Ordinul nr. 12/2024
privind modificarea Metodologiei de stabilire a prețurilor pentru energia termică livrată în SACET din centrale cu unități de cogenerare care nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 77/2022
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 77/2022 8 iunie 2022 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a prețurilor pentru energia termică livrată în…
Având în vedere prevederile
art. 76 alin. (1)
și
(2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 1 alin. (2) lit. b)
și ale
art. 12 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022
privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 206/2022 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 15 alin. (2) lit. a) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, republicată , cu completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor
art. 5 alin. (1) lit. b)
și
alin. (5)
și ale
art. 9 alin. (1) lit. b)
și
x) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 160/2012 , cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Articolul I
Metodologia
de stabilire a prețurilor pentru energia termică livrată în SACET din centrale cu unități de cogenerare care nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență, aprobată prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 77/2022 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 10 iunie 2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
–
La
articolul 27, alineatele (4)
și
(8)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
(4)
Prin excepție de la prevederile alin. (3), pentru producătorii care utilizează gaze naturale asigurate din rețeaua de transport, respectiv din rețeaua de distribuție și la care cantitățile de gaze naturale contractate/estimate a se consuma de către aceștia reprezintă mai mult de 40% din cantitățile totale de gaze naturale contractate/estimate a se consuma de toți producătorii care utilizează gaze naturale asigurate din rețeaua de transport, respectiv din rețeaua de distribuție și prețul mediu al combustibilului se află în una dintre situațiile:
a)
preț final al gazelor naturale mai mic de 200 lei/MWh;
b)
preț final al gazelor naturale mai mare de 350 lei/MWh,
prețul mediu luat în considerare la analizele prevăzute la alin. (1) se determină separat pentru cele două situații prezentate la lit. a) și b).
..................................................................................................
(8)
Prețul mediu al certificatului de CO_2 luat în considerare la analizele prevăzute la alin. (1) pentru producătorii care au obligația achiziționării de certificate de CO_2 se determină astfel:
a)
pentru analiza efectuată până la 31 octombrie, la nivelul mediei valorilor prezentate pe pagina web a pieței ICE ECX EUA Futures, la închidere, afișate pentru perioada 1 noiembrie anul curent-31 martie anul următor, conform situației înregistrate în una dintre primele 10 zile ale lunii septembrie anul curent;
b)
pentru analiza efectuată până la 15 iunie, la nivelul mediei valorilor prezentate pe pagina web a pieței ICE ECX EUA Futures, la închidere, afișate pentru perioada 1 iulie-31 octombrie anul curent, conform situației înregistrate în una din primele 10 zile ale lunii mai anul curent.
Articolul II
La analizele prevăzute la art. 27 alin. (1) din
metodologia
prevăzută la
art. I , astfel cum a fost modificată prin prezentul ordin, efectuate până la data de 15 iunie 2024, respectiv până la data de 31 octombrie 2024, prin excepție de la prevederile
art. 4 alin. (4) lit. b) ,
c)
și
e)
din aceeași metodologie, pentru cantitățile de gaze naturale care nu sunt achiziționate în baza
art. 12 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022
privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 206/2022 , cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare producător, se consideră prețul gazelor naturale de pe piața Dutch-TTF-Natural-Gas-Futures, înregistrat în una dintre primele 10 zile ale lunii mai pentru trimestrul III 2024, respectiv în una dintre primele 10 zile ale lunii septembrie pentru trimestrul IV 2024 și trimestrul I 2025, determinat ca medie aritmetică, la care se adaugă, după caz, componentele aferente înmagazinării/transportului/distribuției/ furnizării gazelor naturale.
Cursul de schimb valutar considerat este cel publicat de Banca Națională a României pentru data la care s-a considerat prețul gazelor naturale de pe piața Dutch-TTF-Natural-Gas-Futures.
În cazul în care prețul gazelor naturale, determinat conform prevederilor
alin. (1) , depășește limitarea stabilită prin
art. 1 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022
privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 206/2022 , cu modificările și completările ulterioare, în calcul se consideră prețul gazelor naturale limitat conform legislației primare.
Articolul III
Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Articolul IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, George-Sergiu Niculescu București, 22 mai 2024. Nr. 12.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.