Decizia nr. 111/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 72 din Codul penal , excepție ridicată de Vasile Ciorbă în Dosarul nr. 3.075/296/2019 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.988D/2019.

2.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 441 din 22 iunie 2017 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Decizia penală nr. 109 din 19 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.075/296/2019, Tribunalul Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 72 din Codul penal . Excepția a fost ridicată de Vasile Ciorbă într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei sentințe penale prin care, în baza prevederilor

art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală , a fost respinsă, ca inadmisibilă, o contestație la executare prin care s-a solicitat deducerea din pedeapsa închisorii a duratei măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cursul urmăririi penale desfășurate într-un alt dosar, care nu a fost soluționat definitiv.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal

încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, în măsura în care sunt interpretate în sensul că scăderea duratei privării de libertate prin măsuri preventive, în cazul unei persoane judecate separat pentru infracțiuni concurente, are loc exclusiv în cauza în care respectiva persoană a fost supusă acestor măsuri. Arată, astfel, că, dacă o persoană condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni este urmărită penal sau judecată pentru o infracțiune concurentă, dispozițiile

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal

nu pot fi aplicate, persoana în cauză neputând beneficia de computarea duratei măsurii preventive privative de libertate executate ca urmare a săvârșirii unei fapte concurente, dacă procesul penal cu privire la aceasta din urmă nu s-a încheiat.

6.

Tribunalul Satu Mare - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că modul de reglementare a dispozițiilor

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal

nu contravine prevederilor

art. 16 din Constituție .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, consideră că situația juridică a persoanelor condamnate este diferită de cea a persoanelor care au calitatea de inculpați în dosare penale nesoluționate prin hotărâri judecătorești, judecata având loc în mod separat pentru infracțiuni concurente. Acest aspect justifică tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor sub aspectul dreptului de a beneficia de computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, măsura computării fiind aplicabilă în mod egal doar persoanelor condamnate care se încadrează în ipoteza normei reglementate de dispozițiile

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal . Prin urmare, nu se poate reține că textul de lege criticat contravine prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție , întrucât principiul constituțional al egalității în drepturi presupune asigurarea unui tratament juridic egal persoanelor aflate în situații juridice similare, iar încălcarea acestui principiu are loc numai atunci când unor persoane aflate în situații juridice similare li se aplică un tratament juridic diferit, tratament ce nu este justificat de un scop legitim și în reglementarea căruia legiuitorul nu asigură un just echilibru între scopul urmărit și mijloacele juridice folosite.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile

art. 72 din Codul penal . Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta vizează numai prevederile

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal . Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „(1) [...] Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.“ Prevederile

art. 72 alin. (1) fraza întâi din Codul penal

stabilesc că: „(1) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.“

12.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens,

Decizia nr. 61 din 24 februarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 iulie 2022, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, pentru argumentele reținute în paragrafele 16-28 din această decizie.

14.

Prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 72 alin. (1) din Codul penal

reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, respectiv scăderea perioadei în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate din durata pedepsei închisorii pronunțate. Totodată, fraza a doua a

art. 72 alin. (1) din Codul penal

prevede faptul că scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. În ceea ce privește această a doua ipoteză prevăzută de dispozițiile

art. 72 alin. (1) din Codul penal , Curtea a constatat că măsura computării duratei măsurilor preventive privative de libertate are ca scop protecția libertății individuale a persoanei, drept fundamental consacrat de prevederile

art. 23 din Constituție . Din această perspectivă, Curtea a reținut că, deși inculpatul care execută o măsură preventivă privativă de libertate nu este supus regimului de executare a pedepselor privative de libertate, el este, totuși, privat în acest fel de libertate pentru o perioadă consistentă de timp, în funcție de împrejurările și de complexitatea cauzei, prin prelungirea măsurii preventive dispuse sau prin înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă privativă de libertate. Pentru aceleași considerente, legiuitorul a reglementat, prin dispozițiile

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal , ipoteza particulară a concursului de infracțiuni, potrivit căreia durata măsurilor preventive privative de libertate la care persoana condamnată a fost supusă în timpul urmăririi penale sau al judecății este dedusă din durata pedepsei închisorii pronunțate în cauză și în situația în care condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.

15.

Prin

Decizia nr. 61 din 24 februarie 2022 , precitată, Curtea a reținut că săvârșirea unor infracțiuni concurente, în ipoteza reglementată de dispozițiile

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal , poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Anterior datei pronunțării unei astfel de hotărâri, concursul de infracțiuni este unul ipotetic, existența sa, stabilită prin acte ale procurorului sau dedusă din acte procesuale specifice desfășurării procedurii judecății în primă instanță anterioare pronunțării unei hotărâri de soluționare a acțiunii penale, conform prevederilor

art. 405 din Codul de procedură penală , fiind afectată de cauza suspensivă a constatării sale printr-un astfel de act. Prin urmare, din interpretarea gramaticală a dispozițiilor

art. 72 alin. (1) din Codul penal , Curtea a observat că o persoană condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni și urmărită penal sau judecată pentru o infracțiune concurentă, fapte al căror concurs nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, nu se încadrează în ipoteza normei de la

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal

și nu poate beneficia de computarea duratei măsurii preventive privative de libertate executate ca urmare a săvârșirii infracțiunii în privința căreia nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească. Această concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a textului legal criticat, care este situat în

titlul III - Pedepsele al părții generale a Codului penal , în

capitolul IV - Calculul duratei pedepselor . Astfel, cu prilejul soluționării cauzei penale referitoare la infracțiunea aflată în concurs cu infracțiunea în privința căreia există o hotărâre definitivă, instanța de judecată poate pronunța, conform prevederilor

art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală , una dintre următoarele soluții: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

16.

Prin decizia anterior menționată, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor

art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală , condamnarea se pronunță atunci când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, că aceasta constituie infracțiune și că a fost săvârșită de inculpat. În cazul condamnării inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente, instanța va proceda la contopirea pedepselor, aplicând dispozițiile

art. 39 din Codul penal , în cazul în care niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu a fost judecată definitiv, și, respectiv, prevederile

art. 40 din Codul penal , în situația în care infractorul a fost condamnat definitiv înainte de a fi fost judecat pentru infracțiunea concurentă. După stabilirea pedepsei rezultante, din cuantumul acesteia se va computa durata măsurii preventive privative de libertate, potrivit dispozițiilor

art. 72 alin. (1) din Codul penal

coroborate cu cele ale

art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală .

17.

În continuare, prin decizia precitată, Curtea a constatat că renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță, conform

art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală , atunci când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în condițiile

art. 80

-

82 din Codul penal . În această situație, având în vedere condițiile prevăzute la

art. 80 alin. (2) lit. a)

și

alin. (3) din Codul penal , operațiunea de individualizare a pedepsei pentru infracțiunea săvârșită și de determinare a pedepsei aplicabile se face doar în condițiile aplicării prevederilor

art. 82 alin. (3) din Codul penal

ce reglementează anularea renunțării la aplicarea pedepsei. Cu ocazia pronunțării pedepsei pentru infracțiunea care a determinat anularea, instanța de judecată, pentru a stabili pedeapsa ce urmează să fie executată, va proceda la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa cu închisoarea pronunțată, potrivit acelorași dispoziții ale

art. 72 alin. (1) din Codul penal

coroborate cu cele ale

art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală .

18.

Amânarea aplicării pedepsei se poate dispune, potrivit

art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală , dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în condițiile

art. 83

-

90 din Codul penal . Având în vedere condiția prevăzută la

art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal , individualizarea pedepsei și stabilirea pedepsei aplicabile prezintă relevanță în ipoteza aplicabilității în cauză a dispozițiilor

art. 88

sau ale

art. 89 din Codul penal , referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei și, respectiv, la anularea amânării aplicării pedepsei. În acest sens, din pedeapsa penală privativă de libertate aflată în curs de executare, instanța, potrivit

art. 72 alin. (1) din Codul penal

coroborat cu

art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală , va computa durata măsurii preventive privative de libertate executată de inculpat în timpul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești.

19.

Achitarea și încetarea procesului penal sunt soluții pronunțate de instanța de judecată în cazurile prevăzute la

art. 16 alin. (1) lit. a)

-

d) din Codul de procedură penală

și, respectiv, la

art. 16 alin. (1) lit. e)

-

j) din Codul de procedură penală . În condițiile pronunțării uneia dintre cele două soluții, respectiv achitarea și încetarea procesului penal, cu privire la săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus luarea unei măsuri preventive privative de libertate, concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă penală privativă de libertate, instanța de judecată va computa durata măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii pronunțată, în baza

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal . Curtea a reținut însă că această computare nu poate avea loc decât în ipoteza în care toate cauzele în care o persoană este cercetată separat pentru infracțiuni concurente sunt soluționate definitiv.

20.

De asemenea, în sensul celor de mai sus, prin

Decizia nr. 61 din 24 februarie 2022 , Curtea a reținut și un argument de text cuprins în

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal , aceasta făcând referire implicită la existența unei hotărâri judecătorești atunci când stabilește că scăderea, în ipoteza textului, se realizează „chiar dacă (condamnatul - s.n.) a fost condamnat pentru o altă faptă“. În acest context, Curtea constată că textul analizat se referă, în mod evident, la situația infracțiunilor concurente în raport cu care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, chiar și de achitare sau de încetare a procesului penal, iar nu la cele care se află încă în curs de soluționare la momentul realizării operațiunii de computare.

21.

Pentru motivele arătate, prin decizia mai sus menționată, Curtea a constatat că situația juridică a persoanelor condamnate la pedepse penale este diferită de cea a persoanelor care au calitatea de inculpați în dosare penale nesoluționate prin hotărâri judecătorești, fiind consecința judecării acestora din urmă în mod separat pentru infracțiuni concurente. Acest aspect justifică tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor sub aspectul dreptului de a beneficia sau de a solicita computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, măsura computării, împreună cu aspectele anterior arătate, fiind aplicabilă în mod egal doar persoanelor condamnate care se încadrează în ipoteza normei de la

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal .

22.

Pentru argumentele arătate, Curtea nu a putut reține că textul de lege criticat contravine prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție , întrucât principiul constituțional al egalității în drepturi presupune asigurarea unui tratament juridic egal tuturor persoanelor aflate în situații juridice similare, iar încălcarea lui are loc numai atunci când unor persoane aflate în situații juridice identice li se aplică un tratament juridic diferit, tratament ce nu este justificat de un scop legitim și în reglementarea căruia legiuitorul nu asigură un just echilibru între scopul urmărit și mijloacele juridice folosite. Curtea a constatat că în ipoteza neaplicării de către instanța competentă a dispozițiilor legale referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii, persoana în cauză are dreptul de a formula contestație la executare, conform prevederilor

art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală , invocând situația în care se află drept cauză de micșorare a pedepsei. De asemenea, în situația în care durata măsurii preventive privative de libertate depășește durata pedepsei închisorii, persoana condamnată are dreptul de a solicita repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, conform prevederilor

art. 539 din Codul de procedură penală .

23.

În același sens sunt și

Decizia nr. 138 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 mai 2015, și

Decizia nr. 441 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 23 octombrie 2017.

24.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

-

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Ciorbă în Dosarul nr. 3.075/296/2019 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 martie 2024.