Decizia nr. 15/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 268D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 334 din 26 mai 2022 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare întemeiate pe dispozițiile

art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că semnarea hotărârii judecătorești de către membrii completului de judecată constituie o cerință reglementată printr-o normă imperativă, iar neîndeplinirea acesteia atrage nulitatea hotărârii, în cazul în care lipsa semnăturii nu a fost suplinită potrivit dispozițiilor legii. Însă modalitatea în care legiuitorul a reglementat posibilitatea de suplinire a lipsei semnăturii judecătorilor care au pronunțat hotărârea aduce atingere dreptului la un proces echitabil, având în vedere semnificația juridică a semnăturii, caracterul secret al deliberării, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale legată de motivarea hotărârii judecătorești.

6.

Dispozițiile legale criticate constituie cadrul legal pentru ca un alt judecător să semneze o hotărâre la a cărei pronunțare nu a luat parte, respectiv președintele instanței, în condițiile în care în cuprinsul

art. 426 din Codul de procedură civilă

nu este prevăzută vreo excepție de la regula potrivit căreia aceasta se realizează de judecătorul care a soluționat procesul sau unul dintre judecători, în cazul completelor colegiale.

7.

Cu toate acestea, situația în care un alt judecător, față de cel care a pronunțat-o, semnează hotărârea judecătorească este aptă să creeze aparența că acesta a și motivat-o.

8.

Semnarea hotărârii judecătorești nu reprezintă un act formal, ci presupune confirmarea, însușirea motivelor pentru care a fost adoptată soluția în cauză, iar redactarea unei hotărâri judecătorești este strâns legată de motivarea acesteia, ce constituie o obligație a judecătorului cauzei, impusă de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și de

art. 21 alin. (3) din Constituție , precum și de dispozițiile

art. 426 alin. (1) din Codul de procedură civilă .

9.

Situația în care hotărârea judecătorească a fost semnată de altă persoană poate echivala cu motivarea, respectiv confirmarea motivelor de către o persoană care nu a făcut parte din procesul decizional, fiind aptă să lipsească justițiabilul de garanțiile actului de justiție; această situație este cu atât mai gravă în cazul completului unic, dar este la fel de prezentă și în situația completului colegial când președintele de complet nu poate semna hotărârea.

10.

Astfel, maniera în care este reglementată imposibilitatea judecătorului de a semna contravine chiar semnificației și rolului semnăturii, astfel cum reiese din cuprinsul

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură civilă

potrivit căruia semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, aceasta conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii.

11.

Cu toate acestea, pentru părțile cauzei, indiferent de persoana care a realizat în fapt motivarea hotărârii, aceasta apare ca fiind făcută de alt judecător, în lipsa vreunei dovezi atașate la dosarul cauzei din care să reiasă că judecătorul redactor a fost de fapt cel care a pronunțat-o sau unul dintre membrii completului de judecată, iar nu președintele instanței care a semnat hotărârea în locul judecătorului redactor.

12.

În cazul completelor colegiale se identifică și situația în care hotărârea este semnată de judecătorul redactor, care însă nu a fost președintele completului de judecată la ședința în care a avut loc pronunțarea, astfel încât, pentru celălalt/ceilalți membru/membri al/ai completului de judecată semnează președintele instanței. Și în această situație se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, având în vedere că, deși celălalt judecător sau ceilalți judecători care au făcut parte din completul de judecată ce a pronunțat hotărârea nu participă la redactarea acesteia, prin semnăturile lor confirmă că acelea au fost motivele care au determinat pronunțarea soluției și că acestea nu au suferit vreo modificare în perioada de timp scursă de la data pronunțării hotărârii până la data redactării acesteia.

13.

Deși redactarea hotărârii judecătorești nu se realizează în același timp cu pronunțarea, motivele nu pot fi altele decât cele care au fundamentat adoptarea soluției la momentul pronunțării, legiuitorul prevăzând inclusiv posibilitatea, în cazul completelor colegiale, de a face opinie concurentă, în situația în care unul dintre judecători, deși este de acord cu soluția, nu este de acord cu motivele majorității, opinie care se exprimă cu ocazia pronunțării, la fel ca opinia separată. Prin semnarea hotărârii în acest caz de președintele instanței nu se realizează, în fapt, nicio cenzură de către acesta din urmă a considerentelor scrise, deoarece acesta nu are competența și practic nici posibilitatea să confirme sau să infirme motivele pe care s-a întemeiat soluția instanței, întrucât deliberarea a fost secretă, astfel încât, deși pentru legala pronunțare a fost nevoie de un număr mai mare de judecători, ce au format un complet colegial, cu ocazia motivării, numărul concret al judecătorilor care își însușesc considerentele este mai mic decât cel cerut de lege. Astfel, în accepțiunea părților, hotărârea apare ca fiind motivată de un număr mai mic de judecători decât cei care au pronunțat-o, necunoscându-se opinia celuilalt/celorlalți asupra motivării, ori apare ca fiind motivată de președintele instanței, în ambele variante aducându-se atingere dreptului la un proces echitabil.

14.

De asemenea, se aduce atingere dreptului la un proces echitabil și în situația în care judecătorul redactor a avut și calitatea de președinte de complet, astfel încât semnează hotărârea pentru celălalt/ceilalți membri de complet aflat/aflați în imposibilitate de a semna, deoarece în acest caz instanța nu mai este legal constituită la momentul motivării, în ciuda faptului că rolul celor care lipsesc nu este pur formal, pentru considerentele de mai sus.

15.

În susținerea excepției se invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 33 din 23 ianuarie 2018 , paragrafele 177 și 178, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 7 martie 2017, pronunțată în Cauza Cerovšek și Božičnik împotriva Sloveniei, sau

Hotărârea din 2 decembrie 2014 , pronunțată în Cauza Cutean împotriva României.

16.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins: „Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.“

20.

În opinia instanței judecătorești, autoare a excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează potrivit

art. 20 din Constituție

și prin prisma

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin

Decizia nr. 418 din 22 septembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 9 martie 2023, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 17 septembrie 2019. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019 , a stabilit că „Situația în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalți membri, este semnată de către președintele completului sau de președintele instanței, în condițiile

art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă , nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile

art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă .“

22.

Cu privire la dispozițiile legale criticate, prin

Decizia nr. 418 din 22 septembrie 2022 , anterior menționată, paragrafele 26-28, Curtea a reținut că

art. 426 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă

impune ca redactarea hotărârii să se realizeze de către judecătorul care a soluționat procesul, deci de cel care a luat parte la dezbateri și la deliberare, iar nu de către cel care semnează pentru cel împiedicat să semneze, în condițiile

alin. (4) teza întâi

a aceluiași articol.

23.

Potrivit acestei din urmă dispoziții legale, dacă unul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, aceasta va fi semnată în locul său de președintele completului, iar, dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței.

24.

Din coroborarea textelor legale se desprinde concluzia că semnarea hotărârii nu are numai rolul de însușire a acesteia, ci și de garantare a autorității sale. Prin urmare, semnarea hotărârii în condițiile

art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă

- în ipoteza în care după pronunțare și după semnarea minutei unul dintre judecători este în imposibilitatea de a semna - are rolul de a autentifica faptul că actul jurisdicțional este un act al puterii judecătorești, cu regimul juridic aferent.

25.

Referitor la invocarea

Deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, Curtea a reținut la paragrafele 19-21 din

Decizia nr. 418 din 22 septembrie 2022

că prin această decizie a examinat, în controlul a priori, obiecția de neconstituționalitate formulată cu privire la dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 304/2004

privind organizarea judiciară. Cu acel prilej, Curtea a analizat și prevederile conținute în legea criticată referitoare la încadrarea unor persoane, foști judecători care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pentru redactarea proiectelor de hotărâri judecătorești. În ceea ce privește această soluție legislativă, Curtea Constituțională a reținut, în esență, în considerentele de la paragrafele 177 și 178 din

Decizia Curții Constituționale nr. 33 din 23 ianuarie 2018

că motivarea hotărârii este un act inerent funcției judecătorului cauzei, constituie expresia independenței sale și nu poate fi transferată către o terță persoană.

26.

Spre deosebire de soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională prin

Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 , care consacra posibilitatea motivării hotărârii judecătorești de persoane străine procesului în cadrul căruia a fost pronunțată, dezlegarea chestiunii de drept a instanței supreme pornește de la premisa că hotărârea este redactată și motivată de unul dintre judecătorii care au soluționat procesul și este semnată, pentru cei aflați în imposibilitatea de a o semna, de persoanele prevăzute în

art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă , în condițiile reglementate de respectivul articol.

27.

În consecință, având în vedere că soluția legislativă criticată în prezenta cauză nu se identifică cu cea analizată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 , nu poate fi reținută incidența în cauză a prevederilor constituționale ale

art. 147 alin. (4) .

28.

Prin urmare, Curtea nu poate reține pretinsa nesocotire a prevederilor constituționale ale

art. 21 alin. (3) , astfel cum acestea se interpretează potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție

și prin prisma

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, având în vedere că dreptul la un proces echitabil implică stabilirea, pe tot parcursul procesului, a unui ansamblu de reguli de procedură destinate realizării unui echilibru între părțile din proces și aplicarea unei organizări a administrării justiției de natură să garanteze independența și imparțialitatea judecătorului.

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1 al acestei instanțe și constată că dispozițiile

art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.