Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1097/2024

privind aprobarea stemei comunei Băneasa, județul Constanța

prezumat în vigoare

Data actului
4 septembrie 2024
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 931 din 17 septembrie 2024
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 2.264 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 10 din Legea nr. 102/1992

privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă stema comunei Băneasa, județul Constanța, prevăzută în

anexa nr. 1 .

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Băneasa, județul Constanța, sunt prevăzute în

anexa nr. 2 .

(3)

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan Veștea
București, 4 septembrie 2024.
Nr. 1.097.

Anexa 1 *)

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA

comunei Băneasa, județul Constanța

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Băneasa, județul Constanța

Descrierea stemei

Stema comunei Băneasa se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat și despicat în partea superioară.

În partea superioară, în dreapta, în câmp verde, se află un știulete de porumb flancat de câte un spic de grâu, totul de aur.

În partea superioară, în stânga, în câmp de argint, se află un copac dezrădăcinat, în culori naturale.

În vârful scutului, în câmp roșu, se află trei bezanți de aur, așezați 1:3.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Porumbul și cele două spice de grâu simbolizează una din principalele ocupații ale locuitorilor, agricultura.

Copacul face referire la rezervația Canaraua Fetii de pe teritoriul comunei.

Bezanții fac aluzie la vechiul nume al localității - Parachioi - satul cu bani, precum și la numele actual.

Coroana murală de argint cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.