Decizia nr. 10/2024

În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.;

–

Art. 1 din Legea nr. 285/2010 :

(1)

Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care, potrivit

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în

Legea-cadru nr. 330/2009 , cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.;

–

Art. 5 alin. (1) lit. a)

și

b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 :

Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la

art. 10 din Legea nr. 329/2009 , care se calculează după cum urmează:

a)

la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la

anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 , numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

b)

sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în

anexele la Legea-cadru nr. 330/2009

care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor

art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009 .;

–

Art. 5 lit. jj) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 : „În înțelesul prezentului cod, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...); jj) regimul de putere publică - ansamblul prerogativelor și constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuțiilor autorităților și instituțiilor administrației publice și care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public;“;

–

Art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 : „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.“

18.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3) ,

(4)

și

(5)

privind trăsăturile statului, separația și echilibrul puterilor și principiul legalității și al supremației

Constituției ,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 73 alin. (3) lit. j)

privind reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici,

art. 115 alin. (1)

și

privind ordonanțele Guvernului și limitele ordonanțelor de urgență a Guvernului. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării și

Protocolul nr. 12

la

Convenție

referitor la interzicerea generală a discriminării.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate prin

Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 7 aprilie 2023. Curtea a invocat jurisprudența sa prin care a reținut, în esență, că, deși după anul 2010 legiuitorul și-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparență și previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intențiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare și care face ca principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale să fie greu de înțeles. Totodată, calculul drepturilor salariale se face pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare anului 2010.

20.

Referitor la critica de neconstituționalitate formulată cu privire la încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție , la paragrafele 35-37 din

Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022 , Curtea a reținut că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, paragraful 57. Astfel, dispozițiile legale criticate dau expresie opțiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar și clarifică pentru perioade precis determinate situația drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc în ceea ce privește destinatarii și efectele juridice pe care le produc. Reținând că, raportat la rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident, cu respectarea prevederilor

Constituției , Curtea a constatat că, prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esență, garantarea cuantumului drepturilor salariale și evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. Ca tehnică de reglementare, textele de lege criticate nu au semnificația repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. Așadar, modalitatea de reglementare prevăzută de textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului dispoziții de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate și prin care s-a statuat că adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție legală care nu mai este în vigoare încalcă dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție . În consecință, considerentele acestei decizii nu sunt aplicabile în prezenta cauză. În concluzie, Curtea a constatat că, prin dispozițiile de lege criticate, legiuitorul normează un conținut care întrunește exigențele de claritate, previzibilitate și accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție

în componentele referitoare la calitatea legii și principiul securității juridice.

21.

Referitor la critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la dispozițiile

art. 1 alin. (4) din Constituție , la paragraful 38 din

Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022 , Curtea a reținut că, sub aspectul competenței de legiferare, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de

art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție . Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului,

Constituția, în art. 115 , consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [ art. 115 alin. (1)-(3)]

sau ordonanțe de urgență [ art. 115 alin. (4)-(6)] . Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020). Prevederile

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 , ale

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , ale

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și ale

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

dispun în sensul neaplicării valorii de referință și coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în

anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 . Aceste prevederi legale fac inaplicabile dispozițiile

Legii-cadru nr. 284/2010 , dar nu în sensul contracarării voinței legiuitorului, ci în sensul protejării dreptului la salariu, ca drept fundamental, astfel ca implementarea unui nou sistem de salarizare să nu conducă la diminuarea drepturilor salariale ale niciuneia dintre categoriile profesionale plătite din fonduri publice. În consecință, Curtea a constatat că nu se poate reține că prin adoptarea ordonanțelor de urgență criticate s-ar fi încălcat principiul separației puterilor, consacrat de dispozițiile

art. 1 alin. (4) din Constituție .

22.

Cât privește critica referitoare la tehnica de reglementare, la paragraful 39 din

Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022 , Curtea a precizat că aceasta relevă o problemă de legiferare ce nu poate fi soluționată însă decât de legiuitor, iar nu de Curtea Constituțională în cadrul competențelor sale consacrate de

Legea fundamentală .

23.

Analizând critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 73 alin. (3) lit. j)

referitoare la adoptarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici, precum și ale

art. 115 alin. (1) , care se referă la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legii organice, Curtea a reținut că, așa cum în mod constant a statuat în jurisprudența sa, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente - nașterea, executarea și încetarea - ale raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se referă în mod intrinsec la statutul acestora, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit

art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție . În ceea ce privește reglementarea tuturor acestor aspecte în cazul polițiștilor, Curtea a constatat că acestea constituie obiectul reglementării

Legii nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

24.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , Curtea reține că și aceste norme juridice au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea

Decizia nr. 807 din 7 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 4 februarie 2022).

25.

La paragrafele 45-48 din

Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022 , cu privire la prevederile

art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , Curtea

a constatat, în esență, că aceste texte de lege nu cuprind norme contrare principiului egalității în drepturi consacrat de

art. 16 din Constituție . Statutul special al funcționarilor publici conferă acestora anumite avantaje și garanții față de personalul contractual, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea în funcție, ceea ce justifică un tratament juridic diferit în ceea ce privește instanța competentă să soluționeze litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale acestora, fără a se putea susține, așadar, încălcarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor.

26.

Totodată, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, principiul egalității nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, situațiile obiectiv diferite justifică și chiar impun instituirea unui tratament juridic diferențiat. Or, funcționarii publici se află într-o situație juridică distinctă de cea a personalului angajat în baza unui contract individual de muncă, ceea ce justifică instituirea unui tratament juridic diferit, compatibil cu dispozițiile

art. 16 din Constituție .

27.

De asemenea, stabilind instanța competentă să soluționeze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, textul de lege supus controlului de constituționalitate transpune dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală , potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, și dispune, totodată, chiar în sensul asigurării accesului liber la justiție, și nu al îngrădirii acestui drept. În consecință, dispozițiile

art. 21 din Constituție

nu sunt sub niciun aspect încălcate.

28.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

29.

Referitor la dispozițiile

art. 5 lit. jj) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , care stabilesc definiția expresiei „regimul de putere publică“, Curtea a observat, la paragraful 48 din

Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022 , că susținerile autorilor excepției, similar celor formulate în prezenta cauză, se subsumează exclusiv unor aspecte referitoare la interpretarea acestor dispoziții legale și la aplicarea „regimului de putere publică“ în cazul actelor individuale de salarizare ale funcționarilor publici. Or, problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale criticate excedează controlului de constituționalitate, fiind de resortul instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea cauzelor. Astfel, instanța judecătorească interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care a fost învestită, iar împotriva hotărârii judecătorești partea interesată poate exercita o cale de atac, în condițiile legii, soluționarea acesteia revenind instanței de control judiciar. În cazul în care practica judiciară vădește o interpretare neunitară,

Constituția, prin art. 126 alin. (3) , atribuie Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu Curții Constituționale, competența de a stabili interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Doru-Cătălin Artene și Cristian-Ionel Pocora în Dosarul nr. 6.067/118/2019* al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016

privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale

art. II art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale

art. 1 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 5 alin. (1) lit. a)

și

b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ale

art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 lit. jj) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.