Decizia nr. 101/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghe Bozgan în Dosarul nr. 10.496/55/2020 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.138D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere

deciziile Curții Constituționale nr. 516 din 15 iulie 2021 ,

nr. 238 din 27 aprilie 2023

și

nr. 260 din 27 aprilie 2023 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia penală nr. 2/R din 9 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 10.496/55/2020, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Gheorghe Bozgan într-o cauză având ca obiect recursul formulat de acesta împotriva sentinței penale prin care, în temeiul

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de autorul excepției împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară prin care, în temeiul

art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală , a fost respinsă plângerea formulată împotriva unei ordonanțe de clasare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că, normele procesual penale criticate nu permit exercitarea unei căi de atac împotriva soluțiilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul prevederilor

art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală

în dezacord cu dispozițiile constituționale privind accesul liber la justiție și dreptul la apărare și prevederile convenționale privind dreptul la un recurs efectiv.

6.

Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că normele procesual penale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale încălcate. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014 ,

nr. 663 din 11 noiembrie 2014 ,

nr. 52 din 17 februarie 2015 ,

nr. 58 din 24 februarie 2015 ,

nr. 257 din 7 aprilie 2015 ,

nr. 139 din 12 martie 2015 ,

nr. 268 din 23 aprilie 2015 ,

nr. 233 din 7 aprilie 2015 ,

nr. 416 din 28 mai 2015 ,

nr. 294 din 28 aprilie 2015 ,

nr. 432 din 9 iunie 2015 ,

nr. 408 din 28 mai 2015 ,

nr. 521 din 7 iulie 2015 ,

nr. 446 din 16 iunie 2015 ,

nr. 614 din 6 octombrie 2015 ,

nr. 384 din 7 iunie 2016 ,

nr. 534 din 5 iulie 2016 ,

nr. 453 din 28 iunie 2016 ,

nr. 755 din 13 decembrie 2016 ,

nr. 95 din 28 februarie 2017 ,

nr. 789 din 15 decembrie 2016 ,

nr. 132 din 9 martie 2017 ,

nr. 434 din 22 iunie 2017 , și

nr. 563 din 19 septembrie 2017 .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 341 alin. (1) din Codul de procedură penală . Curtea observă că, prin notele scrise, autorul formulează critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală . Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , modificate prin prevederile

art. II pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, care au următorul cuprins: „(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la

alin. (6)

[...] este definitivă.“.

11.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, normele procesual penale criticate contravin atât dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind valorile supreme în statul de drept, ale

art. 21 alin. (1)

și

(3)

referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24

referitor la dreptul la apărare și ale

art. 124 alin. (1)

și

(2)

privind înfăptuirea justiției, cât și prevederilor

art. 13

referitor la dreptul la un recurs efectiv din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , atât în forma anterioară modificării prin prevederile

art. II pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , cât și în forma ulterioară acestei modificări - cu păstrarea soluției legislative criticate -, au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din

Constituție

și din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

invocate și în prezenta cauză și față de critici similare.

13.

Astfel, prin

Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , atât soluția, cât și considerentele deciziei mai sus menționate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale Curții, cum ar fi

deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015;

nr. 58 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015;

nr. 139 din 12 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015;

nr. 233 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015;

nr. 294 din 28 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015;

nr. 408 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015;

nr. 446 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015;

nr. 384 din 7 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016;

nr. 453 din 28 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016;

nr. 755 din 13 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017;

nr. 789 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017;

nr. 434 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017;

nr. 563 din 19 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017;

nr. 801 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018;

nr. 485 din 17 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019,

nr. 487 din 17 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 noiembrie 2019, și

nr. 44 din 4 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 16 aprilie 2020.

14.

În motivarea soluției sale, prin

Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , mai sus citată, paragraful 25, Curtea a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile

art. 341 alin. (6)

și

alin. (7) pct. 1

și

pct. 2 lit. a) ,

b)

și

d) din Codul de procedură penală

este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituționalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile

art. 129 , cât și cele ale

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Curtea a mai statuat că dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile

art. 24 din Legea fundamentală

și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de dispozițiile

art. 21 din Constituție

și ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a

Legii fundamentale

și a actelor normative internaționale invocate de autorul excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile

art. 129 din Constituție

stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

15.

Tot prin

Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , mai sus citată, paragraful 26, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală . Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală , cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror.

16.

Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispozițiile

art. 13 din Convenție , prin

Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019 , citată anterior, paragraful 44, Curtea a reținut că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci impune existența în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile și libertățile consacrate de

Convenție . Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile

art. 13 din Convenție

garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obține examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile Convenției și să asigure un remediu adecvat (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 iulie 2014, pronunțată în Cauza Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispozițiile

art. 341 din Codul de procedură penală

- prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură să asigure îndeplinirea acestei exigențe convenționale, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017 , citată anterior, paragraful 30.

17.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

-

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Bozgan în Dosarul nr. 10.496/55/2020 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 martie 2024.