Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 482/2024

privind aprobarea plății contribuțiilor financiare voluntare ale României la unele proiecte și programe ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

prezumat în vigoare

Data actului
9 mai 2024
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 446 din 15 mai 2024
Citează
3 acte
Structură
4 articole · 2.102 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 40/2016

privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin

Legea nr. 336/2023 ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă plata contribuției financiare voluntare a României către bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în vederea cofinanțării implementării Parteneriatului OCDE-Africa, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 350.000 euro.

Articolul 2

Se aprobă plata contribuției financiare voluntare a României către bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru cofinanțarea implementării Programului de țară OCDE-Ucraina, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro.

Articolul 3

Echivalentul în lei al sumelor prevăzute la

art. 1

și

2

se calculează pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al Băncii Naționale a României, valabil la data efectuării plății.

Articolul 4

Contravaloarea în lei a sumelor prevăzute la

art. 1

și

2

se suportă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2024, capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 55 „Alte transferuri“.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Alin-Cuzma Muntean,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Luca-Alexandru Niculescu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 9 mai 2024.
Nr. 482.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.