Amendament · Act Internamional

Amendamentul din 5 aprilie 2024

convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin Scrisoarea de amendament semnată la Bruxelles la 2 aprilie 2024 și la București la 5 aprilie 2024, la Acordul de împrumut (Finanțare adițională pentru Proiectul privind reforma sectorului sanitar - îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 11 iunie 2021

prezumat în vigoare

Data actului
5 aprilie 2024
Emitent
Act Internamional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 461 din 20 mai 2024
Citează
1 act
Structură
0 articole · 6.048 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

HOTĂRÂREA nr. 506 din 16 mai 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 20 mai 2024.

Banca Mondială

2 aprilie 2024

Marina Wes, director de țară Țările Uniunii Europene

Europa și Asia Centrală

Domnului Marcel-Ioan Boloș,

ministrul finanțelor, București, România

Ref: Împrumutul BIRD nr. 9.253-RO

România: Finanțare adițională

Proiectul privind reforma sectorului sanitar -

îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar

Amendament la Acordul de împrumut

Ne referim la

Acordul de împrumut

dintre România („Împrumutat“) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare („Banca“) din data de 11 iunie 2021, pentru Proiectul privind reforma sectorului sanitar - îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar („Proiectul“) („Acordul de împrumut“).

De asemenea, ne referim la scrisoarea dumneavoastră din data de 15 martie 2024, prin care solicitați, interalia, extinderea datei-limită de tragere a sumelor împrumutului și anumite actualizări ale cerințelor privind achizițiile, aplicabile.

Avem plăcerea de a vă informa că Banca este de acord cu solicitarea dumneavoastră și:

(i)

a stabilit data de 30 iunie 2026 ca dată ulterioară în înțelesul alineatului 2 din secțiunea III.B din anexa 2 a Acordului de împrumut; și

(ii)

propune prin prezenta amendarea Acordului de împrumut după cum urmează:

1.

În

anexa 2 la Acordul de împrumut

se introduce o nouă secțiune III (Achiziții), care va avea următorul cuprins (iar secțiunile următoare se renumerotează în mod corespunzător):

III.

Achiziții

1.

Toate bunurile, lucrările și serviciile necesare în cadrul Proiectului și care urmează să fie finanțate în cadrul sumelor împrumutului vor fi achiziționate în conformitate cu cerințele aplicabile prevăzute sau menționate în secțiunea 5.13 din Condițiile generale.

2.

Fără a aduce atingere prevederilor prezentei secțiuni, toate bunurile, lucrările și serviciile necesare în cadrul Proiectului și care urmează să fie finanțate din sumele împrumutului, pentru care procesul de achiziție a fost demarat anterior datei de 2 aprilie 2024 în conformitate cu cerințele prevăzute sau menționate în secțiunile III.A, III.B, III.C și III.D din anexa 2 la Acordul de împrumut inițial, vor rămâne supuse cerințelor de achiziție, aplicabile, astfel cum sunt prevăzute sau menționate în acestea la momentul în care a fost demarat procesul de achiziție.

2.

Tabelul

privind tragerea sumelor împrumutului din secțiunea IV renumerotată din anexa 2 la Acordul de împrumut se înlocuiește cu următorul tabel:

Categoria

Suma alocată din împrumut

(exprimată în euro)

Procentul de cheltuieli ce va fi finanțat

(inclusiv taxe)

(1) Bunuri, lucrări, servicii, altele decât cele de consultanță și servicii de consultanță în cadrul Proiectului, inclusiv instruire și audit, precum și costuri operaționale aferente Proiectului

143.696.680,88

100%

(2) Lucrări pentru partea A (b) (ii) (B) a Proiectului

6.303.319,12

100%

(3) Lucrări pentru partea A (b) (ii) (C) a Proiectului

0

100%

SUMA TOTALĂ

150.000.000

3.

Subparagraful 1(d) din secțiunea IV

renumerotată din anexa 2 la Acordul de împrumut se revizuiește după cum urmează:

(d)

pentru cheltuielile eligibile în cadrul categoriei (1), cu excepția cazului în care și până când suma împrumutului alocată categoriei (1) din tabelul prezentat în secțiunea IV.A.2 din anexa 2 la Acordul de împrumut inițial nu mai este disponibilă pentru trageri.

4.

Punctul 1 din secțiunea I (Definiții) din Documentul

atașat la Acordul de împrumut se modifică și va avea următorul cuprins:

1.

«Ghidul Anticorupție» înseamnă: (i) pentru scopurile paragrafului 6 din anexa la Condițiile generale, «Ghidul privind prevenirea și combaterea fraudei și a corupției în cadrul proiectelor finanțate prin împrumuturi BIRD și credite și granturi IDA», datat 15 octombrie 2006 și revizuit în ianuarie 2011 și la 1 iulie 2016; sau (ii) pentru scopurile secțiunii III.2 din anexa 2 a prezentului Acord, «Ghidul privind prevenirea și combaterea fraudei și corupției în cadrul proiectelor finanțate prin împrumuturi BIRD și credite și granturi IDA», datat 15 octombrie 2006 și revizuit în ianuarie 2011.

Cu excepția celor modificate în mod specific prin prezenta Scrisoare de amendament, toți ceilalți termeni și condiții ale Acordului de împrumut rămân în vigoare și își produc efecte.

Vă rugăm să confirmați, în numele Împrumutatului, că sunteți de acord cu cele de mai sus, prin semnarea și datarea în mod corespunzător în spațiile prevăzute mai jos și returnarea către noi a unui exemplar original semnat al acestei scrisori.

După primirea de către Bancă a originalelor semnate ale prezentei Scrisori de amendament și a celui de-al șaselea amendament la Acordul de împrumut inițial, prevederile prezentei Scrisori de amendament sunt aplicabile din 11 ianuarie 2024.

Cu stimă,

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Semnătură ilizibilă

Steven Jouy,

director de țară, interimar

Țările Uniunii Europene

Europa și Asia Centrală

De acord: România

Semnătură ilizibilă

Carmen Moraru, secretar de stat

Data: 5 aprilie 2024

Aprobat prin

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.