Decizia nr. 57/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Andreea-Corina Băjenaru.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (2) cuprinse în titlul X din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Oana Claudia Schutz în Dosarul nr. 12.221/300/2018 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.377D/2019.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, domnul avocat Mircea Timoce, din Baroul Cluj, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată din ședința publică din data de 14 decembrie 2023, când Curtea a încuviințat cererea autoarei excepției de neconstituționalitate de acordare a unui nou termen de judecată, pentru lipsă de apărare.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției, care arată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Pe fondul excepției, solicită admiterea acesteia, arătând că textul de lege criticat este neconstituțional în măsura în care se interpretează că acesta nu se aplică de la momentul la care s-a formulat acțiunea.

5.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că motivarea acesteia vizează completarea textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Decizia civilă nr. 571R din 8 august 2019, pronunțată în Dosarul nr. 12.221/300/2018/a1, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (2) cuprinse în titlul X din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Excepția a fost ridicată de Oana Claudia Schutz într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Curtea Constituțională a fost sesizată prin decizia Curții de Apel București de admitere a recursului introdus împotriva încheierii prin care Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile legale criticate nu sunt accesibile și previzibile, în măsura în care condițiile reglementate de acest text de lege nu sunt analizate prin raportare la momentul învestirii instanței cu acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Astfel, se susține că dispozițiile legale criticate nu prevăd momentul la care trebuie raportată îndeplinirea condiției calității de proprietar a promitentului-vânzător, în legătură cu bunul imobil care face obiectul litigiului. Or, există posibilitatea ca pe parcursul litigiului promitentul-vânzător să înstrăineze imobilul unui terț, iar acțiunea să fie respinsă pentru lipsa calității de proprietar a acestuia. Se susține că o asemenea interpretare și aplicare a textului de lege criticat, respectiv prin raportarea condiției existenței calității de proprietar la momentul pronunțării hotărârii care să țină loc de act autentic, face ca acțiunea să depindă de voința exclusivă a promitentului-vânzător, ceea ce este inadmisibil.

8.

În concluzie, se susține că este necesar ca textul de lege să respecte cerințele de claritate și previzibilitate, să fie redactat într-un mod clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice, în acord cu dispozițiile

art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care să ofere garanții reale împotriva relei-credințe.

9.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că legiuitorul a avut în vedere protejarea drepturilor persoanei care, cu bună-credință, își îndeplinește obligațiile contractuale asumate și urmărește valorificarea dreptului său, în ipoteza în care cocontractantul refuză să dea curs solicitării de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Prevederile legale criticate sunt pe deplin accesibile și previzibile, interpretarea acestor dispoziții și constatarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru a putea pronunța o hotărâre care să țină loc de contract fiind atributul instanței de judecată învestite prin cererea de chemare în judecată.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 5 alin. (2) cuprinse în titlul X - Circulația juridică a terenurilor din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, potrivit cărora: „(2) În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.“ Prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate au fost abrogate prin

art. 230 lit. aa) din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Însă, având în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate, care continuă să își producă efectele în cauza dedusă judecății, în acord cu cele reținute de instanța judecătorească în actul de sesizare cu prezenta excepție de neconstituționalitate.

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat reglementează executarea silită a unei promisiuni având ca obiect un teren. În prezent, ca urmare a abrogării textului de lege criticat prin

Legea nr. 71/2011 , reglementarea generală a promisiunii de a contracta este cuprinsă în

art. 1.279 - Promisiunea de a contracta din Codul civil , iar promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare în

art. 1.669

- Promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare, din același cod, redând concluziile doctrinare formulate sub imperiul

Codului civil din 1865

cu privire la dreptul beneficiarului promisiunii de a cere pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare, sau de a cere daune-interese, în caz de neexecutare a obligației promitentului. Promisiunea bilaterală de vânzare, prin care părțile se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare, este un contract distinct de acesta din urmă și nu produce efectele vânzării, ceea ce înseamnă că nu se transferă dreptul de proprietate, dând naștere doar unor obligații cu caracter personal pentru ambele părți, respectiv obligația de a vinde/cumpăra un obiect determinat. Așadar, promisiunea nu este translativă de proprietate, dar cuprinde consimțământul promitentului de a transmite dreptul de proprietate la data convenită. Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate ale vânzării sunt îndeplinite (capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al celui care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită). De asemenea, în acord cu principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate vinde decât ceea ce îi aparține - nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet, reglementat în mod expres în prezent în

art. 17 alin. (1) din Codul civil , Curtea reține că pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de contract este posibilă doar dacă bunul se află în patrimoniul vânzătorului la acest moment.

16.

În legătură cu acest aspect, autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate, invocând posibilitatea ca promitentul-vânzător, pârât în cadrul acțiunii deduse soluționării instanței judecătorești, să înstrăineze bunul care a făcut obiectul antecontractului, invocă lipsa de claritate a textului de lege criticat, din perspectiva faptului că acesta nu prevede în mod expres condiția ca bunul ce face obiectul antecontractului să existe în patrimoniul vânzătorului la data încheierii acestuia, iar nu la data executării silite.

17.

Or, critica formulată este inadmisibilă, întrucât autoarea excepției solicită, în realitate, modificarea și completarea prevederilor de lege criticate, aspect ce excedează competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. A accepta soluția sugerată de autoarea excepției ar echivala cu adoptarea unei teze pe care legiuitorul nu a prevăzut-o și pe care, dacă ar fi dorit să o reglementeze, ar fi prevăzut-o în mod expres, incluzând-o în norma legală criticată. Mai mult, potrivit dispozițiilor

art. 61 alin. (1) din Constituție , Parlamentul are competența exclusivă de a modifica o normă legală, aceasta fiind „unica autoritate legiuitoare a țării“.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (2) cuprinse în titlul X din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Oana Claudia Schutz în Dosarul nr. 12.221/300/2018 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 februarie 2024.