare și cea de trimitere în judecată. Instituția analizată a fost prevăzută pentru a satisface interesul statului de a realiza un just echilibru între nevoia de tragere la răspundere penală a persoanelor care săvârșesc infracțiuni și nevoia de a degreva organele de urmărire penală de soluționarea anumitor cauze care nu prezintă un interes semnificativ pentru ordinea publică. Astfel, Curtea a constatat că renunțarea la urmărirea penală are ca scop protejarea interesului public, prin aplicarea principiului oportunității, în realizarea actului de justiție. Așa fiind, renunțarea la urmărirea penală este dispusă ca urmare a cuantificării de către procuror a interesului public în urmărirea și sancționarea faptelor prevăzute de legea penală, iar nu pentru a proteja interesele suspectului sau ale inculpatului.

13.

Prin

Decizia nr. 308 din 9 iunie 2020 , mai sus citată, paragrafele 14 și 15, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 14-18 din Codul de procedură penală

reglementează acțiunea penală, iar cele ale

art. 19-28

din același cod reglementează acțiunea civilă. Potrivit prevederilor

art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală , acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, iar, conform dispozițiilor

art. 19

din același cod, acțiunea civilă poate fi exercitată în cadrul procesului penal și are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care constituie obiectul acțiunii penale. Astfel, acțiunea penală derivă din dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni și presupune soluționarea de către organele judiciare a unui raport juridic penal de conflict. Pe lângă acestea, dispozițiile

Codului de procedură penală

prevăd posibilitatea existenței în cadrul procesului penal a unui conflict de drept extrapenal și, prin urmare, a unui raport juridic extrapenal, de natură civilă, care constituie obiectul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal. Aceasta reprezintă un mijloc juridic prin care raportul de conflict civil este adus în fața organelor judiciare penale, în scopul soluționării lui de către acestea din urmă. Curtea a observat că, spre deosebire de inculpat, care este întotdeauna parte a raportului juridic penal de conflict, putând avea și calitatea de parte a raportului juridic civil ce formează obiectul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, partea civilă are doar calitatea de parte a raportului juridic civil. În acest sens, este de reținut că acțiunea civilă rămâne distinctă de acțiunea penală, în tot cursul procesului penal, motiv pentru care poate fi soluționată împreună cu acțiunea penală, în temeiul dispozițiilor

art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală , sau separat de aceasta, potrivit prevederilor

alin. (5)

și

(6)

ale aceluiași articol. De asemenea, conform dispozițiilor

art. 26 alin. (1) din Codul de procedură penală , acțiunea civilă poate fi disjunsă de acțiunea penală atunci când soluționarea acesteia determină depășirea termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale.

14.

De asemenea, prin

Decizia nr. 308 din 9 iunie 2020 , precitată, paragrafele 16-19, Curtea a reținut că dispunerea renunțării la urmărirea penală are ca efect, potrivit prevederilor

art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală , stingerea acțiunii penale, dispozițiile

art. 318 și următoarele

din același cod nefăcând referire la modalitatea de soluționare a acțiunii civile - în cadrul procesului penal - în cazul dispunerii acestei soluții. Cu toate acestea, dispozițiile

art. 318 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală

prevăd că interesul public se analizează, printre altele, în raport cu atitudinea procesuală a persoanei vătămate, iar prevederile

alin. (3)

al aceluiași articol stabilesc că, în ipoteza în care autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere mai multe aspecte referitoare la persoana suspectului sau a inculpatului și la conduita acestuia, printre care urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii și eforturile depuse de suspect sau de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii. De asemenea,

alin. (6)

al aceluiași articol prevede că procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe obligații, expres enumerate în cuprinsul normei, printre care obligația de a înlătura consecințele faptei penale sau de a repara paguba produsă ori de a conveni cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia [ art. 318 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală ] și obligația de a cere public scuze persoanei vătămate [ art. 318 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală ]. Totodată, dispozițiile

art. 318 alin. (7)

din cod prevăd că, în cazul în care dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute la

alin. (6)

al aceluiași articol, procurorul stabilește prin ordonanță termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, termen care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligații asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă și care curge de la comunicarea ordonanței, iar, conform prevederilor

art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală , în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor în termenul prevăzut la

alin. (7) al art. 318

din cod, procurorul revocă ordonanța, sarcina de a face dovada îndeplinirii obligațiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revenind suspectului ori inculpatului. Așa fiind, chiar dacă modalitatea de soluționare a acțiunii civile exercitate în procesul penal nu este reglementată în mod expres în cuprinsul dispozițiilor

art. 318 din Codul de procedură penală , legiuitorul a prevăzut, în cadrul instituției renunțării la urmărirea penală, garanții specifice reparării prejudiciului civil produs prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, prin reglementarea posibilității de a condiționa dispunerea soluției de renunțare la urmărirea penală de realizarea acestei reparații civile. Cu toate acestea, având în vedere că dispunerea obligațiilor reglementate de prevederile

art. 318 alin. (6) lit. a)

și

b) din Codul de procedură penală

este lăsată la aprecierea procurorului, dacă prejudiciul creat prin săvârșirea faptelor cercetate penal nu este acoperit sau nu este acoperit integral prin utilizarea mijloacelor procesuale prevăzute de dispozițiile

art. 318 alin. (2) lit. f) ,

alin. (3) ,

(6) ,

(7)

și

(9) din Codul de procedură penală , persoana vătămată, respectiv partea civilă se poate adresa instanței civile, în temeiul prevederilor

art. 27 alin. (1)

și, respectiv,

alin. (2)

din același cod. În acest sens, dispozițiile

art. 27 alin. (1) din Codul de procedură penală

stabilesc că dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, iar, potrivit prevederilor

art. 27 alin. (2)

din cod, persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile. Așadar, persoana vătămată prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală pentru care se dispune renunțarea la urmărirea penală beneficiază de mijloacele procesuale necesare pentru a obține repararea prejudiciului ce i-a fost produs prin săvârșirea respectivei fapte, indiferent dacă s-a constituit sau nu parte civilă anterior stingerii acțiunii penale, prin dispunerea soluției prevăzute de dispozițiile

art. 318 din Codul de procedură penală .

15.

Prin urmare, prin decizia anterior citată, paragrafele 20-22, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 318 din Codul de procedură penală

- interpretate în contextul normelor procesual penale referitoare la soluționarea acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal sau, în mod distinct, la o instanță civilă, ca urmare a producerii unor prejudicii de natură civilă prin comiterea unei infracțiuni - oferă garanțiile procesuale necesare protejării dreptului de proprietate privată al persoanei vătămate. Totodată, Curtea a reținut că prevederile

art. 318 din Codul de procedură penală

asigură toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil al persoanei vătămate prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, prin asigurarea mijloacelor procesuale necesare apărării drepturilor și intereselor legitime ale acesteia. În fine, Curtea a menționat că aspectele referitoare la circumstanțele concrete ale cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate sunt chestiuni ce țin de domeniul interpretării și aplicării legii, atribuție exclusivă a organelor judiciare.

16.

În același sens sunt și

Decizia nr. 125 din 2 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 21 mai 2021, și

Decizia nr. 548 din 17 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 15 martie 2023. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, ce are ca obiect dispozițiile

art. 318 alin. (1) ,

(10)

și

(14) din Codul de procedură penală

și vizează infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

17.

Având în vedere motivele arătate mai sus, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere nici principiului legalității consacrat de prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție .

18.

Totodată, Curtea observă că prevederile constituționale ale

art. 22 alin. (1) teza a doua

referitor la dreptul la integritate fizică și psihică nu sunt aplicabile în cauza de față.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentin Vasilescu și Gabriel Gligăneanu în Dosarul nr. 1.752/240/2018 al Judecătoriei Hațeg și constată că dispozițiile

art. 318 alin. (1) ,

(10)

și

(14) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Hațeg și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2023.