Decizia nr. 754/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală

și ale

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească în Dosarul nr. 11.184/325/2018 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 570D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, referitor la dispozițiile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , întrucât, prin

Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021 , Curtea a admis excepția și a constatat că dispozițiile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale. În ceea ce privește dispozițiile

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală , solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea penală nr. 404 din 5 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 11.184/325/2018, Judecătoria Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală

și ale

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească într-o cauză penală în care instanța a revocat beneficiul liberării condiționate și a recalculat restul de pedeapsă rămas neexecutat potrivit dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească, autoare a acesteia, susține, în esență, că dispozițiile

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală

încalcă egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, iar dispozițiile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

aduc atingere principiului legalității. Cu privire la situația de fapt, arată că infracțiunea care face obiectul cauzei a fost săvârșită de inculpat în stare de recidivă, față de infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 2.423 din 12 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 3 noiembrie 2015, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 1 martie 2016, cu un rest neexecutat de 475 de zile. În temeiul prevederilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , aplicând

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța judecătorească constată că inculpatului îi sunt considerate ca executate suplimentar un număr de 228 de zile închisoare (cu un rest de 27 de zile) în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare în perioada 20 decembrie 2012-1 martie 2016, perioadă în care inculpatul s-a aflat în executarea pedepsei mai sus menționate. Astfel, recalculând restul neexecutat din pedeapsa care constituie primul termen al recidivei, potrivit dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , cu aplicarea

Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte, instanța reține că restul rămas neexecutat este de 247 de zile (475 de zile – 228 de zile, cu un rest de 27 de zile). Aplicând și

Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, raportat la data liberării condiționate (1 martie 2016) și la restul rămas neexecutat de 247 de zile calculat în modalitatea arătată, instanța constată că fapta care face obiectul cauzei (comisă în data de 2 decembrie 2017) a fost săvârșită de inculpat în stare de recidivă postexecutorie. În continuare, instanța judecătorească arată că infracțiunea care face obiectul cauzei este concurentă cu infracțiunile contopite în pedeapsa rezultantă de 2 ani, 3 luni și 247 de zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 4.807 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 17 octombrie 2018, în care a fost contopită pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni și 475 de zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 6.537 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 278/A din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Instanța descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani, 3 luni și 247 de zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 4.807 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în pedepsele componente, pe care le contopește cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză, aplicând pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an și 4 luni închisoare, ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse supuse contopirii, astfel că pedeapsa rezultantă este de 2 ani și 7 luni închisoare. De asemenea, instanța constată că, aplicând

Decizia Înaltei Curți nr. 15 din 26 septembrie 2018 , raportat la data liberării condiționate (1 martie 2016) și la restul rămas neexecutat de 247 de zile calculat în modalitatea mai sus menționată, faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 4.807 din 4 octombrie 2018, respectiv prin Sentința penală nr. 6.537 din 19 decembrie 2017, ambele pronunțate de Judecătoria Timișoara, comise în data de 27 ianuarie 2017, respectiv în data de 6 martie 2017, au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, astfel că nu mai există un rest neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei. Instanța menține revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2.423 din 12 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, astfel cum s-a reținut în Sentința penală nr. 4.807 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara, și adaugă la pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare restul rămas neexecutat de 247 de zile (cu un rest de 27 de zile), astfel cum a fost recalculat conform

Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă finală de 2 ani, 7 luni și 247 de zile închisoare, cu un rest de 27 de zile care nu a fost luat în considerare la recalcularea efectuată în temeiul

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 . Instanța judecătorească, autoare a excepției, consideră că dispozițiile

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală

încalcă principiul egalității în drepturi, în măsura în care, în cauzele similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, suspendarea nu este obligatorie până la soluționarea sesizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, arată că, raportat la data rămânerii definitive a sentințelor prin care inculpatul a fost condamnat pentru fapte concurente cu fapta care face obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost sesizată anterior acestor date pentru a se pronunța referitor la interpretarea dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

- cu privire la care a pronunțat

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018

- și, respectiv, ale

art. 43 alin. (1)

și

(5) din Codul penal

raportat la

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

- cu privire la care a pronunțat

Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 . Menționează că, deși cauzele în care inculpatul a fost condamnat pentru fapte concurente cu fapta în curs de judecată erau similare cu cele care au făcut obiectul sesizărilor mai sus menționate adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanțele judecătorești nu au aplicat prevederile

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală , cauzele nefiind suspendate până la soluționarea celor două sesizări, ceea ce a dus la un tratament sancționator mai aspru, care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Arată că aplicarea interpretării date de instanța supremă prin

Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018

pentru toate situațiile similare în care s-a aflat inculpatul ar fi condus la înlăturarea din pedeapsa rezultantă a restului de pedeapsă rămas neexecutat. Subliniază că, potrivit prevederilor

art. 476 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală , atunci când cauza - în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - nu a fost suspendată, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte să se pronunțe asupra sesizării, instanța suspendă dezbaterile până la pronunțarea respectivei hotărâri prealabile. De asemenea, susține că textul de lege criticat încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât inculpatul nu are la dispoziție nicio cale de atac care să-i permită să beneficieze de interpretarea dată de Înalta Curte prevederilor

art. 43 alin. (1)

și

(5) din Codul penal

prin

Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018

și în cazul faptelor pentru care a fost condamnat anterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, interpretare potrivit căreia prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 . Referitor la prevederile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , instanța judecătorească, autoare a excepției, susține, în esență, că textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale privind calitatea legii, în ceea ce privește determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la

art. 104 alin. (2)

coroborat cu

art. 43 alin. (1) din Codul penal , sub aspectul considerării ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul

și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

8.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 , 10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală

și ale

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Din motivarea criticii de neconstituționalitate, reiese că aceasta privește, în realitate, dispozițiile

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală

și ale

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Dispozițiile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

au fost introduse prin prevederile

art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Ulterior, dispozițiile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

au fost abrogate prin prevederile

art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019

privind abrogarea

Legii nr. 169/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea

Legii nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. Dispozițiile

art. III din Legea nr. 240/2019

stabilesc că: „Prevederile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit

Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României , cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea

art. 21 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 289/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi.“ În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , referitoare la condiția ca textul criticat să fie „în vigoare“, se observă că norma abrogată se aplică în continuare persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, urmând ca acestora să li se aplice măsura compensatorie prevăzută de

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a

Legii nr. 240/2019 . Așa fiind, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, se constată că dispozițiile de lege criticate îndeplinesc condiția de a fi „în vigoare“, putând fi analizată constituționalitatea acestora. Totodată, prin

Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale. Prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018, s-a stabilit că, „în interpretarea dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la

art. 104 alin. (2)

coroborat cu

art. 43 alin. (1) din Codul penal , trebuie recalculată, începând cu data de 24 iulie 2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 169/2017

prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare“. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–