Decizia nr. 610/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.236D/2019.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, doamna Emma Turtoi, șef al Biroului contencios constituțional și recurs în interesul legii, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care arată că, între data sesizării instanței de control constituțional și data soluționării excepției de neconstituționalitate,

Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară a fost abrogată prin

art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022

privind organizarea judiciară, iar, într-o cauză similară, în care abrogarea textului de lege criticat a intervenit după sesizarea instanței de control constituțional, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate. În aceste condiții, lasă la aprecierea Curții aspectul privind admisibilitatea excepției de neconstituționalitate.

4.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere modificarea legislativă precizată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Cu Adresa nr. 21.894 din 5 decembrie 2019, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 10.067 din 5 decembrie 2019, în temeiul

art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție

și al

art. 32 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, analizând din punctul de vedere al evoluției în timp cadrul legal privind condițiile de numire a procurorilor, Avocatul Poporului observă că, în redactarea inițială a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Departamentul Național Anticorupție, se prevedea pentru numirea în funcția de procuror în Parchetul Național Anticorupție condiția pregătirii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție. Prin

Legea nr. 503/2002

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Parchetul Național Anticorupție, cerința expresă a pregătirii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție pentru numirea în Parchetul Național Anticorupție (actuala Direcție Națională Anticorupție) a fost înlocuită prin „calități și rezultate profesionale deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție“. Odată cu adoptarea

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, condițiile de numire pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au fost preluate, într-o formă modificată, în cuprinsul

secțiunii a 2-a a capitolului II al Legii nr. 304/2004, republicată

și modificată, fiind eliminată cerința expresă și preexistentă numirii în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție a pregătirii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție.

7.

Dată fiind noua configurare a condițiilor de eligibilitate a procurorilor pentru a accede în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, menționată anterior, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate generează încălcarea competenței funcționale a organului de urmărire penală, fiind contrare dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 21 alin. (3) teza întâi , precum și prevederilor

art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

8.

Avocatul Poporului invocă considerente ale

Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017

și susține că principiul legalității - componentă a statului de drept - îl obligă pe legiuitor să reglementeze în mod clar competența organelor judiciare. În acest sens, invocă jurisprudența instanței de control constituțional potrivit căreia legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (în sensul celor citate, face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 , paragraful 17). Totodată, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017 , în considerentele căreia instanța de control constituțional a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor referitoare la competența după materie și după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, și implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. De asemenea, Avocatul Poporului arată că aceeași instanță constituțională a constatat că Direcția Națională Anticorupție este organizată ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, structură autonomă cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfășoară sub autoritatea ministrului justiției, iar conducerea sa este exercitată de către un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiție (în sensul celor menționate, face referire la

deciziile Curții Constituționale nr. 1.367 din 26 octombrie 2010 ,

nr. 297 din 23 martie 2010

și

nr. 1.706 din 17 decembrie 2009 ). Modificările și completările aduse prin ordonanțele de urgență ale Guvernului și legile de aprobare a acestora au păstrat statutul special al Parchetului Național Anticorupție față de celelalte parchete din structura Ministerului Public ( Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 5 mai 2005 ).

9.

Avocatul Poporului invocă, totodată, dispozițiile

art. 131 alin. (2)

și ale

art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală

pentru a susține că normele legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituționale menționate și o subliniere a naturii juridice a Direcției Naționale Anticorupție, aceea de magistratură specială instituită pentru combaterea infracțiunilor de corupție.

10.

În consecință, Avocatul Poporului susține că procurorul care participă la actele de procedură trebuie să fie un procuror apt să exercite reprezentarea parchetului în fața instanței, deci un procuror competent din punct de vedere funcțional, în speță de către un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care să îndeplinească condițiile de numire în cadrul acestei instituții potrivit gradului de specializare avut în vedere pentru aceasta. Invocă jurisprudența Curții, potrivit căreia competența funcțională este „aptitudinea unui organ judiciar de a desfășura anumite activități specifice“, iar, „pentru buna desfășurare a activității organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenței lor materiale și după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competența materială și după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiția“ ( Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 ). Totodată, apreciază ca fiind relevante aspectele învederate de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 , prin care s-a pronunțat cu privire la neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanță, a infracțiunilor reglementate de

Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

11.

Avocatul Poporului susține că, în cazul în care urmărirea penală este efectuată de către un procuror care nu are specializarea necesară pentru reprezentarea Ministerului Public în cauzele pendinte, competența materială și funcțională a acestuia este grav viciată. Susține acest punct de vedere, întrucât consideră că scopul instituirii condiției privind experiența profesională calificată este acela de a garanta calitatea înfăptuirii actului de justiție acolo unde legea reclamă competențe profesionale deosebite, cu precădere în cadrul structurilor specializate. Apreciază că, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, asigurarea unor persoane cărora li se impune un anumit standard profesional în cadrul structurilor speciale de anchetă este una indispensabilă. Ca atare, în acord cu prevederile

art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituție , consideră necesar ca legiuitorul să prevadă în mod clar competența specializată a organelor judiciare care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în acord cu statutul special al acestui parchet.

12.

Avocatul Poporului susține că, în actuala reglementare, dreptul la un proces echitabil este afectat prin lipsa procurorilor specializați și, respectiv, competenți din punct de vedere funcțional în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, potrivit gradului de specializare avut în vedere pentru acest parchet. Susține că limitarea dreptului la un proces echitabil trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală , iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura dreptului fundamental limitat. Așadar, standardul constituțional de protecție a libertății individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil, aceste cazuri ( Decizia Curții Constituționale nr. 553 din 16 iulie 2015 ).

13.

Cu referire la dispozițiile

art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că scopul

Convenției pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale este „să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective“ (Hotărârea din 9 octombrie 1979, pronunțată în Cauza Airey împotriva Irlandei). Corespunzător acestui principiu, la nivelul ordinii juridice interne, garantarea dreptului de acces la justiție se realizează prin două texte legale:

art. 21 din Constituție

și, respectiv,

art. 6 paragraful 1 din convenție , care, odată cu ratificarea sa, a devenit parte din legislația internă. În consecință, reține că în sistemul de drept românesc, dreptul la un proces echitabil este protejat atât de

art. 21 din Constituție , cât și de

art. 6 din convenție , acest drept beneficiind de o dublă protecție, astfel încât, în situațiile care excedează aplicării

art. 6 din convenție , accesul la justiție nu rămâne lipsit de garanție, ci beneficiază de protecția oferită de

art. 21 din Constituție . Astfel, în virtutea acestor prevederi, eventualele limitări ale accesului la justiție nu pot combate însăși substanța acestui drept. Mai mult, aceste limitări trebuie să urmărească întotdeauna un scop legitim și să rămână proporționale cu acesta. Invocă, totodată, Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a introdus un principiu foarte important, și anume că limitările impuse de stat nu pot fi admise în cazul în care restrâng accesul la justiție într-o așa manieră sau până la un nivel la care acest drept este atins în chiar substanța sa. Prin urmare, așa cum indică și Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, o astfel de limitare nu va fi compatibilă cu

art. 6 paragraful 1 din convenție

decât în condițiile în care urmărește un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate între mijloacele adoptate și scopul urmărit pentru a fi atins. În ceea ce privește scopul urmărit, instanța de la Strasbourg a arătat în Hotărârea din 24 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Kemp și alții împotriva Luxemburgului, că dreptul de acces la justiție este încălcat atunci când reglementarea sa încetează să mai servească obiectivelor de securitate juridică și bună administrare a justiției și se transformă într-o barieră care împiedică justițiabilul să vadă substanța litigiului sau ca aceasta să fie tranșată de către jurisdicția competentă. În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței statului în dreptul de acces la justiție cu scopul urmărit, acesta este, din punct de vedere practic, cel mai important criteriu de apreciere a încălcării

art. 6 paragrafului 1 din convenție

în raport cu jurisprudența instanței europene. Astfel, aplicarea principiului proporționalității implică faptul că instanța europeană determină dacă statul, limitând dreptul de acces la justiție, nu și-a depășit marja de apreciere, aducând astfel o restricție severă, nerezonabilă, în raport cu scopul legitim al bunei administrări a justiției sau cel al securității juridice. Evaluarea gradului de proporționalitate se face cu precădere în funcție de accesibilitatea și previzibilitatea interpretării și aplicării regulii de drept. Astfel, potrivit Hotărârii din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, noțiunile de „drept“ și „lege“ care apar în articolele Convenției, implicit sau expres, privesc condiții calitative, între altele acelea de accesibilitate și previzibilitate.

14.

Avocatul Poporului reține, totodată, că necesitatea specializării procurorilor atât în etapa numirii acestora, cât și pe parcursul desfășurării activității este subliniată și în Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) privind normele și principiile europene referitoare la procurori (Carta de la Roma), principiul XIII din acesta prevăzând că „Nu există un sistem eficient de urmărire penală și nici încredere publică în Ministerul Public fără un nivel cât mai înalt de competență și integritate profesională. Prin urmare, procurorii ar trebui să beneficieze de formare inițială și continuă adecvată, avându-se în vedere specializarea lor“. Menționează, de asemenea, și Nota explicativă a Cartei de la Roma, secțiunea 3.3 având denumirea marginală „Numirea în funcție și cariera“, unde se reține că „O cerință prealabilă pentru ca un sistem de urmărire să fie eficient și să se bucure de încrederea publică este un nivel cât mai înalt de competență profesională și integritate. Prin urmare, procurorii ar trebui să beneficieze de formare inițială și continuă adecvată, avându-se în vedere specializarea lor“.

15.

În concluzie, având în vedere toate cele menționate anterior, Avocatul Poporului susține că prevederile

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, restrâng dreptul la un proces echitabil în cadrul procesului penal, întrucât numirea procurorilor în cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu este condiționată de specializarea acestora în fapte de corupție. Omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul soluției legislative criticate condiția specializării procurorilor în anchetarea faptelor de corupție are relevanță constituțională, prin încălcarea dreptului la un proces echitabil al justițiabililor.

16.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1)

și ale

art. 33 din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10 ,

29 ,

32

și

33 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate prin

art. II pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, care au următorul conținut: „(2) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop.“

Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară a fost abrogată prin

art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022.

20.

Textele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale

art. 1 alin (5)

privind principiul legalității și calitatea legii și ale

art. 21 alin. (3) teza întâi

privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 6 paragraful 1 teza întâi , referitor la dreptul la un proces echitabil, din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că

Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară a fost abrogată prin

art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Potrivit dispozițiilor

art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea“, iar, pe de altă parte, potrivit

art. 64 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000 , „abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv“.

22.

În aceste context se ridică problema admisibilității excepției de neconstituționalitate sub aspectul condiției referitoare la caracterul de „în vigoare“ al reglementării, condiție de admisibilitate prevăzută de

art. 33

coroborat cu

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

23.

Cu titlu preliminar, Curtea observă că, într-o speță similară, în care instanța de control constituțional a fost sesizată direct de Avocatul Poporului, având în vedere că data pronunțării a fost ulterioară datei abrogării ordonanței de urgență criticate, prin

Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă.

24.

În considerentele

Deciziei nr. 64 din 9 februarie 2017 , precitată, paragrafele 40-47, Curtea a reținut că premisa axiomatică a analizei instanței de control constituțional pentru a reține incidența

art. 146 lit. d) din Constituție

este aceea ca actul normativ să fi făcut parte din dreptul pozitiv, având în vedere că acest text constituțional reglementează controlul a posteriori de constituționalitate. Prin urmare, Curtea nu are competența de a verifica constituționalitatea unei norme de reglementare primară care nu a făcut parte din dreptul pozitiv, în schimb, are competența de a analiza constituționalitatea unui act normativ care este sau a fost în vigoare, după caz, în funcție de caracterul abstract sau concret al controlului de constituționalitate subsumat

art. 146 lit. d) din Constituție .

25.

Astfel, în acest context normativ, Curtea a reținut că

art. 146 lit. d) din Constituție

cuprinde două teze. Cu privire la prima teză a acestui text constituțional privind excepția de neconstituționalitate ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, Curtea a statuat că, odată sesizată, are sarcina de a controla constituționalitatea actelor de reglementare primară, fără a condiționa acest control de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislației a actului criticat pentru neconstituționalitate, drept care „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“ ( Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Această teză reglementează, așadar, un control concret de constituționalitate, ce presupune sine qua non existența unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepția de neconstituționalitate a unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluționarea acestuia (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013).

26.

În schimb, cu privire la cea de-a doua teză a

art. 146 lit. d) din Constituție , Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

„nu poate fi interpretată în același fel ca în cazul

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, întrucât soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituționalitate“ (a se vedea

Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, receptată și menținută prin

Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragraful 16), ceea ce înseamnă că Avocatul Poporului ridică o excepție de neconstituționalitate distinct de orice procedură judiciară, așadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv [a se vedea, cu privire la caracterul abstract al controlului exercitat în condițiile

art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție ,

Decizia nr. 163 din 12 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, iar cu privire la condiționările și implicațiile unui control abstract de constituționalitate, mutatis mutandis,

Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 33]. Mai mult, Curtea a statuat că în cadrul acestui control abstract de constituționalitate nu se poate determina dacă actul normativ abrogat produce în continuare efecte juridice asupra unor raporturi juridice concrete, evaluare care se poate face doar atunci când este vorba despre o excepție ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial (a se vedea

Decizia nr. 1.167 , precitată, paragraful 16), ceea ce demonstrează inaplicabilitatea

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 .

27.

Prin urmare, în această din urmă ipoteză, Curtea a condiționat exercitarea controlului de constituționalitate, în temeiul

art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție , de existența în fondul activ al legislației a actului de reglementare primară criticat de Avocatul Poporului, așadar, implicit, a soluției legislative cuprinse în acesta; numai în măsura în care soluția legislativă a fost menținută, la data pronunțării Curții, în actul normativ criticat, acesta poate fi analizat pe fond în condițiile textului constituțional antereferit (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis,

Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015 , precitată, paragrafele 16-22). Curtea a mai statuat că, la momentul judecării excepției de neconstituționalitate, cerința constituțională esențială este aceea ca actul normativ conținând soluția legislativă criticată să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislației ( Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017 , paragraful 46).

28.

În sensul celor menționate în paragrafele anterioare sunt și considerentele

Deciziei nr. 90 din 25 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 3 iulie 2020, paragrafele 20 și 21.

29.

În prezenta cauză, Curtea constată că, la data ridicării excepției de neconstituționalitate,

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară era parte a dreptului pozitiv, însă, la momentul judecării excepției de neconstituționalitate, cerința constituțională esențială este aceea ca actul normativ conținând soluția legislativă criticată să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislației (a se vedea și

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013); de aceea, în mod firesc, Curtea are competența de a analiza constituționalitatea dispozițiilor

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, în temeiul

art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție , numai în măsura în care acestea sunt în vigoare, menținându-se, astfel, soluția legislativă criticată, la momentul pronunțării deciziei. Or, în cauza de față, Curtea constată că

Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară nu mai este în vigoare, fiind abrogată în mod expres prin

art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022

privind organizarea judiciară.

30.

În consecință, Curtea constată că neîndeplinirea condiției de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate referitoare la caracterul „în vigoare“ al dispozițiilor din actul normativ supus controlului de constituționalitate este un impediment dirimant care, în mod evident, împiedică soluționarea pe fond a criticilor de neconstituționalitate formulate. În aceste condiții, având în vedere că data pronunțării deciziei este ulterioară datei abrogării dispozițiilor

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, criticate, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară.

31.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d) , al

art. 29 ,

32

și

33 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2023.